Fiind mai în etate, el avea calviţie frontală, tupeu multidirecţional, plus alte câteva însuşiri şi atribute. Părăsit de prieteni şi de consilieri, personajul căută un remediu împotriva singurătăţii, dedicându-se bloggeritului, spre disperarea puţinilor fideli rămaşi în preajmă-i.
- Pierde atâtea ceasuri pe comp – şuşoteau apropiaţii -, în loc să se preocupe de atribuţiunile care-i revin în mod firesc: să îmbârlige, să mai condamne ceva, să mai dea câte-o muie…
- L-a subjugat tehnologia… – ofta câte unul, neputincios.
Serviciile abilitate căutau să-l scoată din această stare de nefiresc entuziasm faţă de internet, dublată de-o vădită apatie în raport cu orice altceva. Degeaba-i sugerau să frunzărească dosare, să audieze convorbiri telefonice ori să privească instantanee abil surprinse. Singura modalitate rămase aceea ca, în loc să i le înmâneze direct, să le posteze pe internet…
Stratagema Serviciilor ar fi putut părea abilă, dar, personajul despre care vorbim era captivat doar de un bine determinat segment al bloggerelii, urmărind în mod predilect o anume autoare de al cărei condei era fascinat. Cum o porecli Şeherazada, îi vom spune şi personajului nostru Şahriar, cu toate că acesta este doar un pseudonim (nume de cod).
Dacă oarecând băile de mulţime erau o dulce savoare pentru Şahriar, acum ajunse să le urască, deoarece îl ţineau departe de Şeherazada sa. Totuşi, nu putea să le evite cu desăvârşire, acestea intrând în protocol. Întors de la astfel de cazne, bombănea:
- Tu-i în gură de figuranţi! Barem dacă s-ar mai spăla… Ce dracu’, nu găsiţi şi voi aplaudaci mai igienici?…
- Ăştia sunt… – murmura câte unul din suită. Şi pe ăştia abia-i mai adunăm…
- Mă rog… Să lăsăm asta… A mai postat ceva? – întrebă pe o secretară, chipul înseninându-i-se brusc.
Femeia avea sarcina ca, pe timpul cât şeful ei lipseşte de la computer, să monitorizeze blogul Şeherazadei, prezentând un scurt rezumat.
- Are două posturi noi, primul cu şaisprezece comentarii, al doilea doar cu patru, da-i pus de curând…
- Azi mă înjură?
- Puţin, în primul post, dar, mai mult aluziv…
- Lasă-mă să văd! – rosti Şahriar emoţionat şi aşezându-se în locul secretarei.
În timp ce i se aducea un pahar cu oarece tărie, îmbloggeritul deja făcu o lectură sumară:
- Hă, hă, hă, ce i-o trage meta-Comunicatoru’! Hai, să văd şi ce zice tipa de mine…
…
Dacă, oarecând, legendarul Şahriar renunţă să mai ucidă tinerele fete, vrăjit fiind de poveştile Şeherazadei (sau Şeherezadei, cum prefera aceea să-şi spună), acest Şahriar contemporan, momit de condeiul inegalabil al noii Şeherazade, dacă nu se opri cu totul din prostii, le diminuă în mare măsură, fiind mai toată vremea ocupat…
4 raspunsuri Până acum ↓
Gabriela Savitsky // 06/03/2009 la 11:12
Dacă lucrurile s-ar petrece ca-n poveşti, încă ar fi bine. Din păcate, realitatea este una neaşteptat de crudă.
De pildă, când Şahriar a constatat că nu mai există blogul Şeherezadei (sic!) mai întâi a făcut o depresie pe care şi-a cufundat-o în nenumărate oale cu vinuri. Apoi, avut o străfulgerare şi a adunat capii serviciilor de informaţii şi comunicaţii. “Din nisip din iarbă verde, să-mi scoateţi blogul Şeherezadei!”, a tunat el. “Dar… Prealuminăţia voastră, nu mai este!” a încercat unul mai curajos. “Cum să nu fie? Nu v-am zis eu să stocaţi 6 luni toate informaţiile, nenorociţilor? Că bănuiam eu c-or să mă saboteze … cine mă sabotează!” Căutaţi pe RSS-uri, nu mă interesează, să-mi aduceţi blogul!”
Ca să-l îmbuneze, dregătorii au încercat tot felul de subterfugii. Pe una dintre ţiitoarele preferate au făcut-o dregătoreasa caleştilor, pe fiica cea mică au numit-o reprezentanta dervişilor cu buze tumefiate la Argentaria şi … nimic. Cum blogul nu era de găsit, Şahriar le-a declarat că nici nu mai are de gând să candideze pentru un al doilea mandat. Mai ales că poporul dădea semne de nemulţumire, afectat de secetă, pârjol şi alte blestemăţii.
Într-o zi, stând plictisit în faţa laptopului, îi veni ideea să caute într-o doară pe google. Şi nu mică îi fu mirarea când văzu că Şeherezada îşi făcuse un alt blog, iar la loc de frunte, la postarea respectivă, trona tabloul Craiului Ţărilor de la Răsărit. Plin de furie şi obidă, îl sună pe acesta, măscărindu-l şi făcându-l una cu pământul (la telefon, desigur). Din acel moment, relaţia cu Ţările de la Răsărit se răci simţitor, fapt ce îngreună suplimentar viaţa supuşilor.
Vania // 06/03/2009 la 12:59
Sperăm ca, până la urmă, serviciile să fi făcut treabă bună iar Şahriar să depăşească perioada dificilă a crizei cu norma de poveşti corespunzătoare…
octavpelin // 06/03/2009 la 15:12
Vania,daca asa s-ar intimpla si in realitate ce bine ar fi,o zi frumoasa !Tavi
Vania // 06/03/2009 la 15:52
Se întâmplă! Şahriar e nedezlipit de blogul Şeherezadei!…