Tenebre – 11

 

CAPITOLUL XI  - VIZITĂ INTEMPESTIVĂ

 

 

Elfa cea roşcată da’ vopsită stătea de câteva zile în hanul Lucrătorul ostenit, conversând uneori cu Oriana, ori, pur şi simplu, pierzând vremea. Sirona, după ce le chemase insistent, ulterior le-a trimis vorbă că nu mai este necesar să vină, dar că le va contacta la momentul oportun.

- Astea-s fiţe de femeie neculturalizată! – opină Elfa.

- Ba-i culturalizată ea, însă sporadic şi nu-i ajunge… – preciză vrăjitoarea, rânjind sinistru.

Renunţând la rânjetul tenebros pentru câteva momente, iar sala de mese fiind în acea zi un amalgam de culori reci, cearcănele terifiante ale Orianei căpătară un aspect anormal, întregu-i chip devenind unul bizar.

- Sper că, dacă va scrie vreunul o carte despre noi – zise vrăjitoarea -, n-o să abuzeze de termeni precum bizar sau anormal… Poţi spune, de pildă, nefiresc. Apoi, fiind noi pe planeta lu’ Peşte şi într-o epocă uitată de Dumnezeu, nădăjduiesc să nu apeleze la sistemul metric ori la subdiviziunile orei în relatările sale. Sunt destui autori atât de neglijenţi!… Dacă te iei după ăştia, Ştefan Vodă mergea la luptă cu laptopul după el…

Elfa, având înclinaţii mai mult către jurnalismul pur, asculta distrată, aplecând din urechile cu smocuri verzi mai mult din politeţe. „Să scrie cum o vrea, important este să ţi se facă niţică reclamă!…” – îşi zise, fără a rosti cu glas aceasta.

La una dintre mesele alăturate, un grup de grumi ceru cafele. Aşa cum cititorul atent îşi aminteşte, acţiunea petrecându-se în mileniul IV înaintea erei lor, cafea se găsea cu intermitenţe, doar atunci când, printr-un fenomen mistic sau fizic – neexistând încă un punct de vedere unitar în această privinţă -, acţionau interferenţe temporale da’ temporare. La curtea lui Sorian, totuşi, o decizie bizară cerea agenţilor şi informatorilor să consume doar cafea în timpul acţiunilor de filaj, pentru a nu se îmbăta. Neputând găsi întotdeauna băutura întremătoare, aceştia se descurcau cum puteau, având însă grijă ca ospătarul să noteze, pe factură, cafele, indiferent ce s-ar fi consumat.

- Astăzi n-am interferat, vă rugăm să ne înţelegeţi… – se scuză băiatul, în urma solicitării grumilor.

- Atunci, adu-ne nişte vin! Ai?

- Avem, să trăiţi! Imediat…

Ca toţi reprezentanţii rasei lor, grumii erau mătăhăloşi, cu ochii mici înfundaţi în obrajii slinoşi, sub frunţile teşite. Încălziţi după primele cupe cu vin, grumii se făcură comozi descheindu-şi cămeşile, astfel că pântecele generoase li se revărsară în voie. O vreme, femeile priviră cu o anume fascinaţie acei saci de grăsime, acoperiţi cu peri portocalii, printre care şiroiau pârâiaşe cenuşii de năduşeală.

- Ăştia cum se înmulţesc? – şopti Oriana.

- Se descurcă ei – răspunse, tot pe un ton jos, Elfa. Crezi că femelele lor sunt mai breze? Tot pocitanii… Eu îi stimez într-o măsură, pentru că nu se dau la elfe, nici măcar atunci când se-mbată. Sunt doar prăduitori, dacă-ţi ţii gura-n preajma lor, n-ai probleme…

 

Curând, grumii porniră să cânte:

 

Vino-n beci la Sar’a’laba,

Să-ţi arăt cum merge treaba…

 

Fireşte, prin aceste versuri se deconspirau, dar, negăsindu-se cafea în acea zi, nu avură de ales, vinul dezlegându-le limbile.

Pe când femeile se gândeau dacă n-ar fi mai potrivit să urce în camere, în incintă pătrunse o femeie îmbrăcată într-un halat de-un albastru incert, care, în mod straniu, se asorta cu ambientul din acea zi şi crea un fascinant contrast cu burţile oranj ale grumilor. Noua sosită privi câteva clipe derutată prin sală, apoi, luminându-se la chip, se apropie de masa celor două eroine:

- Doamna Directoare[1], ce bine-mi pare că vă întâlnesc! Uitaţi, aţi primit o recomandată de la Administraţia Financiară şi o scrisoare de la un hotel din Italia, în care vă felicită că aţi ales să vă cazaţi la ei, care eu n-am deschis-o, da’ aşa a venit, că nu se mai satură securiştii ăştia să-şi vâre nasul!…

„Asta ce naiba caută în Tenebre? Iarăşi s-a pus rusul pe cocteiluri letale[2]!” – se întrebă Elfa cea roşcată, apoi zise cu glas:

- Bine, lasă-le aici…

Femeia îi înmână cele două plicuri, dar păru a nu fi înţeles că ar fi mai potrivit să plece.

- Şi ce mai faceţi Dumneavoastră, Doamna Directoare?…

- Mulţumesc, bine – răspunse aceasta sec.

- Da’ ce-aţi păţit la urechi, care nu le-aţi avut aşa?…

- Uite, aşa le am acum! – tună Elfa. Nu-ţi convine? Acuşi îţi reţin 40% din leafă!

- Sărut mâna, Doamna Directoare! – se linguşi intrusa în continuare. Am ştiut că sunteţi bună şi că m-aţi reprimit.

„Chiar, că asta-şi dăduse demisia! Cu atâtea interferenţe temporale, spaţiale şi literare, nici nu mai pot urmări firul! În definitiv, să le ia dracu’ pe toate!”…

Vrăjitoarea cu cearcăne terifiante şi rânjet tenebros urmări în tăcere discuţia celor două femei, intervenind într-un târziu, după ce făcu anumite conexiuni logice:

- Dumneata eşti Marieta[3]?

- Migreta, Doamnă, săru-mâna!… Mă cunoaşte Doamna Directoare, că a ţinut mult la noi toţi…

„Poate, Migrena!” – îşi zise Elfa, vânturând şi alte amintiri despre personalul unei anumite gazete, amintiri în discordanţă cu afirmaţiile Migretei.

- Am vrut să vă rog ceva, Doamna Directoare – continuă aceea, aşezându-se la masă, cu toate că n-o poftise nimeni. Bine că este şi Doamna Oriana aici!…

„Asta de unde-mi ştie numele? – se întrebă vrăjitoarea. Că, după cum vorbeşte, nu pare să aibă mai mult de patru clase… O fi scris Vania despre mine-ntr-un closet, că el mai intră şi la femei… Dacă nu-l fut!…”

Profitând de lipsa de reacţie a celor două comesene – cum deveniseră acelea, deşi silit -, Migrena îşi expuse doleanţa, şoptit:

- Care prietenul meu a fost reţinut de patrulă şi dus în beci la Sar’a’laba, care dacă rămân singură eu mă spânzur, care nu mi-a venit nici stopul şi ce mă fac fără el, Doamna Directoare?!…

„Fără tip, sau fără stop?” – se întrebă Oriana, socotind că merge şi-aşa şi-aşa.

Cum creatura începu să plângă, să tremure şi să-şi tragă mucii, Elfa o întrebă în silă:

- Cum îl cheamă pe individ?

- Kayux[4]! Săru-mâna, Doamna Directoare, am ştiut că n-o să mă lăsaţi, care eu le-am zis la toţi cât sunteţi de bună!…

- Bine, o să văd ce se poate face… – oftă Elfa, blestemându-şi în gând inspiraţia de-a mai întârzia în local.

Între timp, grumii adormiră, răpuşi de tăria vinului, pornind să sforăie grotesc, pe patru sonorităţi diferite.

---

[1] În plan terestru, Elfa este directoarea Gazetei de Nord-Vest din Satu-Mare.

[2] Aluzie la romanul Patricia.

[3] Personaj din Patricia.

[4] Guralivul felian Kayux este echivalentul eroului Caius din romanul Patricia.