1

Foto: Oana Stoica-Mujea

Ivona Boitan, Cu sânge rece şi albastru, Colecţia LIT, coperta: Alexandra Bardan, redactor: Mirela Neculcea, tehnoredactor: Ofelia Coşman, format: 14×20,5 cm, 270 pagini, Editura Tritonic, Bucureşti, 2008.

“Medicii denumesc boala pe care o are “ingridianism”, pentru că o cheamă Ingrid. Nu poate simţi nimic, nu poate empatiza cu ceilalţi oameni, nu se bucură şi nu se întristează. Natura a compensat însă lipsa din planul emoţional cu cea din planul artistic. Şi singurele lucruri care au acces la ea sunt cele artistice, care o ajută de altfel să se comporte natural în situaţii ce presupun emoţie. Devenită avocată, întâlneşte un personaj cel puţin la fel de straniu – Baba. După ce se naşte o legătură între cele două, rămâne de văzut dacă Baba îşi va redobândi lucrurile mult preţuite sau/şi dacă va reuşi să-i trezească (sau mai bine spus, să-i nască) vreun sentiment avocatei de gheaţă”.

Se va fi întâmplat oricui să lectureze o carte cu ideea preconcepută exprimată în vorba: „Ia să vedem ce mai zice şi ăsta…”. Şi, adeseori, ideile preconcepute se dovedesc viabile, în sensul că zici la sfârşit: „Na, m-am lămurit!”, văzându-ţi mai apoi de ale tale şi uitând opul ca şi cum ai fi vizionat un film american.

În cazul scrierii Ivonei Boitan, prejudecăţile sunt violentate de la prima pagină, începând pe dată, paragraf de paragraf, sumedenie de conexiuni între idei uitate cu altele ce abia se nasc, biblioteci lecturate oarecând prind viaţă – deşi nu există trimiteri explicite la opere ori autori – şi, într-un târziu, constaţi că ai rămas cu gura căscată, postura având o conotaţie cât se poate de pozitivă!

Aş include Cu sânge rece şi albastru în categoria prozelor pe care, din lipsă de altă etichetă mai fericită, le numim de regulă poem, socotind scrierea ca înrudită oarecum cu Suflete moarte de Nikolai Vasilievici Gogol. Întreagă desfăşurarea este mai mult una lăuntrică, sustrăgându-se senzorialului şi implicând alte simţuri, mai subţiri. Cum o sugerează şi titlul, ne putem gândi adeseori şi la Aristocraţie deşi, de vreun secol încoace, subiectul nu mai prezintă un interes deosebit pentru cei mulţi.

Autoarea, aşa cum se cere unui scriitor autentic, vădeşte şi temeinice cunoştinţe teologice, ca şi abilitatea de a le manevra în contexte undeva pe muchie, între aparenta hulă şi-o mistică subtilă.

Din toate cele spuse până aici, se va fi înţeles că scrierea este un festin, astfel că, asemenea oricărui om cu căderi, nu-mi rămâne decât să-i invidiez oarecum pe liceenii care vineri, 24 aprilie, vor avea prilejul să-i întâlnească pe autoarea Ivona Boitan şi pe editorul Bogdan Hrib.


Cartea poate fi comandată de aici.