the_insomnia_by_InSUNNYtyFoto: Alice Drogoreanu

Ziua debută tern. Soarele se hlizea, făgăduind o amiază toridă, bipezii prinseră a fojgăi pe uliţe, iar noi, stâlpii, ne instalarăm în Papa-Caffe din zorii zilei, ca să nu parcurgem drumul pe caniculă.

- Mâine, beţi pe şestache, că-s alegeri! – anunţă Irina.

Femeile au acest tabiet, de a strica cheful omului, chiar şi atunci când acesta nici nu prea dispune de cheful respectiv.

- Şi ce-are dacă-s alegeri? – se prefăcu mirat domnul plutonier-major Onici.

- Păi, tocmai dumneata nu şti?… N-avem voie să vindem alcool, că ne amendează…

- Cine să vă amendeze? – continuă domnul plutonier să mimeze nepriceperea.

- Ei, cine? Poliţia!

Discuţia ar mai fi continuat, poate, ceva vreme, căci domnul plutonier avea poftă s-o sâcâie pe Irina, însă Caius intră tumultuos, întrerupând schimbul de replici:

- Băi, îl ştiţi pe Chiriac?

- Poate din vedere… – mormăi Teodosie.

- Nu, serios! Ăla cu barbă care-şi plimbă pudelul…

- S-ar putea… – conveni Filaret. Ai călcat pe unde-a trecut pudelul tipului?

- Nu! Fiţi atenţi: tipul, mai nainte, a trecut în nefiinţă!

- Adică, a mierlit-o? – căută Remus un termen mai comprehensibil.

- Nu! A trecut în nefiinţă, nu pricepeţi? S-a aneantizat!…

Caius era agitat în chip vădit. Constatând că nici măcar n-a mai relatat cum Marieta, deşi de curând mutată la el, i-a preschimbat viaţa într-un infern, ne-am gândit că vreo chestie se va fi petrecut, totuşi, de vreme ce camaradul a schimbat registrul în totalitate.

- Marieta ce face? – întrebai eu, mai mult din politeţe.

- Încă doarme, că s-a uitat până spre ziuă la televizor… Băi, voi pricepeţi că a trecut ăla-n nefiinţă-n faţa mea?

- Şi-a rămas pudelul, ori s-a aneantizat şi potaia? – încercă domnul plutonier să abordeze ştirea în mod profesionist.

- Nu era cu câinele, şi-a luat un ziar…

- O fi vrut să citească ceva… – interveni Raul. Dar, dacă nu-l ştim de la Papa-Caffe unde citeşte? Că Radu, Dumnezeu să-l odihnească, doar aici putea să-şi citească ziarul…

- Lasă ziarul! – aproape zbieră Caius. A dispărut!…

- Dă-l încolo, cât e un ziar? Doi lei… – spuse Marcel, care încă nu pătrunse miezul problemei.

Din fericire, domnul plutonier era mai pregătit pentru întâmplări inedite, astfel că-l scuti pe Caius de o nouă ieşire nervoasă:

- Nu de ziar zice el, vorbeşte despre tip… Zici că s-a aneantizat?

- Da! – tună Caius, pe un ton, totuşi, mai optimist.

- Adică, l-ai văzut tu şi, deodată, a dispărut…

- Exact!

- O fi un caz de evanescenţă… – îşi dădu şi Remus cu părerea.

- Nu cred – punctă Evtihie. Evanescenţii dispar treptat, cam ca femeile din viaţa lui Caius…

Caius răbufni din nou:

- Dă-le-n aia mea de femei!…

- Pasărea mălai visează! – observă Raul. Acum, tu ţi-ai adus-o pe Marieta, ce mai vrei?

Discuţia desfăşurându-se pe prea multe planuri, Igor dori să aducă ideile pe-un făgaş:

- Staţi aşa! Avem un tip care-a dispărut, sub ochii lui Caius. A dispărut treptat?

- Nu, brusc! Mă uitam la el şi… ţuşti! N-a mai fost…

- Nu-i evanescenţă! – conchise domnul plutonier Onici. Mă rog, poate fi o cvasi-evanescenţă, sau aneantizare… Ori, tipul o fi rămas tot acolo, da’ s-a făcut invizibil. A scris despre aşa ceva şi-un tip, Herbert George Wells, însă nu mai trăieşte…

- Aş propune – interveni şi Igor – să abordăm problema ştiinţific. Auzi, Caius: până s-a uitat Marieta la filme, tu ce-ai făcut? Le-ai tras?…

- Nu sunt beat, terminaţi odată! Doar n-am văzut numai eu. Şi acum e plin de lume acolo…

- Ia să vedem şi noi! – propuse domnul plutonier, obişnuit să cerceteze orice caz la faţa locului.

Ieşirăm toţi din local, spre a ne adăuga unei mulţimi apreciabile de curioşi. Am privit locul indicat şi, vorba lui Caius, canci Chiriac! Doar gazonul de-un verde crud, căci evenimentul se petrecu în zona refugiului dintre benzile de asfalt.

- Nu-i, aşa este! – constatarăm. Acum, asta e!

Raul opină că n-are rost să mai căscăm gura la un tip care nici nu se mai afla acolo şi că, dacă vor fi detalii picante, le vom vedea oricum la Ştirile de la ora 17, fără să fim nevoiţi să răbdăm dogoarea. Cum propunerea sa întruni majoritatea, revenirăm în cafenea, lăsându-i pe curioşi să-şi dea în continuare cu presupusul.

- Ei, aţi văzut? – făcu, triumfător, Caius.

- Ce să vedem? Că nu se vedea nimic… – trânti Remus, dornic să-şi reintre în ritmul firesc, fără a mai fi tulburat de evanescenţi, ori, mă rog, cvasi-evanescenţi.

- Păi, nu se vede, dar el era acolo! – insistă Caius.

- Şi dacă era, ce ne priveşte pe noi? A fost, nu mai e, ducă-se! Că nu era rudă cu vreunul dintre noi… – susţinu, cam brutal, Marcel.

- Acum, cazul e destul de ciudat… – concluzionă domnul plutonier. Dar, nu putem afirma că-i o trecere în nefiinţă. Sigur, nici să infirmăm nu putem, căci ne lipsesc unele date… Totuşi, e o chestie… Bine că nu trebuie să mă ocup eu de caz!

Curând, mulţimea se împrăştie, alungată de arşiţă. Dat fiind că mâine sunt alegeri, iar peste o săptămână începe o importantă competiţie sportivă, cred că insipidul nostru vecin, Chiriac, va fi uitat cu desăvârşire până la lăsarea serii.