A. P. Cehov – Rânduiala casei mele

Foto: Alice Drogoreanu

 

 

Anton Pavlovici Cehov – Rânduiala casei mele

 

Dimineaţa, când mă scol din pat şi-mi pun cravata în faţa oglinzii, intră în odaia mea, încetişor şi ceremonios: soacra, nevasta şi cumnata. Ele se aşează în rând, cu un zâmbet politicos pe buze şi îmi urează: bună dimineaţa. Eu le răspund cu o uşoară înclinare a capului şi le ţin o predică prin care le arăt că eu – şi nimeni altul – sunt capul familiei.

- Eu vă hrănesc, eu vă adăp şi eu vă povăţuiesc, le spun. Şi tot eu vă bag, nesimţitelor, minţile-n cap! De aceea voi trebuie să mă respectaţi, să tremuraţi în faţa mea, să vă minunaţi de tot ce fac eu şi să nu-mi ieşiţi din vorbă, nici cât negru sub unghie, altfel… O, mii de draci! Cred că mă cunoaşteţi! Vă fac pilaf! Vă arăt una, să mă pomeniţi! Şi aşa mai departe…

După ce-mi ascultă cuvântarea, femeile ies şi se apucă de treabă. Soacra şi nevastă-mea dau fuga pe la redacţii, cu articolele mele. Nevasta – la Budil’nik, iar soacra la Novosti dnea, ziarul lui Lipskarov. Cumnată-mea se aşează să-mi copieze pe curat foiletoanele, nuvelele şi tratatele. Când e vorba de încasat onorarii, o trimit pe soacră-mea. Dacă editorul e rău platnic şi te tratează cu „vino mâine”, înainte de a o trimite la el pe soacră-mea, o hrănesc timp de trei zile numai cu carne crudă, o întărât până vede roşu în faţa ochilor şi îi sădesc în suflet o ură neîmpăcată faţă de tot neamul editorilor, iar dânsa se duce după bani stacojie la faţă, înfuriată şi clocotitoare de mânie şi nu s-a întâmplat o dată să se întoarcă fără onorar. Tot pe seama ei cade sarcina de a mă apăra împotriva creditorilor plicticoşi. Dacă sunt prea numeroşi şi nu mă lasă să dorm, îi inoculez soacrei mele turbarea, după prescripţiunile lui Pasteur, şi o pun apoi strajă la uşă: niciun mişel nu-şi mai vâră nasul la mine!

La masă, când mă desfăt cu borş şi cu gâscă pe varză, nevastă-mea îmi cântă la pian din Boccaccio, Elena sau Clopotele din Corneville, iar soacra şi cumnata joacă împrejurul mesei cachucha. Aceleia dintre ele care mă încântă mai mult, îi făgăduiesc o carte de-a mea, cu dedicaţie, dar niciodată nu-mi ţin făgăduiala, pentru că în aceeaşi zi, fericita îşi dă neapărat în petic, eu mă supăr, şi în felul acesta dreptul la premiu e pierdut. După masă, când mă lăfăiesc pe sofa, răspândind în jur fum de trabuc, cumnată-mea citeşte cu glas tare din operele mele, iar soacra şi nevasta sunt numai urechi.

- Ah! Cât e de frumos! – trebuie să spună ele. Minunat! Şi ce cugetări adânci! Ce noian de sentimente! Încântător!

Iar când aţipesc, ele se aşează toate trei mai deoparte şi vorbesc în şoaptă, dar aşa ca să aud şi eu:

- Ce talent! Da! E un talent cu totul neobişnuit. Cât pierde omenirea, că nu încearcă să-l înţeleagă! Dar cât de fericite suntem noi, biete fiinţe neînsemnate, că trăim sub acelaşi acoperiş cu un astfel de geniu!

Dacă adorm de-a binelea, aceea dintre ele care-i de serviciu se aşează la căpătâiul meu şi mă apără de muşte, cu evantaiul.

Când mă trezesc, strig:

- Ceai, femeilor!

Dar ceaiul e gata de mult şi mi se aduce cu plecăciune şi cu rugăminţi:

- Bea, părintele şi binefăcătorul nostru! Iată dulceaţă, poftim şi cornuleţe!… Primeşte dania noastră modestă!…

După ceai, mă ocup, de obicei, cu pedepsirea aceleia care s-a făcut vinovată de încălcarea bunei rânduieli a casei. Dacă nimeni n-a greşit, pedeapsa trece în socoteala greşelilor viitoare. Asprimea pedepsei este proporţională cu greşeala săvârşită. Aşa, de pildă, dacă sunt nemulţumit de copiere, de cachucha sau de dulceaţă, vinovata trebuie să înveţe pe de rost câteva scene din „viaţa negustorilor”, să sară într-un picior prin toate odăile şi să se ducă să ceară onorariul la o redacţie la care nu lucrez. În caz de neascultare sau dacă vinovata se arată nemulţumită, recurg la pedepse cu mult mai grele: o închid în cămara întunecoasă, îi dau să miroasă amoniac sau altceva. Dacă o apucă pandaliile pe soacră-mea, trimit îndată după sergent şi după portar.

Noaptea, când dorm, nici una din cele trei femei nu închide ochii: ele umblă prin odăi şi îmi păzesc operele de hoţi.

 

 

 

 

 

 

(traducere de Xenia Stroe)