Întorcându-mă de curând din misiune, după ce-am răpus agenţii CIA din trei municipii reşedinţă de judeţ, am tras, ca de obicei, la Papa-Caffe, după un atent contrafilaj.
Eram istovit… Irina mă întrebă pe dată:
- Părintele şi Binefăcătorul nostru, ce-aţi păţit?…
- Un fleac! M-au ciuruit…
Anca, observând că pierdusem mult fluid vital, mă conectă pe dată la butoiaşul de vodka.
- Vă pun şi ceva sânge? – mai întrebă.
- O picătură… – zisei, cu un rictus de durere.
Cum Irina mi-a adus şi aparatul de inhalat iaurt (o invenţie de-a mea), mă întremai oarecum. Apoi, ca de fiecare dată, Irina începu să mă dădăcească:
- De ce mai bateţi coclaurile tot timpul? Lăsaţi-i pe cei mai tineri să facă terenul, că şi-aşa numai gura e de ei… Ar trebui să vă consacraţi doar muncii de coordonare, să vă odihniţi!… Dacă păţiţi ceva în misiunile astea, noi cui rămânem?…
În traducere liberă, m-a făcut moş.
Comentarii recente