Iniţial, doar vreo trei curioşi ne-am strâns în jurul unui neuron ce zăcea pe caldarâm, pierdut, pesemne, de vreun trecător. Cum se întâmplă în astfel de ocazii, curând numărul nostru spori şi fiecare-şi dădea cu presupusul. Dacă parte din grup opina că neuronul ajunse acolo fortuit, alţii susţineau că avem de-a face cu un act deliberat şi că „ăştia-şi aruncă neuronii pe trotuar cum îşi suflă oamenii normali mucii!”.
Un gând sinistru mă străfulgeră, pornind de la incident, astfel că trimisei un mesaj – pe mobil – către o bună prietenă:
- Ce-ţi face?
- Ce-mi face ce? – sosi răspunsul.
- NEURONUL! – iritarea mă făcu să tastez cu majuscule.
- A, ce să facă? Nasol!
- Da-l ai?
- Îl am.
- Bun!
- Dar, de ce întrebi?
- Aşa…
- Ai citit Războiul Reginelor? – schimbă prietena subiectul.
- Dă-mi pace acum! S-a-ntâmplat aici o chestie…
Acum, liniştit în urma acestei conversaţii (ca să o numim aşa), îmi dădui seama că era cel puţin improbabil ca o persoană din Piteşti să-şi piardă (ori să-şi lepede de bunăvoie) neuronul în Timişoara, însă, prin nu ştiu ce conexiune de idei (neuronală), mi-am dorit să mă asigur că totu-i în regulă. Între timp, grupul de curioşi sporea şi se puseră în circulaţie felurite teorii, unele oarecum întemeiate ştiinţific, altele, însă, absolut abracadabrante.
Cum era de aşteptat, sosi după un oarecare timp şi domnul plutonier-major Onici, care interveni prompt:
- Hai, circulaţi! N-aveţi ce vedea aici! De acum, este treaba Poliţiei!…
Fără un deosebit entuziasm, mulţimea se dispersă. Cinstit vorbind, domnul plutonier avea dreptate: mare lucru nu era de văzut! Dacă ar fi fost o femeie beată, sau o bătaie, ori unul care să-şi dea foc… Da’ aşa? Un rahat de neuron!
Totuşi, întâmplarea marcă mentalul colectiv, astfel că, prin cârciumi, apăru un nou cântec:
Cenuşiu ca şi betonu’
Îmi era tot neuronu’
Şi-aş fi stat cu el tot anu’
Da’ nu m-a lăsat organu’…
Remus, fiind un rafinat estet, opină că avem de-a face cu o manea postmodernă.
- Adică, cum, postmodernă? – îşi exprimă Marcel o nedumerire.
- Adică e tot manea, da-i postmodernă! – îl lămuri rafinatul estet.
Comentarii recente