Zi însemnată

Foto: Alice Drogoreanu

 

Pe 31 Mai, domnul plutonier-major Onici intră cu o mină entuziastă în Papa-Caffe:

- Azi e o zi aparte! – clamă.

Privind prin vitrină, nu s-ar fi spus. Soarele strălucea hidos, făcându-te să-i invidiezi pe fericiţii din Murmansk. Astfel, socotirăm că spusele camaradului nostru nu au conotaţii meteorologice.

- Dai de băut? – întrebară câţiva.

- Draci! – le tăie entuziasmul domnul plutonier. Altceva: azi este Ziua Internaţională de Luptă împotriva Fumatului!

O vreme, îl privirăm pe domnul Onici în tăcere, expresiile noastre traducându-se aproximativ prin: „Şi ce ne priveşte asta pe noi?”… Întrebarea o rosti, reformulând-o, Teodosie:

- Şi noi ce trebuie să facem?

- Să ne opunem, fireşte! Mi-am propus ca, până pe seară, să conving zece nefumători să se apuce de nobilul obicei al inhalării de tutun…

- Şi cum vei realiza asta? – zise Marcel, tonul său trădând o anumită îndoială.

- Prin mijloace specifice! Desigur, voi mă veţi ajuta. Nu vă fie frică, Rusia ne susţine! Chiar dacă Medvedev n-a zis-o aşa… direct, l-am văzut ieri cum pufăia dintr-un trabuc la o recepţie, aşa că mesajul subliminal este evident.

Auzind că beneficiem de sprijinul unicei mari Puteri şi realizând, în linii generale, scopurile mârşave ale Ocultei anti-tabac, pornirăm cu însufleţire la luptă.

În colţul uliţei, zărirăm deja prima infractoare: o fată care împărţea trecătorilor fluturaşi tendenţioşi. O înhăţarăm pe dată, ducând-o în incinta Papa-Caffe, ca să nu afle toţi trecătorii taina mijloacelor specifice, de care domnul plutonier uzitează.

- Taman pe sfrijita asta mi-aţi adus-o? – făcu domnul Onici, cu un nedisimulat dispreţ. Păi, asta-n zece minute face şi cerculeţe! Nici n-apuc să mă dezmorţesc…

- Mai căutăm… – îl încurajarăm.

Până să ieşim, fata-şi mărturisi vina şi dădu să-şi aprindă o ţigaretă.

- Lasă asta! – făcu domnul plutonier. Nu ne maimuţărim aici cu light-uri, fumăm ţigări de-adevărat!… – şi-i întinse o ţigară de foi.

Socotind că domnul Onici se va descurca şi singur în activitatea educativă, noi pornirăm din nou la luptă, de data aceasta încurajaţi de succesul dobândit, chiar dacă fusese unul facil. Către stadion, un cort pestriţ ne atrase atenţia. Aici, fumătorii erau invitaţi să sufle-ntr-un aparat, cam ca în cimpoi, urmând să li se arate concentraţia de monoxid de carbon din respiraţie.

- Ce chestie! – observă Remus. Eu n-am suflat decât în fiolă…

- Eu suflu! – decise Caius, începând să împingă din foale în dispozitivul amintit.

O doamnă privi indicatorul şi-l întrebă:

- Ce vârstă aveţi?

- Patruzeci şi trei…

- Iată! Din pricina fumatului, plămânii dumneavoastră arată ca şi când aţi avea şaizeci de ani…

Caius primi ştirea cu indiferenţă, însă Teodosie interveni:

- Dar dumneata, doamnă, ce vârstă ai?

- Treizeci şi doi… – răspunse individa din instinct.

- Iată – concluzionă Teodosie -, din pricină că nu fumezi, ai creierul ca la şase ani! Nu prospeţimea acestuia o vizez, ci netezimea…

Femeia se întristă vizibil şi, după ce şovăi puţin, se confesă:

- Ba, eu fumez din liceu, da’ mai fac un ban cu rahatu’ ăsta de aparat… La instructaj, mi-au zis ca, dacă zice unu’ că are o vârstă, să mai bag de la mine ca la vreo douăzeci de ani în plus…

Filaret o privi cu milă:

- Şi nu ţi-ai găsit de lucru ceva cinstit? De ce nu te prostituezi, de pildă?

Femeia lăcrimă şi făgădui să-şi îndrepte viaţa.

- Eu nu te condamn… – zise Filaret cu blândeţe. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti!

…

 

Răspândindu-se, cu iuţeala fulgerului, vestea despre acţiunile noastre în sprijinul umanităţii, mulţimi nenumărate se revărsară din locuinţele lor (aici, trebuie să aducem mulţumiri şi unui post local de televiziune, care a mediatizat iniţiativa noastră!), îndreptându-se către centrul oraşului. Puhoiul vuia:

- Români, veniţi cu noi!

- Jos nefumătorii!

- Cine n-a fumat Camel

Este clar că e tembel!

- Azi în Timişoara, mâine-n toată Ţara!

- Cine-i slugă la Apus

Nu fumează ca un Rus!

Văzând că lucrurile merg pe făgaşul corect şi fără implicarea noastră directă, am revenit în Papa-Caffe. Tânăra reţinută la începutul zilei se dregea cu rom, inhalând cu nesaţ dintr-o ţigaretă şi arborând o mină luminoasă. Domnul plutonier-major, în schimb, părea confuz:

- Am vrut să fac Educaţie, şi uite c-a ieşit Revoluţie… Acum, asta e! Poate că aşa trebuia să se întâmple…