Moartea unui blogger

104 comentarii

Cause_we_lost_it_all_by_InSUNNYtyFoto: Alice Drogoreanu

Precum o bătaie ori o femeie beată, un bărbat întins pe caldarâm, la o distanţă apreciabilă de un rucsac abandonat şi, în plus, încălţat cu pantofi deosebit de izbutiţi, stârneşte interesul. Astfel că nu se va mira nimeni dacă o roată de curioşi se strânse în jurul trupului inert, dându-şi cu presupusul.

- O fi beat… – opină un domn.

- Nu cred! – interveni o femeie. Mergea normal, apoi s-a ţinut de piept, a lăsat geanta, a mai făcut câţiva paşi şi-a căzut buştean…

- Poate de la inimă… – reveni domnul.

- S-a uitat careva în geantă? – întrebă un tânăr.

- Încă nu! – sări un ţigănuş, bucuros că primise aprobarea tacită de-a scotoci. N-are nimic! – spuse destul de posomorât după o vreme. Nişte caiete şi-un carneţel…

- Dă să văd! – zise foarte hotărât domnul care-a început discuţia.

În carneţel nu găsiră decât două numere de telefon şi-o însemnare mai aparte:

Utilizator: Sobowtór

Parolă: ihateyouall26

- O fi vreun blogger… – propuse cineva.

Dacă ţigănuşul se cărăbăni între timp cu rucsacul, un tânăr cu aer studios spuse că are la el laptopul, aşa că poate să verifice.

- Vezi pe ce loc este în ZeList! – interveni domnul plutonier-major Onici, alăturat şi el grupului de curioşi.

- Imediat… Este! Locul 2103…

- Ăăăă… – făcu mulţimea, vădit decepţionată.

- Blogger de căcat!

- De aia o fi dat colţu’, de oftică…

- Da’ sigur e mort?

- Sigur! Poţi să tai lemne pe el!

- A sunat cineva la Salvare?

- Ce să mai suni? – interveni domnul plutonier. Pe aşa un loc, nici gunoierii nu-l iau pe ăsta… Oricum, i-aş lua eu pantofii, ca probă în caz că se deschide vreo anchetă…

În vreme ce domnul Onici îl descălţa pe răposat, o doamnă îşi aminti de întâmplări similare:

- Dar, nu trebuie autopsiaţi toţi cei care mor pe stradă?

- Ei, trebuie! – răspunse unul. Da’ ce, e Michael Jackson? Hai, dacă ar fi fost între primii 500… Şi ce nume şi-a luat! Sobowtór… Zici că-i sabotor…

- Înseamnă vedenie în polonă – ajută tânărul cu aer studios.

- Acum, a scăpat de vedenii. Dacă ai şi parola, nu poţi intra la el la admin? – îl întrebă plutonierul.

- Ba da.

- Păi, pune aşa: Ultimul post. Asta, ca titlu. Apoi, textul: Am murit, mă găsiţi pe strada Cluj. Să vină să şi-l caute…

- Că-l şi caută careva pe unu’ care-i pe 2103… – făcură câţiva sceptici.

- Asta deja nu ne mai priveşte, noi ne-am făcut datoria de cetăţeni! – mai zise domnul Onici, după care o porni către Papa-Caffe.

Intrând în cafenea, se îndreptă către Caius:

- Uite-aici, o pereche de pantofi mişto pentru tine! Da’ să-i dai întâi cu spirt pe dinăuntru, să nu iei vreo micoză, că-s de la un mort!…

Fotografia

25 comentarii

morphine_I_by_InSUNNYtyFoto: Alice Drogoreanu

Revenit în urbea de domiciliu dintr-o deplasare la Barcelona, Mihai alese să amâne reîntoarcerea acasă, poposind într-un bar. Încă răvăşit de mireasma respiraţiei Mihaelei, socoti că un coniac ori două îi vor estompa simţămintele, atât cât să se readune suficient pentru a mima entuziasmul la revenire.

Ajuns la al doilea coniac, eroul constată cu o oarecare îngrijorare cum căldura distilatului, departe de a şterge amintirea Mihaelei, o răscolea dureros.

„În plus, mai sunt şi pozele!” – îşi aminti el. Dar, dându-şi seama că nu va fi capabil să şteargă fotografiile explicite, alese să mai ceară un coniac. Printr-o neînţeleasă raţiune, în aşezământ intră Raul, camarad pe a cărui discreţie se putea miza.

- Salut! Grea revenirea acasă… – zise acela, părând să înţeleagă, în linii generale, starea lui Mihai.

- Mda… Acum, revenirea poate-o mai rezolv, însă a apărut o problemă pe care n-o anticipasem…

Şi, în câteva cuvinte, călătorul expuse dilema generată de pozele făcute în timpul ieşirii din ţară.

Surprinzător, Raul înţelese neaşteptat de repede esenţa problemei şi, mai mult, oferi şi soluţia tehnică.

- Le descarci la mine pe stick şi laşi pe aparat doar pozele inofensive…

Purcezând la operaţiune, cei doi priviră imaginile, Raul savurând premiera:

- Mişto gagica! Dacă o vede Elena, stai o săptămână pe casa scărilor…

Mihai oftă, amintindu-şi de unele nopţi lipsite de confort, când fu astfel sancţionat pentru stări accentuat euforice.

- Nasol să dormi pe trepte! – aprecie Raul.

- N-am dormit, am stat şi m-am gândit la ale mele… În plus, am mai şi ieşit, să-mi iau câte-o cafea de la non-stop… – preciză Mihai.

Fotografiile fiind mutate integral, comesenii începură operaţiunea de ştergere a imaginilor compromiţătoare.

- Astea cinci sunt de divorţ! – decise Raul, iar Mihai şterse, cu vizibil regret, poziţiile indicate.

- Da, la astea mă gândisem şi eu… – confirmă cu glas stins.

- Şi astea sunt de-o moralitate îndoielnică… – continuă Raul nemilos.

- Unde vezi tu moralitate îndoielnică? – se miră sincer proaspăt revenitul din Barcelona.

- În subsidiar… Dacă vrei, lasă-le, dar încearcă să le vizualizezi prin prisma Elenei…

- Mda… – admise turistul, ştergând alte optsprezece poze.

- Zic să le ştergi şi pe astea opt… – adăugă Raul.

- De ce? Sunt poze de grup, nevinovate…

- Din moment ce apare Mihaela, nu sunt nevinovate! E suficient ce se citeşte pe chipul tău…

După alte negocieri, mai dure decât s-ar fi purtat pentru alcătuirea unui guvern de coaliţie, Mihai rămase pe aparat cu o singură imagine, o casă fotografiată în Bucureşti, în drum spre aeroport.

- Asta merge! – conchise sfetnicul conjunctural. Şi, dacă întreabă Elena ce-ţi veni să pozezi taman clădirea asta, îi explici că în ea ai simţit cuprins întreg spiritul Barcelonei…

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 118 other followers