Claudiu Târziu – Inchiziţia Ortodoxă Română

Desen de Ioan Andoni

Claudiu Târziu – Inchiziţia Ortodoxă Română

Până acum vreun an, în Biserica Ortodoxă Română existau două curente mai vizibile: cel         „ecumenist” şi cel „tradiţionalist”. După cum în politică avem o delimitare stânga-dreapta mai mult teoretică decât practică, din pricini asupra cărora nu e locul să zăbovesc, în Biserică avem mai degrabă etichetele de „ecumenist” şi cel „tradiţionalist” decât substanţa unei trăiri în acest duh. Taberele sunt fluide, comportamentele lor – deseori lipsite de orice aderenţă la principiile şi valorile pe care le declamă, deciziile venite dintr-o parte şi din alta – de multe ori contradictorii. Într-un cuvânt, confuzie mare.

În acest context existau totuşi câteva repere: principiale şi umane. Ortodoxul român avea după ce să se orienteze. De la o vreme însă, şi acele câteva repere sunt ameninţate cu relativizarea, compromiterea şi desfiinţarea.

Acţiunile de subminare cele mai eficiente nu vin din afara, ci dinăuntrul Bisericii. Tabăra zisă tradiţionalistă a fost supusă, în ultimele zece luni, unei asidue campanii de intoxicare, defăimare, discreditare şi disoluţie. Trupa de şoc care dă asaltul este alcătuită din câţiva monahi şi „civili” care s-au afirmat ca „tradiţionalişti”. Pentru fluenţa textului, le voi spune „roncenieni”, având în vedere că îi au ca principali instigatori, coordonatori şi purtători de cuvânt pe jurnaliştii George şi Victor Roncea.

Aceştia au două direcţii de atac: una pentru tabloidizarea ortodoxiei – în care stârnesc scandal după scandal, le amplifică la maximum (dispunând de o suspect de bună expunere mediatică) şi trimit în derizoriu orice subiect important, orice temă cu miză mare – şi cealaltă pentru instituirea unei Inchiziţii a ortodoxiei româneşti - care se ocupă cu expunerea la stâlpul infamiei a „necredincioşilor”, scalparea lor demonstrativă şi arderea ritualică pe rugul internetului.

Până acum, eforturile lor au fost încununate de succes. În primul rând, roncenienii au reuşit să capete girul, susţinerea şi implicarea în acţiunile lor a unor oameni oneşti şi cu nume bun, dar nedeprinşi cu astfel de tehnici de manipulare. Unele dintre aceste victime sunt, culmea, foşti deţinuţi politic – la care te-ai aştepta să aibă mai multă experienţă în lupta cu agenţii infiltraţi.

Trebuie să recunosc că sunt cu adevăraţi profesionişti ai diversiunii. Au reuşit să pună sub semnul întrebării persoane care de zeci de ani militează pentru o ortodoxie lucrătoare şi pentru un naţionalism luminat, cu roade dintre cele mai frumoase.

Cel mai grav însă mi se pare a fi faptul că l-au luat prizonier pe un mare duhovnic român, om cu viaţă sfântă, care a jertfit 17 ani în puşcăriile comuniste, pentru Hristos şi neam, părintele Iustin Pârvu.

Profitând de faptul că bătrânul duhovnic este atât de căutat de credincioşi, care îi cer cuvânt de folos şi ajutor duhovnicesc, încât nu se mai poate informa direct, îi furnizează informaţii tendenţioase, îl împing în conflicte inutile, îl îndepărtează de vechi – şi verificaţi prin fapte – ucenici, îi smulg binecuvântarea pentru fapte cu efect contrar credinţei şi voinţei sfinţiei sale etc. etc.

Protejaţi de părintele Iustin, care nu mai cunoaşte „realitatea” decât prin intermediul lor şi care, din prea multă bunătate, îi acoperă când fac nefăcute, roncenienii au ajuns să aibă credit de la mulţi credincioşi şi o influenţă periculoasă în Biserică.

După vreo zece luni de campanie ticăloasă, iată ce rezultate au obţinut roncenienii:

- au compromis tema opoziţiei la introducerea actelor de identitate electronice cu cip, fapt care s-a soldat cu legiferarea rapidă a acestora,

- au făcut praf imaginea mănăstirii Petru Vodă din Neamţ – una dintre oazele adevăratei ortodoxii de la noi,

- l-au pus pe părintele Iustin Pârvu într-o lumină extrem de nefavorabilă, astfel încât există primejdia ca sfinţia sa să-şi piardă mare parte din capitalul de încredere pe care îl are între ortodocşi,

- au băgat dihonia între părintele Iustin, pe de o parte, şi unii dintre apropiaţii săi care au făcut realmente foarte mult pentru Biserică în ultimii 20 de ani – de la preoţi care i-au fost ucenici, până la mireni de mare calibru intelectual, ca Dan Puric şi dr. Pavel Chirilă,

- sunt pe cale să compromită ideea construirii unui Memorial la Aiud – cu mănăstire ortodoxă şi centru de martirologie,

- sunt foarte aproape să îngroape şi subiectul canonizării sfinţilor din închisori,

- au născut un curent schismatic în Biserică. (Voi reveni pe acest subiect.)

Am atras atenţia în repetate rânduri, dar în zadar, asupra diversiunilor ronceniene şi a metodelor folosite de ei pentru compromitere şi manipulare. Nu voi mai insista aici. Despre tabloidizarea ortodoxiei, am vorbit de asemenea. Astăzi, vreau să mă opresc asupra Inchiziţiei ortodoxiei române, pe care au înfiinţat-o roncenienii.

Cred că e utilă o listă a celor atacaţi de roncenieni cu o violenţă, cu o patimă a minciunii şi un limbaj suburban de-a dreptul diabolice. Îi voi numi, în ordine aleatoare, doar pe cei cunoscuţi ca aparţinând „taberei tradiţionaliştilor”, lista rămânând deschisă în mod evident (şi nu m-aş mira ca pe ea să figureze cândva şi avva Iustin Pârvu):

1. Răzvan Codrescu

2. Pavel Chirilă

3. Dan Puric

4. ÎPS Bartolomeu Anania

5. Dan Dungaciu (sociolog, conferenţiar dr., Univ. Bucureşti)

6. Rafael Udrişte (jurnalist creştin, TVR)

7. Gheorghiţă Ciocioi (publicist creştin, Lumea credinţei)

8. Daniela Soros (Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni)

La care se adaugă subsemnatul. Dar se poate să nu fi înregistrat toate atacurile.

Oricum, e clar, roncenienii au ales persoane cu notorietate şi care pot influenţa opinia publică.

Arsenalul de insulte şi calomnii al roncenienilor este inepuizabil: trădător, francmason, eretic, homosexual, ţigan, jidan, securist etc. etc.

Ei se bazează pe naivitatea, lipsa de informare şi uneori prostia receptorilor, ca şi pe faptul că cei atacaţi au evitat până azi, dintr-o minimă igienă, să intre în „polemică”.

De cele mai multe ori, poate şi dintr-o foame de bârfă şi de răutate gratuită, aberaţiile roncenienilor au fost luate drept adevăruri irefutabile, fără ca „auditoriul” să-şi pună măcar întrebarea: cine despre cine vorbeşte?

Altminteri, ar fi descoperit repede că un Victor Roncea, de pildă, care îi acuză pe unii şi pe alţii că ar fi francmasoni, este amic de idei, proiecte şi şpriţuri cu Dinu Săraru – mare şef al francmasoneriei române.

Tot acelaşi Roncea îi acuză pe unii şi pe alţii de legături cu Securitatea veche şi nouă. La o lectură superficială a blogului său, ca şi a unor articole din Ziua, veţi vedea că Roncea jr. este amicul, apărătorul şi ofiţerul de PR al generalilor Iulian Vlad, Aurel Rogojan şi Ioan Talpeş. De asemenea, Roncea şi-a făcut un ţel în viaţă din a-i firitisi pe unii foşti „agenţi de influenţă” ai Securităţii de teapa unui Tîrnăcop şi a se bate pe burtă cu profitori ai comunismului ca Adrian Păunescu.

Fraţii Roncea acuză în stânga şi dreapta de trădare, dar oare cum se cheamă faptul că ei au fost, de 15 ani încoace, susţinători ai trădătorului cauzei româneşti Iurie Roşca? Ei l-au promovat, l-au apărat când era evidentă trădarea, au încercat să-l scoată din culpă sub protecţia unor fumigene de presă.

Fraţii Roncea îi găsesc o vină Înaltului Bartolomeu că şi-a publicat cartea de Memorii la Polirom – o editură calificată de băieţii ăştia drept o agentură antiromânească. Pentru orice om normal la cap era clar că părintele mitropolit a căutat o editură cu un sistem de promovare eficient şi o cât mai bună reţea de distribuţie. Şi apoi, dacă Polirom publică şi porcării, ele pot fi contrate numai cu cărţi de substanţa şi nivelul celei a ÎPS Bartolomeu. Însă, Roncea vede în asta o trădare. Or fi trădători şi monahii de la mănăstirea Rohia, care publică integrala operei lui N. Steinhardt împreună cu Polirom?

Dar cum s-ar califica Victor Roncea, atunci, pentru că a beneficiat de fonduri americane pentru diverse proiecte, rămase încă neclare?

Fraţii Roncea, care până mai ieri nu intraseră într-o biserică decât ca turişti, au tupeul acum să împartă lumea românească în credincioşi şi necredincioşi.

Dacă e să mă refer şi la alţii din grupul roncienilor, sunt la fel de pătaţi ca aceşti doi ziarişti de scandal (care, în treacăt fie spus, e de mirare că mai lucrează în presă după câte măgării au făcut).

Va veni probabil timpul să mă refer şi la un călugăr impostor de la Petru Vodă, care le suflă în pânze fraţilor Roncea, şi care, deşi nu este preot, s-a apucat să „boteze” în Iordan credincioşii şi să-i binecuvânteze (am fotografii relevante). Acelaşi călugăraş, care a reuşit să-i înşele încrederea părintelui Iustin, mai are şi alte pete la dosar (penal), despre care voi spune ce ştiu la momentul oportun. El este secondat de o monahie a cărei principală îndeletnicire este intriga şi despre care va veni cu siguranţă clipa să vorbim. Ca şi despre un băieţaş cu pregătire şi ocupaţie incerte, Gabriel Cioacăş, sau cam aşa ceva, care, după ce a fost respins la spălat vasele prin cele străinătăţi, s-a aciuat la Petru Vodă şi face pe apărătorul internautic al ortodoxiei (desigur, la adăpostul anonimatului, cu un mare curaj ortodox), întreţinând o cloacă de ură şi minciună numită Apologeticum.

De dragul părintelui Iustin şi crezând că sfinţia sa se va scutura de aceşti duşmani ai Ortodoxiei, am tăcut până azi. Însă, părintele rămâne, din păcate, şi cu mare durere o spun, prizonierul acestora. În pofida informaţiilor şi dovezilor pe care le-a primit de la oameni de mare ţinută morală şi în care se arăta încrezător, părintele Iustin se lasă în continuare influenţat de roncenieni.

Tot ce scriu aici, i-am spus şi părintelui Iustin, cu multe luni în urmă. Am aşteptat să se rezolve totul în duh ortodox, dar nu s-a întâmplat asta.

Roncenienii continuă însă să spurce tot ce pretind că slujesc, fără ca părintele să-i mai poată opri, şi se erijează în judecători ai „Inchiziţiei” ortodoxiei româneşti, pe care tocmai au fondat-o. Iată de ce nu mai am voie să tac.