H2

Cum ieri am fost victima agresiunii unui soţ gelos, acesta descărcând un revolver în mine, cea care va trece la tastatură pentru o vreme va fi colaboratoarea mea apropiată, Simona. De fapt, ea este aceea care tastează întotdeauna, dar ţineam să vă comunic, utilizând acest mic artificiu, că am fost (literalmente) împuşcat de un soţ gelos…

Soarta odiosului personaj, Ştefan Popescu pe numele său, chiar dacă pentru moment se află doar în aşa-numitul arest preventiv, este de pe-acum pecetluită. Pe lângă notorietatea de care mă bucur în urbea de domiciliu, sunt cunoscute bunele mele relaţii cu întreg sistemul judiciar, ca şi cu personalul Penitenciarului din localitate, situat pe strada Popa Şapcă, numărul 7, unde elementul antisocial amintit urmează să-şi petreacă următorii 40 de ani. Aceasta, desigur, teoretic vorbind, deoarece m-ar mira peste măsură să apuce şi următoarele alegeri prezidenţiale…

Nici starea mea actuală nu este tocmai de invidiat, întreg trupul fiindu-mi străbătut de tuburi şi furtunaşe prin care circulă felurite lichide, unele din cale-afară de scârboase, iar altele, nu chiar atât de tare… Fiind o personalitate marcantă a urbei, de câte ori urlu de durere, intră o doamnă care mă întreabă: „Ce mai vrei?”. Ceilalţi pacienţi, de prin alte saloane, pot urla cât poftesc, că nu-i bagă nici dracu-n seamă. Dar, această stare de lucruri ţine de avantajele notorietăţii.

Cum sunt singur în încăpere (dotată cu duş şi closet, dar încă nu mă pot deplasa până la ele), n-a fost o dificultate pentru Simona să se instaleze cu laptopul, pentru a scrie după dictare. În plus, din vreme-n vreme, adaugă un pic de vodka în punga cu glucoză şi, printr-un furtun, mă ajută să fumez. Cafeaua o capăt intravenos.

Cu toate că Simona, aşa cum aţi putut constata, scrie corect, rareori strecurându-se greşeli în textele tastate de ea, nu pricepe nimic din tot ce scrie, gândurile fiindu-i în altă parte, aceasta în cazul că acelea i-ar fi pe undeva… Altfel, desigur, vădeşte un rudiment de raţiune. Cântă la chitară, după partitură, destul de corect, tastează, e relativ curată şi are o memorie foarte bună… Acest ultim amănunt e neglijat de mulţi, astfel că aceia vorbesc în preajma ei fără a se feri, ştiind-o deosebit de proastă. Dar, cum o fi, reuşeşte să-mi reproducă cu acurateţe tot ce aude prin varii locuri şi, măcar că nu pricepe mai nimic din ce-mi reproduce, informaţiile sunt de cea mai bună calitate. Nu trebuie să credeţi, în mod pripit, că mie mi-ar fi mai devotată. Tot la fel povesteşte şi altora ce-a reţinut din întrevederile noastre…

Însă, cum mai mult îi dictez materialele mele, nu are ce spune considerabil în plus faţă de cele deja apărute pe blog.

Să nu socotiţi acum că, scriind aceste cuvinte ale mele, s-ar simţi jignită în vreun fel. Tastarea o face mecanic, fiindu-i absolut indiferent ce-i dictez eu. E atât de proastă încât, dacă n-o angajam eu pe post de tastatoare, cred că ar fi sfârşit ca profesoară de Chimie, în vreo şcoală generală!