good_intentions_by_InSUNNYty

Foto: Alice Drogoreanu

Prima parte

II. Conversaţia

Marcel plecă din ţară în urmă cu vreun an, decepţionat, după propriile-i cuvinte, de ternul cotidian. Desigur, cu toţii i-am spus că aceeaşi decepţie o va resimţi pretutindeni, nimicnicia izvorând chiar din lăuntrul său. Totuşi, nu am pedalat prea mult pe această ipoteză, socotind că va fi mai linişte fără el.

Proaspăt părăsit de Teodora, femeia cu care trăise ani buni în concubinaj, Marcel realiză că este incapabil să efectueze plăţile lunare şi să-şi întreţină apartamentul într-o oarecare rânduială, astfel că, firesc, îşi mută nemulţumirile asupra întregii noastre clase politice, a birocraţiei şi a indolenţei româneşti. Văzând în el un viitor critic acerb al societăţii americane, fiind greu de presupus că acolo va găsi vreo fiinţă dispusă să-l suporte prea multă vreme, nu ne obosirăm să-l combatem, astfel că veni şi ziua despărţirii.

- Să ne mai scrii pe mess! – îi zise Filaret, mai mult din politeţe.

Viaţa continuă apoi în Papa-Caffe, camaradul fiind curând dat uitării. Uneori, îşi mai amintea vreunul dintre noi peripeţii din trecut şi încheia cu întrebarea:

- Oare ce-o mai face Marcel?

- Ce să facă? Fute muşte în America!… – bombănea domnul plutonier-major Onici, cel mai supărat pe decizia cuiva de a pleca tocmai la vrăjmaşii omenirii, cum obişnuiam noi să-i numim pe cei de peste ocean, determinaţi mai mult de unele aspecte ale politicii lor externe şi de tonele de filmografie submediocră cu care ne bombardau televiziunile autohtone.

Întâmplarea făcu să fiu acasă atunci când am fost apelat de către un număr necunoscut. Dintr-un capriciu, decisei să răspund:

- Da!

- Vă salut, domnul Vania! Sunt eu, Marcel…

- Salut – răspunsei, străduindu-mă să par entuziast. Ce oră e acolo? – continuai, negăsit altceva mai interesant de spus.

- E dimineaţă… Ce fac băieţii?

- La fel cum îi ştii. Filaret cu pianul, Onici cu dreptatea, Teodosie mai scrie câte ceva, Caius… în sfârşit… Nimic nou.

Simţii, ajuns aici, că ar fi fost momentul să-l întreb pe interlocutor cum se descurcă el pe acolo, dar, sincer, m-am temut că s-ar putea să lungesc astfel discuţia.

- Arhelau ce mai face? – întrebă Marcel, depăşindu-se momentul neplăcut.

- Nu ştiu, se spune că e bolnav…

- Îi trece lui, n-a mai văzut nimeni drac mort!

- Posibil…

- Teodora a mai zis ceva?

- O mai fi zis, nu ştiu, n-am mai văzut-o…

- Eu mi-am găsit o hispanică şi, de săptămâna viitoare, s-ar putea să am şi ceva de lucru…

- Fain!

Aici, resimţind un vid absolut în minte, încheiai brusc, spunând că am de rezolvat o chestie.

…

Dacă discuţia mi-a părut banală, aşa cum vă va fi părut şi dumneavoastră, într-unul din birourile CIA aceasta fu găsită ca deosebit de interesantă de către George Michael (altul decât celebrul cântăreţ). În nici un sfert de ceas, obţinu un transcript pe care-l trimise la decodat.

Înregistrarea discuţiei a fost una de rutină, însă apariţia lui Arhelau în context atrase atenţia. Decodarea merse destul de rapid, concluzionându-se că FSB, printr-un anume Vania, doreşte să-l elimine pe Mitropolitul Arhelau, date fiind bunele relaţii ale acestuia cu toţi ereticii, eterodocşii ori apostaţii, mai puţin cu ortodocşii. Filaret, Onici şi Teodosie fură decriptaţi ca indicând serviciile de spionaj din Ucraina, Serbia şi Grecia, iar la Caius se împotmoliră până şi decriptorii, sugerând, totuşi, că ar fi o trimitere dispreţuitoare faţă de Biserica Romei, dată fiind sonoritatea latină a numelui.

- Trimite-l la mine pe super-agentul Ross! – spuse domnul George, cu glas autoritar, într-un microfon.

Super-agentul Ross era hârşit în misiunile din estul Europei, de două ori repurtând chiar mari succese. Odată reuşi să revină doar cu leziuni superficiale din Muntenegru, iar într-o altă împrejurare îşi vându armamentul din dotare unui colecţionar din Cipru la un preţ destul de bun.

În vârstă de vreo patruzeci de ani, super-agentul Ross îşi menţinuse o formă de invidiat, în pofida cărunţelii şi-a deselor răni căpătate-n varii confruntări cu agenţi rivali.

George îl informă asupra cazului:

- Nu putem permite înlăturarea Mitropolitului Arhelau! Aceasta ar destabiliza întreaga regiune, existând chiar riscul să fie întronizat un episcop ortodox…

- Dar, Arhelau nu-i tot ortodox? – se miră super-agentul.

- Ei, e doar cu numele! Dar, e de-al nostru… Adică, şi de-al nostru. Cred că nici el nu mai ştie pe cine slujeşte… Din fericire, pe Dumnezeu sigur nu!

Ross se amuză ca de-o glumă bună, apoi tăcu aşteptând continuarea.

- Pleci chiar astăzi! – reveni superiorul. Ai misiunea să neutralizezi ţinta Vania şi să mai aduni informaţii… Mai rău este că n-am reuşit să-l localizăm pe omul lor de legătură de aici. Cică, e pe undeva prin New York… Bine că n-au zis: pe undeva prin Cosmos! Dar, bani pentru echipamente ştiu să ceară! Eu i-am zis lui Charlie: Bă, voi ar trebui să preluaţi Ministerul Turismului, că sunteţi buni doar să tocaţi banii!

Super-agentul Ross, fiind om de acţiune, ascultă destul de plictisit aceste divagaţii, amănunt de care-şi dădu seama şi şeful său:

- În definitiv, astea nu te privesc pe tine! Pleci la ora unsprezece… Fii atent, că-i băgat şi FSB-ul pe fir!…

- Futu-i! – îi scăpă super-agentului, amintindu-şi de întâmplări mai vechi.

…

În tot acest timp, la sediul FSB din Iaroslavl domnea buna dispoziţie.

- Ăştia-s chiar cretini! – concluzionă Igor.

- Cum or fi, trebuie să mergi la Timişoara… – spuse zâmbind colonelul Serebriakov. Dar, ai grijă de Ross, să nu se împuşte-n cap!

Cei doi izbucniră din nou în râs, după care Igor, adunându-se, exclamă:

- Auzi, Caius reprezintă papalitatea!…

- Hai, du-te – zise Serebriakov -, că-mi plesneşte operaţia!