lightFoto: Alice Drogoreanu

XLV. K.

Oficial, K. n-ar reprezenta nimic, fiind un simplu particular. Nu deţine niciun fel de funcţie care să-l recomande drept una ori alta. Tacit, însă, orice om cu oarecare importanţă în Statele Unite ale Americii ştie că este de dorit să nu-l supere cumva pe K. şi, convocat de către acela, resimte emoţii până-n pragul depăşirii limitei suportabilităţii.

Deţinătorul unei averi incomensurabile şi membru, din cât se zvoneşte, al câtorva cluburi elitiste, mai mult secrete decât discrete, K. este acela care te poate ridica din nimic cu aceeaşi uşurinţă cu care striveşte destine. Cu toată această forţă recunoscută, misteriosul personaj preferă intervenţiile rare, lăsându-şi, de regulă, semenii să-şi facă damblaua, atâta vreme cât acţiunile acestora nu-i aduc prejudicii.

Dacă ar fi fost chemat de preşedinte, George Michael s-ar fi prezentat fără trac, gata să răspundă oricărei întrebări. Preşedintele, de altfel, nici nu a pus vreodată întrebări incomode şi este de presupus că n-o va face nici în viitor. Convocat, în schimb, de către K., ofiţerul îşi puse sute de probleme, toate de natură a-i spori îngrijorarea. „Să fie în legătură cu Suzanne?” – se întrebă cel mai frecvent. Era de notorietate faptul că agenta Suzanne era chemată la K. mult mai des decât ar fi impus-o grija pentru bunul mers al unui serviciu de informaţii, astfel că expunerea ei la Viena s-ar fi putut să fie receptată în mod negativ. „Îl iau pe nu ştiu în braţe, şi să se explice ea!” – decise bătrânul agent.

K. îl primi în dosul unui birou impozant, pe care zăceau presărate dosare într-o oarecare dezordine. Îl pofti în fotoliu, iar George acceptă invitaţia de-a-şi pune un Whisky.

- Vrei şi gheaţă? E rece, oricum…

- Mai bine sec! – răspunse George, socotind că un anestezic prinde bine în situaţia dată.

După ce-şi aprinse o ţigară de foi, K. începu să expună un monolog ce părea să se apropie de parabolă:

- Să presupunem, domnul George, că un copil este pasionat de vapoare. Ce va face el? Evident, va visa să-şi construiască propriul vapor! Dar, în practică, se va rezuma să facă vaporaşe din hârtie, să deseneze felurite nave ori, dacă este un copil mai talentat, să sculpteze în cretă submarine sau ce va mai dori el… Este, aşadar, o distanţă destul de mare între ce visează şi ceea ce poate realiza…

„Ăsta ce dracu vrea să spună cu vaporaşele lui? E o aluzie la Haiti?…”

- Însă – continuă K. -, dacă pasiunea acelui copil este autentică, va urma şcoli de specialitate, va parcurge bibliografii, va trece la machete, din ce în ce mai elaborate şi, într-o zi, este posibil să-şi realizeze propriul său vas. Desigur, mulţi visează, în copilărie, să cucerească oceanele, însă un număr infim va ajunge să-şi urmeze obsesia până la îndeplinirea ei. Posibil ca, odată visul realizat, să urmeze decepţiile, dar aceasta nu ne mai interesează…

„Ca şi cum dobitociile tale de până acum m-ar fi interesat!” – gândi oaspetele.

- Mutând toate acestea în lumea obţinerii informaţiilor, mulţi tineri se visează agenţi de spionaj, salvându-şi ţara în acţiuni riscante şi spectaculoase, în final alegându-se cu gloria şi cu frumoasa agentă… în sfârşit, una dintre ele…

„E clar, face aluzie la Suzanne!”

- Din nou, însă, este o prăpastie între vise şi realitate! Să spunem că tânărul chiar ajunge să lucreze în spionaj. Dacă este un tip raţional, se va întinde cât îi îngăduie plapuma… Va acţiona în Haiti…

„Aha, Haiti! Ştiam eu…”

- …va sprijini o grupare favorabilă nouă în Honduras, va urmări emigraţia cubaneză… Adică, îşi va cunoaşte posibilităţile şi nivelul de înţelegere. Dar, dacă acelaşi individ – sau un altul, e doar un exemplu! – va fi o fire utopică, se va hazarda în acţiuni prin zone pe care nu le înţelege şi-n care nu are niciun control! Şi, fireşte, astfel va provoca nu doar pagube materiale, risipind fondurile agenţiei pentru a vâna propriile-i năluciri, dar îşi va târî şi ţara, pe care-ar dori sincer s-o slujească, în aventuri pe cât de penibile, tot pe atâta de păguboase!…

Cum interveni o pauză mai lungă în discurs, George presupuse că ar trebui să spună ceva:

- Într-adevăr, agenţii neexperimentaţi pot cauza daune! Mai cu seamă atunci când sunt şi entuziaşti şi, prin cine ştie ce hazard, ajung în posturi de decizie…

- Mă bucur că ai prins ideea! Cum ai dezvolta-o? Presupun că ai în plan noi acţiuni în cazul Arhelau…

„La Arhelau chiar nu mă aşteptam! Văd că nu mai bate apropouri în legătură cu Suzanne…”

- În funcţie de cum vor decurge evenimentele… – improviză George.

- Păi, cum să decurgă altfel decât rău spre catastrofal? De ce te-ai amestecat acolo? Ţi s-a făcut dor de Igor de la FSB?…

„Ştie şi de Igor!”

- Păi, era în pericol…

- Nu era în pericol nimic! Doi oameni au pomenit la telefon despre episcopul lor. Ce-i nefiresc în asta? Dacă doi italieni vorbesc despre Papa, să zicem, înseamnă că pun la cale un atentat?

- A apărut şi istoria cu Viena…

- A apărut pe dracu! Ai trimis o grămadă de agenţi să se facă de rahat! Inclusiv pe Suzanne, de care aveam nevoie aici!…

„Asta-l roade!”

- Dar codul lui Igor…

- Ce cod? Era un verset din Noul Testament, scris în greceşte, n-avea legătură cu nimic din toată povestea asta. Ţie ţi-a căşunat că-i în arabă, de l-ai făcut pe bietul Ahmed să născocească o aşa-zisă decriptare, că s-a jenat omul să-ţi spună-n faţă că eşti prost! Puteai să dai o căutare pe Google, deşteptule, şi te dumireai! Şi-ai mai trimis-o şi pe Sarah la Viena cu dispozitive de urmărire, să aibă Melatov cui să-i tragă picioare-n cur. Mă rog, asta ar fi partea pozitivă, dar ai idee cât costau dispozitivele? Nu, normal! Domnul se joacă cu bugetul agenţiei, ca să se ţină de vendete personale şi să vâneze cai verzi pe pereţi!…

- Dar…

- Niciun dar! Sper că ai tras nişte concluzii şi nu vom mai fi nevoiţi să conversăm altă dată.

- Desigur, voi fi mai atent…

După plecarea lui George, destul de indispus, K. îl sună pe Igor:

- Cred că n-a înţeles…