Deşi domnul plutonier-major Onici s-a străduit să ne convingă despre avantajele metodei Schultz, maniera sa prea teoretică ne-a făcut să nu ne prea dumirim.
- Cum, adică, să corectezi derapajele logice? – se miră Caius.
- Aşa, bine! Le corectează…
- Bine, dar, cum? – insistă Caius.
- Prin aplicarea metodei…
Cum nu se ivi nicio lumină suplimentară, ridicarăm din umeri şi mai luarăm un rând. În acest moment, intră în Papa-Caffe o figură nouă, amintind izbitor de domnul Boureanu. Onici decise să ne demonstreze practic valabilitatea tezelor sale.
- Uitaţi, îl vom întreba pe dumnealui cât fac patru şi cu patru şi cu patru…
- Patru! – răspunse acela, foarte decis.
- Păi, nu prea face atât… Să mă exprim mai limpede: patru plus patru plus patru cât face?
- Patru. Este o redundanţă aici. Patru e o unitate, în rest se repetă acelaşi lucru…
- Doar aparent se repetă – consideră plutonierul. S-o luăm altfel. Câte degete sunt aici? – şi-şi afişă degetul mic, inelarul, mijlociul şi arătătorul mâinii stângi.
- Patru.
- Perfect! Dar acum? – mai zise Onici, ridicând şi degetul gros al stângii, apoi degetele mâinii drepte, Teodosie alăturând şi el două degete.
- Acum este o problemă, a intervenit şi colegul. Nu poţi aduna mere cu pere!
- Păi, eu ţi-am zis să aduni degete, nu mere cu pere! Au legătură degetele cu perele cam cât ai dumneata cu Prefectura…
Neînţelegând aluzia, individul se ambală:
- Dumneavoastră nu aveţi cunoştinţe elementare! Să luăm, de pildă, un trapez cu laturile inegale…
- Lasă, bă, trapezul! Cât fac patru plus patru plus patru?
- Patru! – se răsti subiectul. Dacă avem limită din x care tinde către zero…
- Când îţi fut una, o să tinzi tu către minus infinit! Mă iertaţi – ni se adresă domnul plutonier nouă – pentru limbajul buruienos, dar face parte din metodă… Ei, cât fac? – reveni la îndărătnicul oaspete.
- Patru! E ca şi cum ai avea un om. Nu-l poţi aduna cu el însuşi…
În acest moment al experimentului, domnul plutonier tăbărî pe ipochimen cu pumnii:
- Futu-ţi râtul tău de imbecil, tu faci bancuri cu mine? Vrei să-mi zici că negrul e alb? Cât fac, bă, patru plus patru plus patru, că te omor! – şi-i aplică, suplimentar, un picior în gură.
- Doisprezece… – gemu acela.
- Vedeţi? – ni se adresă Onici triumfător. Efectele metodei Schultz!…
Demonstraţia fusese convingătoare, dar Caius dori să afle detalii suplimentare:
- Dar, cine-i Schultz ăsta?
- Dracu ştie… Însă, metoda funcţionează.








84 raspunsuri Până acum ↓
Manole // 30/10/2009 la 08:10
Stiam metoda…da’ nu stiam ca se numeste Schultz!
Intotdeauna impletirea unei injuraturi cu servitul unui picior in gura , da rezultate…
Vania // 30/10/2009 la 08:22
S-o aplicăm mai des atunci, căci vremurile o cer!…
cetateanul ...turmentat(a) // 30/10/2009 la 09:05
Vania // 30/10/2009 la 09:08
Da, dar domnul plutonier n-a abuzat de metodă, dorind doar obţinerea unei soluţii corecte.
Gina // 30/10/2009 la 09:18
Cam cetoasa zi pentru metode..
Vania // 30/10/2009 la 09:21
Aici e senin. Poate, datorită metodei Schultz…
cetateanul ...turmentat(a) // 30/10/2009 la 09:34
Si abuzul e o notiune…relativa…
cristian // 30/10/2009 la 09:37
ma escuzatzi; don plotonier a facut litere, arte si matematici superioare la Gottingen ?

de unde pana unde 12 ?
e fractie aplicata la integrala din unu, la care se aplica sinus pe dreapta, in cofunctie de cosinus, unde n luat de k ori da f de y;
cat face ?
Vania // 30/10/2009 la 09:42
Cetăţeanul:
Ieri chiar am întemeiat Partidul Responsabilităţii Relative (PRR).
Vania // 30/10/2009 la 09:43
Cristian:
Inutile insistenţe, Metoda Schultz nu se aplică prin internet!…
adc // 30/10/2009 la 09:46
Şi noile vremuri, care au scos bătaia din şcoli… Nu-i de mirare că intră elevi şi ies numai tâmpiţi, pe partea cealaltă.
Vania // 30/10/2009 la 09:51
Metoda Schultz ar da rezultate şi-n talk-show-uri…
Marius Ola // 30/10/2009 la 10:00
Sper să nu fie necesară aplicarea metodei şi la Băse. Ar trebui să înţeleagă de bună-voie că trebuie să plece. Dar nu prea îl văd eu aşa de înţelegător:)
Vania // 30/10/2009 la 10:05
Dacă nu pricepe, Metoda Schultz îi poate veni în ajutor…
Alexandru Marin // 30/10/2009 la 10:06
Schultz, actorul?
Cristian Lisandru // 30/10/2009 la 10:07
Da, nu mai contează cine a inventat vreo metodă. Imortant este ca ea să funcţioneze…
Vania // 30/10/2009 la 10:09
Alexandru:
Nu ştiu, da’ metoda e viabilă…
Vania // 30/10/2009 la 10:10
Cristian:
Şi, aş adăuga, să fie aplicată celor care au mai mare nevoie…
boghi // 30/10/2009 la 10:27
Sigur nu era domnul Boureanu, ca la el patru plus patru plus patru, dadea 100… deh, are multi prieteni
Vania // 30/10/2009 la 10:28
Nu era el, că tocmai l-am văzut pe Antena 3 cerând metoda Schultz…
Simion Cristian // 30/10/2009 la 10:28
Teoria ca teoria, dar practica ii vine ca o manusa domnului putonier major!
Vania // 30/10/2009 la 10:32
Pentru binele pacientului…
Manole // 30/10/2009 la 10:59
Nu stiu cat de des…da’ cu certitudine multi, o singura data, pe principiul n-ajung la dinti…da’ un sut in dos …e la fel de bun!
Vania // 30/10/2009 la 11:01
Tocmai l-am văzut pe Boureanu la tv, iar mecla lui implora după metoda Schultz!…
Manole // 30/10/2009 la 11:05
Ghinion! E la fel de posibila aplicarea metodei Schultz la tv…cum e si in virtual! Pacat, mare pacat!
Vania // 30/10/2009 la 11:11
Poate citeşte aici şi ne caută la Papa-Caffe…
ionut andrisan // 30/10/2009 la 11:12
Metoda Shultz .. asta trebuie tinuta minte si invata .. merge cu aproape oricine
Vania // 30/10/2009 la 11:14
Da, e-un fel de panaceu…
Dan Chichernea // 30/10/2009 la 11:54
Orice şulţ în fund, e un pas înainte !
Asta ai vrut să ne comunici, nu ?
Vania // 30/10/2009 la 11:57
Şi-o limpezire a gândurilor…
adrian barbat // 30/10/2009 la 11:59
Se pare ca sa implementat metoda Schultz si la intrarea in cluburi, ai vazut asta:
petrasprice // 30/10/2009 la 12:08
O fi stiut Onici sa il forteze sa spuna cat face patru plus patru plus patru, dar nu l-a apostrofat cand a zis de trapezul cu laturi inegale…
savulll // 30/10/2009 la 12:10
Metoda Schultz ar merge si prin scoli.Am citit ce zicea Zven Hassel si cred ca am mai gasit o metoda.Nume nu are.Era aplicata celor care innebuneau pe front.Se aplicau 25 de lovituri (de caciula) cu patul pustii peste spinarea sandiliului.Apoi daca acesta isi revenea din sperietura bine,daca nu ,avea parte de un glont de Nagun in ceafa.
Metoda asta e pentru cei care dau inapoi.Sa nominalizam:
Vania // 30/10/2009 la 12:14
Adrian:
Acolo nu-i chiar metoda Schultz, da-i educativă…
Vania // 30/10/2009 la 12:15
Petra:
Aia era o simplă diversiune, nedemnă de luat în discuţie.
Vania // 30/10/2009 la 12:16
Savulll:
Până la front, aş implementa metoda în şcoli…
sebra // 30/10/2009 la 12:29
Eu zic doar că acel cetăţean ce semăna izbitor cu Boureanu,s-a folosit de pretexte precum redundanţă ,trapez,lim x->0,pentru a încerca să abată atenţia lui Onici ,asupra rezultatului corect.
Vania // 30/10/2009 la 12:33
Posibil, însă metoda Schultz şi-a dovedit eficienţa…
sebra // 30/10/2009 la 12:49
Da.Şi pentru că ai pomenit de ea la mine pe blog,în răspunsul meu,am făcut o trimitere către tine,pentru exemplificare.Dacă te deranjează,spune-mi.
Leo // 30/10/2009 la 13:01
Infailibila !
Vania // 30/10/2009 la 13:10
Sebra:
Nu mă deranjează, slujim Pedagogia!
Vania // 30/10/2009 la 13:11
Leo:
Sau, cel puţin, funcţională…
maia // 30/10/2009 la 13:57
Tot mai mult pare ca aceasta e metoda. Dar daca o generalizez devin pesimista …. Iremediabil.
Vania // 30/10/2009 la 14:00
Aplicată bourenilor, este generatoare de optimism.
maia // 30/10/2009 la 14:35
Corect. Dar mai am rogu-va o nedumerire, oare cantitatea mica a celor normali fata de numerosii boureni, este echilibrata prin diferenta de calitate?
Vania // 30/10/2009 la 14:38
Textul e tocmai o chemare la recalibrarea cantităţilor. Şi trebuie privit în contextul mai larg al scrierilor mele… Cu trimitere şi la profeţiile referitoare la anul 2010.
razvanserbu // 30/10/2009 la 14:39
Metoda Schultz poate fi aplicata si la alegeri?
Vania // 30/10/2009 la 14:40
Să vedem, depinde de context. Dacă se va semna pe o listă pentru trei buletine de vot, unul care interesează şi două cu tâmpenii, se va ajunge inevitabil şi la metoda Schultz…
Teodora // 30/10/2009 la 14:48
Va cer permisiunea de a va trece blogul in lista mea.Vreau sa se bucure si altii de “rasfoirea” blogului dumneavoastra. Daca sunteti de acord si cu schimbul,ma onorati!
O zi buna
Teodora
http://bijuteriileteodorei.wordpress.com/
Vania // 30/10/2009 la 14:52
Mulţumim, trec la rândul meu!…
Deşi, văd că doar eu m-am grăbit.
cell61 // 30/10/2009 la 15:05
Fără niciun fel de glumă, porecla mea în liceu a fost Schultz.
Sunt unii colegi din acea perioadă care încă mă strigă aşa
Vania // 30/10/2009 la 15:07
Şi aplicai metoda omonimă?
Teodora // 30/10/2009 la 15:07
Ei,pe mine de cateva zile ma submineaza internetul.Pica cand ti-e lumea mai draga.
Vania // 30/10/2009 la 15:09
Şi aici se întâmplă, însă rar. Dar, când e să nu meargă, nu merge…
Teodora // 30/10/2009 la 15:17
Nu, au avut ieri nu stiu ce deranjamente…si acum parca imi aduc aminte de vremuri apuse, cand “se lua” curentul…….pica 15-20 minute, dupa care functioneaza la parametrii normali. In fine.
Multumesc frumos,acum o sa-mi fie mai simplu sa va citesc.
Vania // 30/10/2009 la 15:19
Să fie cu folos! Acum sunt prins cu electoralele, literatură mai consistentă e pe lunile trecute…
Teodora // 30/10/2009 la 15:21
Eeee,avem rabdare,electoralele trec repede…..
Vania // 30/10/2009 la 15:23
De-ar mai trece şi-un personaj odată cu ele!…
cell61 // 30/10/2009 la 15:27
Vania, dacă aş zice că aplicam metoda, m-aş lăuda.
Renumele ei era suficient
Vania // 30/10/2009 la 15:32
Sper să citească şi Boureanu şi să priceapă apropoul…
mickelasblog // 30/10/2009 la 17:30
Metoda asta este folosită şi la iertarea păcatelor .
Vania // 30/10/2009 la 17:48
Nu m-am gândit, pe când spovedeam dădeam iertarea moca…
I.B. // 30/10/2009 la 18:04
Vania // 30/10/2009 la 18:07
Da, funcţionează, păcat că n-a testat-o domnul Boureanu. Încă… Dar, circulă o vorbă: De ce le este frică n-o să scape!
mickelasblog // 30/10/2009 la 18:10
Vezi?
Ai pierdut ocazia de a da iertare şi în alte “metode”.
Vania // 30/10/2009 la 18:12
Poate recuperez duminică…
mickelasblog // 30/10/2009 la 18:13
Atunci,sigur voi sta cuminţică acasă,nu de alta,dar s-ar putea să iau o ciufuleală bine meritată.
Vania // 30/10/2009 la 18:15
Din fericire, eu merg la ucrainieni, aşa că vă puteţi spovedi…
Madi // 30/10/2009 la 18:21
Cred că şi io am nevoie de o ” iertare shaolinică” … face bine la spondiloza cervicală
mickelasblog // 30/10/2009 la 18:22
Doamne ajută!
http://barzilaiendan.files.wordpress.com/2007/08/funny-images672_img_15.jpg
Vania // 30/10/2009 la 18:41
Madi:
Eu încerc cu şedinţele de înot…
Vania // 30/10/2009 la 18:41
Mickela:
Doamne-ajută.
gabi // 30/10/2009 la 22:04
Daca derapajele sunt logice nu trebuiesc corectate. Sau, da ?
Vania // 30/10/2009 la 22:06
Trebuie, dar numai prin metoda Schultz. Metoda germană este metodă germană (ca să-l bucur pe Mircea Badea)…
gabi // 30/10/2009 la 22:27
Conform metodei sus citate,
“Plonjarea Introspectiva – fiinta se cauta in ea insasi printr-o detasare de interactiunile directe cu realitatea si cu implicatiile sale.”
“Concentrarea Activa remite subiectului ocazia de-a se descoperi pe sine in toate categoriile existentei – corporale / mentale / sociale.”
Deci, doua peste botnita si plonjezi imediat in realitatea interioara…
Mircea Badea ? Hmm
(citatele sunt dintr-un referat)
Vania // 30/10/2009 la 22:29
Din gândirea domnului Onici:
Piciorul în rât este sfânt!
Simion Cristian // 30/10/2009 la 22:55
Cred ca domnisoara Pelinel se va reorienta spre PeNeListi. Astia nu sunt doar teoreticieni!
Gabriela Savitsky // 30/10/2009 la 23:20
N-a zis Nenumibilul să nu ne mai uităm la antena3 că o să vedem altfel de realitate? Ei, nici realitatea nu-i voie… Altfel de … imagini?
Metoda asta, Shultz, se poate aplica şi la urne, nu-i aşa? Patru plus patru plus patru plus patru în paranteze ori 3 milioane iese din primul tur contracandidatul Nenumibilului (horribile nominem).
Maria Postu // 31/10/2009 la 00:08
Uneori patru +patru+patru fac zero(0). Vezi rezultatele votului acordat astazi noilor ministri propusi…
Vania // 31/10/2009 la 00:09
Simion:
Sunt axaţi mai mult pe empiric…
Vania // 31/10/2009 la 00:10
Gabriela:
Cum-necum, cred că la urne va ieşi bine, în pofida nenumibililor.
Vania // 31/10/2009 la 00:10
Maria:
Nu intru în matematici superioare, mizez pe metoda Schultz…
razvan sidoreac // 01/11/2009 la 12:01
dar o metoda care sa corecteze derapajele verbale si derapajele comportamentale?
Vania // 01/11/2009 la 12:02
Tot cu Schultz…