Gabriela Savitsky – Unicameral

Gabriela Savitsky – Unicameral

Înnegurând frigul acid al iernii, un individ pipernicit, pleşuv şi încovoiat îşi târa anevoie lanţurile prin zloata din curtea interioară a unei închisori sordide.

„P…… mea! Puteam să modernizez şi eu puşcăriile! Căca-m-aş în ideile mele reformiste!” – gândi el cu obidă şi scuipă prin colţul gurii a dispreţ.

- Deţinut nr. 2211, este interzis prin regulament să scuipaţi în timpul plimbării regulamentare!

Pirpiriul îl privi câş şi mormăi:

- F…te-m-aş în regulamentele voastre de caralii! Când eu le dădeam m… contracandidaţilor  voi nici nu …

- Ai zis ceva, deţinut? Poate te-ndrept cu vreo două bulane pe spinare! Hai! Stâng! Drept! Stâng! Drept! … Mai vioi, mai vioi! Plimbă ursul că rugineşte lanţul, hai! rânji gardianul veselindu-se de propria lui glumă. Deşi arăţi mai mult a iepure plouat decât a urs. Vai mama lui de urs. Deţinut 2211! La stânga-mpree-jur! Programul de plimbare s-a încheiat! Înapoi în celulă!

„Cică  celulă-n p…  mea! Aia-i o cursă de şoareci! Cum puneam noi pe vapor în cală să nu dea şobolanii-n proviziile de alimente…

- Văd că continui să comentezi! Ai obiecţiuni la regimul de detenţie?! N-ai decât să te adresezi ierarhic superior! zise gardianul plesnind de sănătate, cu obrajii înroşiţi de ger şi cu ochii lucindu-i în cap de plăcere.

„Eu sunt cel mai mare ierarhic superior, găozarule. Dar ce ştii tu cine sunt eu?…Cine sunt eu, chiar?! …” îşi continuă monologul ciudata creatură, acompaniat de zornăitul lanţurilor.

Se aplecă puţin şi intră în incintă, într-un tunel posomorât mirosind a varză acră, mucegai, zidărie mâncată de vreme şi urină. Ajuns în dreptul celulei, fu preluat de un alt gardian, negricios şi subţiratic. Îl privi pieziş cu uitătura lui şuie. Vestonul de iarnă, cam mare,  se aduna în cute în jurul curelei. Negriciosul îi desfăcu cătuşele de la mâini fără să-l privească şi fără să-l atingă, ferindu-se ca la vederea unei reptile şi îi deschise uşa celulei schiţând un gest scurt cu bărbia înainte.

- N-aţi putea să mă mutaţi într-o cameră mai mare? … îndrăzni să glăsuiască umbra, şoptit.

- Bă! Tu ai făcut armata? Eşti cam martalog, cred c-ai făcut-o. În primul rând se zice: „Permiteţi să raportez, domnule agent-şef principal”, rosti negriciosul serios rotunjindu-şi ochii şi ridicând sprâncenele desenând pe frunte o cută ameninţătoare.

- Permiteţi să raportez domnule agent-şef principal! – se conformă cu o undă tremurată de ironie în glas pirpiriul.

- Permiteţi să raportez, domnule agent-şef principal … ce? împinse aerul cu bărbia domnul negricios cu vestonul încreţit în jurul curelei, ca un tu-tu.

- Permiteţi să raportez domnule agent-şef principal! Aş dori dacă se poate să mă transferaţi într-o cameră mai mare,  dacă se poate, dublă cât e cea pe care o ocup acum! recită lărgindu-şi liniile ochilor deţinutul.

- Măi, da’ ce pretenţii avem noi! … Nţ – nţ – nţ! plescăi admirativ agentul. Da camera asta ce are? Şi nu e cameră, stai puţin, că nu suntem la otel aicea. E celulă! Deşi tu stai ca un neisprăvit aici exact ca la otel! Ai şi tinetă! Şi nu, nu se poate să te transferăm în altă celulă. Adevăru-i că dacă mă uit bine la faţa ta şi ar fi după mine, te-aş muta în camera de gazare. Numa’ că aboliră ăştia pedeapsa capitală. Hai, marş în celulă că nu sunt plătit să fac conversaţie cu delincvenţi! E-ei!

Pirpiriul se făcu şi mai mic, şi mai pricăjit şi, cu umerii stinşi intră prin deschizătura uşii blindate cu o fantă la nivelul unui stat de om şi se prăbuşi ghemuit într-un colţ.

- Asta mi-a trebuit, asta am! Cum zicea bunică-mea: „Cu ce pahar dai, cu acela primeşti…”