Tenebre – 1

Foto: Alex Mazilu

CAPITOLUL I  – ARESTAREA

În imperiul lui Sorian[1] se instaură Dreptatea absolută. Nu doar oameni de felurite etnii profitau de binefacerile autoritarismului, ci şi numeroasele specii ori rase alcătuitoare ale acestui binecuvântat conglomerat: elfi, arkadios, grumi, sperieni, gloobuşi, felieni, pitici şi ce-or mai fi fost pe-acolo.

Nu trebuie înţeles, însă, că nu mai existau infracţiuni! Fapte reprobabile se mai săvârşeau în imperiu, dar erau, de fiecare dată, pedepsite exemplar, chiar şi atunci când făptaşii rămâneau necunoscuţi, astfel că sentimentul dominant în rândul cetăţenilor era acela de securitate. Este îndeobşte cunoscut că, după o zi în care munceşti douăsprezece ore, cel mai mult îţi doreşti deconectarea, siguranţa şi-un somn bun, spre a-ţi reface forţele pentru o nouă zi de muncă. Indiscutabil, nu poate fi neglijat nici sentimentul de profundă satisfacţie care-i anima pe harnicii cetăţeni cu prilejul comunicării cifrelor de producţie şi a depăşirilor de plan. În toate domeniile, imperiul lui Sorian luase un splendid având, surclasând regatele decrepite din vecinătăţi.

Cum Sorian introduse săptămâna de zece zile, numită ulterior decadă, Dekinika era ziua liberă, în care mulţimile se relaxau, iniţial, în temple, iar mai spre amiază, prin hanuri. Puţini erau aceia care alegeau ca loc de recreere Pădurea neluminată, însă, dintre aceşti puţini, relativ mulţi nu mai aveau să revină, ceea ce nu constituia un neajuns major, şomajul fiind, în pofida bunei organizări a forţei de muncă, destul de ridicat.

Cei mai mulţi, însă, alegeau hanurile pentru a-şi petrece Dekinika, opţiunea lor pornind nu doar de la dorinţa de confort, ci şi de la aceea de siguranţă, despre care am mai vorbit. În aceste aşezăminte domnea o atmosferă senină, atmosferă care, dacă nu începeai să rosteşti vorbe de prisos, se putea prelungi şi-n următoarele decade.

- Nu contest, Sorian a făcut lucruri importante! – opină un felian, pe la a zecea cupă de vin. A revigorat economia, s-au potolit conflictele inter-rasiale, cetăţenii au un ţel al existenţei… Totuşi, nu pricep conceptul de Dreptate absolută… Nimic nu este absolut pe lumea asta, ba, fiind noi politeişti, nu putem concepe Absolutul nici măcar în lumile superioare…

Deşi comesenii îi făceau semne evidente să abandoneze subiectul, felianul se ambală:

- Mă rog, poate dacă am da sintagmei un sens metaforic, ar mai merge! Cumva, în sensul că tindem către…

O echipă de sperieni, aflată în proximitate şi consumând cafele la o masă alăturată, interveni în discuţie, printr-un reprezentant. Acesta, se prezentă iniţial:

- Bună ziua! Mă numesc plutonier-major Vionifar Onix[2] şi, considerând discuţia dumneavoastră ca fiind una deosebit de interesantă, vă invit să o continuăm în beciurile Sar’a’labei, ambientul aşezământului de faţă nefiind unul propice…

Aparent, cei câţiva felieni şi cele două elfe însoţitoare nu şi-ar fi dorit această intempestivă deplasare la Sar’a’laba[3], însă, fiind împrejmuiţi de sperieni, deciseră că e mai bine să-i urmeze de bunăvoie.

- Dar noi n-am spus nimic – încercă un felian să aducă precizări -, ăsta a început să măcăne!…

Domnul plutonier-major Onix îi răspunse politicos:

- Totuşi, este de presupus că nu v-aţi aflat întâmplător la aceeaşi masă… De altfel, vom avea suficient timp să clarificăm această situaţie.

Una dintre elfe[4], purtând pe cap o bogată coamă roşie, dintre şuviţele căreia se strecurau, ca două lame de jungher, urechile ţuguiate, avu o intervenţie care-ar fi putut deveni riscantă:

- Futu-i! Asta numai vrăjitoarea aia cu cearcăne terifiante[5] mi-a făcut-o! Am mâncat din ciupercile ei şi acum am halucinaţii… Dacă n-o îmbulinez eu!…

- Lăsaţi, doamnă, nu vă mai faceţi griji! – o încurajă, cu voce blândă, domnul plutonier-major. Vă facem spălături stomacale şi, dacă cumva aţi consumat ciuperci halucinogene sau alte substanţe interzise prin lege, efectul neplăcut va dispărea… Tocmai avem la beci un klismatron nou…

- Să-l bagi în cur la mă-ta! – mai zise Elfa cea roşcată, însă, în curând, se potoli.

Seara ar fi fost una ademenitoare, cu cei opt sateliţi naturali ai planetei luminând discret, şi cu reflectoarele măturând orbitor uliţele. În pofida parfumului de flori ce plutea în văzduhul răcoros, felienii şi cele două elfe nu păreau cuprinşi de vraja serii de vară. De fapt, analizând cu seriozitate situaţia lor, nici nu ar fi avut prea multe motive de beatitudine, ideea unei vizite în beciurile Sar’a’labei nefiind, în epocă, una tocmai ispititoare.

---

[1] Personaj din Şarama, roman fantasy de Oana Stoica Mujea, vol. I-II, Editura Eminescu, Bucureşti, 2006.

[2] Viorel Onici, plutonier-major în romanul Crima letală, de Ioan Usca, Editura Marineasa, Timişoara, 2004 şi în romanul Alte indicii anatomice, de acelaşi autor, carte în manuscris, devenit aici erou fantasy, cu atribuţiuni oarecum similare.

[3] Nume pentru palat, împrumutat din Şarama.

[4] Crina Dunca, ziaristă din Satu-Mare, devenită Elfă în scrierea Drumul împărătesei, de Oana Stoica Mujea, precum şi detectiva Iara în Din sângele Iarei, aparţinând aceleiaşi autoare. Ca Elfă mai apere şi-n alte bucăţi fantasy.

[5] Oana Stoica Mujea, scriitoare din Piteşti, vrăjitoarea Oriana în volumul de faţă.