Colecţionara de coşmaruri – 38

Foto: Alex Mazilu

38.

Braa o privi pe Alizee, gândind: „Adevărat, mi-a scos ceva fire albe, însă, fără ea, cred că în câteva luni aş fi complet abrutizat… Comoara mea!”.

Alizee îi observă licărul privirii, şi-şi zise: „Mi-aş unge-o felie de pâine cu gem de prune, dar mi-e lene să urc… Dacă-l trimit pe Braa, la cât e de neajutorat, precis că ar nimeri sacoşa cu chiloţi în locul borcanului!”.

- Ia-mi o cafea! – îi spuse, totuşi, bunului său prieten, mai mult pentru ca acela să nu se simtă cu totul inutil. Dar, spune-i să pună şi lapte! Adică, nu! Fără lapte… Cu zahăr brun. De fapt, mai bine cu zahăr obişnuit…

Fără să mai asculte toate instrucţiunile, Braa merse la bar şi ceru o cafea lungă, asigurându-se că are la îndemână lapte condensat, zahăr de toate tipurile, ba chiar şi-un tub de frişcă vegetală, frişca autentică dispărând din societatea pluralistă şi globalizată.

- I-ai zis să pună şi-un strop de coniac? – îl întâmpină Alizee, când acesta reveni la masă.

- Păi, n-ai spus… – riscă Braa.

- Ba am spus, dar tu te gândeşti la cai verzi pe pereţi! Du-te şi zi-i băiatului să pună treizeci de mililitri! Sau, numai douăzeci şi cinci… Ba, mai bine patruzeci!

Amuzată, Oriana concepu un nou paragraf introductiv pentru un viitor capitol de roman: „Îndată după ce-o decapită, Marcus conectă capul Mădălinei la aparatele complicate ale profesorului Digory, acestea având menirea nu doar de a-l menţine într-o anume stare de viaţă, dar, prin stimuli electrici, Marcus o putea face să simtă setea ori foamea, pofta de a fuma o ţigară sau chiar alte imbolduri, cum ar fi cele sexuale. Astfel, provocându-i sete, se putea amuza turnând apă carbogazoasă dintr-un recipient într-altul, în vreme ce ea-l implora ca măcar puţin să-i umezească vârful limbii… Păcat că Xreader are febră! Aş face şi eu nişte fiţe, dar cu Braa nu ţine, imediat m-ar repezi. În schimb, când îi zice Alizee ceva…”.

Oarecum izolată, Iara se visa acordând interviuri posturilor CNN şi EuroNews, în care-ar explica raţionamentele prin care a condus Poliţia bulgară la prinderea celor şapte asasini, albinosul şi cei şase bloggeri.

Cal reveni de la o întâlnire cu colonelul Pencev şi, după mimică, părea să aducă veşti bune:

- Am luat recompensa! Cincizeci de mii de căciulă! Pentru Scîrnăvelli, însă, a luat-o Pencev şi i-a mai aruncat ceva mărunţiş şi maiorului Melatov…

- Buni şi ăştia – zise Iara -, oricum, nu pentru bani am făcut-o, ci mânată de spiritul de dreptate!

„Nici măcar nu roşeşte când spune năzdrăvăniile astea! Munca de jurnalist te transformă oare, sau se apucă de munca asta doar cei care pot minţi fără să clipească?” – se întrebă romanciera cea încercănată, nu fără o umbră de admiraţie.

- Gata, îmi iau apartament în Timişoara! – decise Alizee. Sau în Iaşi…

„Off!” – gândi Braa, fără alte cuvinte.

- Ce-ar fi – propuse el – să sărbătorim cu un Chateau Briant?

Poeta cu surâs amărui fu de acord, iar ceilalţi li se alăturară, chiar dacă romanciera se decise pentru o pastramă, iar Iara se mulţumi cu o ciorbă. Cal, original ca de obicei, ceru polenta avec fromage şi bere în loc de vin vechi.

- Are dreptate Braa, tot la Rustic e cea mai bună ciorbă de burtă! – remarcă jurnalista Iara.

- Braa ha sempre ragione! – conchise Oriana, deşi cu gura plină.

Când cei cinci ajunseră la desert, în sală intrară Onicikov şi Melatov. Dacă primul păru vrăjit de chipul restaurat al Iarei, înmânându-i un buchet de gladiole, maiorul arăta îngrijorat:

- S-a petrecut o poznă, chiar aici în hotel! – explică Melatov. Un tip ameninţă să se arunce de pe clădire… E un individ mai în etate. A trecut azi pe la Hilton şi i-a dus florile astea – aici, arătă spre buchetul de gladiole – uneia Liuba. „Ca să-ţi amintească de mine!” – i-a zis, plecând apoi confuz. Colegului i s-a părut ciudat, aşa că a reţinut buchetul, motivând că are nevoie… Liuba zice că-i un cetăţean străin şi că, în urmă cu două zile, a făcut-o să râdă cu umorul său, astfel că s-a mirat de starea întunecată ce l-a cuprins astăzi pe individ…

- Mă rog, chestiunea-i alta… – interveni plutonierul Onicikov. Din partea mea, poate să-şi bată cuie-n cap ori să-şi lege un bolovan de gât şi să se-arunce-n mare. Dar, un suicid ar distrage atenţia de la procesul celor şase asasini. Cum s-ar zice, ne-ar lua faţa… Şi aici, la Poliţia din Albena, n-avem niciun mediator…

Aici, domnul plutonier făcu o pauză de efect, fiind limpede că se aştepta ca vreunul din grup să-şi ofere serviciile.

- Eu am rău de înălţime! – se sustrase Braa.

- Eu prefer să mă uit… – surâse Oriana.

- La engleza mea cu accent ardelenesc, cine ştie ce-ar mai înţelege tipul… – se autorecuză şi Iara.

- Sunt lipsit de tact, n-aş fi potrivit… – zise şi detectivul Cal.

Lăsându-se din nou tăcerea, Alizee cedă:

- Bine, mă duc eu! Am şi lucrat în consiliere… Deşi, după prânz, taman de căţărat pe hotel nu-mi ardea!…

- Perfect! – se bucură Onicikov. Şi-i zici şi tu, acolo, că viaţa-i frumoasă, că poate-şi va găsi sufletul pereche, ştii tu… Vrăjeli!

- Ştiu eu cum trebuie să pun problema! – ripostă Alizee, deranjată de ideile diletanţilor.

În vreme ce poeta sui cu ascensorul până la ultimul etaj, ceilalţi ieşiră în stradă, loc în care se adunase deja o mulţime de curioşi.

- Pariez că se aruncă! – zise brusc Oriana.

- Şi eu! – se ambală Braa, care şi puse la bătaie toţi banii din recompensă.

- Nu se aruncă, doamnă… – opină un curios. E din ăia, care-ar face şi pe dracu numai să se vadă la ştiri…

- Pariezi, sau doar îţi dai cu presupusul? – îl zgândări Braa.

- Pun cinci mii de euro că nu sare! – se decise cetăţeanul.

Curând, şi alţi curioşi riscară diverse sume de bani, cei care pariaseră pe săvârşirea gestului fatal ajungând la o cotă de 24 la 1. Prinzându-se în joc, Iara-şi riscă toţi banii, opinând că individul se va teme să facă saltul. Singur Cal se abţinu, preferând banii munciţi în locul celor câştigaţi la jocuri ori pariuri.

Ajunsă pe hotel, Alizee fu întâmpinată cu o anume ostilitate de către George Milton:

- N-am nimic de negociat şi nici n-am chef să-ţi ascult discursurile dulcege! Sunt decis s-o sfârşesc chiar azi!…

- Şi, dacă eşti decis, de ce tândăleşti? – îi zise poeta, surprinzându-l. Stai acolo de-o oră deja… Tu eşti bărbat, bă? Vrei să te omori, sau dai spectacol? Sigur, dumnealui e decis s-o sfârşească, dar vrea să vină televiziunile, să caşte gura la el toţi turiştii, să-i trimită carte poştală la mămica… Dragă Mami, pe ilustraţie este Hotelul Standard din Albena, clădire majestuoasă, de pe care m-am aruncat eu… Să ştii că te iubesc şi te rog să mă ierţi!

- Termină! – zbieră domnul Milton. Nu înţelegi nimic!…

- Ba înţeleg foarte bine! – i-o reteză mediatoarea. Ţi-ai ciopârţit familia şi acum te simţi fără rost… Te mai gâdilă uneori hormonii, dar ţi-ai lichidat singur obiectele pasiunii. Nici să te masturbezi nu mai poţi, căci ţi-ai aminti de modul în care le-ai tranşat şi ţi s-ar scula invers… De Liuba te temi să te apropii, gândind că s-ar putea s-o ucizi şi pe ea. Asta-i tot! Eşti un om terminat! Şi, în loc să mori demn, stai pe parapet şi te dai în spectacol ca un caraghios!…

- Dar – spuse Milton profund mişcat -, tu mă crezi că eu sunt asasinul?

- Te cred – răspunse Alizee plictisită -, da’ sari odată! Vrei să-ţi dau eu brânci?

- Nu, sar singur… Îţi mulţumesc, oricum. Oare, ce-o fi dincolo?…

- Cu cât sari mai repede cu atât mai rapid vei afla! – se răsti Alizee.

Milton părea să ezite încă, dar, pe neaşteptate, se aruncă în gol. Un vaiet de deznădejde îi însoţi căderea, izbucnit din piepturile tuturor acelora care pariaseră pe lipsa de hotărâre a virtualului sinucigaş. Singuri Oriana şi Braa zâmbeau mulţumiţi, felicitându-se pentru inspiraţia avută. Datorită domnului Milton, ajunseseră, în câteva minute, să posede un milion două sute de mii de euro fiecare. Spre lauda lor, amândoi se gândiră să-i dăruiască prisosul poetei celei mignone, adică ceea ce trecea peste milion şi, spre mândria pariorilor, deciseră ferm în gând să nu-i dea Iarei nici măcar bani de autobuz, deoarece jocul este joc! „Eventual, aş putea s-o împrumut cu 15% dobândă” – găsi romanciera o soluţie de compromis.