Desen de Ana Pauper
II
„Care atunci când vei citi aceste rânduri va fi prea târziu, eu fiind deja plecat într-o lume mai dreaptă, care Radu Giurca şi Ilyes Iuliu s-au căpătuit, dar nouă nu ne asigură nici măcar indiciile anatomice minimale, care dacă i-am votat lor nu le mai pasă! Care le-am scris şi lor, urmând să-mi dau foc azi la ora 17 în direct, care aşa nu se mai poate! Care să te gândeşti, uneori, la mine! George[1].”
- Trăsni-te-ar să te trăsnească de nătărău! – reuşi Marcela să-şi sintetizeze simţămintele, în vreme ce arunca foaia mâzgălită în europubelă.
George era un personaj destul de cunoscut în urbea nord-vestică. Pe lângă numeroasele prostii săvârşite la beţie, în luna februarie a anului curent ameninţase că se aruncă de pe-o macara dacă nu obţine un exemplar din Războiul Reginelor. Cum, în afara exemplarului solicitat, mai obţinu ca bonus şi apariţia la Ştirile de la ora 17, echipa ProTv fiind deosebit de promptă, următoarele zile primi zeci de păhăruţe de rachiu prin felurite aşezăminte culturale, oamenii arătându-se bucuroşi să aibă de cine râde. Frumoasele amintiri îl determinară să-şi reia protestul, mai cu seamă că, la Muzeul de Artă[2], urma să se livreze cartea aceleiaşi autoare care pusese oraşul pe jar data trecută.
- Zici că data trecută ai primit Războiul Reginelor? – îl întrebă Arpad, pus la curent cu noua decizie irevocabilă.
- Primarul în persoană mi-a dat-o! – răspunse George cu mândrie, mai cu seamă că i se oferi şi-un păhăruţ.
- Şi-ai citit-o? – insistă domnul Arpad.
- Nu, că am dat-o pe băutură. Mi-a luat unu’ o jumătate întreagă, că era cu autograf…
- Aşa, da! – admiseră câţiva clienţi.
- Acum, i-am scris şi primarului şi prefectului, poate fac rost de două exemplare… Le-am zis şi că i-am votat…
„Parcă prefecţii sunt numiţi” – îşi ziseră câţiva, însă detaliul păru irelevant.
*
În vremea aceasta, Crina[3] se îngrijea de ultimele amănunte:
- Dă cu mătura cum trebuie pe covorul ăla – îi spunea Marietei, femeii de serviciu -, că nu-ţi ştergi bibelourile de praf! Iarăşi vrei să-ţi reţin din salariu?
- Bine că eu sunt proasta lu’ toţi! – bombănea femeia printre lacrimi. Da’ o carte nu mi-ar da şi mie!… Ei citeşte Indicii anatomice şi eu sunt bună doar să dau cu mătura! Care doamna Oana bea deja cafele la El Kardinale, da’ un autograf o doare mâna să-mi dea! Care mai bine mă arunc şi eu de pe macara ca domnu’ George astă-iarnă, care să mă dea la televizor şi să moară astea de ciudă, cu cartea lor cu tot!
[1] George Onan, blogger timişorean. Aici, apare ca locuind în Satu-Mare. Între timp, şi-a şters blogul.
[2] Loc în care s-a lansat Războiul Reginelor, Cartea I, volumul I, în luna mai 2009.
[3] Crina Dunca, ziaristă din Satu-Mare, directoarea Gazetei de Nord-Vest, organizatoare a celor două lansări amintite.





Feb 03, 2010 @ 03:02:22
Stirile de la ora 17, urmeaza o invitatie din partea domnului Dan Diaconescu…
Feb 03, 2010 @ 06:32:35
Am urmat indiciile…îmi daţi şi mie o carte???
Feb 03, 2010 @ 08:20:26
doamna Dunca e ruda cu pilotul ?
Feb 03, 2010 @ 09:18:11
Alexandru:
Da, la Dan Diaconescu se împlinesc carierele!
Feb 03, 2010 @ 09:19:01
Geanina:
Sigur! Când le-oi vedea şi eu…
Feb 03, 2010 @ 09:19:46
Cristian:
Nu ştiu, nu cred…
Feb 03, 2010 @ 09:36:05
Da’ Marieta de ce n-a obţinut o carte? Ce dacă dă cu mătura?
Feb 03, 2010 @ 09:39:58
În februarie a fost mare agitaţie, da’ poate-acuma-i dă şi ei…
Feb 03, 2010 @ 10:52:57
Cartea PLUS zeci de păhărele?!? Merită o ameninţare cu sinuciderea, zic.
Feb 03, 2010 @ 10:59:20
Alexandru Marin :
Stirile de la ora 17, urmeaza o invitatie din partea domnului Dan Diaconescu…
Exact la asta ma gandeam si eu cand am ajuns la partea cu protv-ul =))
Feb 03, 2010 @ 11:03:59
Cell61:
Păhărelele erau de rutină, nu aveau legătură directă cu cartea…
Feb 03, 2010 @ 11:06:58
Băiatul ciudat:
Dacă o iei pe urmele lui George poţi ajunge sus de tot, chiar la emisiunea domnului Dan Diaconescu!…
Feb 03, 2010 @ 11:37:31
În primul rând, eu o respect pe Marcela…bine crescută, a aruncat foaia mâzgălită în europubelă.
In altă ordine de idei, nu cred să se ajungă la sinucidere, sigur face rost de la primar şi prefect de încă două cărți și implicit de pahărele.
Feb 03, 2010 @ 11:44:57
Vad ca m-am reintalnit cu mai vechile cunostinte din nord-vest.
Se pare ca s-au trezit la viata dupa ce au trecut alegerile sau din alt motiv.
Mai vad si un header nou cu pictura Mirelei Pete, nu-i asa?
http://mirelapete.dexign.ro/category/galeria-de-arta-cu-vanzare/
Feb 03, 2010 @ 11:52:47
Amintiri plăcute, blogul lui George!
Dacă asta nu-l va readuce în blogosferă, atunci nimic nu va reuşi…
O zi din viața mea « Gabriela Savitsky
Feb 03, 2010 @ 11:54:35
Feb 03, 2010 @ 12:06:11
Teodora:
Şi eu înclin către o viziune optimistă…
Feb 03, 2010 @ 12:07:08
Gabi123:
Da, e pictura Mirelei Pete. Cei din Satu-Mare au fost apatici la alegeri, aşa că nici n-au avut după ce să-şi revină…
Feb 03, 2010 @ 12:07:40
Piperusha:
Nu cred că-l va readuce, că n-am timp de încă un blog…
Feb 03, 2010 @ 12:08:08
Gabriela:
Păi, nu e nimeni obligat!
Feb 03, 2010 @ 12:12:34
Cred ca daca doamna Crina ar da personal cartea si autograful , Marietei i-ar creste inima si ar face treaba mai buna …si cu vointa….
George este un om hotarat,stie ce vrea…
Make – fuga cu Baiazid « Weblog de IT si nu numai
Feb 03, 2010 @ 12:14:10
Make – fuga cu Baiazid (XIX) « Weblog de IT si nu numai
Feb 03, 2010 @ 12:16:54
Feb 03, 2010 @ 13:03:15
Black Angel:
Doamna Crina dă mai uşor amenzi decât cărţi cu autografe. Cât despre George, aşa o fi. Oricum, nu are nimic de pierdut…
Feb 03, 2010 @ 15:02:44
O_O Vania, înţeleg că ai descoperit o acoperire?
Doar ştii că acel blog mia fost ca un mentor care ma învaţat pe mine cu-m se scriie şi se conceapă un blog p-e internet! Şi George un guru care era foarte pasionat de cee-a ce scria el acolo şi miam dorit să fiu ca el dar erai tu….
care e genial să fi tu dar prea să le ai pe toate şi să fi şi tu şi el e cam mult, consider eu!
Mam intristat cum le au unii pe toate…
Feb 03, 2010 @ 15:15:33
Care astai scurta istorie a blogulu-i a lu George… Care a-m zis l-a ma-i mulţi să scrie pe el, da nau avut chef…
Feb 03, 2010 @ 16:06:52
da ce păcat că sa dus tânar că cu greu lam scos din blogroll dupa 3 luni de neactivitate dar tot cu regret…
oricum, mulţumesc c-ă lai băgat î-n Indicii anatomice! Şi o s-a citesc cu zel!
Feb 03, 2010 @ 16:16:55
Cred că s-a prăpădit din pricina băuturii…
Feb 03, 2010 @ 16:39:31
Care imi vine sa ma urc si eu pe Palatul Telefoanelor.
Care nu am nici Războiul Reginelor nici Indicii anatomice.
Care nu am primit nici un paharut de rachiu.
Asa nu se mai poate!
Feb 03, 2010 @ 16:40:25
Care lumea e nedreaptă!
Feb 03, 2010 @ 17:30:27
In nord-vest, nu se zice rachiu,ci palinca.
Feb 03, 2010 @ 19:24:03
În birturi, tot rachiu se zice, că aşa scrie pe etichetă.
Feb 03, 2010 @ 22:46:50
Acest George Onan, care e cu blogul sters, apare pretutindeni, sub tot felul de chipuri, cand nu stii la cine si la ce sa te mai astepti, care trebuie sa te astepti la el, ceea ce e, pana la urma, tot un soi de literatura, zic eu; ma rog, e si pentru ca sint tare obosit acum, dupa ore intregi de schelling (la pachet cu fratiorul mai mare si mai nervos, fichte).. fie-le tarana usoara..
Feb 03, 2010 @ 23:01:36
Care de şeling şi fihte aud prima dată!…
Leapsa, stafeta, pamflet | Frustrat[punct]RO
Mar 03, 2010 @ 17:11:15