Mirozna văduvei vopsite – 18

Desen de Gabriel Pacheco

XVIII.

„Acum, când trebuie să plec, a venit şi primăvara!” – gândi Xreader cu oarecare obidă. Vântul aromit îl bucura oricum, dar şi-ar fi dorit şi-n zilele petrecute la Snagov un timp mai dezmorţit. „Tot e bine, măcar mi-am făcut blog!”

Cum porni în zorii zilei, şoseaua fu destul de liberă. „Uite ce fain merge! Alţii, peste tot, văd numai gropi… Normal, dacă stai să le numeri, în loc să te bucuri de drum, de peisaj, de viaţă, de libertate! Dar, ce poţi să le faci? Aşa-s ei, unora pretutindeni le pute şi nimic nu-i mulţumeşte! Cică: de ce nemţii au autostrăzi şi noi nu avem? Păi, e simplu, la ei sunt de opt ori mai ieftine! Vin alţii şi zic: Da’ la noi de ce-i de opt ori mai scump? Asta aşa… pentru conversaţie. De aia! – ai putea să le răspunzi. Jumătate, fură lucrătorii, şi dublu decât tot costul lucrării – cu tot ce s-a furat – intră în contul mai-marilor zilei. Aşa că-i normal ca, dacă ceva costă un euro, să zicem, tu să ai nevoie de opt euro, de fapt, dacă vrei să speri să se şi construiască ceva! Mai întreabă unii: Da’ noi de ce nu furăm? Că suntem papagali şi nu avem posibilitatea! Dacă am putea, am fura, doar toţi simţim româneşte! Cusurgii!… Da’ n-ar cere unu’ să plătească impozit de opt ori mai mare, ca să se poată face ceva şi-n ţara asta!”

Însoţindu-se cu astfel de meditaţii plăcute, piteşteanul ajunse în Otopeni. „Oare să merg direct la spital, sau să trec pe la Casa Rustic, ca să pornesc cu grupul? De aici, e destul de simplu de ajuns pe Valea Oltului… Trec pe-acolo mai întâi, e abia şapte dimineaţa!”

Ajuns în aşezământ, fu întâmpinat într-un mod destul de inedit:

- Tu eşti new entry – îi zise Crina.

- Da, acum am sosit…

- Asta vede oricine, vorbeam de ZeList, că eşti new entry! Aşa că joia viitoare vom avea şi punctele lui…

Cum uşor se poate presupune, eram cu toţii absorbiţi de analizarea creşterilor şi coborârilor în top, ca în fiecare joi. Mana păru gata să izbucnească în plâns:

- Madama se lăfăie pe 54, cu ping-urile noastre, în vreme ce eu sunt doar pe 111!

- Lasă, că-s eu pe 6… – căută Victor s-o consoleze.

- Sigur! Tu, tu şi iarăşi tu! Numai pe tine te vezi! Eşti arogant şi genial da-ţi place să ţi-o spună şi alţii? Atunci, ţi-o spun eu! În doisprezece ani n-ai pus o dată mâna să speli ceva! Când aveam dureri renale, trebuia să dau eu cu aspiratorul! Şi-acum, îmi spui că tu eşti pe 6?…

- E bine pe şase, eu sunt doar pe 8, şi-am mai şi urcat, că m-au link-uit rugbyştii mei… – interveni Chinezu, scăpându-i anumite nuanţe ale dialogului între soţi.

În vreme ce Crina şi Simona, aflate pe locurile 234, respectiv 279, observând că le-a întrecut până şi femeia nenumită – situată pe 179 –, se întrebau dacă mai are rost să meargă la spital, Xreader se interesă de problemele fundamentale ale blogosferei:

- Dar, Părintele şi Binefăcătorul nostru pe cât este?

- Pe 27! – mormăi Isabela, fără a mai aminti că ea este doar pe 69.

- Eu merg! – decise Lucia. În definitiv, sunt pe 53, n-are motive să mă ia la mişto…

Cella (501), Geocer (539), Darius (1510) şi Shauki (1992) nu părură prea interesaţi de discuţie, lucru de înţeles în situaţia lor.

Totuşi, Cella îşi aminti:

- Dar Bogdan pe cât e?

Editorul susţinu că el nu mai bloggereşte, părându-i că totul este un soi de pierdere inutilă de vreme şi de onanie intelectuală.

„Aşa ziceam şi noi când eram pifani” – ne trecu tuturor prin minte.

- Bine, cum o fi – reluă Cella -, dar pe cât eşti?

- Pe 28.571! – îl ajută Chinezu.

Deopotrivă, vestea ne ului şi ne binedispuse, astfel de numere scăpând aproape puterii de analiză a raţiunii unui blogger, motiv pentru care eu le-am şi denumit numere iraţionale.

- Hai, că dau eu încă un rând! – îşi reveni Mana. Slavă Domnului, pe aşa poziţie n-am fost nici în prima mea săptămână de blogging, am intrat direct pe 626!

„Mda, că te-a link-uit bărbatu-tău! Da’ nouă, un ping nu ne-ar da!” – gândiră unii dintre noi şi – de ce să n-o recunosc? – mai cu seamă eu.

Deja se încălzise bine, astfel că ieşirăm din nou pe terasă, pentru un coniac. Cam pe la a treia stacană, propusei să mergem abia a doua zi la Oana:

- Acum, suntem şi băuţi… – argumentai.

- Şi mâine cum o să fim? – se miră Xreader.

- Mâine am putea merge cu taxiul – găsii rezolvarea. Lasă, că stă ea bine pe 54, n-are nevoie de noi tocmai astăzi!…

Pinguimice: Ana Peride, Link-Ping, Dumitru Agachi, Idei înghesuite, Aby, Cristian Lisandru, Isabelle Lorelei, Geanina Lisandru, Cella, Nataşa, Caius, Ana Usca, Ioan Sorin Usca, Neliniştitu’, Gabi123, Le Petite Prince, Gând licitat, Veronicisme, Răzvanrc, Dispecer Blogosferă, Nea Costache, Oana Stoica-Mujea, Simona Ionescu, Simion Cristian.

Pingul pe i

Desen de Gabriel Pacheco

Am cunoscut oarecând un blogger căruia-i plăcea să pună pingul pe i.

- Unde să-l pui? – ne întreba, întrebare ce se dorea retorică. Pe â, pe %, pe &, pe semnul întrebării?…

În opinia noastră, s-ar mai fi găsit soluţii, dar, văzându-l pătimaş, îl lăsarăm să-şi facă damblaua, încuviinţându-i metoda. Astfel, acela continuă să dea pinguri pe i, şi poate că le-o mai da şi astăzi, dacă n-o fi scăzut în ZeList.

Mirozna văduvei vopsite – 17

Desen de Gabriel Pacheco

XVII.

Tensiunea de miercuri seara deveni apăsătoare în sală, chiar şi ospătarii aducând cu oarecare sfială bucatele la masă. Cu toţii aşteptam înfriguraţi actualizările ZeList de joi şi, desigur, mimam dezinteresul.

- În fond, este o prostie! – explică Crina, deşi ştia că n-o crede nimeni. Dacă-şi bate capul, orice puşti poate ajunge în top, măcar de-ar posta numai dobitocii! Le scrie la toţi pe mess sau Hi5 să-i dea link-uri, face link exchange până şi cu Domnul Bolog sau cu Gheorghe Dracu, pune pe la toţi milogeli cu copy/paste, dă lepşe peste lepşe şi te pomeneşti cu el pe 36! Şi la ce-i ajută, că el tot prost rămâne?…

Pe când toţi avură o atitudine de genul „vorbeşte tu, că tot nu te bagă nimeni în seamă”, eu abordai subiectul ştiinţific:

- Tocmai asta este menirea noastră, a intelectualităţii! Să nu lăsăm impostura să se caţere în locul necuvenit… De pildă, vezi că blogul lui peşte s-a cocoţat până pe 60, nu stai ca prostul, ci te apuci să trimiţi mail-uri decente tuturor celor care-l au în blogroll şi le zici că individul întreţine relaţii neprincipiale cu părinţii, că-i înjură pe forumuri, că postează numai tâmpenii, da’ nici alea nu-s scrise de el, lucruri din astea, de bun-simţ… Aşa am zburat-o eu pe melopeea pe 782, că urcase până pe 65.

Retrasă mai aparte, Lucia răspunse unui apel telefonic pe care nu-l mai auzise nimeni:

- Cine?… Jean?… Salut, puştiule!… În România?… Nu ştiu, la noi se caută literatură mai de esenţă… Sigur, încerc să te ajut! Pa! Şi să nu mai bei atâta!

Închizând, prozatoarea ni se adresă:

- Era Jean-Marie Gustave Le Clézio, bietul de el! Cică, să-l ajut să publice şi la noi… Ce să-i fi spus? Că la noi se caută doar scriitorii de talent?…

- Normal, nu poţi să i-o trânteşti omului chiar aşa! – admise Geocer cu conştiinţa împăcată, deoarece numele persoanei nu-i spunea nimic.

Mana îmi făcu semn cu cotul, arătându-mi ecranul mobilului ei şi amănuntul că, din pricini necunoscute, nu exista semnal.

- De ce-i faci semn cu cotul? – răbufni Victor.

Deşi-i făcurăm semn să înceteze cu scenele deplasate, jurnalistul se ambală:

- Adică, eu sunt toată ziua tratat ca un căţeluş! Tunde-te, Victor!; spală-te pe dinţi, Victor!; Victor, vezi că ţi-ai luat ciorapi de culori diferite!; Victor, tu suferi cu prostata!; Victor, tu nu respiri corect!… Şi primului rufănos îi dai coate şi-i faci cu ochiul!…

Mai mult ca să depăşim momentul penibil, Lucia răspunse unui alt apel auzit doar de ea:

- Salut! Oui… Mda, ceva-ceva s-a vândut… Bun, o să mai fac şi eu ceva reclamă la mine pe blog… Pentru puţin, ceau! Pascal Bruckner – ne explică.

- Compozitorul? – se interesă Cella.

- Nu, ăla-i Anton, şi nici nu cred că mai trăieşte.

- Şi ăsta cine-i?

- Un tip. A scris Copilul divin şi-acum ar vrea să se şi vândă! Abia se vând romanele mele…

Între timp, ne convinserăm toţi că nu există semnal telefonic, indiferent de reţea. Din delicateţe, însă, ocolirăm subiectul. Victor îşi mai luă o bere şi, într-un târziu, se potoli. Fu, în schimb, rândul Iolandei Ştireanu să abordeze probleme delicate:

- Chiar dacă rezultatele autopsiei spun altceva, invocând cauze naturale pentru cele două decese, ştim cu toţii că n-a fost aşa…

Simţii nevoia să schimb subiectul şi, ca întotdeauna în împrejurări similare, mintea-mi lucră cu o repeziciune uimitoare:

- Ştiu cine-a înjunghiat-o pe Oana! – zisei.

- Cine? – deveniră toţi curioşi, inclusiv Iolanda, pe atenţia căreia scontasem.

- Tipii pe care i-a dat la spam! E suficient să intrăm şi să le copiem adresele de mail. Apoi, e uşor să-i găsească băieţii de la Criminalistică…

- Asta-i adevărat – admise detectiva -, mai greu e să intrăm pe blogul Oanei! Poate mâine, când mergem la ea…

- Nu poate avea o parolă complicată. Să încercăm acum… – zisei.

Pe dată, deschisei caseta de logare pe WordPress, trecui oanastoicamujea1 la Nume Utilizator şi încercai parola oana123. Panoul de control al blogului Oanei se deschise pe dată.

- Cum ai ştiut? – se minună Shauki.

- Păi, e blondă… Ce parolă putea să aibă? Arheopterix946297BW? – dădui un exemplu.

- Chiar! – admiseră cei mai mulţi.

- Poţi ghici şi parola femeii nenumite? – întrebă Darius.

- Nu, că aia nu-i blondă, doar se dă ea cu blanche…

La lista neagră erau, într-adevăr, o serie de adrese: sevastre.catalin@gmail.com, riddickro@gmail.com, maria_les24@yahoo.com, apolitic@yahoo.com, mihai@onlinecurs.ro, goranrazvan44@gmail.com, nicu.chiracu@gmail.com, andreyalexxmihaescuu@yahoo.com, marius_cord@yahoo.com, teofiluvirilu@yahoo.com, cbstudiomx@gmail.com, electronik_funk@yahoo.com, alexx_ionutz111@yahoo.com, office@radio21.ro, deceneu1976@yahoo.com, sorin_909@yahoo.com şi ian.vanghelie@yahoo.com.

Iolanda cercetă lista, apoi concluzionă:

- Pe doi îi ştiu, Ridicke şi Koprophil. Cu ei nu mai sunt probleme… Dacă-i scădem, rămân exact cincisprezece, câte cuţite erau împlântate! Îi trimit chiar acum un mail lui Iordache!… Păcat că nu merg telefoanele!

Fără ca noi s-o fi sesizat, afară se împrimăvărase, astfel că ospătarul ne întrebă dacă nu dorim să ne dezmorţim servind un cocteil pe terasă.

De veghe: Michaela, Link-Ping, Nea Costache, Dumitru Agachi, Cristian Lisandru, Gabi123, Pitikul Jenikă, Caius, Geanina Lisandru, Paul G. Sandu, Ana Peride, Supravieţuitor, Nataşa, Răzvanrc, Theodora Marinescu, Atitudini, Andi Bob, Gabitzu, Dan Brad, Sfântu’ Simon, Geocer, Daurel.

Mirozna văduvei vopsite – 16

Foto: Alice Drogoreanu

XVI.

Oana se aşteptase să fie vizitată de personajele din carte, însă nu în această manieră! Îi zări aproape pe toţi când se deşteptă, instalaţi la laptopuri. „I-au lăsat şi cu ţigările! Şi pe mine mă lasă să fumez doar din mână de la asistentă… Mă mir că încă nu m-au pus în cămaşă de forţă”.

Deşi se deşteptă de minute bune, nu păru nimeni să observe schimbarea, singură femeia nenumită zâmbind într-un mod frizând sinistrul. „Frizând sinistrul… Ar merge într-o carte fantasy. De la o vreme, cu toate că nu prea am idei, atâtea câte sunt îmi par inedite! Ia să-ncerc!… Se înghesuiră toţi în salonul de spital pentru a-şi stabili o strategie să ajungă în primii zece. Stai, să fac calculul! Ei sunt cincisprezece, n-au cum să ajungă toţi în primii zece! De fapt, şaisprezece, că se tot bagă şi femeia nenumită. Andrei Bădin şi-a şters blogul, aşa că nici nu l-am mai socotit. Poate de asta se şi vede înceţoşat… Fără blog, îţi pierzi cumva consistenţa, aura îţi păleşte… Poţi tu să tot apari în emisiuni televizate, că nu se mai uită nimeni! Acum e simplu, ori ai blog, ori nu ai! Ce cugetări pe mine!…”

Romanciera observă acum cu surprindere că are pe noptieră o ceaşcă cu cafea, însă încercând să bea nu simţi niciun gust. Nici caldă, nici rece, ba parcă nici măcar lichidă, aducând oarecum cu rumeguşul!

„În fine! Să reiau socoteala… Sunt, aşadar, cincisprezece. Nu-i văd pe Cetin – adică Arhi – şi Andrei Crivăţ, dar se adaugă femeia nenumită, ca să nu fie numărul nerostibil. Putem să-l scădem pe Bogdan, că el e blogger doar în măsura în care nu şi-a şters blogul, dar cred că nici nu l-a mai deschis de vreo doi ani. Oare ce mai şi caută cu ceilalţi? Să frece laptopul ăla doar în speranţa că-i pică ceva babardeală cu Lala?…”

Scriitoarea o numea Lala pe Iolanda Ştireanu, absentă din neobişnuita adunare.

„Dacă-l scad, însă, pe Bogdan Hrib, ajungem iar la numărul nerostibil, şi oricum sunt prea mulţi. Ar mai trebui să dispară trei… Geocer nu prea ameninţă, însă, primele poziţii, el se uită la clasamente mai mult ca la un joc. Plus că e şi pe blogspot, platformă cu totul neperformantă! Ca şi cum ai vrea să ajungi în finală la Wimbledon cu o paletă de ping-pong… Aşa că ar rămâne doisprezece. Înseamnă că mai dispar încă doi!”

Gândul o dezmetici pe scriitoare şi, măcar că fără a fi luată în seamă de oaspeţi, porni către camera de baie. Traversând salonul, remarcă: „Xreader n-a venit! De fapt, nici nu mai avea blog, nu cred să-şi fi făcut altul taman acum. Şi chiar dacă şi-ar fi făcut, mai va până la Top Ten! Poate dacă-i dă Vania trei ping-uri pe zi…”

Deşi ajunsă într-o stradă comercială plină de vitrine, Oana îşi auzi musafirii râzând în urma sa:

- Credeţi că ne-o fi observat? – răzbătu vocea Chinezului.

- Aş! E burduşită cu medicamente! Am zis că venim degeaba… – răspunse Simona.

- Tu chiar eşti nesimţit! – admonestă Cella pe nu se ştie cine. Până şi din ţigările unei bolnave ai ajuns să te serveşti?

„Ăla precis că-i Bogdan! Niciodată nu-şi ia ţigări la el…”

- Eu cred că ne-a văzut – opină Crina. Voi n-aţi remarcat, că vă venea în penumbră, dar a privit îngrijorată. S-o fi prins că pe ea n-o trecem în blogroll la dispăruţi?

- Vezi să nu se prindă! – pufni Mana. Pentru asta îţi trebuie mai mult de-un neuron…

„Şi astea zic că-s prietene, da? O să mai primiţi voi link-uri de la mine când mi-oi vedea eu ceafa!” Piteşteanca nu-şi continuă gândul, deoarece îşi vedea ceafa chiar atunci. Mai exact, era ea, privită din spate, alături de Arhi şi Andrei Crivăţ.

„Cum – Doamne iartă-mă! – să mă privesc de aici, când eu sunt acolo şi vorbesc cu ei? Mno, asta e! Mai bine să fiu atentă ce discut…”

- Voi sunteţi…? – îi întrebă romanciera cea din alt plan pe cei doi, fără să-şi finalizeze gândul.

- Morţi, da.

- Şi aici e?…

- După cum observi, nu-i ca în Dante… – îi zise Andrei. Ai o oarecare libertate, te plimbi cam pe unde vrei tu, mai intri-n vorbă cu câte unul, deşi puţini sunt comunicativi… Nu putem zice că este rău, însă nici tocmai bine. Simţi setea şi foamea, însă chiar dacă intri într-un local şi comanzi una-alta, totul e fad! Adevărat, plăteşti cu ce se nimereşte, nu-i o monedă stabilă…

- Ce descrii tu e vis sau realitate? – căută femeia să-l descoase.

Cei doi zâmbiră şi-i răspunse Arhi:

- Este ceva intermediar sau, dacă preferi, e o altă realitate. Cel mai mult ne îndeletnicim cu artele, având parte de oarecari desfătări estetice. Însă, nu mai acumulezi nimic, cu cât ai plecat, cu aia rămâi! Frecăm aceleaşi idei, aceleaşi partituri, aceleaşi deşertăciuni, ca să mă exprim eufemistic!…

- Înseamnă că aici e…

- Mda. Sau, oricum, ceva apropiat. Dar, după cum vezi, nu-s cazane cu smoală! Doar că ai vrea să dai un ping şi nu ai cui, ai trece-n blogroll pe cineva şi te lasă să-i pui doar pe Mircea Badea şi pe Whisperedworld…

Ajunsă aici, Oana începu să strige în patul său de spital:

- Laptopul! Unde-i laptopul meu? Vreau să-i dau ping-uri lui Vania, pe toate alea cinci bloguri ale lui! Arhi şi Andrei au fost ucişi şi mai urmează doi!…

Doctorul Stoicanu tocmai venise la vizita de seară şi-i zise pe ton blând:

- Şşşt! Linişteşte-te! O să facem şocuri electrice şi-ai să te simţi mai bine!…

Totul pentru Ţară: Link-Ping, Melami, Ana Peride, Zâna, Dan Pătraşcu, Cristian Lisandru, Geanina Lisandru, Gabitzu, Sebra, Manole, Supravieţuitor, Gabriela Savitsky, Hobbitu, Iulia Diana Mihai, Mihaela Man, Gabi123, Atitudini, Andi Bob, Xreader, Theodora Marinescu, Dispecer Blogosferă, Noapte bună copii, Simion Cristian, Daurel, Mirela Pete, Cella.

Mirozna văduvei vopsite – 15

Foto: Alice Drogoreanu

XV.

Cum obţinusem amânarea unei ieşiri în gerul de martie cel puţin până joi, urma să ne trecem vremea într-un fel oarecare.

- Noi chiar nu mai luăm nimic? – punctă Cella.

Aleserăm rechin, somon, ton şi scoici, atrăgându-i atenţia ospătarului cum le dorim:

- Să fie gătite savant, astfel încât să ne surprindă în mod plăcut! Spune-i bucătarului să nu se zgârcească la citrice, capere, uleiuri şi vinuri nobile şi, totodată, să nu neglijeze aspectul estetic! Clar? – făcui instructajul.

- Clar, săru-mâna, Părintele şi Binefăcătorul nostru! – răspunse ospătarul.

Sosind platourile, Crina se apucă, pentru a nu ne plictisi la masă, să abordeze un fel de disertaţie despre blogging:

- Unora poţi să le tot baţi apropouri, că-ţi încălzeşti tastatura de pomană! Spune tu de ping-uri, link-uri ori blogroll cât vrei, bagă aluzii peste aluzii, şi te pomeneşti că cel vizat scrie a doua zi despre gripa aviară ori despre Cabral!… În final, normal că te saturi şi le scrii tuturor să-l scoată din blogroll!

Deşi privirăm toţi către Arhi, acesta continuă să mănânce cu poftă, ca şi când ar fi fost vorba despre lucruri care nu-l priveau defel. Într-un târziu, păru a avea o oarecare reacţie, însă cum porni către etaj, traserăm concluzia că a fost doar acţiunea sosului. La scurt timp, urcă şiVictor , acesta întorcându-se destul de repede. Mana îl abordă:

- În jumătate de oră, mergi pentru a doua oară la toaletă… Tu suferi cu prostata!

- Draci! De la bere…

- Dar, femeia nenumită de ce-o fi având mereu chipul îndurerat? – căută Simona să schimbe subiectul.

- Şi cum ai vrea să-l aibă? – zisei. Nenumită e, neamintită în romanele poliţiste, de asemenea… Ce pricini de bucurie ar avea?

- Oricum, ai trecut-o tu în Mirozna…

- Mda. Însă, tot nenumită…

Sosiră clătitele flambate, ba chiar ne apucarăm de ele, când Geocer îşi aminti:

- Da’ ce-o fi cu Arhi, că nu mai vine?

Surprins tocmai când mesteca, Victor mormăi:

- E mort…

- Cum? – se arătă surprins Shauki, ori poate nu înţelesese bine.

- Mort – reluă Ciutacu, de data aceasta mult mai clar. Electrocutat – preciză – că a spart cineva întrerupătorul…

- Şi acum ne spui? – se înfurie Crina.

- Da’ ce are?

- Are, că-i marţi! Azi se fac actualizările ZeList! Dacă nu ne trecem rapid în blogroll şi nu dăm ping-uri, mai stăm o săptămână ca proştii până să creştem!…

Chinezu oftă, înţelegând că din nou îi revine sarcina să scrie textul cu trimiterile cuvenite, în timp ce Mana sună la SMURD.

- Da… Da… Tot la Rustic… Nu, suntem alţii… Electrocutat… Da, mai respiră! – aici ne făcu cu ochiul. Bun, mulţumesc!… Spune că vin imediat – ne comunică nouă, de această dată.

- Îl facem yogin şi pe ăsta? – propuse Victor.

- E prea corpolent… – estimai eu. Eventual, să-i punem o frapieră pe cap…

- Pentru ce? – se miră Cella.

- Ca să râdă băieţii de la SMURD, că altfel ar putea să se supere şi nu mai vin data viitoare…

- Asta aşa e! – aprobară cei mai mulţi.

O vreme se lăsă tăcerea, mulţi întrebându-se cine va urma. Crina, în schimb, privi cu subînţeles către doi convivi, singură Iolanda Ştireanu surprinzând gestul. Eu îmi aprinsei o ţigară de foi, plictisit oarecum de frecvenţa deceselor şi pentru a scurta cumva aşteptarea zilei de joi, când ne-am propus s-o vizităm pe Oana, dar, mai ales, când avea să apară clasamentul ZeList.

La datorie: Ioan Sorin Usca, Michaela, Link-Ping, Răzvanrc, Melami, Dumitru Agachi, Noaptea Iguanei, Cristian Lisandru, Dispecer Blogosferă, Leo, Daurel, Grişka, Simion Cristian, Geanina, Nataşa, Paul G. Sandu, Theodora Marinescu, Adi Verona, Gabi123, Carmen, Cell61.

Blog nou

Ca să nu-mi mai călărească blogul toată ziua, am decis să-i facem Nataşei propriul blog, sfătuind-o să aibă postări decente, de un ridicat nivel ştiinţific, care să satisfacă plenar exigenţele blogosferei feline.

Mirozna văduvei vopsite – 14

Foto: Alice Drogoreanu

XIV.

În Bucureşti, este frecventă confuzia între Casa Rustic de pe strada Valea Oltului din Drumul Taberei şi Ana Rustic, aflată tocmai pe Aleea Hobiţa din Pantelimon. Îndeosebi vizitatorii capitalei, influenţaţi de scrierile mele, cer taximetriştilor să-i ducă la Rustic. Lipsa oricăror alte precizări face ca totul să rămână la latitudinea şoferilor. Dar, cum în ambele localuri se găteşte excelent, până acum nu s-a plâns nimeni, după cum este foarte posibil ca cei mai mulţi să nici nu fi sesizat încurcătura.

Deşi mai rar, uneori li se întâmplă şi bucureştenilor să încurce aşezămintele. Aşa s-a întâmplat şi echipajului de Poliţie alcătuit din agenţii Glodeanu, Răduţă şi subinspectorul Vlad, însoţiţi, evident, de mardeiaşii profesionişti. Trimişi de Mihai Iordache la Rustic, după bloggeri, ajunseră printr-un concurs de împrejurări la Ana Rustic, tocmai în Pantelimon.

Şansa le surâse poliţiştilor, chiar dacă se aflau la vreo douăzeci de kilometri distanţă de localul vizat. La o masă relativ izolată, şedeau patru indivizi cu laptopuri, discutând aprins. Glodeanu şi Vlad se aşezară la o masă de la care o ureche versată să poată prinde discuţia, şi comandară o sticlă de vodka, rugând ospătarul ca pe bon să treacă doar cafele. Este ştiut oricui că agenţii, fie ei de poliţie sau SRI, în timpul acţiunilor de filaj au voie să consume doar tonifiante, precum cafea ori băuturi carbogazoase pe bază de cola, altfel fiindu-le refuzat decontul. De asemenea, e binecunoscută bunăvoinţa ospătarilor care înţeleg să preschimbe orice comandă în cafele, chiar dacă ulterior poate să pară ciudat că cineva a reuşit să bea cincizeci de cafele în doar două ceasuri.

Pe când forţele de ordine împânziră împrejurimile, cei doi închinară, după care băură în tăcere, trăgând cu urechea. Din discuţia celor patru, li se putu deduce şi identitatea, cel puţin cea bloggeristică. Erau vestiţii spameri Ridicke, Apulitik, Kălugăru Koprophil şi Neurino.

- Eu le dau muie finuţ, cu citate din cărţi – se lăuda Neurino. Normal, intru de pe server anonim. Bag un nick la vrăjeală, o adresă de mail gen guitz@bl.com şi-mi deversez lăturile. Femeii nenumite îi las şi cinci-şase scrofăieli pe noapte, păcat că mi le editează…

„Hopaa! Ăsta o ştie pe femeia nenumită… Sper să n-o mierlească înainte să apuce să spună tot!” – îşi zise Vlad.

- Eu n-am răbdare – interveni Koprophil. Fac un text cu majuscule în care dau muie de obşte, şi pe urmă-l pun la toţi cu copy/paste…

- După alegeri, mi-am şters blogul… – se destăinui şi Apulitik. Acum, tot cu serverul anonim.

- Eu fac blogging serios! – spuse grav Ridicke. Discut mai mult cu Neinfectatu’. Uneori, normal, mai intru şi pe server anonim, să-i dau muie lu’ Vania.

- Aaa, pe ăla şi noi l-am luat tare! – se lăudară ceilalţi.

„Futu-vă rasa-n cur! Aşa vorbiţi voi, gunoaielor, despre Părintele şi Binefăcătorul nostru?” – îşi zise Vlad şi, cu mult calm, ieşi până-n uşa localului, dând semnalul de acţiune. Deja aflase suficient!

- Nu mişcă nimeni, Poliţia! – strigă Florin Bradea, cârpindu-i un dos de palmă preventiv lui Apulitik. N-ai auzit, în morţii mă-tii, să nu mişti?

- Da’ ce-am făcut? – scânci Neurino.

- Las’că ştii tu ce-ai făcut! O să ţi-o iei acum pân’te neurino pe tine!

Cei patru fură săltaţi, laptopurile confiscate pentru cercetări, şi întreg alaiul porni către autovehicule. În drum, subinspectorului Vlad îi veni ideea să-i ducă întâi într-o staţie de gaz metan abandonată, pentru a verifica dacă infractorii nu sunt înarmaţi.

- N-aveţi voie să ne bateţi! – protestă Koprophil.

- În principiu, nu. Dar, de pe server anonim, e voie… – îl lămuri Glodeanu, în vreme ce Răduţă prinse a-l frăgezi cu bocancii.

- Domnu’ subinspector! – se auzi glasul lui Florin Bradea. Ce facem, că ăstuia i-a intrat tot bastonu-n cur?…

Privind la Neurino, Vlad căută la repezeală o soluţie.

- Păi, trage-i în burtă până-l elimină…

Ghemuit într-un colţ, Ridicke promitea că n-o să mai facă.

- Nu e cam târziu pentru regrete? Te-ntreb, nu e cam târziu? – îi răspunse sarcastic un gradat, în vreme ce revărsă asupra derbedeului o ploaie de lovituri.

…

Peste câteva ceasuri, în vreme ce autopsierul Serghei se ocupa de cei patru spameri, constatând că decesul survenise pe fondul consumului excesiv de alcool, Vlad îi dădea explicaţii Comisarului Iordache:

- Dar, domnu’ comisar, au vorbit urât de Vania, Părintele şi Binefăcătorul nostru! Ce să le fi făcut?

- Să-i fi predat Justiţiei, deşteptule, ca să fie condamnaţi şi să ajungă ei să-şi dorească moartea! Nici măcar identitatea femeii nenumite n-ai aflat-o!…

Într-adevăr, în tumultul evenimentelor, subinspectorul Vlad uitase detaliul, plus că şi Neurino fu primul care cedă, grăbit să plece la chinurile veşnice.

Recomandări interesate: Joujou, Link-Ping, Cristian Lisandru, Geanina Lisandru, Daurel, Geeo, Supravieţuitor, Atitudini, Sebra, Cella, Gabriela Savitsky, Gabi123, Simion Cristian, Paul G. Sandu, Leo, Mirela Pete, Geocer, Elena Agachi, Andi Bob, Elisa, Alexandra Chiorean, Gabitzu, Dispecer Blogosferă, Theodora Marinescu, Ioan Sorin Usca.

Mirozna văduvei vopsite – 13

Foto: Alice Drogoreanu

XIII.

Datorită începutului de martie destul de iernatic, Xreader îşi făcu obiceiul să-şi petreacă majoritatea timpului în restaurantul Vânătorul. „Tot n-am prea prins eu perioada lui Ceauşescu, aşa că pot recupera. Cei mai mulţi spun că localul e cam ca şi-atunci, doar că au mai multe sucuri. Chiar, că eu am apucat doar Citro şi Ro-Cola. Şi Cico, normal! Faine timpuri! Plus că era şi bragă…”

Totuşi, nu era în firea piteşteanului să prindă muşte toată ziua în cafenele, dar nici pe-afară nu puteai sta mai mult de un ceas. Astfel că-şi cumpără un laptop şi se apucă să-şi facă blog. În vreme ce-şi alese tema, gândi numeroase lucruri folositoare:

„Noroc cu Vania – Dumnezeu să-i dea sănătate! -, că mi-a explicat la Oradea cum trebuie să fie un blog! Spunea că poţi posta orice prostii, important este să-ţi faci un blogroll ca oamenii: pe prima pagină, şi să cuprindă personalităţile marcante ale blogosferei. Aşa că, încep chiar cu Părintele şi Binefăcătorul nostru! Normal, pun şi banner cu Parfumul văduvei negre, că altfel iar mi-o iau! Şi să nu uit s-o trec şi pe Oana… Îi bag şi-o postare la lugu-lugu, unde zic că-i scriitoarea mea preferată, că m-am săturat de cantină!”

Căutând link-ul romancierei, Xreader văzu cu surprindere că aceasta nu mai postase nimic de când plecase el de acasă. „Şi nici la telefon nu răspunde!” – îşi zise, după o nouă încercare. Brusc, se îngrijoră. „S-o fi defectat telefonul? Doar am dat 300 de euro pe el!…” Ceru încă o bere şi se apucă să citească comentariile ultimei postări, unele dintre ele stranii:

Sătmăreanca: Îţi dorim însănătoşire grabnică!

Darius: Deci, mai trăieşti?

Vania: Să nu fi nehalită, mai lasă Plegomazin şi altora, că nu eşti singura dusă din România!…

Lucia Verona: Păcat că n-ai ajuns joi la USR. Au întrebat de tine tipii de la Gallimard. Îţi doresc să te faci bine, da?

Geocer: Este un proverb plin de înţelepciune: Cine sapă groapa altuia cade singur în ea… Cred că acum regreţi că m-ai ţinut în pivniţa aia!

Cella: S-au găsit valizele, dar să nu-ţi faci griji, nu era nimic din cale-afară de compromiţător în ele! De fapt, ştii prea bine, că tu le-ai aruncat…

Femeia nenumită: Ai mai meditat la ce ţi-am spus? Că tocmai se scrie capitolul 13…

Mana: Am fost ieri la JW Marriott Hotel, am văzut o Vuitton cum ai zis tu că-ţi doreşti. Păcat că n-am avut bani la mine, că ţi-aş fi luat-o! Aşa, a cumpărat-o una…

Shauki: Poţi să-l scoţi pe Andrei din blogroll, că a dat colţu’! N-a avut bafta ta…

Deşi năucit de citirea acestor mesaje, Xreader dovedi instinct de blogger, astfel că-şi trecu soţia în blogroll, după cum îşi propusese iniţial, apoi o sună din nou pe Crina, de data aceasta având grijă să se prezinte.

Jurnalista îl lămuri asupra ultimelor noutăţi şi nu prea, căci era la al cincilea lichior de mentă, fără a mai socoti băuturile din preambul:

- Servus! Păi, de ce nu zici clar cine eşti, că aici este rumoare? Am crezut că-i vreunul pus pe bancuri… Oana? Da’ tu n-ai aflat nimic? Ioi! Păi, e internată de opt zile la glumeţi! Nu ştiu exact de ce, poate că era cu cincisprezece cuţite înfipte-n spate… De unde să ştiu eu cine i le-a înfipt? Doar nu insinuezi… Bun, poate nu doar de aia, poate şi prezenţa la o oră târzie în Herăstrău… De unde vrei să ştiu eu ce căuta acolo? E zonă turistică, no! Deci, nu erai tu în valize? Mişto, că am făcut pariu pe-o ladă de bere cu Chinezu… Tu unde eşti? Aha… Poţi să mai stai la Snagov, noi mergem joi la ea… Servus!

Sintetizând, piteşteanul trase două concluzii principale: Că Oana este relativ bine, într-un loc sigur, şi că mai poate sta la Snagov până joi.

„Dacă plec pe la şapte, ajung numai bine să merg la spital deodată cu trupa! Aşa, la grămadă, nici nu mai trebuie să-i duc flori, s-o găsi careva s-o facă…”

Pinguri proaspete: Andi Bob, Băiatul Ciudat, Black Angel, Răzvanrc, Link-Ping, Cristian Lisandru, Octavia Sandu, Manole, Cella, Gabriela Savitsky, Elisa, Sebra, Theodora Marinescu, Atitudini, Geeo, Gabitzu, Paul G. Sandu, Mihaela Man, Oceania, Nea Costache, Michaela, Dispecer Blogosferă, Călin Hera.

Mirozna văduvei vopsite – 12

Foto: Piticul Jenikă

XII.

Deşi ciupercile fură aproape la unison apreciate, fiind condimentate de la bucătărie exact atâta cât şi cum se cuvenea, ca aproape întotdeauna se găsi şi-un nemulţumit:

- Îmi dai şi mie sarea aia? – îmi spuse Andrei Crivăţ, deşi nimic nu-l îndrituia să mi se adreseze în acest mod neprotocolar.

Uşor iritat, îi întinsei, totuşi, solniţa, şi-mi reprimai un zâmbet atunci când văzui că-şi presară praf din belşug.

Lucia făcu o pauză pentru a merge până la bar, prilej pentru Chinez s-o încolţească, aşezându-se strategic:

- Bancul e foarte mişto, stai să ţi-l explic!…

- Nu vreau! – se apără scriitoarea.

- Dar, e simplu! Soldaţii au crezut prima dată…

- Nu mă interesează!

- Dar, bancul e delicios! – insistă maramureşeanul.

- Uite, ăla s-a învineţit tot!… – încercă femeia să-i distragă atenţia.

- S-o fi înecat cu mâncarea, îşi revine el… – căută Chinezul să revină la ale sale.

Însă, Andrei nu-şi mai reveni. „Slavă Cerului!” – îşi spuse Lucia în gând, căci înţelese până şi Chinezu că nu este momentul potrivit pentru a-şi relua bancul.

- Doar am mâncat toţi din ciuperci… – remarcă Cella.

- Nu au nimic ciupercile – interveni Arhi. Poate o fi fost el alergic… Tipii cu calviţie sunt, deseori, mai sensibili…

Cum toţi se rezumau la a privi neputincioşi, cerui să fiu ajutat pentru a-i duce victimei călcâiele în spatele cefei, aranjându-l într-un soi de poziţie yoga. Victor, Bogdan şi Darius se oferiră instantaneu să mă susţină.

- Şi asta-i ajută? – întrebă Isabela.

- Nu cred – răspunsei -, dar e mai caraghios aşa şi, în plus, nu mai trebuie neapărat targă, poţi să-l duci şi cu coşul…

Geocer şi Shauki opinară să sunăm la SMURD, căci personalul localului ne spuse că nu-l poate muta pe Andrei în camera frigorifică, deoarece normele igienico-sanitare interzic aceasta.

- Plătim pe urmă la amenzi de se duce naibii toată şpaga primită de la voi!… – bombăni un ospătar.

Mana ne povăţui cum să facem, cunoscând procedura din experienţe similare:

- Să nu le spuneţi ălora că-i un deces, că nu vin! Ziceţi că-i un caz de intoxicaţie…

Procedarăm în consecinţă şi, în jumătate de oră, defunctul nostru coleg fu evacuat, poziţia sa cu totul aparte stârnind şi hohotele de râs ale băieţilor de la SMURD.

- Totul se trage de acolo că mânca prea sărat! Omul trebuie să fie cumpătat! – conchise Simona. Şi acum ce facem? – adăugă, privind laptopul răposatului. Că a rămas logat…

- Propun să luăm un rând în memoria colegului nostru dispărut în împrejurări atât de tragice – intervenii -, iar apoi să-i facem un blogroll şi să ne trecem toţi, că era pe 26 în ZeList, da’ noi eram buni doar să-i sponsorizăm chefurile… Totodată, Chinezu, că-i mai talentat, îi va alcătui o scurtă postare în care ne va da şi ping-uri… Pune-o şi pe femeia nenumită…

- Nu-i ştiu link-ul…

- Ţi-l dau eu.

Toţi salutară cu entuziasm aceste propuneri, astfel că în timp ce Chinezu se apucă de munca de creaţie, noi estimarăm câte puncte vom avea în plus joi, odată cu actualizarea clasamentului ZeList.

După vreo două ceasuri, Iolanda fu apelată de Serghei. Cum nu pricepurăm prea multe din conversaţie, ne făcu un rezumat al acesteia:

- M-a sunat autopsierul. Zice că-i un caz tipic de indigestie, aceasta declanşând stopul cardiac…

- Asta e, Dumnezeu să-l odihnească! – spuserăm, apoi mai luarăm un rând.

Buna dispoziţie reveni treptat între noi, mai cu seamă când văzurăm cum ne apar, în premieră, ping-uri de la Andrei Crivăţ, când – brusc! – Crina spuse cu gravitate:

- N-a fost un accident! Acum am înţeles… Şi vor mai urma trei victime…

- Care-s ăia? – vru Simona să afle.

- Ghici… – intrai în vorbă, apoi mă adresai Crinei: Vrei un lichior de mentă?

- Vreau!

Pe când sătmăreanca savura licoarea verzuie, Cella reveni cu iscodirile:

- Hai, nu-mi spui cine mai urmează?…

- Nu contează. Tu scapi, oricum… – expedie subiectul jurnalista.

Rememorând întâmplările, îmi dau seama că uitarăm cu toţii în acea zi de drama romancierei Oana.

Pinguind pinguitau pinguitorii: Carmen, Vrăji, Link-Ping, Mikael, Oana, Geanina, Cristian, Ana, Caius, Dan Pătraşcu, Dragoş Sorin Nicula, Cella, Gabriela Savitsky, Elisa, Geeo, Sfântu’ Simon, Nea Costache, Andi Bob, Le Petite Prince, Paul G. Sandu, Theodora Marinescu, Daurel, Gabi123, Blog de joacă, Supravieţuitor, Gabitzu, Mirela Pete, Leo, Black Angel, Dumitru Agachi.

Defenestrarea

Pictură de Mikey Welsh

Aşa cum mulţi au observat-o, că pinguim ori nu pinguim, vremea trece în mod ireversibil! Astfel am ajuns în ziua de 15 martie, zi în care, dezamăgit de mersul lumii în general şi de numărul mic de pinguri primite în special, am decis să-mi pun capăt zilelor prin defenestrare, în direct şi la o oră de maximă audienţă. Cum mai sunt câteva ceasuri până la sosirea echipelor de televiziune (anunţate prin fax), profit de ocazie pentru a posta acest ultim articol şi a mai pune în rânduială una-alta…

Cum aici am blocat comentariile, doritorii de a comenta la Mirozna văduvei vopsite sunt rugaţi să lectureze şi textul, că-i mişto!

Update: Mai pot fi încă implorat să n-o fac, însă cu ping!