Pictură de Matei Enric

 

Aceasta se doreşte a fi o poveste orientală, în sensul că poate sluji drept pildă orientativă pentru aceia care caută înţelepciune sub învelişul basmelor.

Era oarecând în cetatea Smirnei un plăcintar, izvodirile-i bucurându-se de-un oarecare renume în zonă, îndeosebi plăcintele sale cu ceapă, la care se forma întotdeauna un şir de pofticioşi, dat fiind că Bamir – aşa se numea plăcintarul – dădea pe-o para bucata fierbinte din acest produs. Preumblându-se prin târg, prinţul Samir interpretă greşit agitaţia din dreptul chioşcului, socotind mâncarea ca vrednică de râvnit. Astfel că prinţul îşi cumpără plăcintă cu ceapă de opt parale, grăbind să se înfrupte. Pe dată, însă, faţa i se schimonosi, scuipă îmbucătura şi, firesc, porunci ca Bamir să fie legat, sub acuzaţia că nu a atenţionat asupra calităţii meşterelilor sale.

„Dacă-l las nepedepsit, pilda sa ar putea rodi şi, în curând, ne-am trezi asaltaţi de fastfudării!”

Spre bucuria întregii cetăţi, care savura astfel de spectacole, Samir puse ca Bamir să fie pironit de zidul propriei sale case, într-o poziţie cât mai caraghioasă. Deşi mulţimea făţări entuziasmul, mulţi îşi ziseră în gând: „Şi familia? Eu îi lichidam întreaga familie! Apoi, de ce să-l pironeşti pe propria-i casă, ca să se simtă într-un mediu familiar? Trebuia dus la dracu-n praznic, ca să sufere!” Dar, cum am arătat, nimeni nu-şi dădu simţămintele pe faţă.

Suntem conştienţi că această poveste va decepţiona, însă în acea epocă domina pacifismul în Smirna, prinţul având înclinaţii către umanism. Ce-i drept, plăcinte cu ceapă n-a mai cutezat nimeni să facă, vreme de vreo câteva veacuri.