Foto: Ana Usca

Dacă rusul, oriunde ar fi azvârlit în cosmosul acesta, plânge necurmat după Ţara sa, un cătun siberian părându-i mai de râvnit decât oricare cetate înfloritoare, românul se vădeşte a fi mai echilibrat şi, plecat aiurea, de cum reuşeşte să aibă o maşină mai acătării, revine în patrie cam o dată pe an, prilej pentru a face comparaţii interesante:

- La voi, fructele sunt cam cu un euro. La noi, găseşti şi cu patruzeci de cenţi…

Auditoriul atent înţelege de aici două, ba chiar trei lucruri: faptul că la ei e mai bine, distincţia fermă dintre la noi şi la voi, plus subtilitatea ideii că respectivul nu se mai confundă cu noi, optând ferm pentru ei, ca unul care, desigur, a depăşit mentalităţile tribale.

Cum nu toţi ascultătorii sunt, însă, suficient de pătrunzători, comparaţii asemănătoare se vor face şi când vine vorba despre carne, bere, papetărie ori mobilier. La câte-o băută, tuşele devin mai groase:

- Vai de curul vostru! – ne va căina acela.

Desigur, există şi-un regret nerostit. În epoca de tristă amintire, revenit de pe alte meleaguri, erai ca un fel de semizeu. Acum, diferenţele s-au cam nivelat, şi trebuie să recurgi la artificii pentru a dovedi că la ei este şunca mai ieftină şi mai bună.

O anumită tristeţe îl macină şi pe bloggerul care postează compuneri despre Ţară:

- Dacă ar fi fost internet pe timpul lui Ceauşescu, aveam mii de search-uri la postarea asta! Da’ acum, cine naiba mai caută compuneri despre Ţară?