Fondul de Solidaritate

Foto: Alice Drogoreanu

.

Cum oarecând am administrat cu folos Fondul Libertatea, m-am gândit de curând să-mi pun în valoare experienţa dobândită în trecut spre a mă pune în slujba semenilor şi-n prezent, ca administrator al Fondului de Solidaritate. Opiniile colegilor din Dinar au fost împărţite.

- Bă, da’ tu nu te mai saturi? – exclamă Marcel.

Domnul plutonier-major Onici, în schimb, opină că-i mai bine să fie unul de-al nostru acolo decât să prăduiască banii cine ştie cine. Cum această ultimă variantă este şi-n asentimentul meu, invit pe toţi concetăţenii să fie solidari, donând după lărgimea inimii lor nobile.

.

Au cotizat:

Elisa, susţinând că altfel şi-ar cheltui oricum banii pe Avocado;

Cristian Lisandru care, regăsindu-se, a decis că solidaritatea primează;

Atitudini, exclamând: Se poate! Chiar se poate!;

Theodora Marinescu, înduioşată de faptul că şi băsescu a donat;

Gabriela Elena, spunând că-i preferabil să dai decât să vezi Roşu;

Link-Ping, deşi socotea solidaritatea drept o elucubraţie;

Cosmin Ştefănescu, admirând banii donaţi cum licăresc în noapte;

Cristian Dima, care altfel ar fi fost spoliat de năbădăiosu’ şi plăcintele lui.

Sentiment de Iunie

Foto: Alex Mazilu

Este ştiut că vara, atunci când nu-s ploi, nici măcar de mitinguri nu îţi arde, pornind de la constatarea simplă că în Dinar, cel puţin, este aer condiţionat. Aşadar, precum orice Vărsător în arşiţă, trec în revistă blogurile vizitate azi, câtă vreme nu sare afară de treizeci de grade:

Noapte Bună Copii, cu Just Life, unde se ameninţă cu tragerea obloanelor…

Şi la vară cald (nume predestinat!), ajunsă într-o stare de nebunie temporară…

Elisa, propunând o cură cu Avocado.

Cristian Lisandru visează la coliere de scoici…

Gabi123 pogoară în lumi subacvatice…

World of Solitaire vede soluţia în Norocul prostului…

Geotax caută un premier, socotind că trebuie să ne umplem vremea cu ceva…

Atitudini deplânge Poporul ales, confruntat cu călduri şi mai mari…

Cristian Dima vede în caniculă un Drum spre devenire…

Singură Theodora vrea să salveze România.

Într-un cuvânt, nimeni nu se simte tocmai confortabil!

Criza

Pentru Marcel, sexualitatea începu să devină o amintire frumoasă, iar cărţile, un îndemn la somn. Ca şi cum acestea nu ar fi fost de ajuns, îşi pierdu şi simţul gustului, din motive rămase misterioase.

- Mănânc homar, şi parcă-ar fi cretă! – se lamentă, scociorând în blid.

- Păi, dacă-i tot aia, ţine-o pe cretă, ieşi mai ieftin… – propuse domnul plutonier-major Onici o soluţie, încercând să indice partea plină a paharului.

- Gustativ, ar fi cam tot aia – admise camaradul. Totuşi, mai disting texturile şi efectul vizual. La cafea ce mă mai bucur, da’ şi-acolo, mai mult că o simt caldă…

- Miros mai ai? – întrebă Teodosie, din politeţe.

- Oarecum, dar toate-s fade. Uite, fumez ţigări de foi şi… canci! Zici că-s light-uri de alea, pentru muieri…

- Dă-i cu coniac, măcar te ameţeşti!… – încercă şi Caius să ajute.

Marcel profită de sfat, cerând încă un coniac, apoi îşi continuă lamentările:

- Nici măcar de proteste nu am chef. O să mă duc aşa, mai mult de gura voastră…

- Şi-aşa-i bine! – îl încurajă domnul plutonier. Fiţi atenţi ce-am păţit ieri! Din greşeală, îi scap unui pedelist una peste rât. Individul, în loc să-şi îndrepteze viaţa, mă ia pe mine că, cică, cu ce drept? I-am zis că tocmai mi-am asumat răspunderea, aşa că nu-s probleme, şi că-i mai bine să-i mai trag acum câte una decât, în ianuarie, să fiu nevoit să-l sparg în bătaie. După ce i-am mai împuşcat una, ca să-l echilibrez, păru să fi înţeles într-o oarecare măsură…

După ce stabilirăm să mergem la Bucureşti în 15 iunie, revenirăm la colegul Marcel, admiţând că traversează o criză profundă.

- Mai poţi, însă, în vremurile astea să te miri de ceva? Nu mai poţi! – conchise Raul.

.

Opinii:

Adele consideră cazul a fi unul Reprezentativ;

Melami zice de Tolstoi3bis, legătura cu criza scăpându-ne;

Cristian Lisandru susţine pentru a cincisprezecea oară că, La capăt de linie, ar licări speranţa;

Elisa face o prognoză pe următoarele paisprezece zile;

După Pro Atitudine, libertatea viitoare este doar o iluzie, teorie oarecum în contradicţie cu atmosfera din Dinar;

Theodora Marinescu pleda pentru alcătuirea unei Liste a trădătorilor de Neam şi Ţară;

Simion Cristian perora la adresa lui Papulă Vodă, zis şi Raian Împăiat;

Teo Negură susţinea că orice criză se poate combate prin Trafic cu Hituri;

Atitudini vedea o clarificare în Blogurile de politicieni citite;

Cristian Dima opină Să taie la profu’ de Istorie;

Gabi123 îndemna la revenirea către Iarba verde de acasă;

Lui Flavius Obeadă cazul îi lăsă o Oarece tristeţe;

Link-Ping s-a angajat să realizeze Poze emailate;

În sfârşit, Supravieţuitor susţinu că, dacă tot ne adunăm în Capitală, să nu uităm nici de Ziua Mondială a Oceanelor.

Dreptate fortuită

Autor carte de joc: Mârlanul

Pe la începutul lunii trecute, după o serie de vise confuze, mi s-a arătat deosebit de clar înscrisul cynipidae1951vespidae. „E parola blogului nerostibil” – mi-am zis, ştiind că individul ce delira pe acolo are pasiunea viespilor şi este născut în 1951. Deşteptându-mă, am testat parola astfel dobândită şi, cum era de aşteptat, aceasta se dovedi funcţională.

La fel cum aţi fi procedat şi dumneavoastră, m-am apucat să-i şterg din blogroll toate numele cu oarecare greutate, lăsându-l doar cu Sobotwor şi Denisuca, aceştia din urmă fiind oricum cantităţi neglijabile. Evident, am avut grijă şi să las tuturor celor radiaţi mesaje injurioase ca din partea victimei… După ce-am schimbat şi parola în atherina1961presbyter, am părăsit blogul pe care, vreo două ceasuri, m-am aflat ca oaspete fortuit.

Ulterior, nu mi-a mai rămas decât să savurez cum cetăţeanul, de la 200 de vizite pe zi, scăzu la vreo zece-cincisprezece, la scurtă vreme ştergându-şi şi blogul. Astfel a rămas blogosfera portocalie cu o trompetă mai puţin şi ceva mai dezbinată.

Dacă eu susţineam că, în acest mod, s-a făcut dreptate fortuită, colegii din Dinar opinară că, fiind evidentă intervenţia Proniei, putem vorbi mai degrabă despre dreptate revelată. Dar, în consens, stabilirăm că, oricum, e bine că s-a făcut dreptate!

Fără să ne surprindă, am aflat că individul şi-a pus capăt zilelor la ceva timp după ştergerea blogului, evenimentul fiind vag mediatizat la Ştirile de la ora 17. Din reflex, i-am alcătuit un mic necrolog, dar mai apoi mi s-a părut indecent să-l public, deoarece nu aveam niciun interes să-i procur ipochimenului celebritatea postumă. Totuşi, în memoria sa, jucarăm o partidă de darts, folosit drept ţintă o carte de joc specială.

Îngrijorător este, însă, altceva: deşi m-am concentrat şi asupra altor bloguri, până acum nu mi s-a mai arătat nicio altă parolă, cazul descris mai sus rămânând unul singular.

.

Mi-au sugerat parole:

Elisa: munca_ordonata43;

Cristian Lisandru: apetulburi-geamantanul(3);

Cristian Dima: alegeri_studentie;

Gabriela Savitsky: AlexandrinaW%Q”kl63&/pk129;

Adele: reprezentativ2011;

Gabi123: aleksandr-puşkin123;

Melami: cemietatecemietate(tzitze);

Gabitzu: despre8personalitate2şi9parfum4nichita;

Gabriela Elena: charging!donotdisturb!:D;

Mirela Pete: strawberries-cherries-and-an-angel’s-kiss-in-spring.

Neşansă

Se întâmplă rareori, însă câteodată mai jucăm şi cărţi în Dinar. Fără a reuşi să-şi mascheze bucuria, Caius plusă:

- Un milion.

- Plus cinci… – ridică miza domnul plutonier-major Onici.

- Cinci, plus încă zece!

Domnul plutonier se gândi o vreme, apoi plăti cu sec.

- Patru valeţi! – jubilă Caius.

- Slab! Popi cu optari…

- Păi, de ce sunt slab? – se miră Caius.

- Nu te-ai uitat la valeţi ce meclă au? Ăia nu-s valeţi, sunt slugi netrebnice!

Caius îşi privi cărţile şi recunoscu, într-un târziu, că aşa este. Apoi făcu cărţile, însetat de revanşă.

- Ful de dame! – exclamă într-un târziu.

- Chintă spartă. Te-am luat!

- De ce?

- Păi, alea-s dame? Impertinente, neruşinate, hoaţe, tupeiste, obraznice…

- Mda… – admise Caius şi se retrase din joc.

…………………

Autor cărţi de joc: Băsescul.

Chibiţi:

Elisa, susţinând că în iunie ar trebui să ne bucurăm de flori, nu să frecăm cărţile în Dinar;

Cristian Lisandru, apologetul ideii că, pentru poker, nu-i suficient să ai doar mâinile în buzunare;

Melami, autoarea aforismului: Eram pe când nu existam, azi existăm şi UE (n-a zis chiar aşa, însă am modificat din decenţă);

Daurel care, privind la jocul lui Caius, a tras unele concluzii asupra vitezei de reacţie a dezamăgiţilor:

Dan Pătraşcu, opinând că popii ar trebui să reprezinte cel puţin un reprezentant al Vaticanului;

Flavius Obeadă, sugerând Refugii, de pe la 12 şi ceva;

Theodora Marinescu, recomandând pokerul doar cetăţenilor cu drept de vot;

Madi care, fără legătură cu jocul, recită Lacul de Mihai Eminescu;

Gabitzu, insinuând că jocul de cărţi este, în fapt, o Parabolă.

Simţământ cosmic

Foto: Alex Mazilu

Statele Unite ale Americii se zbăteau în lipsuri, prilej pentru populaţie să bombăne şi să indispună astfel clasa politică. Filantrop, îl căutai pe Barack cu o ofertă de nerefuzat:

- Sunt dispus să cumpăr NASA cu trei miliarde de dolari.

- Dar, e puţin! – încercă preşedintele să mărească potul.

- Nu-i puţin! De banii ăştia, puteţi cumpăra făină de manioc de la Gabon şi ieşiţi din iarnă…

În final, îi mai dădui partenerului un comision de trei sute de mii şi afacerea se încheie în câteva săptămâni.

Contrar aşteptărilor mele, NASA dispunea de o mulţime de hardughii pe care, socotindu-le inutile, le-am vândut pe bucăţi, alegându-mă cu vreo zece miliarde profit. Totodată, am disponibilizat aproape întreg personalul, neavând în intenţie să le plătesc lefurile lor nesimţite.

Păstrând câteva nave spaţiale mai aspectuoase, mă gândii la Ţara mea. Într-o seară, eram pe mess.

vania_61: BUZZ!!! eşti acolo?

băs_69: da.

vania_61: nu vrei să mergi pe Marte?

băs_69: cu ce?

vania_61: cu o navă spaţială, normal. fac eu cinste!

băs_69: ce condiţii sunt?

vania_61: whisky cât cuprinde, closet ecologic, duş de mână…

băs_69: hă, hă, hă! cum dracu faci duş în imponderabilitate?

vania_61: direcţionezi apa către tine… e haios!

băs_69: pot s-o iau şi pe…?

vania_61: normal!

În următoarele zece zile, echipajul era întrunit, iar lansarea reprezentă un succes.

După ce nava părăsi atmosfera, Caius le comunică pasagerilor prin staţie:

- Un detaliu. Din pricina crizei pe care o traversează America, am pus doar 75% din combustibil.

În mulţime, domnul Mircea Geoană declara unor ziarişti:

- Când am spus că vom trimite astronauţi, făceaţi mişto de mine…

.

Martori ai lansării:

Cristian Lisandru, susţinând că zborul în Cosmos este ca şi cum ai trece prin viaţă cu mâinile în buzunare;

Elisa, care s-a interesat dacă în spaţiul cosmic se găsesc căpşuni de vânzare;

World of Solitaire, îndemnând pasagerii: Hai, că se poate! Totul este să vreţi!;

Vlady, care propunea construirea unui hotel pe Marte, într-un viitor neprecizat;

Atitudini, care exclama: Am trăit s-o vedem şi pe asta!

Link-Ping, ce-i îndemna pe călători să întrebe pe Marte de Oyoja Onuk şi să le spună că o cunosc;

Cristian Dima, care le-a zis: PA! Drum (bun) spre devenire!;

Gabi123, amintindu-şi că e Ziua Mondială a Mediului, iar noi distrugem stratul de ozon cu lansările noastre.

Comparaţii

Coincidenţa a făcut ca, de curând, să mă aflu în Paris în acelaşi timp cu Adriean Videanu. Dar, asemănările se opresc aici! În vreme ce eu m-am cazat, civilizat, la Ritz, Adriean a optat pentru un căcat de hotel de şapte stele. Apoi, în vreme ce el îşi lua un grătar, precum orice grobian, eu savuram cele douăsprezece rafinamente oferite de Ritz, însoţite de un vin din 1898 (anul de naştere al bunicii mele materne şi, din punct de vedere viticol, cel mai bun din ultimele veacuri!). Mai târziu, eu mă desfătam cu şapte zâne, olimpian, iar Adriean o frigea, teluric, cu secretara.

Pronia a dorit să ne şi întâlnim pe uliţă. Parisul, plictisitor precum îl ştiţi! Adriean, slugarnic, mă salută, înclinându-se greţos:

- Să ne trăiţi, Părintele şi Binefăcătorul nostru!

- Ceau – răspunsei sec, dornic să plec cât mai repede, deoarece ar fi fost nepotrivit să tragă cineva concluzia că ne cunoaştem.

Întorcându-mă spre casă, meditai: „Omul ăsta ori este prost, ori scârţar, ori calic! Oricum, e mult mai bine să fii agent FSB decât mafiot român! Ăştia, măcar de-ar devaliza şi Banca Naţională (aia a lor), tot nu-şi pot permite un sejur la Ritz, ca oamenii!”.

.

Au mai chefuit la Ritz:

Gabi 123, împreună cu Natalia Goncearova;

Simion Cristian, clamând continuu: Asta vreau, opulenţă, ce pana mea!

Cristian Lisandru, preocupat mereu să nu afle Geanina unde e, ca să nu se lase cu cucuie;

Theodora Marinescu, obsedată de ideea de a le spune parlamentarilor noşti cum să voteze la Moţiune;

Supravieţuitor, susţinând că ăia care nu-s cu noi la Ritz sunt oameni ori disperaţi ori speriaţi;

Elisa, care-a reuşit performanţa de-a vinde căpşuni clientelei ghiftuite;

Răzvanrc, lăudând ţigările Gauloises Caporal deoarece ucid de trei ori mai repede.

Nostalgii

Foto: Alex Mazilu

Începutul de Iunie ne adună în Dinar, atmosfera fiind una destinsă. Caius tocmai îşi aminti cum, în clasa a şasea, Relu, apostrofat că deranjează ora, găsi la moment o soluţie, reclamându-l pe Caius: „Da’, doamna profesoară, ziceţi-i lu’ Caius să termine cu prostiile!”. „Ce-a mai făcut iarăşi?” – se interesă profesoara. „Tot zice că la el la bloc este o fată care scrie poezii de zece ori mai bine decât Eminescu şi că el o să se căsătorească cu fata aia…” Doamna opină că e suficient dacă fata are tangenţe cât de cât cu literatura ca să nu se încurce cu unul ca şi Caius. Cum observaţia plăcu elevilor, aceştia se coalizară cu Relu, de teamă să nu strice poanta.

- Luat ca din oală – îşi încheie prietenul nostru expunerea -, n-am avut replică, mai ales că se uniseră toţi, aşa că am luat şi un 3! După aia, a trebuit să trag tot trimestrul…

- Foarte bine ţi-a făcut! – observă domnul plutonier-major Onici. În felul ăsta, ai primit o lecţie de viaţă, să nu te încrezi în oricine, şi ai fost obligat să înveţi! Altfel, cine ştie ce derbedeu ajungeai…

Cam la fel vedeam problema şi noi ceilalţi, începând să ne amintim pe rând cum am înfundat pe unul sau pe altul. În ce mă priveşte, mărturisesc că n-am avut în copilărie înclinaţii către delaţiune, descoperindu-mi această vocaţie tardiv. Tocmai pe când meditam cu tristeţe la acest detaliu, restul convivilor împăunându-se cu pâri trecute, unele devenite legendare, în aşezământ intră un individ care mă abordă:

- Îţi mai aminteşti de mine?

Figura lui nu-mi spunea nimic. Frunte îngustă, privire de dobitoc, păr uns şi pieptănat la normă, urechi clăpăuge, gura precum un anus, cu diferenţa că avea zăbele…

- Nu – îi răspunsei după o vreme.

- De ce m-ai turnat la Securitate? – veni o nouă întrebare.

Nici acum nu-mi amintii cine-i individul, dar mi-am spus să nu-l las să aştepte răspunsul:

- Păi, acolo se turna! Tu unde-ai fi vrut să te torn, la FBI? Sau la tovarăşa învăţătoare?…

- Dar, am făcut puşcărie nevinovat! – continuă imbecilul.

Dintr-o dată, totul se lumină în mintea mea! Ipochimenul îmi fusese vecin de bloc şi punea cât se putea de tare un soi de gălăgie care circula pe atunci, oarecum underground, gălăgie căreia astăzi i s-ar zice manele, deşi era doar un gen pregătitor. Dumirit, putui da o replică mai la obiect:

- Şi tu ai fi vrut să fii vinovat? Apoi, ce puşcărie a fost aia? Patru ani… Puteai să scapi după doi ani, dacă nu-ţi făceau raport de pedepsire. Noroc cu mine, că ţi-am pus o pilă în pachet…

- Aşadar, de la tine era pachetul!…

- Păi, cine să ţi-l fi pus? Că n-aveai pe nimeni…

- Pentru ce l-ai îmbulinat? – interveni domnul plutonier.

- Rahaturi, complot împotriva Statului…

- M-au şi bătut, ca să spun cu cine-am complotat! A trebuit să inventez nume… – continuă creatura să se lamenteze, dezgustându-ne pe toţi.

- Aşadar – preluă domnul plutonier ideea -, din pricina ta au intrat la apă oameni nevinovaţi şi acum mai ai tupeul să-i acuzii pe alţii?… Douăzeci de ani ar fi trebuit să-ţi dea!

Totuşi, oarecare dreptate se făcuse deoarece, individul neputându-şi achita întreţinerea la bloc în timpul detenţiei, apartamentul îi fusese scos la licitaţie după un an, în locul său mutându-se o familie de oameni întregi la cap. În cele din urmă, chiar nesuferitul retardat trebui să admită că a greşit, dând un rând la toată lumea.

.

Răvăşiţi, la rându-le, de nostalgii: Gabi123, Supravieţuitor, Link-Ping, Theodora Marinescu, Cristian Lisandru, Teo Negură, Atitudini, Orry, World of Solitaire, Elisa, Cristian Dima, Cosmin Ştefănescu.

Parada

Foto: Mişcarea violet

Sub impresia ultimei parade gay, domnul plutonier-major Onici intră în Dinar entuziast:

- Mi-a trăsnit o chestie!

- Care? – întrebarăm cu toţii, ştiind că lui Viorel nu prea-i trec banalităţi prin minte.

- M-am uitat ieri la parada gay… Ce-ar fi, mi-am zis, să organizăm o paradă hetero?…

Ideea ne luă oarecum prin surprindere.

- La ce ne-ar folosi? – întrebă Filaret.

- Păi, ne exprimăm în mod democratic! Apoi, nu ne vom mai simţi discriminaţi…

- Dar costurile? – întrezări Marcel un alt aspect.

- Facem cerere să fim sponsorizaţi de Ministerul Tineretului şi Sportului…

- Păi, ăia-s cu tineretul… Dar heterosexualii vârstnici?

- Ei stau pe margine şi ovaţionează!

- Şi sportul?

- Ăla vine după paradă…

Una câte una, toate obiecţiile căzură, astfel că ne apucarăm să ne organizăm. Întâi, se cerea să afişăm lozinci pertinente, precum: „Vrem gagici!”, „O frigem normal” sau „Ce-i un paloş fără teacă?”.

În paralel, nici doamnele nu iroseau vremea. Teodora alcătui un panou pe care scria: „Îşi au şi bărbaţii rostul lor”, în vreme ce Mirela fu mai explicită: „Vrem…”. În timpul marşului, însă, datorită prezenţei unui domn mai înalt în coloană, nu se putu citi întregul înscris, asistenţa fiind nevoită să facă presupuneri.

Manifestanţi de ambele sexe au arborat pancarte neutre: băsescu, Ţara îţi dă muie!

.

Participanţi: Orry, Cristian Lisandru, Cristian Dima, Supravieţuitor, Simion Cristian, Elisa, Theodora Marinescu, Gabi123, Cosmin Ştefănescu, Dispecer Blogosferă, Gabitzu, Dan Pătraşcu, Adakiss.

Cafeaua de dimineaţă

Foto: Alice Drogoreanu

De vreo cincisprezece ani, Marcel este decis să-şi schimbe viaţa. Cu aceeaşi neştirbită hotărâre întipărită pe chip, intră şi astăzi în Dinar, salutându-ne superior.

- Coniac şi bere nefiltrată? – întrebă Sandu, din rutină.

- Nu! O cafea lungă.

- Cu lapte? – insistă tânărul, într-un mod destul de deplasat.

- Arăt eu a băutor de lapte?

Chipul ospătarului luă o mină traductibilă prin: „Nu, fireşte, dar astea-s întrebările standard!”

- Eşti decis să începi o viaţă nouă? – găsi domnul plutonier-major Onici un mod de-a desluşi întreg comportamentul colegului.

- Degeaba râdeţi! – se sumeţi acesta. Veţi vedea!… Termin cafeaua asta şi-am pornit-o! N-aveţi decât să vă irosiţi voi în continuare pe-aici!

Cum Filaret porni să cânte la pian din Musorgski, domnul plutonier începu să declame oarecum în ton cu muzica:

- Oarecând, visam şi eu să institui Dreptatea… Şi, probabil, fiecare dintre noi s-a simţit odată mânat de imbolduri nobile… Apoi, zilele trec, vezi că oamenii sunt cum sunt, şi-o laşi mai moale. Mai devreme sau mai târziu, eşuăm cu toţii. Cel puţin, noi am eşuat într-o locaţie mai de Doamne-ajută… Sigur, unii – cum este Marcel – îşi păstrează tinereţea sufletească mai multă vreme, astfel că se iluzionează ani în şir. Dar, presupunând că Marcel, mânat de nevoi, ar săvârşi într-o zi vreo infracţiune, Poliţia nici nu s-ar osteni să-l caute cine ştie unde, ştiind că-l va afla cu uşurinţă în Dinar. Sunt automatisme cărora nu ne putem sustrage…

Influenţat mai mult de muzică decât de spusele convivului, Marcel decise ca, cel puţin astăzi, să le dea dracului pe toate şi-şi comandă un cocteil letal.

.

Alţi cafegii: Mirela Pete, Flavius Obeadă, Cristian Lisandru, Gabriela Elena, Gabi123, Elisa, Theodora Marinescu, Pro Atitudine, Cristian Dima.