Inocentul – XIX

Foto: Alice Drogoreanu

.

XIX.

- Futu-i! – îi scăpă Lalei, văzând în ce bombă trebuie să intre.

- Ea este! – se repezi Xreader, arătând-o pe Violeta Loredana.

Xreader regreta oarecum că idila urma să rămână nefinalizată, însă cu tot absintul ingerat mai păstră o brumă de raţiune, astfel încât să nu rişte să se aventureze cu o criminală. „Că m-ar ucide, n-ar fi mare lucru, da’ una care umblă în astfel de birturi poate să-ţi dea şi cine ştie ce boală!” – mai apucă să-şi spună, uimit că detectiva îi pune lui cătuşele.

- Nu mie, ei! – căută s-o corecteze, însă Lala îi împuşcă un dos de palmă, răcorindu-se după atâtea zile şi nopţi agitate, şi-i mârâi:

- Lasă vrăjeala! De ce l-ai omorât pe domnul ministru?

- Eu nu l-am omorât pe domnul ministru! – negă nefericitul.

- Nu? Atunci, de ce nu întrebi pe care dintre ei? Pentru că ştii!

- Ba nu ştiu! Pe care?

- Pe ăla pe care l-ai tranşat în paisprezece. N-are rost s-o mai dai cotită!

În timpul acesta, Loredana ceru o bere, căci o obosise absintul.

- Iau şi eu una! – decise Lala. Şi tu, ce beleşti ochii? Doar n-ai vrea să-ţi iau şi ţie o bere? Unde-ai mai văzut anchetator să bea cu infractorii?

Piteşteanul socoti că au mai fost cazuri, însă-şi aminti ulterior că asta o citise într-o carte de-a lui Vania, nefiind cert că ar fi o practică curentă.

- Zice că el omoară numai VIP-uri… – interveni Violeta Loredana. Întâi foloseşte revolverul, apoi le ciopârţeşte trupurile cu toporul…

- Nu-i adevărat! Ea a zis că vrea să-l ucidă pe Victor Blid, eu doar am improvizat, ca să mă dau asasin la rândul meu!

Încercatul inginer refuza să-şi dea seama că mai rău se-nfundă. Lala Ştireanu căută să-i reîmprospăteze memoria:

- Aşadar, dumneata pretinzi că ai fabulat, ca să te dai cocoş… Întâmplător, însă, tocmai a fost descoperit cadavrul ministrului Educaţiei, tranşat în paisprezece, aşa cum te-ai lăudat… Ai mai avut tu o viziune interesantă şi despre doamna ministru al Turismului, care s-a adeverit. Nu ţi se pare că le nimereşti cam des?…

- Dar, nici nu aveam când s-o fac! Din arest am venit direct încoace, se poate calcula! Ca să tranşezi un om în paisprezece îţi ia cel puţin o oră… Plus că ar fi trebuit întâi să-l găsesc şi să-l determin să meargă pe locul de joacă din Colentina…

- Hopaaa! Deci, dumnealui ştie şi locul exact! Foaarte interesant!

Xreader îşi dădu seama că a sfeclit-o deşi, chiar supus la torturi inimaginabile n-ar fi putut spune cum de i-a trăsnit unde s-a petrecut asasinatul. Riscă, totuşi, să dea o explicaţie prea puţin plauzibilă:

- M-am gândit că, fiind ministru al Educaţiei, un loc de joacă ar fi nimerit… Într-o şcoală ar fi fost mai greu, şcolile sunt păzite…

- Şi Colentina?

- Aşa mi-a venit… Ziceam că-i mai la periferie, în centru e riscant să omori pe cineva…

- Da’ văd că te pricepi! Ştii exact cât timp îţi ia să tranşezi un cadavru, eviţi cu abilitate locurile păzite, cunoşti Bucureştiul mai bine ca un localnic…

- Cum o mai ajut pe Oana la romane…

Tăcut până atunci, ospătarul interveni, întrebând-o pe Lala:

- Doriţi să schimb muzica? Am şi manele…

- Nu, las-o pe asta!

Sudistul ridică din umeri, oftând după vremurile de altă dată. Lala observă un amănunt care-i scăpase:

- De ce ai sânge pe cămaşă?

- Cum mi-ai futut un dos de labă… – explică Xreader.

Pentru echilibru, detectiva îi mai trase una:

- Asta ca să te-nveţi să vorbeşti! Aş încerca şi eu un absint – îi spuse apoi Violetei.

- Dar Victor Blid… – îşi reluă inginerul încercările de-a se dezvinovăţi.

- Victor Blid n-are nici pe dracu! A născocit Loredana povestea, să vadă ce-i răspunzi.

Cum se întâmplă oricui în situaţii similare, Xreader se simţi penibil. „Cât poţi să fi de bou ca să crezi că, taman când îţi arde de babardeală, se nimereşte o tipă faină într-un birt sordid pe care l-ai ales doar datorită hazardului, ba se mai arată şi dornică de… conversaţie? Era clar că-i pusă! Am fost un dobitoc!”

De îndată ce detectiva îşi dădu păhăruţul peste cap, fu apelată de Ferdi. „Ce mai vrea şi cretinul ăsta?” – se întrebă. Discuţia, însă, păru interesantă. Rezumând, Ferdi-o înştiinţă că s-a găsit cadavrul lui Victor Blid, ucis într-un mod inedit: cineva-i bătuse în cap 322 de cuie, detaliu de la care agentul concluzionă că autori ar putea să fie parlamentarii, dacă nu toţi, măcar atâţia cât să corespundă numărului cuielor.

- Bine, mai vorbim… – îl întrerupse Lala.

Loredana aşteptă să se încheie convorbirea, apoi avansă o propunere:

- Ce-ar fi să-l ducem pe ăsta, iar apoi să mergem la Irish? Am putea să batem cuie în buştean…

- Mda, nu ţi-a ajuns câte cuie ai bătut? – o surprinse Lala. Eu cred că voi v-aţi înţeles să faceţi mişto de mine, şi nici n-aţi stat aici în birt, ci aţi mers să ucideţi, oferindu-vă reciproc alibiuri! Hei! – îl abordă pe birtaş. Ăştia doi de când sunt aici?

- Nu ştiu, doamnă. Ăştia cu heavy arată toţi la fel…

„Futu-i!” îşi spuse din nou detectiva, atentă să aibă revolverul la îndemână.

.

Poate şi-ar fi dorit manele: Melami, Elisa, Cristian, Adela, Ana Veronica, Supravieţuitor, Simion, Ana, Orfiv, Link-Ping, Caius, Theodora, Gabi şi, în general, 99% din populaţia ţării.

Inocentul – XVIII

Foto: Alex Mazilu

.

XVIII.

- Futu-i! – îşi zise domnul plutonier-major Onici, aflând că infractorul Robert a fugit de sub escortă.

„De fapt, ce mă mai mir? Suntem o instituţie timorată, başca şi cu leafa diminuată cu 25 de procente… În plus, s-ar putea să fie şi degetul Proniei. Dacă e dat de sus, te găseşte şi-n fund de prăpastie, dacă nu, pot să tragă douăzeci cu mitraliera după tine şi scapi! Cel puţin, bine că au apucat să-i pună cătuşele!”

Deşi gradele se schimbaseră, domnul plutonier-major pretindea să i se spună tot plutonier-major, la fel cum domnul Biriboacă era lipsit de reacţie dacă i te adresai altfel decât cu domnule maior. De regulă, în SCLEP Timişoara, vorba rostită la adresa aşa-ziselor modernizări era: Mă fut în europenismele voastre! După reducerea salariului şi mărirea TVA, sentimentul se accentuă.

Este incert dacă Robert a evadat sau nu. Permiţându-i-se să meargă la closet de către însoţitori, într-o benzinărie, fu surprins să o întâlnească la lavoarul bărbaţilor pe Lala Ştireanu, persoană necunoscută pentru el. Aceasta-i arătă drumul către un birou:

- Fugi! Pleacă cât mai departe!…

Cum scriitorul ezită, detectiva socoti de folos să-l impulsioneze, arătându-i revolverul:

- Tu n-ai priceput să fugi?

Cum infractorul păru să fi înţeles într-un târziu aluzia, Lala îl opri:

- Stai! Unde pleci?

- Păi, n-aţi zis să fug?

- Am zis, da’ aşa vrei s-o faci, cu cătuşele la vedere?

Lala-i trânti două prosoape de hârtie peste cătuşe, apoi îi făcu semn: „Hai, întinde-o!”.

- Dar n-aş putea întâi?… – mai întrebă Robert, privind către pisoare.

- Pişă-te pe tine, nu este timp pentru lux!

Timp ar fi fost, totuşi, deoarece escorta, văzând că infractorul întârzie, îşi luă un rând de bere, însă viitorul dat în urmărire generală nu avea de unde să ştie aceasta, astfel că se conformă directivelor Lalei.

„Să plec cât mai departe! Dar, unde?” – se întrebă fugarul. Cum tramvaiul numărul 8 tocmai opri în staţie, socoti acesta ca fiind un semn, astfel că sui, pornind cu mari emoţii către gară. „Culmea ar fi să vină controlul! Din lac în puţ, cum ar veni…”

Din fericire, controlorii tocmai erau la o grevă spontană în Grădina bănăţeană, astfel că scriitorul ajunse cu bine în gară. Privi prin sală la întâmplare, atenţia căzându-i pe panoul Plecărilor. „Am tren spre Bucureşti într-un sfert de oră…”

Ca rânduit, vagonul în care sui era aproape gol, astfel că se putu întinde pe trei scaune, lăsând biletul la vedere pe măsuţă.

- Da, domnul, s-a văzut! – îi spuse conductorul, după ce trecură de Lugoj. Dar, aş zice să-ţi pui mai bine prosoapele alea, că ţi se văd cătuşele!…

Inima evadatului îngheţă, apoi avu senzaţia tot drumul că cineva vine după el. Abia pe la Caracal se mai linişti. „Dacă nu m-au săltat până aici, poate scap! Măcar, dacă e să mă prindă, să ajung în Bucureşti, au alte condiţii acolo…”

Ocazional, Robert mai auzise povestiri despre aresturi, penitenciare, ori mutarea deţinuţilor dintr-un loc într-altul, însă nu le dăduse prea mare atenţie. Încercând acum să-şi amintească detalii, observă că nu ştie nici măcar care-i deosebirea dintre arest şi penitenciar. În mintea sa, celula din filmele americane era etalonul, însă nici despre aceea n-a înţeles dacă-i din penitenciar ori arest. „Poate la ei e altfel… Oricum, e naşpa!”

Ajuns în capitală, evadatul gândi că-i mai bine să evite ieşirea principală din gară, astfel că o luă peste linii, găsind o spărtură în gard care-l scoase în Bulevardul Dinicu Golescu, către pasarelă. Aici, fu acostat:

- Evadat, evadat? Să fie-ntr-un ceas bun! Eu sunt Tavi… Hai mai încolo, să bem o bere şi să-ţi scot cătuşele alea.

Renunţând nu doar la a-şi mai pune întrebări, ci şi să raţioneze minimal, Robert îl urmă pe necunoscut într-un birt sordid, adăpost de zi pentru oamenii străzii.

„Futu-i!” – îşi spuse fugarul, regretând pentru o clipă confortul pe care-l presupunea a domni în penitenciare.

.

Dornici ca evadatul să fie capturat: Grişka, Cristian Lisandru, Supravieţuitor, Oana Stoica-Mujea, Gabi123, Elisa, Vladimir Ionaş, Theodora Marinescu, Vlady, Onu, Teo Negură, Societate.

Inocentul – XVII

Foto: Alice Drogoreanu

.

XVII.

- Futu-i! – murmură Violeta Loredana, văzând că trebuie să intre într-un birt sordid.

Eliberat din arest – sau liberat, cum se spune de către cunoscători – şi primindu-şi, cu totul surprinzător, toate bunurile reţinute la intrare înapoi, inclusiv banii, Xreader îşi zise să mai colinde prin Bucureşti. Ca aproape întotdeauna, Oana nu-i răspunse la telefon. „Minunat! Fac arest din cauza ei, cu perspective de-a petrece în penitenciar următorii patruzeci de ani, iar cucoanei îi vine greu să dea o fugă cu maşina după mine, după ce eu am cărat-o pe la toate lansările, din Botoşani la Satu-Mare ori din Timişoara-n Bucureşti!… Mai am opt sute de lei… Dacă intru în localuri de fiţe, iau un prânz şi-o cină. Mai bine, caut ceva mai popular, că am chef să mă lungesc…”

Astfel, inginerul găsi un birt destul de îndoielnic, însă cu preţuri prietenoase şi cu băuturile falsificate minimal. Decise s-o dea pe absint. „Cel puţin, e tare şi miroase-a camfor, chiar dacă nu prea are legătură cu absintul din Parisul secolului XIX…”

Aici, proaspăt liberatul din arest se înşela, prin crâşmele mai modeste putându-se procura şi absint precum cel de pe vremuri, situat undeva pe la graniţele legalităţii, dacă asta mai conta într-o ţară aflată în plină degringoladă, în care membrii executivului dispăreau unul câte unul fără ca prea multă lume să bage de seamă aceasta.

- Şefu’, n-ai decât manele? – îl întrebă pe ospătar.

- Am şi ceva heavy… Dacă vrei, îţi pun de alea, cât eşti singur şi, evident, consumi.

- Îhî! – se arătă dispus piteşteanul, deşi heavy nu era genul lui preferat.

Amestecul de absint cu muzică, poate şi zilele petrecute în arest, îi treziră încercatului personaj interesul către sexul frumos, deşi stimulentele lipseau, exceptând picturile murale ce se doreau obscene, însă trebuia să tragi destul de mult absint ca să le poţi socoti măcar picturi.

Violeta Loredana intră în aşezământ destul de nemulţumită, dar o linişti oarecum faptul că nu este clientelă. Păru că doreşte să se obişnuiască cu localul, observându-l destul de târziu pe Xreader. Cum s-a arătat, acesta tânjea tocmai după o asemenea apariţie, astfel că o întrebă pe nou venită dacă nu ia un absint cu el. Cum tânăra acceptă, păhăruţul sosi pe dată.

- Las tot muzica asta, sau să pun manele? – întrebă sudistul de după pult.

- Mai bine rămâne asta.

„Cred că nu se cunoşteau, îmi pare că tipul acum a agăţat-o. Şi, totuşi, este al doilea client care nu vrea manele… S-a tâmpit lumea!” – gândi ospătarul, destul de îngrijorat.

- Loredana – se prezentă femeia.

„Dacă-i zic că mă numesc şi Violeta, s-ar putea să râdă. Nu ştiu de ce, mulţi găsesc ilar să te numeşti Violeta…”

- Sorin – răspunse piteşteanul.

- Combinaţia asta de absint cu heavy te poate determina să ucizi – sugeră Violeta, căutând un subiect interesant de discuţie.

Deşi nu se gândise la această posibilitate, frumuseţea tinerei şi starea sa specială, în care-ar fi văzut-o frumoasă până şi pe fiica preşedintelui, îl îndemnară pe inginer să aprobe orice.

- Da… te determină. Însă, încă nu m-am decis… Poate, dacă mai iau două-trei păhăruţe…

- Eu sunt decisă de trei zile, dar mi-am zis să-mi fac puţin curaj. Am de gând să-l lichidez pe Victor Blid!

Numele-i sună oarecum familiar bărbatului, însă nu-i veni în acele momente de unde să-l ia. Altceva îl frământă, în schimb: „Dacă tipa-i asasină, trebuie să plusez şi eu! Altfel, mă va lua de papagal…”

- Ce coincidenţă! Eu tocmai l-am asasinat pe ministrul Educaţiei… L-am tranşat în paisprezece bucăţi. Acum, mă reculegeam, dar am pică şi pe tipul de la Transporturi… Se vede că Pronia ne-a adus la aceeaşi masă…

„Iar absintul, poate ne va duce şi-n acelaşi pat!” – completă în gând.

- Ucizi des? – se interesă apetisanta convivă.

- Ocazional. Nu pierd vremea cu anonimi, specialitatea mea sunt crimele abominabile, cu subiecţi celebri…

- Şi cum îi imobilizezi? Că, presupun, nu stau de bunăvoie să-i tranşezi…

- A, cu revolverul!

- Ai permis?

- Draci!

Conversaţia continuă în acelaşi registru. Ulterior, Violeta Loredana merse până la closet, de unde-o sună pe Lala, vestindu-i că individul pe care trebuia să-l supravegheze este cu ea în acelaşi local sordid şi că tocmai s-a lăudat că l-a ucis cu bestialitate pe ministrul Educaţiei, avându-l în vedere şi pe cel al Transporturilor. La rândul său, Xreader o sună pe detectivă, anunţând-o că numita Violeta Loredana Pascal – în timpul conversaţiei, îşi spusese numele întreg – plănuieşte să-l asasineze pe un anume Victor Blid.

„Futu-i!” – îşi zise Lala, apoi porni să caute birtul indicat.

.

Bulversaţi de comportamentul lui Xreader: Elisa, Cristian Lisandru, Ioan Sorin Usca, Gabi123 şi alţii.

Inocentul – XVI

Foto: Alice Drogoreanu

.

XVI.

- Futu-i! – îmi scăpă, zărindu-l pe Victor Blid îndreptându-se către masa mea.

În urma unei inspiraţii, sosii şi eu în Bucureşti, dornic de-a nu-l mai lăsa pe Tavi nesupravegheat. Retras în Casa Rustic, tocmai mă refrişam după drum, dornic de-a mă bucura de două ceasuri de linişte. Liniştea, însă, păru iremediabil compromisă!

Ca personaj literar, Victor Blid poate părea unora interesant. De regulă victimă, prilejuieşte cel puţin punctul de plecare al unor anchete destul de abile, care ajung la concluzii spectaculoase, chiar dacă Blid este uitat pe parcurs, devenind irelevant. În viaţa reală, însă, Victor Blid este cea mai plictisitoare persoană cu putinţă! Detaliul ar fi lipsit de importanţă, totuşi, dacă individul nu mi-ar fi fost prezentat la o lansare de carte, socotindu-se de atunci cunoştinţă de-a mea.

Imbecilul se apropie de mine zâmbind slugarnic:

- Stimate maestre, cât mă bucur să vă întâlnesc! Aţi venit să lansaţi vreo carte?

Nu-i putui răspunde, deoarece paralizai o vreme, văzând că măgarul se aşează la masa mea.

- Ce beţi? – întrebă.

- Vin – îngăimai, arătând sticla.

- Nu asta, vreau să zic: ce să vă iau de băut?

- Coniac – răspunsei, din obişnuinţă.

„Cel puţin, dacă mă bate la cap, să am o consolare!”

- S-a mai răcorit – continuă Victor.

- Mda…

- E mai bine! Săptămâna trecută au fost 36 de grade… Noaptea, mă sculam de câteva ori să mă stropesc cu apă rece, că nu mai rezistam! Aici, la câmpie, e-o caniculă îngrozitoare!

- Da, la câmpie e mai cald – confirmai, abordând paharul de coniac.

Victor tăcu o vreme, moment ce mi-aş fi dorit să se prelungească. Curând, însă, oftă, exprimându-şi viziunea asupra vieţii:

- Ce să-i faci? N-ai ce-i face!…

Alesei să tac, pe ideea că – poate – devin contagios. Convivul – ca să-l numim astfel – nu se molipsi:

- Şi dumneavoastră ce mai faceţi?

- Bine…

- Tot mai scrieţi?

- Uneori…

- Abia aştept să vă citesc ultima carte! Aici, s-au petrecut două crime îngrozitoare. Poate, aţi putea să vă inspiraţi… – îmi sugeră.

Sincer, începui să mă gândesc serios la o a treia crimă îngrozitoare care, dacă nu va fi capabilă să mă inspire, cel puţin cred că m-ar binedispune. Brusc, am decis să mai vorbesc şi eu:

- Tocmai te-am pomenit ieri, îi spuneam unui prieten ce persoană plăcută eşti!

- Da? – se lumină neghiobul. Cu cine?

- Un domn, Tavi. Şi el citeşte foarte mult… S-ar bucura să te întâlnească, poate aranjăm ceva pe mâine…

- Excelent! Tot nu aveam altceva mai bun de făcut mâine…

„Dar, când dracu ai avut?” – îmi zisei, însă reuşii să păstrez remarca doar pentru mine.

- Copii aveţi? – îşi reluă teroristul chestionarul.

- Nu.

- De fapt, v-am întrebat şi data trecută…

- Parcă.

- Da’ de ăştia ce spuneţi?

- Ce să spun? – ripostai prudent.

- Aşa-i! Ce să mai şi spui?… Ehh! Ce să-i faci? N-ai ce-i face!…

Socotii de folos să-i amintesc ce plănuiserăm:

- Aşadar, pe mâine!

- Pe mâine.

Credeam că am încheiat întrevederea, însă o nouă întrebare mă violentă:

- Tot aici?

- Tot.

- Cam pe la aceeaşi oră?

- Cam.

- Nu mai beţi un coniac?

„Futu-i!” – mi-am zis, însă, amintindu-mi că este ultima dată când îl văd pe pisălog în viaţă, acceptai încă un pahar de Martell.

.

Plictisiţi, în egală măsură, de Victor Blid: Cristian Lisandru, Elisa, Teo Negură, Onu, Gabi123, Theodora Marinescu.

Inocentul – XV

Foto: Alice Drogoreanu

.

XV.

- Futu-i! – rosti agentul Ferdi, bucuros că de data aceasta fusese primul.

- Sunt paisprezece bucăţi? – se interesă inspectorul Marinescu.

Un tânăr din echipaj îi făcu semn că da. Ferdi şi Marinescu se priviră semnificativ, teoria lor părând să se verifice. De fapt, Ferdi avansase ipoteza data trecută, însă superiorul şi-o însuşi treptat, astfel că cei doi făceau acum, în această privinţă, corp comun. „Au rămas cincisprezece miniştri, unu-i mort, aşadar ceilalţi l-au tranşat astfel încât să revină o porţiune fiecărui titular rămas în viaţă. Data viitoare, va fi numărul fatal de fragmente…”

Cel mai probabil, asasinatul se petrecuse noaptea. Dacă în precedentul caz se alese un garaj, de data aceasta a fost preferat un teren de joacă din zona Colentina. „E mai bine-n aer liber!” – îşi zise Marinescu, predispus către claustrofobie. Ferdi gândi asemănător: „Dacă m-aş apuca să ucid, în spaţiile închise aş opta pentru un revolver de calibru mic. E păcat să năclăieşti o incintă, fie aceasta şi-un garaj ori o hală! Doar este atâta câmp gol, dacă vrei să ciopârţeşti pe cineva ori să-i împrăştii maţele! Sau, în pădure… Dar, ca s-o faci într-un apartament, este curată barbarie! Doar, cineva se va muta acolo… Cui i-ar conveni să locuiască un spaţiu care-a fost scena unui măcel? Însă, cu un glonţ discret, e aproape ca şi cum nu s-ar fi petrecut nimic…”

Carnagiul fusese anunţat încă de cum se lumină de ziuă şi, până să sosească echipajele de poliţie, locatarii din zonă îşi satisfăcură din plin curiozitatea. Acum, poliţiştii protejară zona, nelăsând să se apropie civilii. Evident, cel mai mult regretau copiii. Mai curioşi decât adulţii, pe de-o parte, aceştia se simţeau în plus nedreptăţiţi, tranşarea petrecându-se pe terenul lor de joacă, astfel că se socoteau legitimaţi să participe la cercetări. Fără a avea neapărat o înclinaţie către morbid, mulţi se visară anchetatori, adunând datele şi descoperind, prin abile deducţii, asasinul sau asasinii, aşa cum văzuseră în filme. Dar, tot precum în filme, Poliţia-şi luă partea leului!

- Cumva se potriveşte… – gândi Ferdi. Prima victimă era vestită pentru maşinile sale de lux, şi-a fost tranşată într-un garaj. Acum, fiind vorba de ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pare firesc să-l găsim pe-un teren amenajat pentru joacă şi recreere, loc în care tinerele generaţii…

„Viitorul luminos al Patriei…” – completă Marinescu în gând, refuzând să mai asculte elucubraţiile colegului său.

- E mai puţin sânge decât în cazul primului caz… – îi comunică unul dintre agenţi o concluzie la care reuşi să ajungă.

- În cazul primului caz! – repetă inspectorul, iritat. Nu-i cazul să-mi faci cazuistica cazului primului caz şi nici a celui de-al doilea caz!…

Agentul ridică din umeri şi se îndepărtă, deşi-ar fi dorit să mai adauge că, în opinia sa, cantitatea redusă de sânge s-ar datora faptului că fluidul vital fusese absorbit de pământ.

Anunţată mai din vreme decât data trecută, Lala Ştireanu sosi la locul macabrei descoperiri cam într-un sfert de ceas după Marinescu şi Ferdi. Îşi făcea reproşuri că a dispus eliberarea lui Xreader, mai ales acum, după ultimul telefon al Oanei. „În definitiv, comisarul-şef a fost de acord, iar dispoziţia de liberare a dat-o procurorul Georgescu. Dacă e treabă de şuturi în cur, să şi le ia ei!” – căută să se liniştească. Totuşi, o anume agitaţie persistă, astfel că-şi pregăti textele: „Cel mai bine-ar fi să iau şi eu în braţe teoria cretinilor ăstora doi, că membrii guvernului şi-ar lichida colegii. Dacă o bag pe Anastassia, iarăşi urlă Voiculescu că-s obsedată. Spun de Xreader, o să mă ia că de ce i-am propus eliberarea… Ar mai fi ăla care-a venit să se autodenunţe, da’ mai ştie dracu de unde să-l ia!”

Desigur, în afara acestor posibilităţi ar mai fi existat şi alte câteva mii, cel puţin, detaliu pe care-l ştia foarte bine şi Lala, însă tot la fel de bine ştia că nu te poţi prezenta înaintea superiorilor spunând că: aproape oricine ar fi putut fi autorul! Astfel că decise să marşeze la supoziţia celor doi colegi, în ideea de-a câştiga timp. „Măcar, până aflu unde erau Xreader, Anastassia şi Aurel Rusu – zis şi Tavi – între orele 22 şi 5… Dar, putea şi Oana să fie în Bucureşti şi să mă sune în legătură cu Xreader doar ca să mă pună pe-o pistă falsă, poate chiar după ce-a încheiat tranşarea cadavrului. Asta ca să nu mai adaug că, poate, legiştii vor găsi acum că a fost vorba de-o toxiinfecţie alimentară…”

- Te caută Voiculescu, e turbat! – o smulse Marinescu din gânduri, întinzându-i telefonul mobil.

„Futu-i!” – mai gândi detectiva, după care luă aparatul.

.

Urmăresc desfăşurarea evenimentelor: Theodora Marinescu, Link-Ping, Cristian Lisandru, Teo Negură, Elisa, Melami, Onu, Supravieţuitor, Deea.

Inocentul – XIV

Foto: Alice Drogoreanu

.

XIV.

- Futu-i! – reuşii să mai rostesc, auzind că Tavi-mi cere o învoire de patru zile. După o vreme, mă reculesei:

- Cu alte cuvinte, eu te adun de pe drumuri, îţi asigur o pâine uşoară acum, în plină criză, când cei mai mulţi se zbat în lipsuri, îţi trec cu vederea toate stângăciile, aşa cum niciun alt şef n-ar fi dispus s-o facă, te avertizez că avem de muncă toată vara, iar dumneata îmi ceri să te-nvoiesc! Cu chiulăi de ăştia ca tine ne-am făcut, dracului, opt miliarde pe planetă, de-am ajuns să fumăm gudron gol şi să mâncăm doar E-uri! Lumea geme de paria, iar dumnealui îi trebuie libere! Şi ce treabă ai, mă rog?

- Am ceva de făcut… – murmură bruta.

- Patru zile? În patru zile, s-au făcut cerul şi pământul, mările, continentele, vegetaţia, soarele, luna şi stelele…

- Eu am altă treabă… – gemu trogloditul, scăpându-i toată subtilitatea ironiei mele. Promit, când mă întorc, să recuperez!

Exasperat, îmi trântii o palmă peste frunte. Mai apoi, însă, cedai.

„În definitiv, de ce să nu plece? Aş putea să-mi satisfac în linişte o curiozitate…”

De-un timp, mă rodea gândul să aflu ce are Irina atât de deosebit încât a putut să-l subjuge pe Tavi, individ în general insensibil la orice nu trece prin intestin ori vezică. În plus, nu doar Tavi făcuse pasiune pentru femeie, în trecutul nu foarte îndepărtat aflându-se şi alţi cunoscuţi preocupaţi de aceeaşi persoană. Astfel, pe când Octavian încă nici nu părăsise gara Timişoara – intenţiona să plece la Bucureşti – deja o sedusei pe Irina, fără ca noaptea următoare să mă lumineze asupra pricinilor pentru care destui se împătimiră de dânsa.

„E searbădă şi are-un discurs rectiliniu…” – îmi zisei, găsind doar în coniac o oarecare consolare pentru că m-am aventurat în acest experiment nefericit. Dar, fire nobilă, mi-am zis să n-o alung în toiul nopţii, aşteptând pentru aceasta ivirea zorilor. „Şi pentru vietatea asta, lipsită de sare şi piper, îmi sunt mie periclitate acţiunile, slujbaşul fiind în mai toată vremea cu minţile aiurea!” – gândii, oftând neputincios.

Mai mult ca oricând, lumea-mi părea supusă hazardului, văzând-o ca o înşiruire de accidente nefericite, în care, sporadic şi oarecum fortuit, câte unul aşa ca mine se mai străduieşte să aducă îmbunătăţiri minimale.

- Ştii unde-am putea merge mâine? – mă întrebă Irina.

- Ştiu. Tu, acasă, iar eu cred că voi ieşi la un restaurant. Am nevoie să fiu singur… Oare ce-ţi va aduce Tavi de la Bucureşti?

Femeia vădi, totuşi, şi-o calitate, pricepând fulgerător că idila dintre noi s-a sfârşit încă dinainte de-a începe, astfel că mă părăsi pe când nici nu se luminase bine. A fost alegerea sa, căci eu îi îngăduisem să aştepte zorii în bucătărie, dacă doreşte. N-a dorit.

Cele patru zile se târşiră anevoie, dat fiind că ar fi fost de muncă. Gândii că, poate, şi-a dorit şi Tavi să mai scape din chingile Irinei. Ar fi fost un semnal pozitiv, însă era doar o prezumţie, nu o certitudine.

Când călăul reveni, deja fusesem înştiinţat de vizita sa la Poliţia Capitalei şi de încercarea de-a se autodenunţa. Fierbeam de mânie! Nu eram doar stupefiat de-o asemenea neghiobie, dar mă simţeam şi trădat. De data aceasta, cred că l-am şi pălmuit pe Tavi, şi-n mod cert i-am vorbit cât mai urât cu putinţă. Nici măcar la adresa preşedintelui n-am rostit asemenea înjurături, multe fiind inedite şi create ad-hoc. Liniştindu-mă oarecum, îl anunţai pe individ că, timp de trei luni, va avea salariul înjumătăţit, obligându-l să-şi achite şi CAS-ul.

- Dacă te împuşcă ăia, să nu crezi că am să te repar eu! – îl avertizai.

Deşi dobitocia sa fusese manifestă, alt gând mă amăra: „Eu îl pun pe ăsta să lichideze tot felul de papagali, canalii mărunte şi jigodii neglijabile, în vreme ce alţii s-au gândit să opereze cum se cuvine! Adevărat, şi doamna ministru era o canalie neglijabilă, singură funcţia făcând-o o victimă mai de soi. Da’, oricum…”

Cu rudimentul său de gândire, Tavi fusese încercat de idei similare, de vreme ce încercase să se autodenunţe, atribuindu-şi o faptă de care aflase cine ştie cum. „Chiar, de unde-o fi auzit de caz?” – îmi mai fulgeră.

Nu mai aveam chef de vânătoarea de plevuşcă. Doream, dintr-o dată, să fac istorie. Premierul tocmai perora pe câteva canale de televiziune despre ieşirea din criză. „Mda, puţină răbdare şi vei ieşi cu totul din criză!” – îmi zisei, apoi îl chemai pe Tavi, să-l anunţ că va pleca din nou la Bucureşti.

- Futu-i! – mi-am mai zis, durându-mă incomensurabil faptul că pierdusem startul.

.

Presupun că-mi deplâng soarta: Cristian Dima, Gabi123, Elisa, Pro Atitudine, Mirela Pete, Supravieţuitor, Cristian Lisandru.

Inocentul – XIII

Foto: Alex Mazilu

.

XIII.

- Futu-i! – răbufni romanciera Oana, observând că i-a secat inspiraţia.

De două ceasuri stătea înaintea tastaturii şi, în cel mai fericit caz, se scărpina.

„E capitolul cu număr fatal, de aia!… Nici nu ştiu ce să mai bag. Să pun o idilă între Violeta Loredana Pascal şi Victor Blid? Pe ăla-l lăsasem rănit prin capitolul 2, şi nici nu era clar cine e ori ce-i cu el… Cât despre Violeta, nici n-am amintit de ea, parcă Vania a amintit-o fugitiv în parodie… Cum naiba mă parodiază ăsta, când cartea nici nu-i apărută? De fapt, ce-mi pasă? Că lui tot nu i le publică nici dracu! Da’, uneori, mă roade să aflu cum face să le ştie imediat… Oare i le trimite Xreader? Acum, aş avea timp să verific, dar el şi-a pus parolă complicată la mail. Să-şi pună, poate le uită într-o zi! Eu, peste tot, îmi pun oana123, şi încă nu mi-a spart-o nimeni… Măsuri de prevedere de căcat! Ce-ar fi, totuşi, să încerc?”

Cum scrisul tot nu mergea defel, scriitoarea deschise Yahoo Mail, introduse ID-ul, xreader_82, apoi încercă parola xreader123. Nimic! Please enter your password, scris cu roşu. Tastă xreader321. Un alt eşec.

„Stai puţin! Că el îşi zice acum Sgreader…” – îşi aminti Oana, încercând din nou varianta mai complicată: sgreader321. Deşi nu se aştepta, demersul fu încununat de succes! Imediat, dădu la Sent.

„Gagici nu are! În schimb, o grămadă de expedieri către vania1961: Reginele I, Reginele II, Reginele III, Şarama, Dincolo de oglindă, Parfumul văduvei negre… Deci, de ăştia-mi eşti! Uite, Inocentul!”

Romanciera deschise ultima expediere şi, tremurând toată, citi mesajul însoţitor:

Nebuna are în intenţie să scrie Inocentul, însă, ca de obicei, mai mult fute curentul decât scrie ceva. Cu chiu, cu vai, a reuşit să încropească un plan. Sper să nu-i vină ideea să mă pună să scriu eu, după dictare. La cât e de dusă, ar fi capabilă! Zilele trecute, discuta cu Carmen prin casă, cică i-a făcut şi cafeaua, ba-mi şi arăta fotoliul gol în care ea zicea că o zăreşte. Poate-i mai zici şi tu să lase talentele şi să-şi vadă de inginerie, ori să facă o şcoală de ospătari, că ingineri nu prea se mai caută. Partea mişto e că nu s-a prins de unde afli îndată tot ce scrie, dar mi-e să nu alunece în misticism. Deocamdată, am pus la Atach Files planul Inocentului, ar fi fain s-o parodiezi înainte să înceapă ea să-l scrie. Aş zice că riscăm s-o înnebunim, dacă asta ar mai fi posibil…

P. S. – N-am uitat de cele două damigene de ţuică promise! La toamnă, trec prin Timişoara şi ţi le aduc.

Cu greu, Oana-şi aprinse o ţigară, deoarece mâna îi tremura îngrozitor. După ce-şi mai reveni, o sună pe Lala.

- I-aţi dat drumul?… De ieri?… Nu, n-a ajuns. Fii atentă! Am găsit alte însemnări de-ale lui… Are de gând să-l lichideze pe ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului!… Pentru puţin. Nu mi-am făcut decât datoria de cetăţean…

„Vedem noi care pe care!” – îşi zise, apoi se apucă de scris.

Acum, ideile îi curgeau. Violeta Loredana Pascal, din joacă, sparge parola de mail a lui Victor Blid. Astfel, află că tipul o lucrează, bârfind-o mai multor cunoştinţe comune. Decide să-l îmbulineze, făcându-l să pară vinovat de-o crimă pe care n-a săvârşit-o. Sedusă oarecând de acelaşi individ, Lala Ştireanu marşează, făcând ca probele să se potrivească astfel încât să-l incrimineze pe Blid.

„Deocamdată ajunge, că-i capitolul cu număr fatal! Pe urmă, îl port prin penitenciare şi-l supun la umilinţe inimaginabile, ca şi cum ar fi Xreader în locul lui!”

Îi veniră şi alte idei pentru a dezvolta cartea: Chiar Loredana ar putea aranja totul, făcând să fie găsită într-o hrubă, aruncată ca o rufă murdară, cu răni evidente. Convins că a ucis-o, Blid o abandonă în starea aceasta, stare în care avea s-o găsească Lala… Cum seara avusese loc o partidă de sex între ei, Loredanei îi fu uşor să procure probele care să-l înfunde pe Victor…

- Futu-i! – rosti din nou romanciera, dându-şi seama că s-a abătut cu totul de la planul iniţial al cărţii.

.

Tot mai îngrijoraţi de starea Oanei: Cristian Lisandru, Cristian Dima, Gabi123, Supravieţuitor, Elisa, Theodora Marinescu.

Inocentul – XII

Foto: Alice Drogoreanu

.

XII.

- Futu-i! – îi scăpă Oanei, amintindu-şi brusc că Xreader a fost dus în arestul Poliţiei.

„O fi la noi, sau în Bucureşti. Dacă l-a luat Lala, mai degrabă este-n Bucureşti. Cum am putut să uit? Plus că ieri i-am lăsat şi bilet că vin târziu… Poate are nevoie de ceva, iar eu nici nu ştiu unde-a fost dus. S-o sun pe Simona, soţul ei a mai făcut bulău şi ea trebuie să ştie procedurile…”

Simona păru rezervată:

- La pachet? Depinde… Al tău pentru ce este?

- Omor deosebit de grav…

- Naşpa! Nu ştiu dacă are drept la pachet, al meu a fost doar pentru furt. Stai, că-l întreb! Phil, criminalii odioşi au dreptul să primească pachet?… Cică, au. Ce?… Auzi: zice să-i duci ţigări, miere, portocale, slănină de casă, cârnaţi…

Deja, Oana nu mai asculta. „Îi duc pe naiba! Doar e arest, nu restaurant! E vina mea că a ajuns acolo?”

După un timp, un gând dându-i târcoale şi sugerându-i că, totuşi, are o parte de vină, romanciera decise să se vopsească, urmând să-şi facă ulterior un plan pentru a-l găsi pe Xreader. „Sau s-o sun pe Lala? Mai bine nu! Poate interpreta că vreau să intervin în anchetă…”

Amânând şi vopsirea părului, Oana se apucă de următorul capitol din Inocentul, deşi pe primul trebui să-l refacă din memorie, deoarece scrierea fusese reţinută. „De fapt, l-am reconstituit. În literatură este ca în fizică, nu trebuie să înveţi pe de rost, e suficient să deţii ideile centrale şi poţi reface întreg parcursul… Aşa, de pildă, cu teoria lui Huygens. Nu ştiu de ce, toţi îi zic Huighens, când, de fapt, se citeşte Hoihens! La englezi, ştiu să se prostească! Aşa, ce zicea Huygens? Cu teoria ondulatorie… E suficient dacă ştii cele două ecuaţii de pornire… Mda! Le mai ştie dracu! Nici nu-mi amintesc dacă erau ecuaţii sau simple formule. Sau ce-or fi fost… Mai bine, ies undeva în oraş, iau nişte pui cu cartofi, şi poate-mi mai vin idei! Sau să merg la Sakura? Acolo nu-s cartofi, da-i fain!”

Ulterior, bucăţile de pui îi sugerară un ministru al învăţământului, tranşat în paisprezece părţi într-un closet, imediat după o conferinţă de presă. „Să pun tot la persoana întâi? Mi-e să nu iasă din nou cu belele… Oricum, aş putea merge pe reţeta asta. Unul câte unul, miniştri sunt asasinaţi şi dezmembraţi în număr descrescător de… componente. De aici, Marinescu şi Ferdi presupun că asasini sunt ceilalţi miniştri, Lala îşi are fixurile ei cu Anastassia, însă nu poate aduce dovezi, Voiculescu ezită, cum a făcut-o în toate romanele mele… Pe la sfârşit, sugerez şi cine-ar putea să fie asasinul, fără s-o spun explicit, iar inocentul plăteşte oalele sparte, fiind condamnat pe viaţă din pricina unor conjuncturi nefericite… Păcat că nu mi-am luat laptopul!”

Cam pe aceste gânduri se ivi şi Anastassia în local. Romanciera o cunoscuse cu ani în urmă, la o lansare de carte, şi nu se ştie ce anume o determină s-o folosească în romanele sale, atribuindu-i calitatea de-a asasina cu sânge rece. Ceva din atitudinea Anastassiei – evident, acesta nu este numele ei real! – te poate determina, dacă ai fantezia necesară, s-o vezi ca pe-o criminală în serie. De altfel, autentica Anastassia ştia prea bine că a inspirat personajul literar, însă, cu cât erau crimele mai numeroase şi mai atroce, se simţea măgulită.

- La ce mai lucrezi? – o întrebă pe scriitoare, după ce se aşeză la aceeaşi masă şi ceru sushi şi sake.

- Am început un roman, Inocentul. A mers cam greu, dar acum cred că am găsit schema cea mai potrivită. În primul capitol, povestesc la persoana întâi, cum criminalul a lichidat-o pe doamna ministru al Turismului…

- Ştii că chiar a fost lichidată? Am aflat de la Lala… Normal, mă bănuieşte pe mine, cred că-i influenţată de cărţile tale!

- Da, am aflat… – răspunse Oana. Tot de la Lala. În presă, cred că încă n-a răsuflat…

- Va trebui să spună, deja se întreabă unii ce-i cu ea de nu mai apare, doar în imagini de arhivă. Măcar, să-i anunţe decesul, ca să n-o mai înjure televiziunile mogulilor. Şi-i singura victimă?

- Unde, în cartea mea?

- Da.

- Nu, urmează întreg executivul, câţiva colaterali, unul e îmbulinat printr-un concurs de împrejurări, iar asasinul rămâne incert…

- Mişto! Şi Lala?

- Pe Lala am de gând s-o fac de rahat…

- Super! Aş face-o şi eu, dar n-am talent la scris… Nu iei un sake?

- Sunt cu maşina…

- Ai putea lua un taxi… Zici că întreg executivul? Cool! Ştii pe cine l-aş killări în continuare?

- Nu ştiu, dar deja m-am decis să fie ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului…

- Exact! Tranşat în paisprezece!

„Futu-i!” – gândi Oana, surprinsă neplăcut că Anastassia îi anticipase metoda.

.

Îngrijoraţi de cursul romanului: Geotax, Elisa, Gabi123, Onu, Supravieţuitor, Cristian Lisandru, Cristian Dima, ISU, Ana Usca, Caius, Madi, Anavero, Link-Ping, Alex Mazilu.

Inocentul – XI

Foto: Alice Drogoreanu

.

XI.

- Futu-i! – zise Robert cu satisfacţie, bucurându-se de aerul rece al dimineţii.

Ziua începu promiţător pentru scriitor. Ieşit la cafeaua matinală, o întâlni pe Ramona şi, după vrăjeala ce se impuse ca de la sine, reuşi nu doar să o convingă că este o poetă de talent, dar şi să colaboreze îndeaproape la un viitor volum de versuri, ca să ne exprimăm eufemistic. Chiar dacă nu era un tip stătut, urbea fiind saturată de tinere talente, Ramona reprezenta un trofeu ce-i lipsea. Cum fata îi dădu şi adresa, spunându-i că-l aşteaptă la ora două – sau, pentru sibieni, ora doi -, scriitoraşul plecă brambura destul de mulţumit de sine, părându-i în răstimpuri chiar că viaţa ar avea un sens. Rămânând şase ore de aşteptare, decise să bea ceva, ştiut fiind că alcoolul poate comprima timpul, mai cu seamă dacă găseşti şi amici cu care să flecăreşti.

Nedeprinsă cu alcoolul, Ramona îi povesti Violetei despre marele său succes literar la un suc, amănuntul având ulterior o oarecare importanţă. Violeta, fireşte, o felicită, în vreme ce gândea cam cum am fi gândit şi noi: „În capul ăsteia, poezia-i tot una cu babardeala! Şi, chiar dacă tipul ar publica-o, cine dracu crede că o va citi? Sau, dacă ar face-o cumva, accidental, s-ar opri pe la a doua strofă, crucindu-se!”. Violeta exagera în sinea ei socotind-o pe Ramona o nulitate, după cum şi Ramona exagera crezându-se poetă. Dar, dacă este să fim sinceri, tuturor ni se întâmplă, mai des ori mai rar, să credem că am fi în stare de lucruri despre care, ulterior, constatăm că ne depăşesc.

Cititorul îşi aminteşte că fusesem destul de supărat din pricina Ramonei. Comandându-i lui Tavi eliminarea acesteia, mistuit de dragostea ce-i înflorise în suflet – ca să formulăm în vreun fel – şi de cine ştie ce alte imbolduri, individul nu se mulţumi s-o ştranguleze scurt, conform instrucţiunilor, ci abuză de trupul neînsufleţit al tinerei.

Unii ar putea să condamne faptul că am dispus lichidarea unei fiinţe aparent insignifiante, însă socotesc că le va fi destul dacă voi arăta că, într-un grup destul de numeros, persoana mi-a spus că nu fumează cicuri, stârnind ilaritate.

Împlinindu-mi directivele, dar satisfăcându-şi şi pornirile bestiale, Tavi părăsi apartamentul victimei puţin înaintea orei două, astfel că Robert, sosit la întâlnire şi profitând de uşa rămasă nu doar descuiată, ci şi întredeschisă, o găsi pe Ramona călduţă încă şi într-o postură pe care-ar fi de prisos s-o descriu, pentru a nu introduce lungimi obositoare. Cum scriitorul se găsi într-o situaţie inedită, privi trupul victimei îndelung, netulburat de vreo idee. Din această stare îl smulse domnul maior Biriboacă, de la Criminalistică. Evident, acesta n-a aflat atât de rapid despre caz, totul fiind o fericită coincidenţă, domnul maior vizitând-o la rândul său, uneori, pe Ramona, şi nimerindu-se într-o vizită neanunţată tocmai atunci. Îndelunga experienţă profesională îi dictă, după ce privi sumar scena, să-l someze pe intrus cu revolverul, să-i pună cătuşele şi, după două palme aplicate preventiv, să-l întrebe:

- Ce făceai aici?

Luat prin surprindere, Robert nu găsi un răspuns tocmai inspirat:

- Mă uitam…

- Te uitai, da? Eşti mândru de ce-ai făcut!… De ce-ai făcut asta?

- Nu eu, eu doar am venit în vizită – răspunse scriitorul cu glas stins. Tocmai vroiam să anunţ Poliţia…

- Interesante vizite faci dumneata! Poliţia, însă, nu mai trebuie s-o anunţi, te-a găsit şi fără ajutorul tău.

Deşi în general nu obişnuieşte, Robert raţionă fulgerător:

- Dar, testele ADN pot dovedi că nu eu am fost…

- Aşadar, dumnealui se crede în filme americane. Probabil, Steven Seagal a abuzat de victimă!… Aici nu facem teste ADN, bă, aici e suficientă mărturia făptaşului! Mişcă!

În următoarele zile, aflându-se de caz, Violeta declară Poliţiei că s-a întâlnit cu victima în dimineaţa asasinatului, aceea mărturisindu-i că-l aşteaptă pe Robert. Adevărat, în cazul scriitorului a mai acţionat şi prezumţia de vinovăţie.

- Păi, nu-i de nevinovăţie? – se miră domnul plutonier-major Onici.

- În general, da – răspunse maiorul Biriboacă. Da’, n-ai văzut ce mutră are ăsta?

- Şi asta-i drept! – admise colegul.

Iniţial, am fost foarte nemulţumit de Tavi, fiind pe punctul să-i aplic o corecţie şi să-i reţin 25% din onorariu. Desfăşurarea ulterioară a evenimentelor, însă, m-a binedispus, astfel că am devenit clement, oferindu-i călăului şansa de a se reabilita prin muncă.

Cât despre Robert, ajuns în arest, îşi încheie ziua cu aceeaşi cugetare din zori, însă purtând încărcături semantice cu totul diferite:

- Futu-i!

.

Indignaţi de fapta lui Robert: Geotax, Consiliul Naţional al Blogosferei, Cristian Lisandru, Elisa, Deea, Teo Negură, Madi, Solif, Melami, Theodora Marinescu.

Inocentul – X

Foto: Alice Drogoreanu

.

X.

- Futu-i! – bombăni Lala, gândindu-se iar şi iar la caz.

„În mod cert, criminala este Anastassia, oricine o cunoaşte ştie asta! Din nefericire, eu sunt singura care-o cunosc, pe toţi ceilalţi se pricepe să-i ameţească… Dacă ar fi fost doar ultima victimă, mă făceam şi eu că-i iau în serios pe legişti, da’ asta omoară cum ar mânca alţii seminţe, nu poţi aprecia câte omoruri va comite şi dacă se va opri vreodată! În plus, mai vin şi cretinii de Ferdi şi Marinescu cu idei – ca şi cum de ideile lor ar duce lipsă Poliţia -, Voiculescu e şovăielnic, aşa cum a fost în toată cariera sa – ca să o numim într-un fel -, mai apare şi Aurel Rusu – zis şi Tavi – din Timişoara, dornic să se autodenunţe, plus Xreader care povesteşte crima în amănunt, iar apoi o dă sucită, ba că i-a dictat-o Oana, ba că a scris-o din capul lui… Avem noroc cu haosul din ţară, că altfel se lua chestorul de noi! Doamna ministru zace ciopârţită, şi noi batem pasul pe loc…”

Detectiva fu întreruptă din gânduri, fiind adus chiar atunci Xreader, după care trimisese. Văzându-l, frunzări din nou ultimele lui declaraţii. Apoi, îşi aprinse o ţigară.

- Te cam contrazici… – îi zise după o vreme. Întâi, afirmi că ai avut viziunea asasinatului, după o noapte de şpriţuri – tocmai noaptea în care doamna ministru a fost asasinată într-un mod oribil! -, iar apoi te-ai mirat că Oana îţi dictează ceva similar. După aia, zici că tu eşti autorul, şi că ţi-ai povestit viziunea, înflorind-o… Să lăsăm paternitatea textului deocamdată, şi să revenim la acea noapte. Pe unde spui că ai colindat?

- Am fost întâi în Alcatraz, apoi La Butoaie, prin Hush am trecut scurt, că mi-am amintit că-i pe strada Armand Călinescu, şi m-am mutat în Mansion Pub, iar spre ziuă am fript-o în Roy, un birt sordid, aproape de casă…

- Sincer, eu n-am auzit de birturile astea şi, slavă Domnului, nu m-am dat în lături să le cutreier!…

- Sunt din Piteşti…

- Mda… Şi-n Bucureşti, în zona Pieţei Romane, prin ce birturi ai fost? Că tu pe-acolo ai scris că ai umblat!

- Aia-i literatură.

- Interesantă literatură faci dumneata! Personajele se conformează textului şi mor exact aşa cum ai prevăzut tu în jurnal!

- Nu-i jurnal, e începutul unui roman!

- Mă rog… Şi ar putea spune cineva că ai trecut prin localurile enumerate? Sau, ca s-o luăm metodic, pe cine-ai văzut acolo?…

- Erau fel de fel… Indivizi abulici, femei de-o moralitate îndoielnică, oameni dispuşi să-şi irosească viaţa, aventurieri risipind ultimele lor resurse pentru a mai apuca un local mai de Doamne-ajută, dezmoşteniţi ai soartei…

- Tu ce faci? Scrii un editorial pentru Flamura? Aştept nume, nu propagandă stângistă!

- N-am discutat cu nimeni… Pe câţiva, îi ştiu din vedere. Dar, ospătarii trebuie să-şi amintească de mine!

Lala îl abandonă în încăpere şi merse să se sfătuiască telefonic cu comisarul Voiculescu. Îi propunea acestuia ca suspectul să fie eliberat, urmând să i se asigure ulterior o supraveghere atentă. Cum de la început comisarul socoti cam subţiri probele împotriva lui Xreader, acceptă soluţia, deşi avu unele rezerve:

- La cum merg lucrurile în ţară, mi-e să nu avem parte de-o nebunie generală, de să nu mai rămână vreme de supravegheri, fie ele atente sau superficiale!… Am să vorbesc cu procurorul Georgescu.

Revenit pe cameră, piteşteanul nu prea avu ce să le spună colegilor.

- M-a întrebat din nou prin ce cârciumi am colindat…

- Asta-i bine! – opină Groza. Înseamnă că n-au făcut rost de nicio probă nouă. S-ar putea, dacă merge tot aşa, să ieşi într-o lună, n-au voie să te ţină mai mult…

Spre decepţia colegilor de cameră, Xreader fu anunţat în chiar acea zi să-şi strângă lucrurile. Deziluzia spori când inginerul suspectat de omor deosebit de grav le dărui fiecăruia câte un pachet de ţigări, plecând cu alte cinci la el – două pachete se fumaseră între timp.

- Futu-i! – mai putură rosti cercetaţii pentru înşelăciune.

.

Surprinşi de decizia Lalei: Gabi123, Adakiss, Flavius Obeadă, Theodora Marinescu, Gabitzu, Cristian Dima, Elisa, Răzvanrc, Cristian Lisandru, Supravieţuitor, Oana Stoica-Mujea.