Foto: Alice Drogoreanu

.

IX.

- Futu-i! – îmi scăpă, observând că patima lui Tavi nu se domolise.

Greu de spus prin ce-ar putea face Irina pe cineva să se îndrăgostească de ea, iar pentru Tavi ar fi aproape cu neputinţă să explice, aceasta şi din cauză că este destul de rudimentar în gândire şi bolovănos în exprimare. Nu trebuie să se înţeleagă, însă, că Irina ar fi neatrăgătoare, ci doar că nu-mi pare persoana care să stârnească pasiuni, astfel încât să ajungi să-ţi neglijezi munca, lucrând de mântuială. Ca orice înţelept, renunţai să-mi pun întrebări, luând întâmplarea ca atare, deşi nemulţumit de modul în care-mi erau executate ordinele. Pe scurt, Irina ar putea fi asemuită cu stelele iarna: chiar dacă nu ai ce să le reproşezi din punct de vedere estetic, le simţi ostile sau, oricum, de neatins. Nu insinuez că stelele ar fi tangibile în alte anotimpuri şi nici că Irina ar fi de neatins, ci este doar un simţământ pe care-l sugerează.

Tavi, după ce se perpeli întreaga lună Mai, făcu mai apoi ceea ce se face îndeobşte, abordându-şi obiectul pasiunii în timpul unei slujbe religioase:

- Eu sunt Tavi. Nu vrei să ne compromitem mântuirea împreună?

Replica odiosului asasin era dobitocie pură, însă Irina o luă ca pe-o vorbă de spirit, astfel că cei doi se aflau la scurtă vreme în Irish Pub, Tavi topit, iar Irina destul de interesată.

- Tavi e chiar numele tău? – îl întrebă femeia.

- Vine de la Octavian, dar Octavian nu-i numele meu. Aşa mi s-a zis într-un dosar. Era a opta mea crimă. Cum la fiecare acţiune folosesc altă metodă, cei de la Criminalistică au presupus că au de-a face cu diferiţi autori. „Ăsta-i al optulea” – a zis domnul maior Biriboacă văzând-o pe Mirela, o profă de chimie. De la vorba asta, şeful m-a poreclit Octavian şi, de acolo, Tavi. În vreo doi ani, m-am obişnuit cu numele, deşi mie-mi zice, de-acasă, Aurel.

- Eu am să-ţi spun tot Tavi. E bine?

- Da. Cum ziceam, m-am obişnuit…

- Şi-ţi place munca pe care-o faci?

- Cum să zic? Munca-i muncă, trebuie să ne facem datoria! Slavă Domnului, comenzi am, că altfel nu ştiu cum treceam prin criza asta!…

- Eşti plătit bine?

- Da, sunt mulţumit! La o misiune, primesc o mie de lei noi…

- Dar, e foarte puţin! – se aprinse Irina.

- Nu-i puţin, că uneori fac şi două mii pe zi. E mult de lucru…

Femeia medită o vreme în tăcere, cam cât li se aduseră noile halbe cu Guinness, apoi observă:

- Mda, ai o oarecare independenţă. Uneori, m-am gândit şi eu să mă prostituez, însă m-a reţinut ideea că depind prea mult de alţii…

- Şi eu depind de alţii, dar asta e! Ca să operezi, ai nevoie de victimă. Plus că nici nu-mi aleg singur cazurile, decât cu totul ocazional. Ce să-i faci? Depindem unii de alţii, asta-i societatea!

Irina îl aprobă în sinea sa, însă alte câteva gânduri secundare o asaltară:

- Ce zici, dacă vom fi împreună nu mă vei ucide şi pe mine într-o zi?

Tavi îşi aprinse o ţigaretă, problema părându-i dificilă:

- Nu cred. Nu sunt un psihopat mânat de imbolduri morbide, câştig şi eu o pâine cinstită… Dar, dacă te-aş găsi cu vreunul, nu garantez că m-aş putea stăpâni!

În acest moment al dialogului lor, îmi veni ideea: „Ce-ar fi să-i comand lui Tavi s-o lichideze pe Irina? Aşa, de amorul artei, să văd ce face…”

Femeia continuă garantând că ea nu-i una din aia, ca şi cum cineva ar putea să ştie astăzi ce va face peste-o săptămână, apoi contraatacă:

- Dar, tu nu m-ai traduce cu Anastassia?

- N-o cunosc. Cine e?

- Un personaj livresc. Dar, văd că imediat ţi-ai manifestat interesul!…

„Futu-i!” – îşi zise Tavi în gând, promiţându-şi să fie mai prudent.

.

Pasionaţi de personaje livreşti: Teo Negură, Supravieţuitor, Elisa, Simion Cristian, Adakiss, Pro Atitudine, Cristian Lisandru.