Filantropică

Foto: Alice Drogoreanu

.

Raul intră în Dinar cu un facies aparte, trădând mulţumirea.

- Azi am făcut o faptă bună! – ni se destăinui.

Socotind de prisos să comentăm aserţiunea, aşteptarăm în tăcere continuarea istorisirii pe care-o presupuneam sordidă. Relatarea nu întârzie:

- Mă plimbam eu astăzi fără treabă („Când te-ai plimbat tu cu treabă?” – ne întrebarăm cu toţii) şi deodată zăresc, având întipărite semnele unei apuse demnităţi, o tipă… („Că doar nu era să observi o librărie!” – continuarăm noi estimările). Părându-mi vlăguită, i-am propus să-i ofer o supă, contra unor prestări de servicii… Apatică iniţial, dama se face vineţie şi-mi spune răstit: Nu ţi-e ruşine? Lucrez în Învăţământ!… Atunci, din respect faţă de studiile efectuate, în ce domeniu or fi fost ele, că n-am întrebat, am licitat: Bine, hai că-ţi dau şi felul doi! Îmbunată subit, gagica a venit cu mine. Mai nainte ne-am despărţit, i-am zis că o s-o mai caut… Mi-era să nu se fi nărăvit deja şi, dacă o aduc în Dinar, să ceară şi-un coniac…

Fireşte, cu toţii lăudarăm mărinimia amicului, după care trecurăm la alte subiecte.

.

Socotim că vor fi în asentimentul lui Raul: Deea, Cristian Lisandru, Cristian Dima, Melami, Elisa, Gabi, Supravieţuitor.

Limba nenumibilă

Foto: Alice Drogoreanu

.

Cui nu i se va fi întâmplat ca, terminând de scris vreo temă oarecare, cât s-a priceput el mai bine şi mai frumos (“Pe rândul meu, toată lumea şi-a făcut bine şi frumos tema!”), să verse mai apoi vreun pahar cu un lichid oarecare peste filă?

- Of, ce neşansă! – va fi zis fetiţa bine crescută.

- Futu-i! – desigur a rostit băieţelul care, pe lângă că şi-a făcut tema în silă, visa şi la momentul în care-o va putea tuli la fumat (deprinzând acest obicei de la băieţii mai mari).

Care-ar fi soluţia? Aşa cum am făcut-o cu toţii, te duci cu tema aşa cum este ea. Fie ai şansă şi scapi, fie vei avea de suportat consecinţele. Desigur, vei spune că un coleg ţi-a făcut cu intenţie pocinogul, dar este îndoielnic că vei fi crezut, deoarece, făcută în ajun, pata nu prezintă prospeţimea necesară. Încasând vreun doi, vei privi mai apoi în silă obiectul cu pricina. Dacă păţania s-a manifestat pe caietul de Chimie, vei afirma conform unei logici intrinseci că aceasta este o ştiinţă falsă. Dacă, dimpotrivă, va fi fost caietul de Engleză, vei decreta acest idiom drept limba nenumibilă, devenind slavofil.

.

Vor fi trecut prin experienţe similare: Cristian Dima, Theodora Marinescu, Cristian Lisandru, Vania, Ana Usca, Elisa, Adele, Ada Pavel, DSN, Melami, Gabi123, Călin Hera, Onu, Supravieţuitor, Dispecer Blogosferă, Flavius Obeadă.

Inocentul – Epilog

Foto: Alice Drogoreanu

.

Epilog

- Futu-i! – pufni Oana, ajunsă la finalul Inocentului.

Scrierea o nemulţumea. Reciti ultimul paragraf:

Am închis şi am râs în hohote. Sunt bine. Mai ales acum că ştiu că am contaminat jumătate de secţie. Doar ei m-au acuzat întotdeauna că sunt arogantă şi că nu dau nimănui atenţie. Poftim. Mai mare atenţie de atât… Mâncărimile îmi smulseră zâmbetul de pe buze. Febra revine. Mă dau bătută de data asta.

„Asta ar merge, dar, până aici, totul e confuz! Cine, cu cine, de ce, pentru ce? Canci! O înşiruire de crime atroce, de anchete parcă dirijate de-un psihopat, fiţe cât cuprinde, logică… din părţi! Vorba mea: Mă dau bătută de data asta! Nici măcar inocentul nu-i vreun inocent. Atâta că n-a comis el crimele, dar vrednic de puşcărie era oricum. De altfel, nici nu cred că mai există inocenţă undeva în galaxie! Dacă mă uit doar la Xreader, când pare mai nevinovat, atunci ţi-o coace! Nu ştiu ce să zic… Să trimit cartea aşa? Poate, să mă mai sfătuiesc cu Carmen şi, eventual, să o refac pe alocuri. Doctorul Stoicănescu zice că aici am tot timpul de pe lume, dar el e doctor, ce ştie despre munca de creaţie? Titlul, oricum, nu-l mai schimb!”

Ultima hotărâre a Oanei era una pertinentă. În definitiv, cartea trebuia să poarte un nume, şi doar nu era să-i zică:

Futu-i!

.

Mulţumiţi de deznodământ, după ce-au urmărit (presupunem) răvăşiţi de emoţie: Adakiss, Adele, Alexandru Marin, Alex Mazilu, Anamaria Deleanu, Ana Usca, Anavero, Andi Bob, Athe, Basarica, Black Angel, Caius, Carmen, Călin Hera, Consiliul Naţional al Blogosferei, Corina, Cristian Dima, Cristian Lisandru, Dan Pătraşcu, Deea, Dependent de fotografie, Elena Agachi, Elisa, Felix Gabriel Lefter, Flavius Obeadă, Gabi123, Gabriela Elena, Gabriela Savitsky, Geocer, Geotax, Grişka, Ion Dascălu, Ivona Boitan, Link-Ping, Madi, Mădălina, Melami, Mihai Likar, Mikael Eon, Mirela Pete, Nataşa, Nea Costache, Nepoate, Nicu, Oceania, Onu, Orfiv, Orry, Primadona, Pro Atitudine, Răzvanrc, Răzvan Şerbu, Sebra, Simion Cristian, Societate, Sofilios Blenorel, Supravieţuitor, Teo Negură, Theodora Marinescu, Transildania, Vania, Vero, Vladimir Ionaş, Vlady şi Ziarul.

Inocentul – XXX

Foto: Alice Drogoreanu

.

XXX.

- Futu-i! – spuserăm cu satisfacţie, rememorând toate întâmplările acelei veri.

De câteva ceasuri, sărbătoream cu Lala Ştireanu în Casa Rustic. Planul nostru mersese uns!

- Totuşi – zise Lala -, nu-mi spui şi mie ce-a fost cu toate omorurile alea fără noimă din Timişoara?

- Trebuia să mă asigur că Tavi-i antrenat! Nu mă puteam baza doar pe declaraţia individului că-i un asasin priceput, oamenii sunt în stare să spună orice pentru un ban!…

- Aşa-i. Dar, optsprezece omoruri?…

- Trebuia să-l ţin în priză. La criminali e ca la fotbalişti. Faci o pauză, s-a dus totul dracului! Nu zic că ajungi să dai cu stângu-n dreptul, însă gâfâi după primul sprint, îţi pierzi detenta… Nu mai eşti bun de titular!

- Mda… Ciudaţi oamenii ăştia, ca Tavi. Oare părinţii lor ştiu cu ce se ocupă?

- Ai lui Tavi, nu. E orfan.

- Ce s-a întâmplat cu ei?

- Nu l-au lăsat să se uite la un film. Pe atunci, nu erau calculatoare…

Dacă în general umorul meu nu prea este apreciat, Lala se amuză teribil. Era rândul meu să am anumite curiozităţi:

- Dar, tu de ce i-ai hărţuit pe Xreader şi pe Anastassia?

- Anastassia e-o jigodie oricum, iar Xreader s-a băgat singur, când am trecut pe la Oana nici nu-mi dăduse prin minte că o să fac arestări acolo! Apoi, mi-am zis că-s bune cât mai multe piste false, ca să-i ţin pe tâmpiţii mei ocupaţi. Deşi, la câtă minte au, cred că tot aia ieşea şi dacă n-aş fi întreprins eu nimic… Noroc cu Robert, a simplificat totul! Oricum, am auzit că-i respectat în penitenciar, mulţi îl văd ca pe-un salvator al Patriei, deţinuţi şi poliţişti deopotrivă…

- I-au dat condamnare pe viaţă?

- Normal! Cât să-i dea, la şaizeci şi două de omoruri?

- De unde şaizeci şi două? – mă mirai.

- Păi, dacă tot a picat de papagal, i-au mai băgat pe gât şi tot ce-a omorât Tavi în Timişoara, plus ce mai aveau ei cazuri nerezolvate…

- Aşa, da! – mă dumirii.

Tocmai ne gândeam ce-am putea lua de prânz, când în salon intră fostul ministru al Administraţiei şi Internelor, actual preşedinte interimar. Îl privii cu o strângere de inimă, regretând că ne scăpase. Acesta, însă, veni direct către noi, fără ca Lala să pară mirată:

- Ooo, ce bucurie! Eroii noştri! Cu ce vă pot recompensa?

- Tocmai ne gândeam ce să luăm de prânz… – îi răspunse Lala.

Tipul se aşeză la masa noastră, sporindu-mi disconfortul, şi ceru o sticlă de coniac, până aveam noi să ne decidem asupra bucatelor.

- Eu am mâncat la Casa Venezia, aş sta doar pe şpriţ – explică preşedintele interimar, apoi adăugă: Fără voi, nu ştiu cum m-aş fi descurcat. În special curva aia, pe care-aţi lichidat-o prima, stătea mereu cu ochii pe mine, de ziceai că ea are Internele, iar eu sunt un lacheu… Noroc cu preşedintele, că a avut o minimală onoare, ori că aşa l-a apucat! În palat, ar fi fost mai greu să intre Tavi…

Cu toată tăria coniacului, pricepui că întreg actul meu patriotic a fost încununat doar de-un fel de pleac-ai noştri, vin ai noştri. „Acum, asta e!” – îmi zisei, însă nu putui să mă stăpânesc de-a murmura:

- Futu-i!

.

Îngrijoraţi de cursul evenimentelor: Cristian Dima, Teo Negură, Supravieţuitor, Vania, Ana Usca, Nataşa, Caius, Elisa, Grişka, Daurel, Călin Hera, Melami, Cristian Lisandru.

Inocentul – XXIX

Foto: Alice Drogoreanu

.

XXIX.

- Futu-i! – se auzi un glas în apropiere, fără vreo legătură precisă cu ceva anume.

De când îşi văzu poza în ziar, Robert se obişnui şi ajunse să umble fără sfială prin oraş. „Par să mă cunoască toţi… Da-i tot aia!”

Adevărat, mulţi îl recunoşteau, căci era adeseori interpelat foarte precis şi destui îi ofereau ajutoare. În general, părea să fie privit cu simpatie. Mai ciudat i se păru că Poliţia se ivea doar sporadic, uneori detectând câte un agent care, în birturi, bea cafele la masa alăturată. Deşi înainte nu se gândise la astfel de lucruri, instinctul de urmărit îi spunea acum că doar un agent poate bea cafea după cafea, ceasuri în şir. „Probabil, altceva nu li se decontează” – căută să-şi lămurească sieşi ciudăţenia. Tot mai des se lungea la masă, amuzându-se de numărul incredibil de cafele băute la mesele alăturate. Cum nu ducea lipsă de bani, reuşi să se şi primenească, ba chiar îşi luă inima-n dinţi şi părăsi aşezământul sordid în care-l plasase Tavi, găsind un fel de motel la care era suficient să plătească zilnic o sumă modică, fără să mai prezinte cartea de identitate – reţinută de Poliţia timişoreană. Cât despre binefăcătorul său, acela nu mai apăru de ceva timp.

Cum plimbările fără ţintă îi ocupau cea mai mare parte a zilei, Robert se pomeni pe strada Valea Oltului. „Aici e Casa Rustic!” – îi veni, fără a putea preciza de unde cunoştea amănuntul. Decise să intre, gata să risipească vreo două sute de lei pe-o masă de calitate. Sosi doar coniacul introductiv când gânduri nefireşti îl năpădiră. Îşi aminti brusc de copilărie, fără ca ceva din preajmă-i să poată fi socotit ca o aluzie la cele de odinioară. „Ciudat! Deşi copilăria trece cel mai greu, doar atunci sufletul are momente de iluminare şi cunoaşte bucuria… Mereu descoperim câte ceva, vedem primele figuri din jurul nostru, cucerim noi străzi şi ni se relevă arome, iar noi credem că aşa va fi mereu… Apoi te pomeneşti adult şi, într-o bună zi, constaţi că toată lumea pe care-o ştiai s-a dus dracului în mod ireversibil, te închizi în carapace, te-afunzi în egoism şi eşuezi iremediabil în sordid! Într-un fel, mă bucur de toată tărăşenia, măcar a fost ceva inedit, chiar dacă va sfârşi prost… Dar, dacă e să fim cinstiţi, nu toate sfârşesc prost pe lumea asta? Adevărat, puşcăria aduce şi disconfortul, dar poate că oferă compensaţii pe alte planuri…”

Sosiră şi bucatele, însă gânduri asemănătoare îl încercară pe evadat. Poate un băutor de cafea la masa alăturată l-ar fi distras, într-o măsură, din această stare, dar Poliţia îl neglijă în acea zi, cum o făcu şi în aproape toată ziua următoare.

Uneori, scriitorul îşi zicea că poate nici nu mai este căutat, deşi zilnic se regăsea pe titlurile ziarelor, în plimbările sale. „Spurcată tagmă! Poliţiştii mai ştiu şi să-şi vadă de-ale lor, da’ ăştia n-au linişte până nu scormonesc în căcat! Dar, dacă s-ar face dovada că n-am omorât pe nimeni, ar veni vreunul să spună că-i pare rău? Ar veni pe mă-sa!”

Gândul la cei care nu mai pot de grija altora îl amărî atât de mult încât nici nu se prea sinchisi când, în sfârşit, fusese reţinut. Recepţionerul magherniţei în care se cazase îşi făcu datoria de cetăţean, anunţând Poliţia. Deşi bănui din start că s-ar putea întâmpla astfel, fugarului nu-i păsă prea mult. Lăsă să-i scape totuşi, mai mult din obişnuinţă, vorba:

- Futu-i!

.

Resimt o anumită uşurare, după capturarea asasinului: Teo Negură, Vania, Ana Usca, Elisa, Basarica, Theodora Marinescu, Cristian Lisandru, Gabi.

Inocentul – XXVIII

Foto: Alice Drogoreanu

.

XXVIII.

- Futu-i! – exclamă preşedintele, după ce frunzări rapoartele SRI.

De săptămâni bune se retrase în palat, uitând până şi să-şi mai viziteze familia. Aflând zilnic ştiri despre cum se prăbuşesc toate, inclusiv despre modul în care dispare executivul, ministru cu ministru, alese recluziunea totală, dedicându-se consumului de alcool şi tolerând în preajmă-i doar pe sepepistul Vasile.

Întreg personalul palatului se îndoia de existenţa acestui Vasile, om care nu se regăsea pe niciun stat de salarii şi de care nu-şi amintea nimeni. Ca să fim exacţi, nici domnul preşedinte nu era întrutotul convins de realitatea acestuia, însă era singura prezenţă pe care-o suporta timp mai îndelungat.

Asemenea romancierei Oana, preşedintele vedea de la o vreme entităţi, cu unele devenind interactiv. Că sepepistul Vasile va fi fost entitate ori altceva, evităm să presupunem. Cert este că o dată-l şi pipăi. Nu doar că îi simţi materialitatea – părelnică, cel puţin -, dar Vasile nici nu dispăru. „Nu-i tremens!” – gândi alesul poporului. „E la fel de aievea precum sunt eu ales de cetăţenii Patriei” – îşi continuă meditaţiile, în vreme ce Vasile rânji aprobator.

- Ce te hlizeşti? – îl întrebă cu acel prilej.

- Că sunt la fel de aievea… Într-adevăr, sunt!

- Ce eşti?

- La fel.

Vasile avea întotdeauna un mod de exprimare ambiguu şi aproape de fiecare dată persiflant. Acum, însă, privea absent pe fereastră. Preşedintele reluă rapoartele. „Ce formulări la ei! Doamna ministru fusese risipită într-un ansamblu dizgraţios şi terifiant… Ăştia trebuiau să se facă critici de artă, nu spioni!”

Iritat, îşi mai turnă un pahar de whisky.

- Să le ia dracu pe toate!

- Le ia oricum – îl îngână Vasile.

- Nu ziceam de situaţia generală, ci aşa, despre visele mele…

- Le ia şi pe alea.

- Am vrut să fac ceva, şi uite ce s-a ales!

- Ai vrut pe dracu! S-a ales exact ce trebuia. Nu cred că ai vrea să-ţi spun ce vroiai tu de fapt!…

- Nu, nu vreau. Dar, fii atent cum vorbeşti cu mine, că s-ar putea…

- S-a putea să ce? – îl înfruntă Vasile.

„Chiar! Să ce? În faţa lui, sunt dezarmat, nici nu-s convins de existenţa sa!”

- A-nceput destul de frumos luna August… – căută un subiect neutru.

- Da, destul de frumos. Poate că vine pentru ultima dată…

- Ce vrei să spui?

- Că a-nceput destul de frumos.

Preşedintele schiţă doar un rictus, alegând să bea şi să se gândească, fără a aprofunda, la frivolitatea soartei.

- Ce-ar fi să ies, totuşi? – întrebă după o vreme.

- Ar fi o încercare. Ori dau mulţimile peste tine, ori ajungi prin vreo unitate militară, fie te-ntâlneşti cu evadatul Robert…

- Crezi că Robert a fost?

- Da’ tu crezi?

- Eu nu cred. Uite ce-mi scrie Kremlinul! Viaţa merge înainte.

- Casa Albă n-a zis nimic?

- Ba da, tot o tâmpenie, ceva cu ţine-te tare…

- Iar tu te-ai conformat şi te ţii de tărie.

Din nou, primul om al ţării se bosumflă.

- Nu pricep – îi spuse Vasile -, de ce mai conversezi cu mine dacă nu-ţi convine niciodată ce-ţi spun?

- Păi, ce să fac? N-am chef de nimic! Dacă doar bei şi te uiţi pe pereţi, înnebuneşti!

- Ei, înnebuneşti oricum, nu asta e problema! Ai ajuns dependent de conversaţia mea…

Preşedintele căzu pe gânduri. Îşi făcu apoi curaj şi rosti ceea ce-l frământa de o vreme:

- N-ai putea să-mi faci rost de nişte Furadan?

- Pentru ce?

- Îmi trebuie mie…

- Cred că este pe internet, da’ ăla-i pentru femei!…

- Şi pentru domni?

- Pentru domni, nu ştiu, însă pentru tine cel mai potrivit ar fi revolverul…

„Chiar! Auzi, Furadan! Ce-a fost în mintea mea? Adică: de ce să fie simplu, când poate fi complicat? Doar am revolverul aici!”

Fără a mai chibzui prea mult, preşedintele-şi scoase arma din sertar, o cântări puţin, îşi lipi ţeava de tâmplă şi apăsă pe trăgaci. Sepepistul Vasile dispăru pe dată, iar preşedintele se pomeni pe-un câmp nesfârşit care lucea argintiu. „E noroi!” – remarcă, privind la nemărginirea de clisă. Mergea anevoie, afundându-se la fiecare pas. „Parcă aş avea unde mă duce!… Dar, dacă stau locului, mă afund!”

- Futu-i! – fu prima sa vorbă rostită pe celălalt tărâm.

.

Bulversaţi: Flavius Obeadă, Vania, Ana Usca, Elisa, Gabi, Theodora Marinescu, Cristian Lisandru, Onu, Link-Ping, Supravieţuitor.

Inocentul – XXVII

Foto: Alice Drogoreanu

.

XXVII.

- Futu-i! – răbufni Xreader, observând că nu mai are bani.

Aş fi putut suplini acest neajuns, însă, surprinzând privirea oarecum complice a lui Geocer, îmi zisei că o fi sosit momentul ca eroul nostru să dea ochi cu Oana, după ce-i ticluise mica surpriză cu televiziunile care-o prezentau drept o criminală în serie. „Asta, dacă o fi reuşit să intre în apartament… Sau, poate, dă de ea pe casa scărilor” – am mai presupus felurite variante.

Romanciera, între timp, îşi procură chei, mergând până la părinţi unde avea un set de rezervă. Detaliile, însă, aveam să le aflăm la întoarcerea convivului nostru.

- Dacă s-o mai întoarce… – mormăi Geocer.

După cum cititorul atent a presupus-o deja, precipitându-se evenimentele în capitală, am decis să coordonez operaţiunile din Piteşti. Distanţa, astfel, nu era nici prea mare, nici prea mică, şi – în plus – stând la şpriţuri cu doi martori, alibiul meu ar fi fost, la nevoie, unul perfect. Adevărat, Xreader n-ar prea putea fi luat drept martor credibil, date fiind suspiciunile serioase care planează încă asupra sa. În schimb, nimeni nu s-ar putea îndoi de probitatea morală a celuilalt piteştean!

Cred că luarăm al treilea rând de coniac când inginerul reveni în local. Pentru cunoscători, ne aflam în Sobral. Xreader păru marcat după reîntoarcerea în domiciliu.

- Era acasă nebuna? – se interesă Geocer.

- Da…

- Nasoale?

- Într-un fel. N-a făcut gură, nici măcar nu mi-a dat prea mare atenţie. M-a întrebat doar: Ai venit?, apoi mi-a zis că plănuieşte cu Carmen cum să încheie Inocentul, deoarece s-a împotmolit cu cartea… Evident, eu n-am văzut nicio Carmen! Mă gândesc serios să-l sun pe Stoicănescu!

- Dă-i pace! – intervenii. Cel mai bine e, cu nebunii, să-i laşi într-ale lor! Dacă-i dai pe mâna psihiatrilor, dintr-un paranoic pot să-ţi scoată un schizofren… Apoi, ce-ai fi vrut? Dacă nu discuta cu Carmen, poate te lua pe tine la anchetă, că pe unde-ai umblat?, că de ce i-ai făcut asta?… Aşa, e liniştită, se gândeşte la cartea ei!

Xreader înclină să-mi dea dreptate, iar Geocer aprofundă:

- Femeile obişnuiesc să bea mai rar ca noi, de aceea le trebuie o ocupaţie! Pe vremuri, multe tricotau, însă a cam dispărut obiceiul. Acum, scriu, citesc, se uită la telenovele, gospodăresc, conversează cu entităţi… Parcă noi suntem mai buni?

Intervenţia îmi păru cu fisuri logice, însă tăcui, scopul fiind acela de a-i reda liniştea camaradului nostru, ca să nu ne strice cheful de băut.

Luna August începu blând, fără obişnuita caniculă. Nori argintii alergau pe cer, iar un vânt dinspre nord aducea mireasmă de ierburi, cum rareori se întâmplă între betoanele oraşului. Percepută din Sobral, viaţa putea să pară relativ senină, iar situaţia din ţară, firească şi încurajatoare. Văzând ospătarii alergând pretutindeni cu ceaune şi tăvi încărcate cu rafinamente, mânuind tirbuşoanele cu dexteritate şi destupând sticle după sticle, pline de vinuri vechi, nici n-ai fi zis că undeva prin preajmă criza bântuie, că ţara e-n pragul colapsului financiar, că au dispărut zece miniştri şi că nici dracu nu se mai gândeşte la înlocuirea lor, că economia s-a aneantizat, iar populaţia zace îndobitocită. Toate astea păreau zvonuri incerte ori simple legende, o tihnă mulcomă domnind printre stivele de caviar, munţii de cărnuri gătite în vin ori în bere, scoicile arămii ori homarii îmbujoraţi. Aproape că nici nu mai aflai motive să zici, în răstimpuri:

„Futu-i!”

.

Vrăjiţi de blândul Gustar: Elisa, Supravieţuitor, Cristian Lisandru, Vania, Ana Usca, Nataşa, Orfiv, Caius, Alex Mazilu, Theodora Marinescu, Societate, Gabi123.

Inocentul – XXVI

Foto: Alice Drogoreanu

.

XXVI.

- Futu-i! – îi scăpă chestorului Rogoz, văzând că este apelat de ministrul de Interne.

„O să mă ia la unşpe metri…” – îşi zise, scotocindu-se după ceva scuze plauzibile.

- Da, domnule ministru! – răspunse după un timp. Da, să trăiţi!…

Surprinzător, vocea ministrului era nu doar calmă, dar părea şi binevoitoare, radiind înţelegere. „Poate mă ia la mişto fin” – socoti chestorul, scornind pe loc găselniţe precum aparatul subdimensionat, lipsa finanţării corespunzătoare, starea de stres a lucrătorilor, supraaglomerarea cu cazuri, ingerinţele agresive ale presei, lipsa unor indicii clare, rapiditatea desfăşurării evenimentelor şi alte prostii asemănătoare. Spre surprinderea sa, ministrul i-o luă înainte:

- Uitaţi, domnule chestor, ce vroiam să vă spun: ştiu că vă confruntaţi cu probleme, dar am aflat că aveţi deja un suspect…

„Oare, de ce subliniază suspect? Că, doar, probele sunt evidente!”

- Păi, nu-i suspect! El este, că-i căutat pentru crimă, şi i s-au găsit cătuşele lângă… lângă domnul ministru al Transporturilor…

- Totuşi, să respectăm prezumţia de nevinovăţie, domnule chestor…

„Da’ ce suntem noi, ziarişti?” – fu tot mai uluit Rogoz. Ministrul continuă:

- Acum, când suntem atent monitorizaţi de către organismele europene, n-ar fi de dorit să ne pripim! Am convingerea că, mai devreme sau mai târziu, veţi rezolva cazurile cu profesionalism… Deocamdată, suspectul să fie atent urmărit, dacă se poate, în permanenţă… De presă ne ocupăm noi!

Chestorul rămase nedumerit. Spusele ministrului îi dădură senzaţia că este îndemnat s-o lase mai moale. „Mă rog, pricep şi eu una-alta, da’ mai moale decât am făcut-o? Adică, ce-ar vrea? Să nici nu ne mai deplasăm la următorul caz? Aproape că-mi vine să-l sun şi să cer precizări! Dar, la dracu! Fie ce-o fi!”

Decise să-l sune pe comisarul-şef Voiculescu. În vreme ce-l apela, îşi zise cu satisfacţie: „Ăsta-i căcat tot pe el când vede că-l sun! Las’ să vadă şi alţii cum e… Ce-ar fi să-l fierb puţin? E clar că ezită, deja sună a şasea oară…”

Într-un târziu, Voiculescu răspunse:

- Să trăiţi, domnule chestor!

- Mda… Voi aţi mai avansat cu cercetările? Că m-a sunat ministrul…

- Toate echipajele sunt pe teren, verificăm orice pistă! – plusă comisarul.

- Da? Şi cine analizează datele, dacă-s toţi pe teren? Or fi ieşit la o berică, e august deja, grădinile aromesc îmbietor…

- La birou, se ocupă doamna Lala Ştireanu… – veni răspunsul la plesneală.

- Zău? Cu ce se mai ocupă? Îţi face masaj erotic? Băgaţi-vă, băi, minţile în cap! Dacă mi-ar veni ideea să asasinez, cu voi m-ar apuca pensia şi n-aţi fi în stare să dibuiţi un fir! Uite, însă, pentru ce te-am sunat… Ministrul zice ca, în măsura posibilităţilor, să-l urmăriţi pe suspect. Cum ştim că el este făptaşul, nu are rost să mai mergem pe alte piste. Mai devreme ori mai târziu, ne pică el în plasă! Clar?

- Da, domnule chestor…

Fu rândul comisarului să nu prea priceapă. „Adică, ne ia pe toţi la şuturi în cur, şi pe urmă insinuează să ne facem că lucrăm! Cretinu’ naibii, parcă noi n-am şti cum a ajuns chestor!…”

Din instinct ori din rutină, Voiculescu se gândi totuşi la un set de măsuri. Cea mai arzătoare îi păru aceea de-a ieşi la o bere, aşa cum îi sugerase chestorul. „Dacă sugestie o fi fost…”

Văzând-o pe Lala, se bucură, căci nu prea avea chef să bea singur. Detectiva, însă, căută să-l deturneze:

- A fost găsit premierul! De data asta, e chiar oribil, până acum a fost joacă de amatori!…

- Dă-l dracului, hai să ieşim la o terasă! – răspunse Voiculescu, uimindu-şi colega.

„Futu-i!” – îşi spuse Lala în gând, destul de mulţumită, totuşi.

.

De veghe: Basarica, Grişka, Cristian Lisandru, Caius, Vania, Nataşa, Anavero, Theodora, Onu, Elisa, Gabi, Link-Ping.

Inocentul – XXV

Foto: Alice Drogoreanu

.

XXV.

- Futu-i! – murmură Robert involuntar, când îşi văzu poza pe prima pagină a unui ziar.

Atent să-şi ţină bărbia cât mai în piept, citi la repezeală titlul: Asasin sângeros dat în urmărire generală! Ciudat, gândul îi merse către Tavi, singurul său sprijin de când sosise în capitală. Acesta-l ajutase de curând şi cu trei sute de euro, pe care-i primise pentru o misiune cât se poate de simplă: trebuise doar să ducă două valize într-o staţie abandonată de citit consumul de gaz metan. O simplă plimbare de plăcere şi încasă o grămadă de bănet! Acum, şi-ar fi dorit un restaurant mai de Doamne-ajută, însă în zilele petrecute în apartamentul 6F se cam împăduchiase, prinzând şi-un miros care-l recomanda birturilor pe măsură, unde să mănânci era o aventură.

„Plus că mai sunt şi urmărit! Oare unde-aş putea să-l găsesc pe?…”  Aici o cam sfeclise, căci nici nu ştia cum îl cheamă pe protectorul său, acesta contactându-l de fiecare dată. „Tot la bloc trebuie să mă duc şi să aştept… Bine că mi-a mai crescut barba, nu mai arăt chiar ca în poză!”

- Zece crime în nici o săptămână! – răsună glasul unui trecător, făcând ca inima lui Robert să îngheţe de spaimă. Acela, din fericire, discuta cu un cunoscut, fără a-i da vreo atenţie fugarului.

„Poate doar mimează indiferenţa! A aruncat o vorbă-n dreptul meu, ca să-mi pierd controlul, iar acum mă urmăresc ca să vadă ce fac…”  Privi de jur-împrejur. Lume nu foarte multă, însă scriitorul era stăpânit de senzaţia că toţi ştiu cine este şi că nu-l înşfacă doar dintr-un capriciu, dorind să prelungească joaca de-a şoarecele şi pisica. Simţământul i se accentuă atunci când un ins cu alură inconfundabilă de sudist îl abordă:

- Ce învârţi?

- Nu învârt nimic… – murmură evadatul.

- Nu, pe bune, care-i treaba? – insistă acela.

- Nu-i nicio treabă…

- Nu? Şi atunci, de ce ai glasul gâtuit de emoţie? Vezi, că ştiu cine eşti!…

Urmăritul nu mai reuşi să spună nimic, căutând să se îndepărteze. În împrejurări normale, ar fi ştiut că acesta-i modul obişnuit al sudiştilor de-a se băga în seamă şi i-ar fi răspuns, firesc: „Du-te, bă, în pizda mă-ti!” Acum, însă, teroarea-i spori.

Peste câteva străzi, avu o altă surpriză. Printr-o fereastră, se auzea glasul Danei Grecu: „Vă întrerup un moment! Tocmai mi s-a anunţat că asasinul a fost zărit în dreptul unui chioşc de ziare, privindu-şi poza cu satisfacţie şi rânjind bestial!…”

Era limpede! Ştiau toţi! Confirmarea veni de la un domn în vârstă, care-l privi binevoitor şi, strecurându-i nişte bani – trei sute de lei, cum constată mai târziu -, îi spuse conspirativ:

- Bravo, mă! Nu te lăsa, termină-i pe toţi!

Robert se ştia căutat doar pentru uciderea Ramonei, astfel că nu înţelese îndemnul. Mecanic, luă banii şi se îndepărtă. Parcă pentru a proba că gândurile vin când vor ele, îi trecu prin minte: „De când am fost arestat în Timişoara, nu mi-a mai trecut nicio idee mai acătării. Dacă scap, o să scriu un roman despre toată istoria! Dacă scap… Cum aş putea să scap, când pretutindeni doar despre mine se vorbeşte şi deja m-au recunoscut o grămadă?”

Socotind că-i totuna, riscă să mănânce într-un birt mai arătos. Având şi terasă, mirosul pe care-l căpătase în ultima săptămână devenea difuz. Ceru ciorbă de burtă şi biftec tartar, alături de o sticlă de vin alb sec. Pe când gândea că poate este ultima lui masă rezonabilă, un alt sudist îl abordă:

- Ce faci, bagi la maţ? Fii atent, am o afacere pentru tine!…

Pe scurt, acela-i oferi zece milioane de lei vechi ca să-l lichideze pe şeful lui de echipă. Intrat în iureş, scriitorul acceptă, primind în avans jumătate din sumă.

- Mâine dimineaţă te rezolv! Da’ ce-a făcut?

- E un bou! – îl lămuri acela.

- Asta e! Mulţi sunt aşa…

Afacerea avea să fie primul tun tras de Robert cuiva. Chiar dacă nu mai ştim nimic despre sudist, putem presupune cu suficient temei că a doua zi, văzându-şi şeful nevătămat, va fi exclamat:

- Futu-i!

.

Tot mai terorizaţi, însă vigilenţi: Ana Veronica, Anavero, Link-Ping, Gabi123, Elisa, Transildania, Cristian Lisandru, Vania, Supravieţuitor, Adele, Theodora Marinescu.

Inocentul – XXIV

Foto: Alice Drogoreanu

.

XXIV.

- Futu-i! – îşi zise domnul Grigorie, observând picioarele vecinei de la şase fluturându-i prin dreptul ferestrei.

Asemenea oricărui alt al nouăzeci şi optulea cetăţean dintr-o sută, domnul Grigorie de la etajul cinci îndrăgea manelele. Această pasiune îl pusese, însă, adeseori în situaţia de a fi reclamat de vecina de la etajul superior, Poliţia sosind aproape de fiecare dată cu promptitudine.

„Asta nu-i întreagă la cap! Numai pe ea o deranjează. Ăia de la patru, măcar că le şi dansăm în cap, de ce nu se plâng niciodată?” – îşi zicea, socotind că este vorba de ură personală. Nici poliţiştii nu prea înţelegeau apelurile repetate.

- Ce tot vrea asta? Că, doar, e muzică, nu-i picamer!

- Zice că-i prea tare…

- Păi, aşa se pun manelele, dacă vrei să le savurezi! Doar nu-i muzică ambientală…

Deşi poliţiştii tindeau să-i dea dreptate domnului Grigorie, legea îi obliga să-şi calce pe conştiinţă şi să-l amendeze, cerându-i totodată să dea mai încet.
Este evident că locatarul de la etajul al cincilea rămase destul de neplăcut surprins să observe picioarele vecinei veşnic nemulţumite fluturându-i prin dreptul ferestrei. „Cică manelele mele o deranjează, da’ ea-şi poate bălăngăni picioarele de să-mi facă teatru japonez pe pereţi! Ar trebui să sesizez şi eu Poliţia…” Indispus, porni lista de mp3-uri, aşa numitele opere alese. „Dacă madama face alpinism, pot şi eu să-mi ascult muzica!”

Deşi începuse tocmai maneaua cu rochiţa, care ne place tuturor, Oana avu alte gânduri, dornică să-şi definitiveze cel puţin Prologul noului roman, Inocentul fiind, pentru moment, abandonat: „Acum toţi erau morţi. Poporul ei nu mai era. Tot ceea ce mai rămăsese din el, nu îi mai era de niciun ajutor. Şi acum, în ce parte avea să o apuce? La ce uşi avea să bată şi cine avea să îi mai răspundă? Ar fi vrut să plângă sau, cel puţin, să îşi lase picioarele să se odihnească. Dar nu avea să zăbovească, dorinţa morţii ar fi cuprins-o. Şi nu ăsta era sfârşitul. Nu încă, nu acum… Chiar! Eu mai atârn mult?” Observând că nu se poate căţăra pe zid, talpa alunecându-i mereu, şi neavând putere să se tragă în braţe pentru a reveni în apartamentul său, romanciera gândi să apeleze la bunăvoinţa vecinului:

- Domnul Grigorie, vreţi vă rog să mă ajutaţi?

„Acum sunt domnul Grigorie! Poate ar vrea să o invit şi la o ţuică!…” În final, totuşi, raţiunea birui: „Dacă n-o iau de acolo, asta e în stare să-mi flendure până poimâine!” Mai mult mânat de simţul practic decât din alte considerente, vecinul o ajută pe scriitoare să coboare şi să reintre în bloc prin fereastra sa. „Păcat că are pantaloni! Altfel, mai pipăiam şi eu ceva… De fapt, ce să şi pipăi? Şi o ladă cu bere e mai grea ca asta! Vecinii zic că era fată serioasă şi ar fi absolvit Politehnica, da’ pe urmă s-a ţicnit şi s-a apucat de scris de alea…”

- Mulţumesc! – zise prozatoarea, gândind cu totul altceva: „N-ai putut să nu-ţi pui labele la mine pe cur, porcu’ dracului!”

- Ei, de ce să nu ne ajutăm, dacă tot suntem vecini? Eu şi la mine la serviciu, dacă un coleg şi-a băut toată leafa, îl ajut cu o votcă mică! Doar oameni suntem!…

Oana înregistra vag spusele vecinului, căci se apucă să cerceteze interiorul: „O măsuţă, două scaune, o bibliotecă suspendată pe perete şi adăpostind bibelouri, şi câteva vaze înalte, lucrate de mâini pricepute, ce găzduiau flori colorate şi răspândeau mirosuri îmbietoare. Cred că se înţelege că mirosul provenea de la flori…”

În timpul acestor meditaţii, vecinul deveni îngrijorat: „Asta ce se hoalbe aşa? O fi venit la furat?” Dar femeia, mulţumind încă o dată, spuse că ar dori să se reîntoarcă acasă. Abia pe scări îşi dădu seama că a ieşit din apartament fără chei, astfel că se întoarse la uşa domnului Grigorie şi sună. Văzând-o pe vizor, vecinul gândi: „E clar! Ăsteia i s-a pus pata pe mine! Mulţi spun că scriitorii ăştia n-au niciun fel de morală şi că-s oamenii cei mai perverşi…”

Luminat de bune presimţiri, Grigorie deschise.

- Vă mai rog ceva… Am ieşit din casă fără chei şi n-am nici mobilul la mine… M-aţi putea ajuta să-mi sun soţul?

„Vrea să urce potul! Adică: vin la tine, da’ nu uita că-s măritată! Fută dracu’ mama lor, femei!”

- Desigur, doamnă! – răspunse după o vreme.

Din nefericire pentru romancieră şi spre desfătarea cititorilor, Xreader se mulţumi să constate că este apelat de soţie, dar nu dori să răspundă.

- E Oana – ne explică. Nu-i răspund acum, că o fi încă nervoasă… Mai bem ceva şi, până atunci, se calmează.

Constatând că apelează în zadar, femeia îi spuse vecinului:

- Nu răspunde! Nici nu ştiu unde să mă duc!…

- Poate doriţi să faceţi un duş la mine? – răspunse vecinul, plin de amabilitate.

- Mulţumesc, nu – răspunse romanciera politicos, în vreme ce gândea, logic:

„Futu-i!”

.

Scandalizaţi de modul în care Oana-şi abordează vecinii: Adakiss, Adele, Alexandru Marin, Alex Mazilu, Anamaria Deleanu, Ana Usca, Anavero, Athe, Black Angel, Caius, Carmen, Consiliul Naţional al Blogosferei, Corina, Cristian Dima, Cristian Lisandru, Deea, Elena Agachi, Elisa, Felix Gabriel Lefter, Flavius Obeadă, Gabi123, Gabriela Elena, Gabriela Savitsky, Geocer, Geotax, Grişka, Ion Dascălu, Link-Ping, Madi, Melami, Mihai Likar, Mikael Eon, Mirela Pete, Nea Costache, Nicu, Oceania, Onu, Orfiv, Orry, Primadona, Pro Atitudine, Răzvanrc, Răzvan Şerbu, Sebra, Simion Cristian, Societate, Supravieţuitor, Teo Negură, Theodora Marinescu, Transildania, Vania, Vero, Ziarul, Mădălina, Dan Pătraşcu, Dependent, Vladimir Ionaş, Vlady şi toţi cetăţenii de bună credinţă.