Foto: Alice Drogoreanu
.
Cum ieri am fost victima agresiunii unui soţ gelos, acesta descărcând un revolver în mine, cea care va trece la tastatură pentru o vreme va fi colaboratoarea mea apropiată, Simona. De fapt, ea este aceea care tastează întotdeauna, dar ţineam să vă comunic, utilizând acest mic artificiu, că am fost (literalmente) împuşcat de un soţ gelos…
Soarta odiosului personaj, Ştefan Popescu pe numele său, chiar dacă pentru moment se află doar în aşa-numitul arest preventiv, este de pe-acum pecetluită. Pe lângă notorietatea de care mă bucur în urbea de domiciliu, sunt cunoscute bunele mele relaţii cu întreg sistemul judiciar, ca şi cu personalul Penitenciarului din localitate, situat pe strada Popa Şapcă, numărul 7, unde elementul antisocial amintit urmează să-şi petreacă următorii 40 de ani. Aceasta, desigur, teoretic vorbind, deoarece m-ar mira peste măsură să apuce şi următoarele alegeri prezidenţiale…
Nici starea mea actuală nu este tocmai de invidiat, întreg trupul fiindu-mi străbătut de tuburi şi furtunaşe prin care circulă felurite lichide, unele din cale-afară de scârboase, iar altele, nu chiar atât de tare… Fiind o personalitate marcantă a urbei, de câte ori urlu de durere, intră o doamnă care mă întreabă: „Ce mai vrei?”. Ceilalţi pacienţi, de prin alte saloane, pot urla cât poftesc, că nu-i bagă nici dracu-n seamă. Dar, această stare de lucruri ţine de avantajele notorietăţii.
Cum sunt singur în încăpere (dotată cu duş şi closet, dar încă nu mă pot deplasa până la ele), n-a fost o dificultate pentru Simona să se instaleze cu laptopul, pentru a scrie după dictare. În plus, din vreme-n vreme, adaugă un pic de vodka în punga cu glucoză şi, printr-un furtun, mă ajută să fumez. Cafeaua o capăt intravenos.
Cu toate că Simona, aşa cum aţi putut constata, scrie corect, rareori strecurându-se greşeli în textele tastate de ea, nu pricepe nimic din tot ce scrie, gândurile fiindu-i în altă parte, aceasta în cazul că acelea i-ar fi pe undeva… Altfel, desigur, vădeşte un rudiment de raţiune. Cântă la chitară, după partitură, destul de corect, tastează, e relativ curată şi are o memorie foarte bună… Acest ultim amănunt e neglijat de mulţi, astfel că aceia vorbesc în preajma ei fără a se feri, ştiind-o deosebit de proastă. Dar, cum o fi, reuşeşte să-mi reproducă cu acurateţe tot ce aude prin varii locuri şi, măcar că nu pricepe mai nimic din ce-mi reproduce, informaţiile sunt de cea mai bună calitate. Nu trebuie să credeţi, în mod pripit, că mie mi-ar fi mai devotată. Tot la fel povesteşte şi altora ce-a reţinut din întrevederile noastre…
Însă, cum mai mult îi dictez materialele mele, nu are ce spune considerabil în plus faţă de cele deja apărute pe blog.
Să nu socotiţi acum că, scriind aceste cuvinte ale mele, s-ar simţi jignită în vreun fel. Tastarea o face mecanic, fiindu-i absolut indiferent ce-i dictez eu. E atât de proastă încât, dacă n-o angajam eu pe post de tastatoare, cred că ar fi sfârşit ca profesoară de chimie, în vreo şcoală generală!
.
M-au vizitat, în urma incidentului: Ragnar, Caius, Melami, Gabi123, Theodora Marinescu, Cristian Lisandru, Mirela Pete, Haicăsepoate, Carmen Negoiţă, Răzvanrc, Buimacii, Mihaela Man, Gabriela Elena, Năbădăiosul, Teo Negură şi Grişka.





Prima lecție de viață – Silavaracald
Ian 13, 2011 @ 09:28:15
AM, CUM SĂ N-AM… | Blogul lui Nea Costache
Ian 13, 2011 @ 09:32:48
Ian 13, 2011 @ 09:45:19
Prin faptul ca Simona nu realizeaza ce tasteaza, cred eu ca e un mare avantaj, altfel… adio tigari, vodka si cafea!
Ian 13, 2011 @ 10:05:46
Am ales-o după o selecţie extrem de dură…
Imaginea de la avatar… | Blogul unui pui de Moroşan...
Ian 13, 2011 @ 10:41:52
Tenebre – 9 | Caius
Ian 13, 2011 @ 10:54:12
Ian 13, 2011 @ 12:18:32
brrrr, Vaaaaniaaaa
)
dar cât de deştept trebuie să te simţi tu lângă Simona, pe lângă avantajul că execută fără gândire mai tot ce-i spui. Simona este visul bărbaţilor.
Să ştii că mai rău decât profesoară de chimie e să fii profesoară de muzică având diplomă de inginer…
Ian 13, 2011 @ 12:44:24
Nu cred că poate fi ceva mai rău decât să predai Chimia.
Ian 13, 2011 @ 13:58:51
Salut, tin sa te anunt ca am pornit Topul Blogurilor anului 2010 cu trei categorii: Personal, Feminin si Divertisment. Esti si tu nominalizat: http://blogatu.ro/2011/01/blogurile-anului-2010-primele-categorii-divertisment-personal-feminin.html. Aduna voturi si comentarii! Astfel intri in cursa pentru cel mai bun blog al anului 2010!
Ian 13, 2011 @ 15:42:29
Mai rau decat sa predai chimia
))))
Ian 13, 2011 @ 17:28:18
Ian 13, 2011 @ 17:46:10
Blogatu:
Sincer, nu m-aş agita…
Ian 13, 2011 @ 17:46:42
Laura:
Nu cred că poate fi altceva…
Ian 13, 2011 @ 18:38:09
Sublim final…
Ian 13, 2011 @ 19:11:37
Ian 13, 2011 @ 19:17:18
O bila alba pentru Vania pe blogatu.ro de la Nea Costacheee! Bafta!
Ian 13, 2011 @ 19:34:10
Simona e doar un robot, o masinarie, iar bolnavului ii dorim sa se faca bine.
Pe strada Popa Sapca de la noi din oras se afla un cimitir mare.
Ian 13, 2011 @ 19:50:54
Ian 13, 2011 @ 19:57:00
DSN:
Deşi, încă nu-i gata, tipa mai are doi ani de contract.
Ian 13, 2011 @ 19:57:27
Nea Costache:
Mulţumesc.
BVLGARI sau expresia rafinamentului. Bijoux&parfum « Mirela Pete. Blog
Ian 13, 2011 @ 20:13:59
Ian 13, 2011 @ 22:10:43
Mai rau decat sa predai chimia e sa lucrezi intr-un laborator. Pt ca n-am de unde sa angajez o Simona imi scriu singura blogul. Atat cat scriu si nu copiez de la altii…
Asa-mi trebuie daca am facut facultatea de chimie…:D
Ian 13, 2011 @ 22:12:08
Pe Simona aş lăsa-o şi să copieze de la alţii, dar e derutată dacă-i cer să mai schimbe puţin textul, ca să nu fiu prins…
Ian 13, 2011 @ 23:48:56
Ian 14, 2011 @ 07:47:19
Ian 14, 2011 @ 10:50:01
Ian 14, 2011 @ 15:20:16
wow – o mașină de scris umană ce poate fi utilă și la spital și acasă… un model excelent pentru scriitori. cu cât se remunerează astfel de roboți umani?
Ian 14, 2011 @ 15:32:06
Eu am angajat-o cu 600 de lei, dar acum îi reţin 25%, ca să fim solidari…
Romania, 13 ianuarie 2011
Ian 14, 2011 @ 21:53:15
Ian 15, 2011 @ 01:02:39
Întâi și înainte de toate însănătoșire.E greu să faci lucrurile pe altă cale decăt cea naturală.Să primești cafeaua intravenos este f.frustrant.Nu poți savura aroma ei niciun pic !
Ian 15, 2011 @ 07:50:42
Mi-o imaginez…