Foto: Alice Drogoreanu
.
Deşi Bianca îşi strânse pleoapele cât putu – în vreme ce se spăla pe faţă -, totuşi bacteria i se strecură în ochi. Desigur, pe femeie o nelinişti acest detaliu, însă şi pentru bacterie urmau să izvodească momente traumatizante. Singurătatea o covârşi. Se afla pe un glob ocular, adică un spaţiu enorm, cam cum ar fi un om singur abandonat pe planeta Jupiter, cu deosebirea că aceea, faţă de globul ocular, este predominant gazoasă şi exercită o atracţie gravitaţională mult mai mare.
Bacterii se mai aflau acolo, însă din alte specii, astfel că pentru bacteria în discuţie era cam ca şi cum noi, izolaţi cine ştie pe unde, am căuta să ne alungăm disconfortul socializând cu fluturi, moluşte ori cine ştie ce alte vietăţi. În plus, putea să se confrunte şi cu ostilitatea iraţională a anticorpilor. Astfel că este aproape de înţeles că bacteria decise în sinea ei ca, de îndată ce gazda va izbucni în plâns, să profite de ocazie şi s-o şteargă.
.
Recomandări: Carmen, Gabi Rotaru, Dumitru Agachi, Dispecer Blogosferă, Consiliul Naţional al Blogosferei, Caius, Zalmovys, Gabi, Gabitzu, Ragnar, Gabriela Elena, Nea Costache, Haicăsepoate.






Ian 30, 2011 @ 18:24:43
Brrr…. Pe un glob ocular ? Mi-am şi imaginat cum ar fi. Sinistru.
Ian 30, 2011 @ 18:26:08
Şi bacteria s-a înspăimântat.
Ian 30, 2011 @ 18:37:23
Biata bacterie! Numai sa nu fie tentata sa strapunga cristalinu’ si sa patrunda in tumoarea apoasa ca atunci…chiar nu mai are scapare! Total neinspirata, tocmai in ochiul Biancai sa intre!!!
Ian 30, 2011 @ 18:56:23
Conform povestirii, nu pare o bacterie agresivă.
Ian 30, 2011 @ 21:00:48
Ian 30, 2011 @ 21:09:50
e o bacterie traumatizata de caracterul gazdei. decat sa riste o disputa pe viata si pe moarte cu anticorpii a preferata calea mai usoara. De altfel se stie ca, de cand s-a inventat fuga, au murit mai putini oameni in razboaie.
Ian 30, 2011 @ 21:12:42
Şi-au fost mai puţine bacterii halite de anticorpi…
Ian 30, 2011 @ 22:40:11
O bacterie constienta de decizia luata? Hm… Mie imi place mult fotografia cu ciupercutele. Ce bine ca el nu sunt bacterii angoasate!
Ian 30, 2011 @ 22:42:39
o lacrimă ca o poartă spre salvare… faină bacteria asta inocentă
Ceaţa « Rimele tinereţii mele – şi nu numai
Ian 30, 2011 @ 23:32:21
Ian 31, 2011 @ 00:06:58
Ian 31, 2011 @ 00:08:54
Ian 31, 2011 @ 00:26:53
Ian 31, 2011 @ 00:33:09
Ian 31, 2011 @ 01:24:06
Ian 31, 2011 @ 07:44:31
Nu mergea mai bine o poză cu bacterii ?!
Ian 31, 2011 @ 08:05:11
Elena:
Ciupercile au fost mai uşor de pozat. Totuşi, sunt şi câteva bacterii pe ele.
Ian 31, 2011 @ 08:05:46
Bogdan:
Inocentă şi angoasată.
Ian 31, 2011 @ 08:07:08
Zina:
Am încercat să pozez bacteria, dar nu stătea liniştită…
Tenebre – 24 | Caius
Ian 31, 2011 @ 08:32:19
Alianta PSD-ACD va lua nastere in weekend
Ian 31, 2011 @ 14:16:08
Ian 31, 2011 @ 14:55:14
Imi aduce aminte de Riga Crypto si Lapona Enigel…
Ian 31, 2011 @ 14:57:33
E între poemele preferate, dar nu m-am gândit la el, de data asta.
In semn de protest faţă de arestarea Presedintelui Consiliului Judetean Arges Constantin Nicolescu membrii PSD vor picheta sediile PDL
Ian 31, 2011 @ 15:05:44
Bursele de valori din Marea Britanie si Statele Unite au cerut ajutorul serviciilor de securitate dupa ce au descoperit ca au fost tinta unor atacuri informatice
Ian 31, 2011 @ 15:32:46
Ian 31, 2011 @ 16:16:23
Numai pentru cei interesati
Din păcate ultimele mele postări nu le-am putut împărtăși cu dvstra din lipsa de timp și datorita faptului ca lungimea lor este mare , este foarte greu sa dai pinguri . Acum încerc sa va înștiințez cu ce am scris postând link-uri la dvstra.
Cu mulțumiri,Popateapa
http://popateapa.wordpress.com/2011/01/31/pilotii-marinari-carmaci-cosasi-nota-dn-orbi-%E2%80%93-m-eliade-%E2%80%93-1937-fragment/
http://popateapa.wordpress.com/2011/01/29/bravo-canon-canon-preservatif-jetablesbravo-canon-imprimante-canonprezervativunica-folosinta/
http://popateapa.wordpress.com/2011/01/24/admiratie-pentru-orban/
Ian 31, 2011 @ 16:20:10
Dumneavoastră aţi avut o postare aiuritoare despre Biserică, aşa că am renunţat să vă frecventez. Între alte elucubraţii, afirmaţi că clerul ar fi în slujba puterii politice. Or, nu cred să fi găsit la mine vreun text favorabil pedeleilor…
Ian 31, 2011 @ 16:56:01
Bacteria ca bacteria toata lumea vorbeste in comentarii de ea, dar nu apreciaza nimeni poza? mie mi se pare superba, un macro foarte reusit.
Ian 31, 2011 @ 17:10:36
S-a făcut amintire şi despre poză…
Ian 31, 2011 @ 17:27:54
Tocmai mi-am schimbat adresa blogului (my life in few words)..Noua adresa este http://life.mug.ro .Te rog sa o schimbi..O zi buna in continuare
Eurodeputatul PSD Cătălin Ivan cere demisia şefului Poliţiei Române Liviu Popa pentru declaratia "Avem suficienţi poliţişti beţivi si nenorociţi"
Ian 31, 2011 @ 17:35:45
Ian 31, 2011 @ 18:07:26
Am schimbat.
Ian 31, 2011 @ 19:02:53
Ian 31, 2011 @ 19:48:52
Serafinele și monologul « Mirela Pete. Blog
Ian 31, 2011 @ 19:58:12
Dorinţă « Rimele tinereţii mele – şi nu numai
Ian 31, 2011 @ 23:51:13
Feb 01, 2011 @ 06:45:53
Imi cer scuze daca v-am suparat Dvstra sunteti exceptia ce confirma regula!
Feb 01, 2011 @ 07:04:35
Feb 01, 2011 @ 08:19:12
Nu-s vreo excepţie, aşa li se pare celor care nu cunosc despre ce scriu. Aţi făcut acolo un talmeş-balmeş, titlul afirma ceva, apoi era o înşiruire de şabloane care nu afirmau nimic clar. Or, despre Biserică, se cuvine să se discute în cunoştinţă de cauză.
Feb 01, 2011 @ 11:50:30
Feb 01, 2011 @ 22:28:51
Cu așa gândire este cu sigurnță o bacterie pozitivă,nepatogenă,cu un înnalt grad de cultură și civilizație.O comoară de bacterie.Fiecare și-ar dori așa ceva într-un ochi măcar, dacă nu în ambii.