Foto: Alice Drogoreanu
.
Viaţa lui Emil se scurgea în două tonalităţi. Fie avea bani, şi atunci ieşea la Sabres pentru ca mai apoi, ghiftuit, să scrie romane elaborate, pe gustul său, urmând vreo patru piste şi combinând cinci-şase registre, de la cel ludic – de suprafaţă – până la cel grav şi încifrat, cu trimiteri eshatologice, fie nu avea bani, iar atunci se prostitua încropind romane la comandă, pe care le iscălea cu pseudonimul Kamceatka.
Poate multora le-ar fi surâs să îmbine creaţia autentică – destinată propriei desfătări – cu alcătuirea de subproduse, însă nu toţi avură şansa lui Emil de-a fi solicitaţi în acest sens. Chiar şi-n cazul autorului nostru e vorba mai mult de-o întâmplare, căreia am putea să-i spunem fericită dacă Emil n-ar detesta perioadele în care trebuie să scrie la normă. Totuşi, fără acestea, Sabres ar fi devenit doar o amintire frumoasă, dacă nu cumva chiar un tărâm necunoscut.
Întâmplarea de care-am amintit s-a petrecut în urmă cu doi ani. Venindu-i o toană, Emil scrise un roman în care Raluca, eroina principală, concepea uneori în gând frânturi de proză, fragmente în care de fapt erau parodiate unele scriituri nu tocmai pe gustul autorului nostru. Acele fragmente atraseră atenţia editorului Bogdan, care-şi zise că din astfel de cărţi, scrise integral în tonalitatea ce se voise parodică, ar putea rezulta un oarecare câştig. Foarte probabil ca Bogdan să fi raţionat că, la o populaţie cu un IQ mediu de 70, sunt necesare creaţii pe măsură. Cum Emil e deosebit de prolific, îi solicită serviciile printr-un mail. Romancierul traversând o pasă proastă, acceptă aranjamentul. Ulterior, funcţie de cum stătea cu banii, vedea în Bogdan fie un salvator, fie un exploatator îngust, cele două ipostaze fiind, de fapt, complementare.
„Măcar, ăsta-i editor, nu tipograf ca ceilalţi. Ce-i drept, din tot ce scrie Kamceatka, se îmbuibă editura, distribuitorul, librarii şi, la sfârşit, mai iau şi eu vreo trei mii de lei…” Ajuns aici cu gândurile, Emil slobozea întotdeauna o înjurătură, aşa cum credem că o face orice scriitor sau traducător care se respectă.
Pe 8 ianuarie, romancierul se afla din nou în faza cenuşie a existenţei sale, adică nu avea bani nici măcar să-şi achite factura telefonică. Mail-ul de la editor pică tocmai la ţanc:
„Salut. În februarie vrem să scoatem ceva poliţist. Scrie o chestie de 150 de pagini în Word, la un rând, cu caractere Times New Roman şi literă de 12. Încearcă să nu prea bagi italice sau boldite şi să eviţi notele de subsol. Trimite-mi cât mai repede un plan, şi încearcă să termini cartea până pe întâi. Nu uita să ai 35-40% descrieri!”
– Futu-ţi descrierile…! – reacţionă Emil în mod firesc.
După ce se reculese, concepu răspunsul:
„Aş putea trimite în două săptămâni un roman. E vorba despre o tipă care, după ce e violată, decide să se răzbune pe cât mai mulţi bărbaţi. Îi ademeneşte pe messenger şi îi ucide cu cruzime. Detectivul care anchetează crimele se îndrăgosteşte de tipă, aşa că începe să distrugă probele. În final, cei doi se combină şi decid ca, împreună, să ademenească şi să lichideze cupluri. Cartea am numit-o Vertij. Presupun că va avea 50 de capitole.”
Emil se şi apucă de treabă, atacând primul capitol: „Oraşul se dezmorţea după o noapte banală. Bianca amâna momentul în care să se ridice din pat. Trebuia să meargă până la bancă şi gândul că va avea de înfruntat gerul şi caldarâmul lunecos aproape că o paraliza. Îşi privi unghiile…”
Ajuns aici, fu întrerupt de-un alt mail. Văzu că-i de la Bogdan, aşa că-şi deschise mesageria, ca nu cumva să fi intervenit vreo schimbare. Într-adevăr, editorul avea o viziune uşor diferită:
„Numărul de capitole şi acţiunea sunt în regulă, dar colegii au zis că trebuie schimbat titlul. Îi vom spune Moartea vine pe messenger. Şi nu-l mai semnezi Kamceatka, ci Miami, e mai pe gustul publicului. În rest, e totul OK.”
OK! După ce i-a terfelit titlul romanului şi i-a batjocorit numele, individul îi mai zice şi OK! Emil se cufundă într-un dezgust păstos, din care singură revolta putea să-l mai smulgă. Va scrie cu totul altceva, despre un romancier care, sătul de impostura aşa-zişilor editori, decide să-i lichideze pe toţi.
„Dar, de ce s-o scriu doar, când aş putea s-o fac aievea?” Acest gând îl învioră.
.
Alte recomandări: Ziarul, Caius, Supravieţuitor, Theodora Marinescu, Haicăsepoate, Dispecer Blogosferă, Onu, Ragnar, Cristian Dima, Năbădăiosul, Zalmoxys, Umograf.
RSS
Foto: Alice Drogoreanu
Comentarii recente