Comoara

Foto: Alex Mazilu

.

Bani pentru un birt sordid încă mai aveam. Văzând că se apropie Aurel de masa mea, am raţionat fulgerător: „Dacă-i dau o votcă, îmi rămâne mie mai puţin!”. Însă personajul reuşi să mă cointereseze, spunându-mi ceva ademenitor:

- Eu, dacă vreau, te îmbrac în sute!

- Păi, îmbracă-mă! – îl îndemnai.

- Da-mi iei şi mie o sută de ceva?

Deşi mă temusem de acest moment, am cedat. Până-n final, îi mai luai două pahare, iar Aurel îmi explică unde se află o peşteră în care voi găsi o comoară practic inepuizabilă.

– În sensul că n-ai ce face cu toată… – îmi mai explică.

Chiar a doua zi am luat trenul către gara P., motiv pentru care-am mai rărit-o şi cu postările pe blog. Ajuns în orăşel, pornii pe-un drum de munte, unde-ar fi fost riscul să mă rătăcesc dacă, din loc în loc, n-ar fi fost amplasate indicatoare cu precizarea: „Spre comoară”.

După două ore de urcuş, intrai într-un sat. Pe-o bancă, un bătrân privea uliţa pufăind dintr-o pipă şi nădăjduind să mai răsară careva.

– Bună ziua! La comoară, la comoară?

– La comoară – admisei.

- He, he! Se vede c-a venit criza! Cât au fost domnii Năstase şi Tăriceanu, n-a mai dat nimeni pe-aici, şi-acum uite că eşti al doilea în doar un an…

„Celălalt o fi fost Aurel? Şi-atunci, de ce-mi tot cere de băut?” – îmi trecu prin minte, apoi întrebai altceva:

- Mai e mult de mers?

- Cam un sfert de ceas. Uneori, mi-am zis să merg şi eu, da’ am pensie bună, trei sute de lei, şi-am tot amânat.

Am mulţumit pentru ajutor şi, taman la amiază, am ajuns la peşteră. Odată intrat, avusei o primă decepţie: doar brăţări dacice! Instantaneu mi-am mai dat seama că nici nu voi putea căra nu ştiu cât. „Măcar un măgăruş dacă aveam… Asta e, cel puţin acum voi merge la vale” – îmi spusei, după care-am început să cărăbănesc brăţări în rucsac.

Pe tren, revenind din P., m-am lăsat pradă viselor, imaginând peşteri peste drum de casă, în care să găseşti carduri burduşite cu euro, să nu-ţi rupi spinarea cărând ca un animal de povară. Totodată, îmi zisei să-l evit pe Aurel o vreme, tipul fiind în stare acum să-mi ceară şi coniac bun!

.

Recomandări: Theodora, Caius, Zalmoxys, Dispecer Blogosferă, Ragnar, Teo Negură, Luna pătrată, Mirela Pete, Gabi123, Carmen Negoiţă, Bogdan Onin, Umograf.

 

Percheziţia

Mascaţii erau montaţi de data aceasta, chiar dacă uneori, în trecut, acţionaseră cam fără chef. Vasile, recognoscibil după voce, îi mărturisi lui Tudor, cel mai scund decât colegii săi:

- La sindicaliştii ăştia aş face şi trei descinderi pe zi! Ei se îmbuibă, în vreme ce noi ne trambalăm toată ziua pentru un rahat de două mii de lei! Şi mai trebuie să purtăm şi porcăriile astea pe cap!…

Tudor ridică din umeri, mormăind ceva la întâmplare, însă întreaga echipă dădu năvală în imobil parcă cu mai mult entuziasm decât în alte dăţi.

– Uite-aici, picturi interzise! – exclamă Vasile, ajuns în salon. Ţărani mâncând portocale!

– Nu-s cartofi? – întrebă Tudor.

– Draci! Portocalele-s mai ieftine şi, în plus, conţin vitamina C. Sunt bune ca să nu faci scorbut… – explică Vasile expert, înciudat că nu poate cărăbăni tabloul.

.

Recomandări: Caius, Grişka, Theodora Marinescu, Onu, Alex Mazilu, Gabi123, Răzvan Cătălin Rinder, Haicăsepoate, Nea Costache, Supravieţuitor, Gabriela Elena, Luna pătrată, Anavero, Michaela, Bogdan Onin, Umograf, Vania.

Fântâna

Foto: Alice Drogoreanu

.

– Păi, dumneata te cam încurci! – încercă o primă concluzie maiorul Ghizdavu după două ceasuri de anchetă.

– Eu am ştiut de la început că o să spună minciuni! – interveni plutonierul Coman, dar superiorul îi făcu semn să nu se-amestece.

– Aşadar, dumneata susţii că nu l-ai ucis pe Ion Pavel – recapitulă Ghizdavu. Aici nu pot înţelege… Eu, să fi avut un vecin ca el, îl împuşcam!

Suspectul Florea îşi păstră cumpătul, ţinând-o pe-a lui:

- Dar, eu n-am revolver.

- Păi, n-a zis nimeni că ai tras cu revolverul! Doar ştii că vecinul tău a fost găsit înjunghiat… Iar dumneata nu poţi sub nici o formă să explici cât de cât coerent ce-ai făcut în timpul săvârşirii omorului şi-n ceasurile care-au urmat. Practic, ai lipsit toată noaptea! Pune-te dumneata în locul meu, cam ce-ai gândi? Te-ai dus să te descotoroseşti de armă?

- Da’ n-am folosit nicio armă! – se apără suspectul.

- Ei, nu! – se minună plutonierul în faţa acestei încăpăţânări. Că doar nu l-ai răpus cu o lovitură de kung-fu!

Totuşi, superiorul nu părea grăbit să încheie cercetările preliminare. De altfel, şi Florea îşi păstrase calmul, părând că singur plutonierul Coman avea treabă acasă şi-ar fi dorit să încheie.

– Despre armă vom mai avea timp să vorbim – zise conciliant Ghizdavu. Acum ar fi mai potrivit să ne spui unde-ai fost în tot timpul ăsta…

Florea dădu un prim semn de nelinişte.

– Vă spun – acceptă într-un târziu -, dacă rămâne confidenţial!

– Doar eşti la Poliţie, normal că rămâne confidenţial! – îl încurajă maiorul.

Cum ultima afirmaţie păru să aibă şi-o notă de ironie, Florea plusă:

- Nu spun să nu audă superiorii, înţeleg că rezultatul cercetărilor merge mai departe… Dar, să nu se-audă prin sat!

Ghizdavu zâmbi gândindu-se că, dacă aude plutonierul, se va afla înainte de încheierea depoziţiei, aşa că-l trimise pe Coman după ţigări.

– Ei, acum poţi vorbi! – zise după ce rămaseră singuri.

– Iată cum a fost. Momit de vraja cerului înstelat, mi-a venit chef să merg la fântâna din câmp…

- De ce, ţi-era sete?

- Nu, era un imbold, ca de undeva de dincolo de lume…

Maiorul se gândi că poate-a vrut să se spele de sânge ori să scape de armă, însă nu-l mai întrerupse, ci-l îndemnă pe cercetat să continue:

- Şi?

- Şi ajuns acolo, chemarea s-a înteţit, astfel că am coborât în fântână…

- Păi, aia-i paradită toată, cum să cobori în ea? Poate, doar să te-arunci…

- Nu m-am aruncat. E greu să explic, dar s-a făcut ca un fel de scară în spirală şi, cu toate că n-aş putea spune dacă urca sau cobora, am pătruns într-o altă lume. Acolo, o fată de-o frumuseţe negrăită mă întâmpină: „Vino Florea, ştiam că vei sosi azi!” Sincer, mă gândeam că voi rămâne acolo pentru totdeauna, dar mi-am amintit de Miron şi frumoasa fără corp. O ştiţi…

- Parcă – admise maiorul, ca să scurteze paranteza.

- Pe de-o parte era o adiere primăvăratecă şi miresmele cele mai dulci, dar toate astea netrupeşti, după cum era şi fata. Cât am stat acolo, resimţeam mereu tensiunea dintre deja şi nu încă, dintre frumuseţea mai presus de lume şi materialitatea mea grosolană care, măcar că prin nu ştiu ce taină se împărtăşea oarecum de acestea, nu se putea face desăvârşit una cu ele… Cred că am petrecut în acest nod de contradicţii câteva ceasuri.

Măcar că Ghizdavu nu crezu iotă din toată această relatare, simţi că tare s-ar duce până la fântână.

.

Recomandări: Luna pătrată, Caius, Daniela Alexandrescu, Sophie, Bogdan Onin, Răzvan Cătălin Rinder, Gabriela Elena, Gabi123, Teo Negură, Carmen Negoiţă, Ragnar, Zalmoxys, Verovers, Dispecer Blogosferă.

 

Molotov

Apropiindu-se 8 Martie, începurăm să ne gândim, pe cale de consecinţă, la femei. De altfel, primăvara se întâmplă astfel de mutaţii, provenind probabil şi de la adierea reavănă, ca şi de la cine ştie ce alte particule pe care le inhalezi fără să-ţi dai seama şi ulterior acţionezi în conformitate cu naiba ştie ce chimie. Domnul plutonier-major Onici, însă, era indispus:

- Am căutat flori în cinci parcuri şi n-am găsit nimic!

- Dar, e plin la florărie… – dori Caius să ajute.

- Alea nu-s bune, sunt venite prin contrabandă şi, cumpărând de acolo, îi îmbogăţeşti pe pedelişti! Or, eu ţin cu liberalii.

Onici respinse şi ideea de a fura flori din cimitir, astfel că venii cu o nouă propunere:

- Ce-ar fi să mergem cu cabina Molotov, să omagiem femei din alte epoci?

- Ce cabină? – se miră colegul.

- Am eu una. Călătoreşti în timp – dar şi în spaţiu – cu ea, atât că nu prea poţi să anticipezi unde şi când te aruncă. Dacă prinzi Parisul veacului XVII, rişti să te întorci cu o boală venerică, dacă nimereşti în Mongolia, e foarte probabil să nici nu te mai întorci, deoarece acolo-i obiceiul…

- Ştiu cum e la mongoli – mă întrerupse plutonierul. Da’ Molotov ăsta nu era cu cocteilul?

- Ăla-i altul.

- Atunci, cel cu pactul?

- Nici, sunt persoane diferite.

- Înseamnă că, la ruşi, Molotov e un fel de Ionescu.

- Nu chiar, dar au fost mai mulţi şi se pare că parte bună dintre ei a născocit câte ceva.

După alte câteva discuţii, deciserăm să probăm cabina. Realizată în perioada sovietică, instalaţia părea lucrată cam din topor, însă garantai că funcţionează. Teoretic, puteai comanda, de la un panou, anul în care vrei să călătoreşti. Cum nimeni nu mai întreţinu măgăoaia, însă, în practică nimereai când şi unde se putea, dar, cel puţin până acum, revenirile s-au realizat fără probleme, doar că te cam hurducă puţin. Ca să nu ne încurcăm, ne-am luat la noi monede de aur, valabile aproape în orice spaţiu şi epocă.

Nimerirăm, aşa cum am aflat de pe un ziar, în Londra anului 1888. Aici, însă, nu se apropia 8 Martie, ci era luna septembrie, astfel că renunţarăm la intenţia de-a mai dărui flori. Măcar că nimerirăm pe-o străduţă în care reprezentantele sexului frumos nu lipseau, acestea întinau noţiunea de frumuseţe şi, în plus, erau îmbrăcate desuet. Aleserăm să intrăm într-un birt, unde lăudarăm la unison băutura şi ţigările secolului XIX, faţă de rahaturile mileniului III. La un moment dat, observai pe fereastră o scenă interesantă în stradă:

- Ăla n-o fi Jack Spintecătorul? – îmi întrebai colegul.

- Ba, după modul de operare, cred că el este.

Întreaga scenă n-aş vrea s-o descriu, deoarece a fost oribilă.

.

Recomandări: Shayna, Caius, Sophie, Teo Negură, Răzvan Rinder, Ragnar, Mirela Pete, Supravieţuitor, Gabi123, Bogdan Onin, Umograf.

Serbare

 

Nu doar pentru cercul de cunoscuţi, ci pentru orice client al Dinar era limpede azi, în zorii zilei, că domnul Romeo Georgescu este întors pe dos!

- Fă-mi un cocteil letal! – rosti poruncitor către Anca.

Un timp, tânăra rămase uluită, obişnuită fiind, la fel ca noi toţi, cu vorba domoală a domnului Georgescu, renumit pentru bonomie. Apoi, cu profesionalism, se apucă să toarne ingredientele necesare năucitorului amestec, socotind, pesemne, că nu-i treaba ei ce anume l-a bulversat pe, de regulă, amabilul client. Cam la fel gândeam şi noi, însă, îmboldiţi de politeţe, ne interesarăm, deşi cu mintea în altă parte, de motivele pentru care camaradului îi plouă, cu toată vremea indecent de senină de afară.

- Ce-ai, bă? – întrebă domnul plutonier-major Onici. Iarăşi ai nimerit intempestiv peste doamna?…

În mod evident, se făcea referire la evenimente din trecutul nu foarte îndepărtat.

- Nu-i asta! – făcu domnul Romeo. Acum, îi dau bip de câte ori urmează să ajung acasă… E mai nasol… S-a organizat ieri serbare la şcoală la fiu-meu …

Unii dintre noi opinară, pornind de la această aserţiune, că este firesc ca un tată să renunţe câteva ceasuri pe an la cafenea pentru a petrece alături de copil. Problema, însă, era mai complexă.

- Era un fel de piesă de teatru… Mobutu, fiu-meu, trebuia să intre pe o anumită replică şi să spună:

 

Cafeaua Jacobs dă savoare

Oricărui răsărit de soare…

 

- Interesant! – aprobă Filaret, pe un ton ambiguu.

- Nu-i cazul să faci mişto! – se supără domnul Romeo. Replica îşi avea locul ei în construcţia scenetei. Cretinul trebuia s-o zică, gesticulând din mâini…

Aici, domnul Romeo ne arătă care era gestica, sugerând cu braţele un fel de sferă, poate cu trimitere la soarele evocat în distih.

- Mă rog… – îmboldi Marcel la pătrunderea-n subiect. Şi… a greşit gestica?

- Pe aia n-a greşit-o, că nu s-ar fi băgat de seamă… Dar, cum noi bem numai Jacobs verde, tăntălăul nu ştiu ce conexiuni a făcut în, să-i zicem astfel, mintea lui, şi-a zis:

 

Cafeaua Jacobs este verde,

Că e mai bună dacă-i verde!

 

După cum au făcut-o şi ceilalţi părinţi prezenţi la serbare, toţi câţi eram în Dinar ne-am tăvălit de râs, excepţie făcând domnul Romeo Georgescu, tatăl micuţului Mobutu, care-şi mai comandă un cocteil letal. Deşi Anca râdea în rând cu onor clientela, reuşi să aducă comanda la masă cu relativă promptitudine.

.

Recomandări: Gabi123, Gabi Rotaru, Bogdan Onin, Răzvan Rinder, Supravieţuitor, Shayna, Verovers, Cati Lupaşcu, Onu, Theodora Marinescu, Zalmoxys, Simon, Mirela Pete, Caius.

 

Recesiune

Foto: Alex Mazilu

.

Învârtindu-se prin Piaţa Bălcescu, Aurel găsi o monedă de zece bani. Decise pe dată să n-o cheltuiască, ci o păstră de noroc. De altfel, ce să şi cumperi cu zece bani?

Oricum, veniturile sale se îmbunătăţiră astfel cu 0,1%. Cum observă domnul plutonier-major Onici mai târziu, dacă Aurel va găsi şi-n semestrul următor o monedă similară, vom putea susţine că a ieşit oficial din recesiune.

.

Recomandări: Dragoş Sorin Nicula, Anavero, Supravieţuitor, Moroşan, Sophie, Caius, Theodora Marinescu, Haicăsepoate, Gabriela Elena, Teo Negură, Shayna, Melami, Umograf, Carmen, Mirela Pete, Gabi123.

2 Martie

 

Domnul Cornel lovea înciudat cu bastonul în caldarâm şi, ocazional, explica trecătorilor doritori să-l asculte:

- 2 Martie? Ăsta-i 2 Martie? Cu gheaţa de trei degete? Unde s-ar fi pomenit, în anii 50, aşa ceva? Deja ieşeam toţi numai în sacou…

Dacă cei mai mulţi ridicau din umeri şi-şi vedeau de drum, se mai găseau şi persoane dispuse să dezvolte o conversaţie:

- Ce să-i faci? Clima, nu te poţi opune!

- Nu poţi! – izbucnea domnul Cornel. Da’ scandinavii cum pot? Însă noi, în loc să facem spionaj, ca să mai aducem ceva idei de ultimă generaţie, ori să pornim războaie de cucerire, ca să avem scandinavi să-i punem la muncă, ne gândim doar cum s-o ştergem din ţară!

- Păi, asta e! – constata, de obicei, interlocutorul. Poate, dacă se schimbă polii, o să avem o climă mai favorabilă…

- Bine că stăm acum şi aşteptăm să se schimbe polii! – răcnea Cornel, ajuns pe culmile disperării. Măcar o grevă generală dacă am face!…

.

Recomandări: George Valah, Caius, Grişka, Verovers, Haicăsepoate, Gabi123, Supravieţuitor, Zalmoxys, Theodora Marinescu, Ragnar, Dumitru Agachi, Luna Pătrată, Umograf.

 

Despre tradiţiile lunii lui Marte

Desen de Ana Pauper

.

 

Deşi, conform tradiţiei, prima zi a lui Martie ne găsi în Dinar, aceasta se arătă mohorâtă, cu fuioare plumburii pe-ntreg cerul şi-un vânt venit de nicăieri şi de pretutindeni care, oricât te-ai fi dichisit în odaie, odată ieşit în uliţă te zburlea, făcându-te să arăţi ca dracu. Cu toate că domnul plutonier-major Onici poartă chipiu, iar calviţia îl face să nu se sinchisească de vânt, din punct de vedere estetic vorbind, totuşi dispoziţia sa era una sumbră, în acord cu dimineaţa cenuşie. Îşi aminti, printr-un hazard logic, că-i văduv de câţiva ani, că a fost părăsit de concubină săptămâna trecută, aceasta reproşându-i programul încărcat, dar, în fapt, fiind vorba despre cu totul altceva, şi că, rămas cu desăvârşire singur, îi va oferi din nou tradiţionalul mărţişor toantei de Valeria, colega de birou, căreia i-ar fi dat cu mult mai mare entuziasm un picior în cur…

Măcinat lăuntric de aceste frânturi de gânduri cu tentă pesimistă, domnul Onici descinse în local şi, sustrăgându-se rutinei zilnice, merse direct către closet. Reveni din încăperea anexă după o oarecare vreme şi, pe tonu-i binecunoscut (cel puţin nouă, fidelilor Dinarului), sparse tăcerea nefirească:

- Bună ziua! Mă numesc plutonier-major Onici Viorel şi doresc să ştiu cine a suit cu picioarele pe capacul closetului şi a stins ţigareta pe suportul pentru hârtia igienică…

Pe dată, toţi privirăm către Caius care, singur la o masă, îşi luase cincizeci de mililitri de naiba ştie ce poşircă. Dar, cum acesta nu răspunse nimic, domnul Onici continuă:

- Hai, nu te-ascunde acum! Eu îl ştiu pe ăla care-a fost, da-i mai bine să recunoască singur!…

În vreme ce noi ne întrebam cum s-ar putea să recunoşti ceva în colectiv, Caius continuă să mimeze naivitatea, părând că n-ar fi vizat în vreun fel. În consecinţă, domnul plutonier-major merse până la masa ocupată vremelnic de acesta:

- Văd că nu vrei să mărturiseşti! – i se adresă pe un ton aspru. De ce te-ai urcat cu picioarele pe capacul closetului?…

- Eu nu m-am urcat cu picioarele pe capacul closetului… – încercă individul să nege evidenţa.

- Zău? – introduse domnul plutonier un ton ironic. Dar, unde te-ai mai urcat tu cu picioarele?…

Până şi Caius a dedus că situaţia sa se agravează:

- Nu m-am urcat cu picioarele!…

Domnul Onici ni se adresă, de această dată, nouă, oamenilor serioşi:

- Auziţi? Cică el merge-n mâini la closet…

Revenind la Caius, căruia nu avea rost să-i mai ceară actele, datele sale personale fiind cunoscute pe de rost, îi spuse ceva mai explicit:

- Cu ce ocazie pe aici?

- Am intrat să beau ceva… – murmură delicventul.

- Normal! De întâi Martie, în loc să fii la muncă şi să-i cumperi la doamna un mărţişor, tu te-mbeţi din zorii zilei şi mergi acasă pişat pe tine!…

- Dar, nu m-am pişat pe mine…

Ultima replică a lui Caius ne-a binedispus pe toţi. „Încă nu, – ne ziceam în gând – da’ vezi tu la Secţie!…”.

Cum Caius fu dus până la Secţia 2 de Poliţie, situată în apropiere, sub acuzaţiile de ultraj, distrugere de bunuri şi mod de viaţă parazitar, o vreme se lăsă din nou tăcerea. Cu toate că am fi avut motive să ne amuzăm, veselia ni se curmă repede şi-o tristeţe păstoasă se insinuă în inima fiecăruia.

Ceva mai târziu reveni şi domnul plutonier-major, obosit în urma anchetării infractorului. Ceru o sticlă de coniac şi, după ce sorbi o stacană, începu să se confeseze:

- Nimănui nu-i pasă de simţămintele unui poliţai! Eşti bun doar să prinzi infractorul şi să o iei în freză de la superiori… Gagicile mai de Doamne-ajută se uită numa’ după scriitoraşi, microbiştii te înjură, iar vecinii te salută rece şi şuşotesc în urma ta… Să le ia dracu’ pe toate!…

Tuturor ni s-a părut o concluzie logică, chiar dacă oarecum în disonanţă cu aerul (cel puţin, teoretic!) sărbătoresc al zilei.

.

Recomandări: Shayna, Caius, Sophie, Theodora Marinescu, Carmen, Gabi123, Munteanul, Haicăsepoate, Carmen Negoiţă, Teo Negură, Link-Ping, Bogdan Onin, Aurora Georgescu, Nea Costache.