XVI. Tatonări
- Eu vă mai aduc un cocteil, domnu’ Vania, da’ aţi zis că azi vă apucaţi să-i scrieţi fetei ăleia din Austria…
Adina are acest dar, de a spune cele mai nepotrivite lucruri în cele mai inoportune momente.
- Şi ce-are una cu cealaltă? – ripostai. Îi scriu mai târziu…
- Dacă mai nimeriţi tastatura… – insinuă Adina nu se ştie exact ce.
- Nu sunt beat! – protestai, deşi-mi dădeam seama până şi eu că, dacă am utilizat coşul de gunoi în locul pisoarului, într-o mare măsură exageram cu această afirmaţie. La urma urmei, să-i ia dracu de bani! – o întorsei.
- Ei, ziceţi acum aşa, că v-a dat Irina, dar, mâine-poimâine, iarăşi vă sinucideţi în mod iremediabil… O să ajungeţi la Ştirile de la ora cinci!
- Să ajung! – mă încăpăţânai. Sunt beat de ură! – găsii un citat adecvat din Emil Cioran.
- Sunteţi beat pur şi simplu! – conchise ospătara, dar îmi aduse cocteilul cerut.
Curând, începui să lăcrimez, sufletu-mi posomorându-se de mila lui Jehan Cotard:
- Era din tagma voastră; la beţie
bea vin şi scump şi foarte aromat.
Nu-i trebuiau parale ca să fie
din toţi beţivii cel mai înzestrat…[1].
Apoi, mă simţii răvăşit de spaime puerile:
- Când doamna mea în faţă îmi apare,
Mă tem că-i sunt izvor de plictiseală
Şi mă cuprinde-o spaimă, o sfială
Şi-n inimă o crudă tremurare…[2].
„Ei, o rezolv eu cumva şi pe asta!” – îmi făcui curaj, dar simţii imediat nevoia să primesc o confirmare de undeva:
- Adina, tu ce spui? Dacă m-aş pune pe tine cu artileria grea, ai fi capabilă să-mi rezişti?…
Deşi tânăra-mi răspunse relativ prompt, aşteptai răspunsul nefiresc de tensionat.
- Parcă dumneavoastră vă poate rezista cineva!…
„Aşa o fi, dac-o spune până şi Adina, fiinţa cea mai insensibilă din întreg universul deservirii publice! Dar, o fi sinceră, sau uzează doar de-un truc ieftin, acela de-a cânta întotdeauna în strună clienţilor?…”.
- Pe bune? – cerui o garanţie suplimentară.
- Pe bune! – răspunse, fără a părea s-o bufnească râsul.
Astfel întărit, pornii spre casă. Ploaia de toamnă mă pătrunse pe dată, astfel încât eram aproape conştient de jilavul rece din văzduhul aromit:
- şi aerul mult şi abundent în jurul
meu atât de mic în moarte,
străzile una după alta treze
în Milano în tot acel vânt[3].
Computerul porni lent, dar, odată izbutite toate conexiunile, avui surpriza să mă fi aflat căutat între timp:
elise&cypris: Salut! Eşti acolo?
„I-a dat Irina ID-ul meu. De ce-o fi băgat-o şi pe Cypris? Mă socoteşte vreun Adonis?” – îmi veniră câteva întrebări.
- Jeliţi pe Adonis, strig eu: pierit-a frumosul Adonis!
Pierit-a frumosul Adonis, se vaită jalnic Eroţii.
Velinţa de purpur arunc-o, pe care dormit-ai, o, Cypris!
Somnul alungă-l, ia straie de jale, pieptul izbeşte-ţi,
Sărmano, plângând, şi vesteşte: Pierit-a frumosul Adonis![4]
„Hai, să-i răspund ceva mişto!” – îmi zisei, şi mă apucai de tastat:
Vania: Dacă mâine îţi sosesc nişte flori
greşeşti dacă te vei gândi la mine (eu greşesc dacă
cred că gândul tău spre mine s-ar putea
îndrepta, precum chipul tău zăvorât
cu mâini prea docile s-apuce
când de pe buzele tale mi se dădeau
sărutări din oraş) nu ştiu ce flori
or fi astea: ţi le-a trimis din iubire
pentru iubire unul întâlnit în cârciumă
unde cuvintele mele deseori se izbesc
de lumea ce-mi stă-n faţă[5].
Apăs pe Enter, desfac o bere şi rememorez că, după cum spunea Irina, tipa nu e la curent cu poezia italiană, aşa că ar putea să mă creadă pe mine autorul versurilor. „Să-i fi trimis ceva cu rimă? Văd eu… Bag şi din alea, mai încolo”. Răspunsul veni rapid:
elise&cypris: (emoticon cu figurină zâmbind larg) Nu-mi amintesc să ne fi sărutat deja…
Hait! Mi-a scăpat nuanţa…
Vania: Poemul se doreşte profetic…
elise&cypris: Te întâlneşti cu mulţi la cârciumă?
„Futu-i!” – îmi reproşai, căutând pe dată să mă corijez:
Vania: Aia e chiar ficţiune, doar pentru a introduce o tuşă de dramatism. Detest cârciumile!
elise&cypris: Mă bucur, deoarece eu am oroare de beţivani!
Vania: Şi eu! Sunt atât de groteşti, vânturând doar platitudini, izvorâte din inima lor năclăită şi sufletul pestilenţial…
„Am cam exagerat! Mai bine, schimb vorba şi mă dau sensibil…”.
Vania: Nu ai ceva muzică clasică? Mi-aş pune ceva frumos…
Elise, după ce va fi scotocit prin propriile-i foldere, mi-a trimis câteva mp3-uri cu Wagner.
Vania: Aurul Rinului… Minunat!
- tastai eu, în vreme ce dădeam delete tuturor fişierelor, ca să nu-mi aglomerez în mod inutil hard disk-ul.
elise&cypris: Pălăria ta se ridică încet, salută, pluteşte în vânt,
Capul tău descoperit s-a îmbrăcat în nori,
Inima ta are treabă aiurea,
Gura ta cunoaşte limbi noi[6]…
Vania: Ingeborg?
elise&cypris: Îhî! Îţi place?
Vania: E printre preferatele mele!
elise&cypris: Merg până la Crescentia… Te sărut! Şi să nu mai bei!
Vania: Dar, ţi-am zis că nu beau!
elise&cypris: Mi-ai zis, dar a sunat fals…
„Băga-mi-aş!” – răbufnii. Blocându-mă mintal, am ales o soluţie de tip panaceu, trimiţând un emoticon cu sărutări, dar Elise se dădu offline.
- Cel puţin, bine că le am şi cu Poezia! – îmi căutai o consolare.
…
Socotesc inutil să mai precizez că CIA interceptă această convorbire. Însă, de data aceasta, n-a mai fost o scăpare de-a mea, Igor de la FSB asigurându-mă că-i tot aia dacă folosesc vechiul nick.
[1] Fragment din Baladă şi oraţie – zisă a lui Jehan Cotard de Francois Villon.
[2] Începutul sonetului Când doamna mea în faţă îmi apare… de Cecco Angioleri (1250 – 1312).
[3] Finalul poemului Şase dimineaţa de Vittorio Sereni (1913 – 1983).
[4] Începutul poemului Prohodul lui Adonis de Bion (sec. III î. Hr.).
[5] Începutul poemului Dacă mâine îţi sosesc nişte flori de Elio Pagliarani (n. 1927).
[6] Începutul poemului Explică-mi, dragoste de Ingeborg Bachmann (1927 – 1973).
.
Recomandări: Clipe de Cluj, Melami, Rokssana, Shayna, Link-Ping, Jocuri cu cuvinte, Gabi123, Gabriela Elena, Nea Costache.
Comentarii recente