XVI. Tatonări

 

- Eu vă mai aduc un cocteil, domnu’ Vania, da’ aţi zis că azi vă apucaţi să-i scrieţi fetei ăleia din Austria…

Adina are acest dar, de a spune cele mai nepotrivite lucruri în cele mai inoportune momente.

- Şi ce-are una cu cealaltă? – ripostai. Îi scriu mai târziu…

- Dacă mai nimeriţi tastatura… – insinuă Adina nu se ştie exact ce.

- Nu sunt beat! – protestai, deşi-mi dădeam seama până şi eu că, dacă am utilizat coşul de gunoi în locul pisoarului, într-o mare măsură exageram cu această afirmaţie. La urma urmei, să-i ia dracu de bani! – o întorsei.

- Ei, ziceţi acum aşa, că v-a dat Irina, dar, mâine-poimâine, iarăşi vă sinucideţi în mod iremediabil… O să ajungeţi la Ştirile de la ora cinci!

- Să ajung! – mă încăpăţânai. Sunt beat de ură! – găsii un citat adecvat din Emil Cioran.

- Sunteţi beat pur şi simplu! – conchise ospătara, dar îmi aduse cocteilul cerut.

Curând, începui să lăcrimez, sufletu-mi posomorându-se de mila lui Jehan Cotard:

- Era din tagma voastră; la beţie

bea vin şi scump şi foarte aromat.

Nu-i trebuiau parale ca să fie

din toţi beţivii cel mai înzestrat…[1].

Apoi, mă simţii răvăşit de spaime puerile:

- Când doamna mea în faţă îmi apare,

Mă tem că-i sunt izvor de plictiseală

Şi mă cuprinde-o spaimă, o sfială

Şi-n inimă o crudă tremurare…[2].

„Ei, o rezolv eu cumva şi pe asta!” – îmi făcui curaj, dar simţii imediat nevoia să primesc o confirmare de undeva:

- Adina, tu ce spui? Dacă m-aş pune pe tine cu artileria grea, ai fi capabilă să-mi rezişti?…

Deşi tânăra-mi răspunse relativ prompt, aşteptai răspunsul nefiresc de tensionat.

- Parcă dumneavoastră vă poate rezista cineva!…

„Aşa o fi, dac-o spune până şi Adina, fiinţa cea mai insensibilă din întreg universul deservirii publice! Dar, o fi sinceră, sau uzează doar de-un truc ieftin, acela de-a cânta întotdeauna în strună clienţilor?…”.

- Pe bune? – cerui o garanţie suplimentară.

- Pe bune! – răspunse, fără a părea s-o bufnească râsul.

Astfel întărit, pornii spre casă. Ploaia de toamnă mă pătrunse pe dată, astfel încât eram aproape conştient de jilavul rece din văzduhul aromit:

- şi aerul mult şi abundent în jurul

meu atât de mic în moarte,

străzile una după alta treze

în Milano în tot acel vânt[3].

Computerul porni lent, dar, odată izbutite toate conexiunile, avui surpriza să mă fi aflat căutat între timp:

elise&cypris: Salut! Eşti acolo?

„I-a dat Irina ID-ul meu. De ce-o fi băgat-o şi pe Cypris? Mă socoteşte vreun Adonis?” – îmi veniră câteva întrebări.

- Jeliţi pe Adonis, strig eu: pierit-a frumosul Adonis!

Pierit-a frumosul Adonis, se vaită jalnic Eroţii.

Velinţa de purpur arunc-o, pe care dormit-ai, o, Cypris!

Somnul alungă-l, ia straie de jale, pieptul izbeşte-ţi,

Sărmano, plângând, şi vesteşte: Pierit-a frumosul Adonis![4]

„Hai, să-i răspund ceva mişto!” – îmi zisei, şi mă apucai de tastat:

Vania: Dacă mâine îţi sosesc nişte flori

greşeşti dacă te vei gândi la mine (eu greşesc dacă

cred că gândul tău spre mine s-ar putea

îndrepta, precum chipul tău zăvorât

cu mâini prea docile s-apuce

când de pe buzele tale mi se dădeau

sărutări din oraş) nu ştiu ce flori

or fi astea: ţi le-a trimis din iubire

pentru iubire unul întâlnit în cârciumă

unde cuvintele mele deseori se izbesc

de lumea ce-mi stă-n faţă[5].

Apăs pe Enter, desfac o bere şi rememorez că, după cum spunea Irina, tipa nu e la curent cu poezia italiană, aşa că ar putea să mă creadă pe mine autorul versurilor. „Să-i fi trimis ceva cu rimă? Văd eu… Bag şi din alea, mai încolo”. Răspunsul veni rapid:

elise&cypris: (emoticon cu figurină zâmbind larg) Nu-mi amintesc să ne fi sărutat deja…

Hait! Mi-a scăpat nuanţa…

Vania: Poemul se doreşte profetic…

elise&cypris: Te întâlneşti cu mulţi la cârciumă?

„Futu-i!” – îmi reproşai, căutând pe dată să mă corijez:

Vania: Aia e chiar ficţiune, doar pentru a introduce o tuşă de dramatism. Detest cârciumile!

elise&cypris: Mă bucur, deoarece eu am oroare de beţivani!

Vania: Şi eu! Sunt atât de groteşti, vânturând doar platitudini, izvorâte din inima lor năclăită şi sufletul pestilenţial…

„Am cam exagerat! Mai bine, schimb vorba şi mă dau sensibil…”.

Vania: Nu ai ceva muzică clasică? Mi-aş pune ceva frumos…

Elise, după ce va fi scotocit prin propriile-i foldere, mi-a trimis câteva mp3-uri cu Wagner.

Vania: Aurul Rinului… Minunat!

- tastai eu, în vreme ce dădeam delete tuturor fişierelor, ca să nu-mi aglomerez în mod inutil hard disk-ul.

elise&cypris: Pălăria ta se ridică încet, salută, pluteşte în vânt,

Capul tău descoperit s-a îmbrăcat în nori,

Inima ta are treabă aiurea,

Gura ta cunoaşte limbi noi[6]…

Vania: Ingeborg?

elise&cypris: Îhî! Îţi place?

Vania: E printre preferatele mele!

elise&cypris: Merg până la Crescentia… Te sărut! Şi să nu mai bei!

Vania: Dar, ţi-am zis că nu beau!

elise&cypris: Mi-ai zis, dar a sunat fals…

„Băga-mi-aş!” – răbufnii. Blocându-mă mintal, am ales o soluţie de tip panaceu, trimiţând un emoticon cu sărutări, dar Elise se dădu offline.

- Cel puţin, bine că le am şi cu Poezia! – îmi căutai o consolare.

…

Socotesc inutil să mai precizez că CIA interceptă această convorbire. Însă, de data aceasta, n-a mai fost o scăpare de-a mea, Igor de la FSB asigurându-mă că-i tot aia dacă folosesc vechiul nick.

[1] Fragment din Baladă şi oraţie – zisă a lui Jehan Cotard de Francois Villon.

[2] Începutul sonetului Când doamna mea în faţă îmi apare… de Cecco Angioleri (1250 – 1312).

[3] Finalul poemului Şase dimineaţa de Vittorio Sereni (1913 – 1983).

[4] Începutul poemului Prohodul lui Adonis de Bion (sec. III î. Hr.).

[5] Începutul poemului Dacă mâine îţi sosesc nişte flori de Elio Pagliarani (n. 1927).

[6] Începutul poemului Explică-mi, dragoste de Ingeborg Bachmann (1927 – 1973).

.

Recomandări: Clipe de Cluj, Melami, Rokssana, Shayna, Link-Ping, Jocuri cu cuvinte, Gabi123, Gabriela Elena, Nea Costache.