Ministrul daniel funeriu părea obosit. Ori, cel puţin, aceasta fu senzaţia doamnei melania când îl găsi la birou în zorii zilei, cufundat în lucru. Cel ce teoretic îi era şef alcătuise o lungă listă de cuvinte:
abstinent, abur, acar, bananier, berbec, bou, cal, ceferist, coleg…
- La ce lucraţi? – întrebă doamna melania, după ce aruncă o privire pe hârtii.
- Îmi fac o listă a substantivelor neutre. E mai simplu aşa, când le ai pe toate grupate, să le poţi cuprinde dintr-o privire…
- Sinoptic – aprecie consiliera.
- Da, probabil…
- Să nu vă fac o cafea?
- Te rog! – răspunse ministrul, înviorat doar la pomenirea substantivului masculin cafea.
Doamna melania merse într-o săliţă anexă, în care se aflau ibricele feminine, revenind cu preţiosul lichid după o vreme, preparat în manieră arăbească.
- Daaaa! – zise ministrul, după ce luă o sorbitură.
Brusc, mintea i se dezmetici, astfel că-şi întrebă consiliera:
- Dar, oare, udrea asta, dacă-i măritată, de ce nu şi-a luat numele soţului, cocoş?
- Păi, e neplăcut să ai ca nume de familie un substantiv neutru… – opină doamna melania.
Însă, câte nu sunt neplăcute în viaţă? Chiar domnul ministru, deşi a reformat Învăţământul, urmând să-l reformeze de tot, adeseori resimte un gol lăuntric şi se cufundă, fără motiv aparent, în stări neutre.
.
Recomandări: Cristian Milla, Freestyler, Gabi123, Luna pătrată, Mirela Pete, O lume în imagini, Rokssana, Schtiel, Simion Cristian, Tanya, Theodora Marinescu.







Iun 30, 2011 @ 23:39:00
Ministrul daniel funeriu este mereu obosit .. poate ar fi bine sa plece in concediu … de maternitate… vai dar nu se poate … daniel funeriu este de genul feminin? …. Nu … Nu este nici masculin … Poate este de genul neutru.
Iun 30, 2011 @ 23:42:00
Păi, oricine-ar fi obosit cu atâtea substantive neutre. daniel funeriu este substantiv androgin, că se fute singur…
Iul 01, 2011 @ 08:11:36
Ministrul daniel funer(ar)iu poate să treacă pe lista substantivelor neutre şi cuvântul cioclu, că tot a reuşit să înmormânteze învăţământul românesc…
Iul 01, 2011 @ 08:14:47
Iul 01, 2011 @ 08:23:15
Inca un om demn de presedintele lui.E si normal ca-l apreciaza.
Iul 01, 2011 @ 09:17:11
Iul 01, 2011 @ 10:36:43
El are rădăcină de adjectiv, şi se lipeşte bine de tot ce-i neutru,… el este un monument funerar pe mormântul învăţământului!
Iul 01, 2011 @ 10:39:50
Zina:
I-am scris un mail, să adauge şi “cioclu”.
Iul 01, 2011 @ 10:40:12
Gabi:
Da, se armonizează.
Iul 01, 2011 @ 10:41:24
Nicu:
Deşi “monument” şi “mormânt” este masculine…
Iul 01, 2011 @ 12:07:20
Iul 01, 2011 @ 13:21:56
“cufundat în lucru” e un eufemism, da?
Citisem ‘cufundat într-o hazna’.
Iul 01, 2011 @ 13:24:44
Nu-mi îngădui să fiu ireverenţios cu domnul ministru funeriu!
Iul 01, 2011 @ 13:55:04
Iul 01, 2011 @ 14:56:04
Pasiuni mistuitoare – 1 | Caius
Iul 01, 2011 @ 15:09:06
Iul 01, 2011 @ 15:22:27
Imi place, dar mi-e tare mila.
Si nici nu-l pot ajuta!
Iul 01, 2011 @ 15:23:35
Cât poate, îl mai ajută doamna melania…
Iul 01, 2011 @ 15:25:22
Macar sa fie obosit numai el si sa nu oboseasca si pe altii…
Iul 01, 2011 @ 15:26:24
Nu poate, e prea harnic!
Iul 01, 2011 @ 15:30:25
Iul 01, 2011 @ 18:51:28
Iul 01, 2011 @ 20:22:34
Si uite asa ramane un gen(iu) neutru si neinteles.Probabil”colegul” este chiar “neutru” ,poate nu se incadreaza in nici un partid sau in nici un curent,cu siguranta face parte din opozitia…fonologica.:)
Iul 02, 2011 @ 00:02:43