Teiul

Deşi teiul înflori de zile bune, albinele stăteau ciorchine pe gardul de peste drum. Admirau vegetaţia, priveau la trecători şi nu făceau nimic.

- Ce-aveţi? – întrebai. Uite, e teiul în floare!…

- Nu prea avem chef… – bâzâi una, într-un târziu. Mierea de tei este cam aspră. Poate, când înfloresc salcâmii.

- Păi, ăia au înflorit pe la mijlocul lui mai!

- Deh… Las’ că mai vine şi 2012.

- Şi până atunci, noi ce mâncăm? – începui să devin iritat.

- Ştim noi? Ia-ţi un hamburger.

- Şi dulce?

- Păi, ai zahăr. Că pe noi tot cu sirop ne ţii…

O altă albină se băgă în discuţie:

- Auziţi! Noi nu încercăm să mergem prin trandafiri, să vedem ce iese?

- Ce să iasă? – o repeziră câteva. Unde-ai mai auzit de miere de trandafiri? Din trandafiri se face dulceaţă! Iei patru sute de grame de petale, o lămâie…

- Ştim cum se face dulceaţa de trandafiri! – fu întreruptă.

- Fetelor, să vă spun o chestie! – interveni o albină mai voinică. Pe Rebreanu e una care-a încercat să scoată miere de crizantemă! A ieşit o porcărie, de ziceai că mănânci colivă!…

Cum rămăsei nebăgat în seamă, mi-am zis să merg să-mi iau ţigări. Teiul aromea văzduhul, însă părea ca nimeni să nu-l bage-n seamă. În special albinele ţineau să-l ignore.

.

Recomandări: Shayna, Theodora Marinescu, Rokssana, Teo Negură, George Valah, Supravieţuitor, Mirela Pete, Gabi123, Link-Ping, Zalmoxys, Clipe de Cluj, Ragnar, Grişka, Vania, Ilarie, Caius, Jocuri cu cuvinte, Bogdan Onin, Cristi.

Avantaje

- Şi care-i treaba? – îl întrebă domnul plutonier-major Onici pe Tudose, după ce acela turui vreo jumătate de ceas.

- Păi, e naşpa! – recapitulă Tudose. Oamenii vor să rămână judeţele aşa cum au fost…

- Vor pe naiba! În ce mă priveşte, ştii că am zis întotdeauna de preşedinte că mă piş în orbita lui aia de chior – ca să mă exprim eufemistic -, da-n privinţa noilor judeţe îi dau dreptate!

- De ce? – ne mirarăm cu toţii, luându-i oarecum partea lui Tudose.

- Păi, să luăm un exemplu: trebuie să pleci din Timişoara la Craiova. Înainte – de fapt, chiar şi azi încă -, trebuia să străbaţi judeţele Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, şi încă mai aveai până la Craiova, după ce-ai intrat în Dolj! Acum, ţac-pac!, ieşi din Vest, treci în Sud-Vest şi-ai ajuns… Sau, în tren te dai în vorbă cu o gagică… Normal, la un moment dat, o întrebi de unde e. Focşani – zice tipa. Tu, habar nu ai unde-i aia şi-o întrebi de judeţ. Ea zice că Vrancea şi te-a lămurit buştean, că ai auzit de Vrancea cum ai auzit şi de Focşani! Dar dacă-ţi spune că-i din Focşani – Sud-Est, imediat te prinzi că-i de pe undeva din sud-est! Nu? Ori, puteai întâlni altă damă. Suplă, forme apetisante, gureşă… Pe tren, numa’ bună! Şi-ţi zicea că-i din Alexandria. Pentru tine, ca şi cum ar fi fost din Viena, şi te mai pomeneai combinat cu ea şi făceai ulcer după câteva luni! Acum, dacă-ţi spune Alexandria – Sud, imediat cuvântul sud te aduce la realitate şi te rezumi la o splendidă-aventură, vorba lui San Juan de la Cruz…

Argumentele păreau solide, deşi pe undeva vădeau un punct slab. Prin anii ’80 ai secolului trecut, da, ar fi avut dreptate! Dar, în ultimul timp, chiar dacă-ţi spune una că-i din Sibiu, imediat dai un search pe Google şi afli că-i în judeţul Sibiu! Plus că-ţi arată şi cam pe unde vine. E-n Centru, cum am zice noi azi.

.

Bulversaţi de actuala împărţire teritorială: Mana Ciutacu, Umograf, Răzvan Şerbu, Melami, Gabi123, Supravieţuitor, Carmen, Dan Văideanu, Teo Negură, Cati Lupaşcu, Adrian Voicu, Gând licitat, Octavia Sandu, Piperusha, Cella, Nea Costache, Michaela, Gabriela Savitsky, Bogdan Onin, Daurel, Onu, Sophie, Aurora Georgescu, Zalmoxys, Gabriela Elena, Vania, Caius, Ilarie, Ana Usca, George Valah, Mirela Pete, Ragnar, Cristi, Theodora Marinescu, Rokssana, Shayna, Răzvan Cătălin Rinder, Se-cret, Clipe de Cluj, Schtiel, Anavero, Grişka.

Esenţa

Eram peste măsură de bucuros, dar cine n-ar fi fost în locul meu? După ani de risipă, găsisem în sfârşit o utilizare pentru păstăile de mazăre – menite parcă doar a colmata pubela -, obţinând o minunată esenţă, prin fierberea îndelungată a acestora şi adăugarea unor ingrediente pe care nu le pot dezvălui.

- Şi cui foloseşte? – întrebară camarazii din Dinar, manifestând un entuziasm mult mai reţinut.

- Tuturor! – explicai, într-un singur cuvânt. De pildă – mă adresai lui Tudose – tu bei cafea. De acum, poţi adăuga la fiecare ceaşcă câţiva stropi de esenţă de păstăi de mazăre.

- Şi nu stric cafeaua?

- Poate. Dar, nu sunt atâţia care şi-o strică cu lapte, ori cu miere, şi au senzaţia că şi-o îmbunătăţesc?

- Mă rog… Însă, ajută la ceva?

- Normal! Tonifiază ţesuturile, are efect analgezic şi antiinflamator…

- De unde ştii?

- De pe la alte produse. Dacă alea au tot felul de calităţi, de ce n-ar avea şi esenţa mea?

Chiar dacă bucuria iniţială mi s-a mai estompat, sunt convins că am realizat afacerea vieţii, de acum nemairămânând decât să conving cât mai multă lume că produsul inventat de mine este indispensabil.

.

Recomandări: Schtiel, Rokssana, Shayna, Clipe de Cluj, Teo Negură, Theodora Marinescu, Răzvan Cătălin Rinder, Melami, Vania, Gabi123, Carmen, Bogdan Onin.

Gest disperat

Observând că democraţie este chiar mai multă decât ar trebui şi că venitul i s-a majorat considerabil, Tudose decise să-şi pună capăt zilelor.

- Tocmai acum, când în sfârşit trăim bine? – căutai să-l deturnez de la morbidul demers.

- Păi, tocmai de-aia! M-am plictisit să trăiesc bine la comandă, doar pentru că aşa vor alţii!

Deşi i-am prins logica, interesul meu era acela de a-l convinge să se răzgândească, deoarece pariasem în acest sens. Aşa că mă apucai să-i explic că nimeni nu-l poate sili să trăiască bine şi că, la o adică, n-are decât să se ruineze la ruletă, să se îmbolnăvească mâncând E-uri şi bând poşirci contrafăcute ori procopsindu-se cu o boală venerică.

- De fapt – plusai – te alinţi acum! Zici că nu vrei să trăieşti bine, dar nu faci nimic pentru a te sustrage acestui marasm!… Eşti robul obişnuinţei!

- Poate – admise el. Dar, dacă nu m-ai tot plictisi şi mi-ai da pace, aş termina-o şi cu proastele obişnuinţe, şi cu racila traiului bun…

Cred că l-am fi pierdut pe camarad – şi, implicit, pariul – dacă nu-mi trăznea la ţanc o minciună, amăgindu-l că Opera a montat Orfeu de Monteverdi.

- Pe-asta chiar că aş vrea s-o văd! – zise.

- Păi, hai!

Firesc, până la Operă intrarăm în câteva cârciumi, astfel că Monteverdi fu uitat chiar înaintea traiului bun care ne-a fost impus în mod silnic.

.

Recomandări: Rokssana, Gabitzu, Octavia Sandu, Schtiel, Teo Negură, Shayna, Gabriela Elena, Mirela Pete, Melami, Gabriela Savitsky, Gabi123, Supravieţuitor, George Valah, Anavero, Theodora Marinescu.

Ispititorul

Socotind că am flămânzit, Aurel pedelistul se apropie de mine şi-mi zise:

- Ai putea să ceri o mămăligă cu brânză!

Întâmplător, discuţia se petrecea într-un restaurant.

- Pe-aia s-o mănânci cu mumă-ta! – răspunsei. Eu îmi iau stridii.

Atunci, Aurel se foi o vreme, apoi îmi zise iarăşi:

- Nu-mi dai şi mie să gust? Că scris este: A sătura pe cel flămând. Mă rog, parafrazez acum, citatul e uşor diferit…

Fără să mă las acaparat de paranteză, replicai pe dată:

- Iarăşi este scris: nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor. Şi mie-mi aduce stridiile întotdeauna cu perlă…

.

Recomandări: Mirela Pete, Gabi123, George Valah, Gând licitat, Rokssana, Theodora Marinescu, Supravieţuitor, Schtiel, Răzvan Cătălin Rinder, Shayna, Teo Negură, Ragnar, Vania, Carmen, Melami.

De livore

Fără spectrul caniculei, s-ar fi putut spune că ziua a început bine, găsindu-ne pe toţi în Dinar. Ne achitarăm de-o datorie patriotică reafirmând că preşedintele este-un derbedeu, apoi ne interesarăm de programul Operei pe luna septembrie.

- Dacă nu bagă Dargomîjski nici acum, o să aibă de-a face cu mine! – tună Filaret, plictisit, ca noi toţi, ca din 1970 încoace să vadă lună de lună trei sau patru opere de Verdi.

- Păi, le vedeţi pe afiş, că oricum vă puneţi pe DVD ce-aveţi voi chef… – interveni Teodosie, împăciuitor.

Era, însă, o chestiune de principiu! Cam fără legătură cu cele dezbătute, Marius interveni:

- Aţi auzit că Ştefan Drăgoescu a scos o carte?

- Ei, a scos o carte! – pufni domnul plutonier-major Onici. O fi plătit la vreo aşa-zisă editură ca să i-o tipărească. Asta nu înseamnă să scoţi o carte, ci să-ţi faci damblaua. După aia, te pui şi-o trimiţi prin poştă la toate cunoştinţele, iar ăia o vor folosi ca suport pentru una-alta…

- Nu, i-au scos-o la Polirom.

- Du-te, bă! – reacţionarăm mai mulţi.

- Ei, i-or fi scos-o – admise domnul Onici. Acum, asta e, nu trebuie să te întristezi!

- Dar, nu m-am întristat! – obiectă Marius.

- Siigur că nu! Poate doar aşa… te roade puţin că ăla care dădea cu stângu-n dreptu’ la fotbal şi care într-a şasea a venit la şcoală cu pijamaua sub uniformă, acum are-un volum tipărit, în vreme ce tu prinzi muşte prin Dinar… E firesc să simţi aşa.

- Da’ nu simt nimic! Dimpotrivă, am de gând să-i cumpăr volumul şi să-l citesc.

- Normal! – dezvoltă plutonierul. Nu poţi spune despre om că-i un retardat, total lipsit de talent şi cu vădite înclinaţii maladive fără a avea un contact minimal cu cartea. Te înţeleg perfect.

- Ba nu mă înţelegi deloc! Vreau să o citesc fără niciun fel de idee preconcepută…

- Desigur, fără… Vei ajunge la concluzia că-i un bou în mod obiectiv, discutând pe text, nu etichetându-l astfel în mod aprioric. Doar nu te vei lăsa influenţat de prostiile pe care le-a făcut în copilărie, când îl poţi desfiinţa pentru maculatura produsă la maturitate.

- Dar, de ce să-l desfiinţez? – se încăpăţână Marius să eludeze evidenţa.

- Ei, de ce? Pentru că invidia faţă de un concetăţean este un lucru aproape natural!

- Asta aşa e! – aprobarăm cu toţii.

Fără motiv, Marius începu să se simtă vinovat.

.

Recomandări: Jocuri cu cuvinte, Ana Usca, Clipe de Cluj, Ioan Sorin Usca, Ilarie, Caius, Cati Lupaşcu, Rokssana, Schtiel, Shayna, Nea Costache, Teo Negură, Melami, Grişka, Mirela Pete, George Valah, Theodora Marinescu, Supravieţuitor, Gabi123, Popa Ţeapă (care m-a scos din blogroll), Gabriela Elena, Aurora Georgescu, Ragnar, Zalmoxys, Cella, Verovers, Cristi.

După melci

Foto: SilviuP

.

Marius detestă toţi melcii, dar în special specia Helix aspersa. În opinia sa, aceştia sunt vietăţi întrutotul nevrednice care nu doar că se târăsc de-a lungul întregii lor existenţe, dar sunt şi heliofobe, vădindu-şi caracterul tenebros.

- Ei, asta-i! – protestăm noi. Atunci, spune-ne cu ce-ar fi mai bună o molie?

- Cel puţin, mănâncă lână… – încearcă Marius un răspuns mulţumitor.

- Şi? Aurel, de pildă, mănâncă langoşi şi, cu toate astea, la el în pd-l e respectat, fiind socotit aproape tot ca un om, deşi-i miros mâinile într-un mod respingător…

De regulă, disputele noastre se încheie cu un gest de lehamite din partea ambelor tabere. „Nu pricepeţi!” – pare a comunica Marius; „Dă-l dracului de bou!” – părem noi să spunem şi, de fapt, cam asta şi spunem. Marius e ilustrarea perfectă a faptului că ura este o patimă iraţională care, atunci când pune stăpânire pe-un suflet, niciun argument, oricât de bine ales, nu mai foloseşte, acela alegând să se mistuie singur, cufundându-se într-un abis lăuntric.

Deşi Marius nu ne-a povestit niciodată, ştim care este resortul acestei stranii fobii. În anul trei de liceu, la ora de română, întrebat ce-a avut de pregătit, reuşi să răspundă după ce-i şoptiră câţiva colegi:

- După melci…

Profesorul aprobă, însă nu se mulţumi cu atât, cerându-i să dezvolte.

- În După melci, este vorba de nişte oameni care merg să strângă melci – improviză elevul Marius.

- În ce scop? – întrebă profesorul, care avea poftă să facă mişto de el.

- Gastronomic – sosi răspunsul, la plezneală.

Proful îl mai ironiză o vreme, căci dorea să se mai scurgă vreo zece minute din oră, apoi îi dădu pace, fără să-l noteze.

„Şi atunci, ce are?” – probabil că s-ar întreba cei mai mulţi. „Are, că Aurelia frecventa cenaclul literar al şcolii!” – ar răspunde Marius, dacă ar fi sincer. Însă, nu este, preferând să se acopere de ridicol, dezvoltând diatribe absurde:

- Melcii sunt lascivi! De pildă, ei nu pot privi curat o fată, ci îndată încep să alunece, o dată, de două…

- Asta-i natura lor – caută Caius să-l îmbuneze. Au, vrând-nevrând, un comportament gasteropodal. La urma urmei, sunt nevertebrate, la ce te-ai aştepta? Doar nu vrei să-i preocupe curăţia sufletească! În plus, ei alunecă unde apucă, n-au o înclinaţie predilectă pentru fete…

- Reprezintă o încorporată poftă! – se încăpăţânează colegul.

- Încurci poemele – remarcă, uneori, domnul plutonier-major Onici. Bine că nu spui şi că ei de umbră mult se tem…

- Păi, tocmai asta-i, că nu se tem de umbră! Sunt heliofobi… – plusează amicul, ca şi când toate prostiile astea ar interesa pe cineva.

Uneori, după ce bea mai mult, începe să lăcrimeze amintindu-şi de anii de liceu:

- Eram mult mai prost pe-atunci!…

În opinia noastră, nu s-a schimbat prea mult.

.

Au empatizat: Gabi123, Supravieţuitor, Rokssana, Melami, Răzvan Cătălin Rinder, Schtiel, Ela Roseni, George Valah, Florin Moroşan, Theodora Marinescu, Bogdan Onin, Nea Costache, Teo Negură, Cleo, Shayna, Clipe de Cluj, Link-Ping, Adrian Voicu, Mirela Pete, Sorina Ivaşcu, Gia, Zina, Irina Comba, Felix Gabriel Lefter, Alex Mazilu, Gând licitat, Gabriela Elena, Ilarie, Caius, Anavero, Aurora Georgescu, Gabriela Savitsky, Cristi, Ragnar, Zalmoxys, Simion Cristian, Jocuri cu cuvinte, Verovers, Ana Veronica, Anamaria Deleanu, Ana Usca, Vania, Mihai Motrescu, Onu, Răzvan Şerbu, Michaela, Grişka, Dragoş Sorin Nicula, Oigen, Ana Pauper, Nicu, Piperusha, Mircea Suman, Deepiny, Daurel, Cella, Vio, Dumitru Agachi, Se-cret, Cati Lupaşcu, Gabitzu, Octavia Sandu, Dan Văideanu, Mădălin Ciortea, Evergreen, Augustin Rădescu.

Ultimul Mitropolit – 50

Foto: Inobras

.

L. Cincizeci

Cum s-a cam spus ce era de spus, gândii să las cartea în patruzeci şi nouă de capitole, însă domnul plutonier-major Onici obiectă:

- Mai pune un capitol, să fie cincizeci!

- Păi, ce să mai scriu?

- Vezi tu… Umplutură. Oricum, e semnificaţia numărului. Dacă ne referim la Vechiul Testament, este Jubileul, cu sunetul trâmbiţelor, eliberarea robilor, întoarcerea pământului la vechiul proprietar… Şapte ori şapte plus unu… Sunt multe semnificaţii. Apoi, în Noul Testament, Cincizecimea, cu Pogorârea Duhului Sfânt. Ce poate fi mai potrivit la o carte despre sinodalii care, măcar în teorie, decid sub insuflarea Duhului?…

- Să zicem… – acceptai pe jumătate. Şi cine-o să se prindă?

- Asta nu te mai priveşte, da’ pune-acolo, să fie cincizeci!

Parţial convins, cerui şi părerea Înalt Prea Sfinţitului Arhelau.

- Este o idee bună să fie cincizeci de capitole. Dumneata vei împlini în curând cincizeci de ani şi, poate, dacă va fi o conjunctură favorabilă, te vei alege şi cu cincizeci de milioane de lei vechi pe carte…

Văzând că reprezentanţii a două instituţii importante mă sfătuiesc la unison, chiar dacă cu argumente diferite, cedai în cele din urmă, scriind şi acest ultim capitol.

.

Recomandări: Ilarie, Caius, George Valah, Rokssana, Gabriela Elena, Melami, Theodora Marinescu, Schtiel, Răzvan Cătălin Rinder, Shayna, Gabi123, Supravieţuitor, Cristi.

Ultimul Mitropolit – 49

Foto: Alice Drogoreanu

.

XLIX. Zi de toamnă

 

 

Ploaia de noiembrie ne strânse-n Papa-Caffe, la fel cum, de altfel, ar fi făcut-o orice altă stare meteorologică. De data aceasta, însă, era o zi specială, romanul meu fiind aproape încheiat. Luarăm un butoi cu vin vechi, în mod excepţional fiind invitat şi Caius să guste puţin.

- E bun! – exclamă el.

- Păi, te cred că-i bun! Credeai că noi de proşti bem din astea?…

Caius nu răspunse nimic, poate fiind mai bine aşa.

Domnul plutonier-major Onici reveni la carte:

- Nu-ţi spuneam eu la început? N-are rost să le născoceşti, ori să te inspiri de prin filme! Relatezi întâmplările curente şi iese-un roman de spionaj prima! Ai văzut… Dragoste, intrigi, conflicte de interese, moştenire, urmăriri, cafteală, bâze în presă, adultere, feţe bisericeşti cu har şi cu harul adumbrit… Tot ce vrei! Başca, cum eşti multimiliardar, se bat şi editurile să te publice. Înainte, când erai fomist, trebuia tu să-i cauţi şi să te rogi de ei… dar, aşa-i lumea! Celui ce are, i se va da!…

Eram la a opta cupă de vin când în aşezământ intră Igor. După ce închină cu noi, mă întrebă:

- Ţi-ai mai verificat contul?

- Acum vreo două zile – răspunsei. Tocmai îmi intraseră vreo sută şaptezeci de milioane, ultima dobândă. În loc să mai scadă, cred că am ajuns la o sută patruzeci de miliarde…

- Nasol, e mai fain când ai un număr rotund… Mai verifică şi acum.

Mai mult ca să-i fac pe plac, îi cerui laptopul lui Andrei şi-am introdus datele. Când mă uit, surpriză: 1. 000. 485. 742. 299!

- Ah! – făcu Igor dezamăgit. Ţi i-am băgat acum douăzeci de minute, să fie rotund, dar deja ţi-au intrat dobânzi… Oricum, să-i stăpâneşti sănătos, sunt însoţiţi de salutări de la George Michael!…

- Asta cum se numeşte, bilion? – se minună Onici.

- Bilion, biliard, trilion, naiba ştie! – opinarăm cu toţii.

Mă copleşi din nou tristeţea, ştiind că am nu ştiu unde o avere abstractă. Îi propusei lui Igor să reluăm proiectul cu Laminorul Nădrag, măcar de câteva zeci de miliarde să mă scap.

- Ştiu eu?… M-am gândit că fotbalul depinde de prea mulţi factori… Starea vremii, accidentări, forma zilei, şansă… Dacă ajungem în finala Champions League şi, prin cine ştie ce hazard, după ce le-am tras ălora vreo zece bare, se strecoară mingea în poarta noastră?…

- Ei asta-i! – protestă Onici. Le anulează arbitrul golul, pe motiv de offside! Doar n-o să staţi la mâna hazardului, după ce-aţi investit atât!

Trecurăm la coniac, fără să fi decis dacă preluăm echipa. Igor se gândea să-şi cumpere, mai bine, un continent, iar eu amânai orice decizie până după revenirea din Moscova.

Pe seară, revenind la suma din cont, domnul plutonier-major Onici mă sfătui:

- Să nici nu aminteşti despre asta în carte, că mai crede lumea că ai scris ficţiune.

Dar, cum combinasem coniacul cu bere nefiltrată, mă încăpăţânai:

- Relatez totul aşa cum a fost, şi n-are decât să creadă fiecare ce vrea!

- Dar, n-ar trebui să spui şi ce s-a mai întâmplat cu Elise? – propuse Teodora, care deprinse să vină destul de des în cafenea.

- Despre Elise? Poate… Dar, sincer, nu mai ştiu nimic despre ea, şi n-aş vrea să născocesc.

.

Recomandări: Rokssana, George Valah, Theodora Marinescu, Zalmoxys, Schtiel, Shayna, Jocuri cu cuvinte, Mirela Pete, Ragnar, Teo Negură, Melami, Bogdan Onin.

Ultimul Mitropolit – 48

Foto: Alex Mazilu

.

XLVIII. O diversiune

 

 

„Nu va rămâne aşa! Am să rad Papa-Caffe  de pe faţa pământului, indiferent de metode! Deja este războiul meu personal! Voi pune la cale un şir de diversiuni, aparent fără logică… Un troleibuz care să intre într-o casă, un chioşc de ziare pulverizat de-o bombă! Şi, când vor ieşi să caşte gura, îi vom lichida unul câte unul! Merg şi eu!”

Pe când, mai mult decât întristat de ultimul eşec, George Michael gândea toate acestea, în piaţa de lângă sediul CIA începură să se producă fenomene stranii, tonetele sărind în aer, iar un autobuz intrând în clădire. Cum vehiculul putea fi încărcat cu explozibil, întreaga clădire fu evacuată. După ce autobuzul fu minuţios verificat, constatându-se că nu-i niciun pericol, angajaţii reveniră în birouri. Cu tot puhoiul de oameni, George observă la intrare un panou pe care nu-l mai văzuse. Sub titlul Cu ei ne mândrim apăreau pozele lui Igor şi Melatov, apoi, la rubrica Ei ne amuză erau chipurile tuturor agenţilor trimişi în Răsărit şi reveniţi în conjuncturi nu dintre cele mai fericite.

- Când a fost pusă asta aici? – îl întrebă pe ofiţerul însărcinat cu paza intrării.

- Mai nainte – răspunse omul jovial. Ăştia doi l-au pus…

„Igor şi Melatov! Sunt aici! Datele de pe hard-disk…” George o luă la fugă către birou, apucând să-i mai strige omului cu paza:

- Sună alarma!

„Sun pe dracu, abia a fost una!” – îşi zise acela, văzându-şi de-ale lui.

George porni computerul şi aşteptă cu inima strânsă. Trecu de wellcome şi, ca lovit de-un trăsnet, văzu că ecranul îi este negru şi că, în locul obişnuitelor foldere avea un singur fişier word. Sperând nu se ştie ce, în mod absurd, amână să deschidă fişierul şi dădu click dreapta pe My Computer. Aici, repetă operaţia pe discul C, unde-şi avea stocate toate datele, pentru a vedea Proprietăţile: Spaţiu utilizat: 3, 18 MO; Spaţiu liber: 179, 968 GO.

„S-au dus!” – constată. Într-o doară, deschise fişierul word, pe ideea că mai rău n-are ce să se petreacă. Apoi, lectură:

Dragă George, nu trebuie să-ţi faci griji pentru informaţii, sunt salvate la mine pe stick! Probabil ţi-ai fi dorit să mă prinzi şi, acum, să-mi tai urechile cu fierăstrăul, să-mi decupezi obrajii cu foarfeca ori să-mi scoţi ochii cu briceagul… În ce mă priveşte, am depăşit astfel de porniri, şi chiar regret astăzi că te-am pus să cureţi closetele cu limba şi că te-am purtat prin şcoli ca să te umilesc înaintea elevilor! Eram, însă, tânăr. Vârsta face ca toate aceste porniri să se estompeze, iar acum înţeleg că nu câştigi nimic din umilirea unui concurent, acesta nefăcând altceva decât să presteze o muncă similară cu a ta. Te rog, dacă se poate, să nu-mi porţi ranchiună! Cu bune urări, Igor.

Paralizat, George nici nu mai auzi vocile celorlalţi.

- Bă, ce-i cu şoarecii ăştia pe monitor?

- Nu ştiu, eu am un iepure…

- Dar datele ţi-au rămas?

- Canci!

„La buncăr! Trebuie să ajung la buncăr! De locul ăla nu ştia nimeni…”

George plecă îndată şi, schimbând patru autoturisme, ajunse la locaţia sa secretă. Aici, verifică în primul rând seiful: Surpriză! – găsi scris înăuntru, apoi se simţi înşfăcat. „Melatov!” – apucă să mai gândească, resimţind apoi legendarul pumn al maiorului FSB în zona renală. Ridicat ulterior ca o sacoşă, agentul CIA fu introdus într-un fel de gel, pregătit în vană.

- Stai liniştit, ca să se întărească estetic! – îl sfătui Igor, apărut de nu se ştie unde. Şi? Ce mai plănuiai tu astăzi? Ce idee ţi-a mai venit cu Papa-Caffe? Vroiai să ne arzi cu napalm, sau te-ai decis pentru arma nucleară? Ori, poate, să ne amăgeşti, aruncând în aer chioşcul de ziare… Bă, nebun mai eşti!…

Gelul se întări între timp, astfel că George era ca turnat în beton, doar cu capul lăsat afară.

- Nu-ţi fă griji! – îl încurajă Melatov. Poate fi dislocat cu drujba…

- Aici – reluă Igor -, noi am cam făcut curat. Nu te-ai întâlnit pe drum cu cele două tiruri? Mutau armamentul… Deşi, nu prea aveai cine ştie ce!

Abia acum îşi aminti George de cele două vehicule. Acelea ar fi trebuit să-i atragă atenţia, de vreme ce le întâlnise într-o zonă necirculată, dar starea în care se afla îi întunecase raţiunea. Melatov pregăti un laptop.

- Ar mai fi un detaliu… – zise Igor din nou. Din cât ştiu, ai vreo trei mii de miliarde. Sigur, n-o să te reclam tocmai eu, cu atât mai mult cu cât vei transfera toată suma într-un cont pe care ţi-l voi spune acum… Vrei să-mi spui parola?

- Niciodată! – răcni George.

Pe dată, Melatov îi împuşcă un pumn în figură.

- Niciodată să nu spui niciodată! Ce eşti tu? Corbul lui Poe?…

- Hai, că oricum îţi cunosc datele! – reveni Igor. Dar, e mai frumos să-mi transferi banii de bunăvoie! Poate şi puţin umilitor, însă asta e! Ce poţi să-i faci?…

- Ziceai că regreţi…

- Ei, oamenii spun multe! Şi tu ziceai, în gând, ce-i drept, că vrei să-mi scoţi ochii cu briceagul… Uneori iese cum ne dorim, alteori nu! Parola?…

George cedă, dictând toate datele necesare transferului. Apoi, ca să nu plângă, spuse răstit:

- Nu vă daţi seama ce faceţi! Arhelau va rămâne ultimul Mitropolit adevărat!

- În sfârşit… Întâi, Arhelau este bine, sănătos. Apoi, o fi el ultimul Mitropolit, dar într-un alt sens. Oricum, avem grijă să nu greşească din punct de vedere doctrinar… Dar, noi trebuie să plecăm. Când vom ajunge la Iaroslavl, îi vom spune lui Jeremiah unde eşti. Tot vroiai tu să-l întâlneşti… Cu bine, George!

.

Recomandări: Rokssana, Verovers, Caius, Theodora Marinescu, Jocuri cu cuvinte, Octavia Sandu, George Valah, Gabi123, Clipe de Cluj, Mirela Pete, Supravieţuitor, Adrian Voicu, Shayna, Teo Negură, Grişka, Ioan Sorin Usca.