Fatal

Pedelistul Aurel, marcat de materialismul zis ştiinţific, nu s-a sfiit niciodată să-i spună pe nume numărului fatal, exprimându-se chiar la adresa noastră, cei care-i spunem 12+1 şi – în orice zi de 12+1 – evităm să le amestecăm, că suntem superstiţioşi. Dacă nu s-ar fi temut că o încasează, poate ne-ar fi numit şi obscurantişti sau iraţionali.

- Numa’ joacă-te cu focul! – îl atenţiona domnul plutonier-major Onici.

Este ştiut că, faţă de 12+1, trebuie să ai o atitudine defensivă, comportându-te ca şi când acesta n-ar exista şi evitând să-l materializezi în vreun fel, scris sau rostit. Chiar şi în Dinar, când se nimerea ca Aurel să fie al doisprezece plus unulea, fie îl trimiteam după langoşi, fie îl închideam în camera frigorifică, până ce numărul se regla de la sine, prin sosiri sau plecări de clienţi.

Cu toate aceste atenţionări, Aurel a persistat în atitudinea sa sfidătoare şi, alergând după troleibuz într-o zi de 12+1, îşi agăţă pantalonii într-un cârlig ieşit din zid, aceştia sfâşiindu-se. Fireşte că şoferul îi închise uşa în nas, nedorind să aibă printre călători şi pe unul într-o astfel de postură indecentă.

În general este neplăcut să umbli cu pantalonii rupţi, însă acest sentiment se agravează atunci când este vorba de singura pereche pe care o ai, excluzând pantalonii de pijama.

Agentul Roşculeţ se simţi ultragiat, abordându-l pe exhibiţionist:

- Bă, aşa se umblă pe stradă? Nu te gândeşti că pe aici trec femei ori copii? Uite, nici chiloţi n-ai pe tine!

Degeaba încercă Aurel să explice că tocmai îşi pusese la spălat ultima pereche, că tot nu scăpă de amendă, agentul interpretând întregul lui comportament drept ultraj la adresa bunelor moravuri:

- Ia să vedem! În ce dată suntem azi? Treisprezece… Păi, dă şi tu treisprezece milioane! Încă-ţi fac un favor, că-ţi cer lei vechi. Adică, una mie şi trei sute de leuţi noi…

Pedelistul avu noroc într-o măsură, căci reuşi să vândă frigiderul, aspiratorul şi televizorul convenabil, astfel că-şi achită amenda şi mai şi rămase cu cincizeci de lei. Într-un târziu, îşi zise că o fi ceva, totuşi, cu 12+1, dar că, oricum, de mâine urmează ziua de paisprezece şi toate se vor însenina. Însă, nu este aşa! Odată ce te-a prins 12+1 în iureş, aşa o ţii în toată vremea, ca şi cum ar fi 12+1 în fiecare zi.

.

Recomandări: Cristi Milla, Daurel, Gabi 123, Gabriela Elena, George Valah, Imagini, Link-Ping, Nea Costache, Ragnar, Rokssana, Răzvan Cătălin Rinder, Schtiel, Stropi de suflet, Tanya, Teo Negură, Theodora Marinescu.

Căldură mare

38 de grade la umbră în Câmpia de Vest!

- Bine, cel puţin, că nu-s pe scara Richter… – opină domnul plutonier-major Onici, mai mult ca să spună ceva.

- Da, pe Richter ar fi mai nasol! – admise Aurel. Dacă aşa, în Celsius, şi te coci de căldură, în Richter ne-ar lua naiba pe toţi, cred că n-am mai face altceva decât să transpirăm toată ziua… Bine, nu în Dinar, că aici sunt condiţii, dar zic aşa, în general! Pe mine, căldura mă tâmpeşte.

- Nu credem că-i de la căldură – intervenirăm câţiva, însă fără prea mult chef.

- Voi aţi observat că vara, dacă te uiţi la o casă mai în depărtare, începe să tremure? Iarna, nu! Cel mult, o vezi neclar când ninge des…

- Mda, iarna nu-i ca vara… – punctă domnul Onici.

- Aşa-i? Şi eu am observat! – se entuziasmă Aurel, poate puţin exagerat.

- Oare mai vin turiştii? – căută Caius să schimbe mersul discuţiei.

- Ar trebui să vină! Ei sunt cei care pierd, dacă ne ocolesc! Mai cu seamă acum, când li s-au creat toate condiţiile… – vorbi tot Aurel.

- Ce condiţii?

- Păi, avem brand de ţară, logo, a boxat şi Bute, sunt piscine peste tot, patinoare, telegondole…

- Poţi să le fuţi! – zise domnul Onici cam brutal. Aşa se atrag turiştii? Eu, să fiu ministru, aş face campanie în Coreea de Sud: „Doriţi să scuipaţi pe trotuar fără să păţiţi nimic? Veniţi în România!” Vreo zece milioane pe an ar da buzna! Că la ei, săracii, îi amendează de le sar capacele şi-i şi pune să lucreze o perioadă la salubritate. Sau, să le spună occidentalilor că aici te poţi căca prin parcuri, fără repercusiuni nedorite… Ei, dar câte atracţii nu ar fi, însă cine să le pună în valoare? Ar mai putea marşa pe femeile noastre, cele mai frumoase din Europa! Iar în cazurile, rare, când iei vreo boală venerică, cei mai buni specialişti sunt gata să te trateze!…

- Păi, de unde iei specialiştii? – se miră Aurel care, din pricina căldurii, gândeşte mai lent.

- Ei, de unde? Au ei acolo, când se întorc acasă! Că doar n-o să stea aşa…

.

Recomandări: Carmen, Cristi Milla, Gabi123, George Valah, Grişka, Link-Ping, Luna pătrată, Nea Costache, Noaptea Iguanei, Rokssana, Supravieţuitor, Tanya, Teo Negură, Theodora Marinescu.

Împreună

- Ce, nu le stă bine laolaltă? – întrebai.

- Ba da… – mormăi Aurel, nu tocmai convins. Sep-tua-gin-ta… Despre ce-i vorba?

- Multe! La început, de pildă, e vorba despre nişte oameni pofticioşi care-au mâncat ce nu era voie…

- Langoşi cu brânză? De fapt, aia-i voie, dar nu prea am bani…

- Nu, nu erau langoşi cu brânză, ci nişte fructe.

- Fructe? Or fi fost alergici…

- Posibil. De atunci, alergiei îi zice păcatul strămoşesc.

- Bine că nu i-au zis pe latineşte, ca să nu mai pricepi nimic! Şi cine-a scris-o, că nu zice autorul?…

- Sunt mai mulţi autori: Moise, Iosua, David, Solomon, anonimi, Isaia, Ieremia… De altfel, este şi-un grup de traducători: Cristian Bădiliţă, Ion Pătrulescu, Eugen Munteanu, Mihai Moraru, Ioana Costa, Florica Bechet, Alexandra Moraru, Cristina Costena Rogobete, Francisca Băltăceanu, Gheorghe Ceauşescu, Ştefan Colceriu, Vichi Dumitru, Ştefania Ferchedău, Theodor Georgescu, Octavian Gordon, Lia Lupaş, Marius David Cruceru, Cristian Gaşpar, Monica Broşteanu, Smaranda Bădiliţă, Iulia Cojocariu…

Cum, între timp, Aurel adormise, m-am oprit aici cu prezentarea Septuagintei.

Orfeo

La tristezza prese il cuore del signor sergente maggiore Onici, rischiando di peggiorare in una rivolta:

- Che cosa ha fatto questo Orfeo, signore, per essere sulla bocca di tutti?

- Ne ha fatte di cose – dissi, mettendomi nel ruolo di avocato del greco, che molti dicono sarebbe stato tracio. Dicono che fosse stato un musicista perfetto…

- Davvero? E le partiture musicali? Dove sono le composizioni? Allo stesso modo anch’io potrei dire che sono uno grande scrittore che non ha pubblicato alcun libro per colpa delle case editrici!

- Beh, ai suoi tempi si suonava a memoria, che partiture vuoi che ci fossero? – ho continuato a difendere Orfeo in qualche modo.

- Certamente! Vuol dire che io sono uno socratico per natura e invece di scrivere libri, ve li racconto a voce in Dinar. Dai, lascia stare, sai bene che non ha composto alcun pezzo!

- Va bene, lui suonava il flauto di Pan. In più, è noto per la sua sconvolgente storia d’amore …

- Che dire? Sono sconvolto! Guarda come mi sconvolge!

Per dimostrarci il suo sconvolgimento – o la sua assenza – il sergente maggiore ordinò un cognac e tutti sfruttammo l’occasione per chiedere un’altro giro.

- E la mia storia con Clara? – riprese il sergente. Aveva la tubercolosi, il commissario Georgescu ci provava con lei, poi è stata rilocata col lavoro ed è tutto finito in una maniera piuttosto brutale! Che cos’è che non andava con quella-lì? Per non aggiungere che era cattolica e quindi chiaramente la storia avrebbe acquistato un carattere ecumenico. Ma su di me non hanno scritto niente nemmeno in Timpolis! Invece su quel pappagallo hanno scritto Ibikos, Pindaro, Platone – lui infatti l’ha insultato, che bravo! – Virgilio e Ovidio nelle Metamorfosi. Questo è il più cattivo di tutti, dei testi degli altri ne sono rimasti soltanto frammenti. Ciò che è preoccupante è che Ovidio ha scritto mentre era nel nostro paese…

A parere di Teodosio è un po’ spinto l’affermare che Ovidio visse nel nostro paese, a meno che non si usi un trasferimento semantico abbastanza grossolano.

- Ma lascia stare la teoria, che non si tratta di quello! – si irritò Onici ancora di più. Dopo Ovidio l’hanno preso di mira anche Orazio, Dante, Goethe e Rilke, tutti elogiarono il pastore, lo fecero diventare un semidio, figurati!

- Beh, era il figlio di Apollo… – ho insistito.

- Certamente! Pure mia madre era una contessa e io ho scelto di diventare poliziotto per un capriccio, guidato dallo spirito di giustizia… Ma siamo seri!

- A proposito, mi sembra che anche Sofocle abbia scritto qualcosa su di lui – intervenne Caio.

- Si tratta di Oedipo, non ha nulla a che fare – tagliò corto il sergente. Almeno se ci fossero soltanto gli scrittori, ma poi intervenirono persino i musicisti! Va bene, Jean-Philippe Rameau ha scritto solo una cantata che nessuno ricorda, soprattutto da noi, però Claudio Monteverdi con il suo L’Orfeo mi fa impazzire di rabbia! Dapertutto si sente soltanto: “Hai visto Orfeo? Sublime! Che bei pezzi! Che emozioni! Che… al diavolo!”… Come se non fosse bastato, è venuto anche Christoph Willibald Gluck con Orfeo ed Euridice, oppure Claude Debussy con Orphée roi. Persino Igor Stravinsky, che sembrava un uomo tranquillo, scrisse il balletto Orfeo. Non ha trovato altri argomenti?…

- Anche Enescu… – intervenne Caio nuovamente.

- Quello è sempre Oedipo, non li confondere! Orfeo è colui che è disceso agli inferi per Euridice, Oedipo è un altro…

- E non è comunque finito all’inferno? – volle sapere Caio.

- Ma penso proprio di si, dato che ha ucciso il padre e ha f… avuto relazioni senza principi morali con la madre…

Come dicono al Dinar, il pranzo è un buon consigliere. Appena arrivò il cibo, il sergente si tranquillizzò.

- Anche il mio nome inizia con la O. Forse i nostri posteri parleranno di Ovidio, Orfeo, Orazio, Onici, Oedipo …

- Veramente si scrive Edipo – insisti Caio – ma questi lo scrivono con la O per sembrare più colti.

.

Versiune italiană de Adina Olivia Huţanu

.

Recomandări: Carmen, Cristian Milla, Freestyler, Gabi123, Haicăsepoate, Luna pătrată, Ragnar, Rokssana, Răzvan Cătălin Rinder, Supravieţuitor, Tanya, Teo Negură, Theodora Marinescu.

Bute

Deunăzi, preşedintele m-a abordat pe mess ca să-mi ceară opinia în problema regionalizării. I-am răspuns:

Vania008: lasă regionalizarea! Spune-mi altceva: te-ai uitat la Bute?

traian1951: care Bute?

Ajunşi aici cu discuţia, i-am explicat care Bute. Nu ştiu de ce, domnul preşedinte s-a supărat.

.

Recomandări: George Valah, Rokssana, Tanya.

Alibi

- Şi când zici că te-a părăsit? – reluă comisarul Georgescu principalele idei din expunerea dezlânată a reclamantului.

- Nu m-a părăsit, am ţinut tot timpul legătura, până acum opt zile!… – se încăpăţână Simion Vlădescu să susţină.

- Mda, bine, bine… Zici că te-ai căsătorit pe 14 februarie 2009…

- Da!

- Şi-ai văzut-o pe… doamna – să zicem – câte zile după aceea?

- Până pe 16 februarie, când a plecat în interes de serviciu.

- Bun! Aşadar, aţi petrecut împreună cam treizeci-treizeci şi ceva de ore… În timpul ăsta, cel puţin, ţi-ai putut da seama dacă este într-adevăr femeie?

- Cum nu? Doar avea certificat prenupţial! Are şi sâni…

- A, e bine! Deci, n-a trebuit să afli de pe la prieteni că e femeie… Chestiunea, însă, este alta! Acum suntem în iulie 2011. Nu te-ai gândit că, poate, te-a părăsit?

- Nu, de ce? Doar v-am spus, câteva luni m-a sunat zilnic  ca să-mi spună să ud florile şi să dau de mâncare la pisică, apoi, de prin octombrie, nu m-a mai sunat, dar îmi trimitea mail-uri în care mă atenţiona să nu uit de flori şi de pisică. Dar, de opt zile, niciun mail!

- Păi, şi-o fi găsit pe unul care-a făcut-o să uite de pisică! Şi chiar ai udat florile zilnic?

- Draci! Le-am scos pe casa scărilor şi le udă vecinii…

Comisarul pufni în râs:

- Măăă, că tu eşti un şmecher! Ce mutră ar face aia să ştie că degeaba-ţi tot spune despre flori!… Şi cam cum zici că arată nevastă-ta?

- Era destul de înaltă… – ezită Simion, ca unul ce nu-şi mai aminteşte toate detaliile.

Întreaga secţie de poliţie făcu mare haz pe seama papagalului – cum îl etichetară -, spunând toţi că aşa un tâmpit n-au mai văzut. Prezumţia de tâmpenie crasă fu mai apoi alibiul perfect pentru Simion Vlădescu. Începând să sară în aer staţiile de termoficare, nimănui nu i-ar fi dat prin minte că el este autorul. Deşi, sabotajele – sau atentatele, ce-or fi fost! – neavând nicio logică, ar fi trebuit să-l bănuiască, deoarece îl cunoscură deja drept un om destul de ciudat.

.

Recomandări: Freestyler, Gabi123, Gabitzu, George Valah, Rokssana, Răzvan Cătălin Rinder, Supravieţuitor, Theodora Marinescu.

Antitero

Un apel anonim îl înştiinţă pe comisarul Roşculeţ că teroristul Vărzaru este într-un separeu din restaurantul Sabres. Lăsă orice altă treabă la o parte şi porni pe dată în acţiune, însoţit de câţiva colegi. Ajuns la locul indicat, văzu că teroristul, într-adevăr, se îmbuiba. Vărzaru fu rapid imobilizat şi i se puseră cătuşele. La ieşire, nu se ştie cum, se afla o grămadă de jurnalişti.

- De ce-ai terorizat oamenii? – îl întrebă o tânără pe odiosul personaj.

- De şmecher – răspunse teroristul.

- Ai tras din toate poziţiile?

- Doar din cele preferate.

- Regreţi acum ce-ai făcut?

- În unele momente…

Desigur, jurnaliştii i-ar fi putut adresa astfel de întrebări pertinente până seara, dar poliţiştii-l duseră pe terorist la secţie, unde aflară, cu dovezi de nezdruncinat, că-l ridicaseră pe contabilul Marius Georgescu. În final, îi dădură doar o amendă, pentru că a indus în eroare anchetatorii. Se presupune, fără dovezi, că autorul apelului anonim ar fi fost Virgil Filip, verificat în ajun de contabil şi găsit cu un oarecare minus în gestiune. În plus, lui Virgil îi trăsnesc prin minte tot felul de poante.

.

Recomandări: Cristian Milla, Freestyler, Gabi123, George Valah, Haicăsepoate, Imagini, Link-Ping, Luna pătrată, Rokssana, Schtiel, Teo Negură, Theodora Marinescu.

Orfeu

Tristeţea se insinuă în sufletul domnului plutonier-major Onici, riscând agravarea sub forma unei revolte:

- Ce-a făcut, dom’le, Orfeu ăsta, de-s toţi în limbă după el?

- O mai fi făcut – îmi luai eu rolul de avocat al grecoteiului, despre care mulţi susţin că ar fi fost trac. Se spune că era un desăvârşit muzician…

- Daaa? Şi partiturile? Unde-s partiturile? Aşa, pot zice şi eu că-s mare scriitor, da’ că n-am nicio carte din pricina editurilor!

- Păi, pe-atunci se cânta după ureche, ce partituri vrei? – continuai să încerc să-l scot cumva pe Orfeu.

- Siigur! Înseamnă că şi eu sunt fire socratică şi, în loc să scriu cărţi, vi le povestesc vouă în Dinar. Hai, lăsaţi-mă-n pace, că n-a compus ăla nimic!

- Ei, cânta la nai. Plus că s-a păstrat despre el o tulburătoare poveste de dragoste…

- Ce să spun? Nu mai pot de tulburat! Uite ce tulburat sunt!

Ca să ne dovedească tulburarea – sau absenţa ei -, domnul plutonier mai ceru un coniac, moment de care profitarăm cu toţii ca să reîmprospătăm masa.

- Dar povestea mea cu Klara? – reluă plutonierul. Era ftizică, se mai dădea la ea şi comisarul Georgescu, plus că a fost detaşată cu serviciul şi s-a încheiat totul brutal! Aia ce-a avut? Să nu mai spun că era romano-catolică, aşa că istoria ar fi avut şi-un vădit caracter ecumenic. Da’ despre mine nu s-a scris nici măcar în Timpolis! Iar despre papagal au scris Ibikos, Pindar, Platon – ăsta, ce-i drept, l-a cam înjurat, bravo lui! -, Vergiliu şi Ovidiu, în Metamorfoze. Ăsta-i cel mai rău din toţi, că de la restul au rămas mai mult fragmente. Agravant e că Ovidiu a scris la noi în ţară…

Teodosie opină că e uşor forţat să spui despre Ovidiu că a trăit în ţara noastră, doar dacă apelezi la un transfer semantic destul de grosolan.

- Dă-mi pace cu teoriile, că nu despre asta-i vorba! – se enervă Onici suplimentar. După Ovidiu s-au luat mai târziu Horaţiu, Dante, Goethe şi Rilke, l-au cântat pe cioban, l-au făcut semizeu, şi-acum ţine-te!

- Păi, era fiul lui Apollo… – insistai.

- Normal! Şi maică-mea era contesă, da’ m-am făcut poliţist dintr-un capriciu, mânat de spiritul de dreptate… Hai să fim serioşi!

- Despre tip n-a scris şi Sofocle? – interveni Caius.

- Ăla-i Oedip, n-are nicio legătură – scurtă domnul plutonier intervenţia. Şi dacă ar fi fost doar scribălăii, dar au intervenit şi muzicienii! Hai, că Jean-Philippe Rameau a scris doar o cantată, pe care n-o mai ştie nimeni, mai cu seamă la noi, da’ Claudio Monteverdi, cu L’Orfeo, mă scoate din minţi! Peste tot, numai: „Ai văzut Orfeu? Sublim! Ce pasaje! Ce trăiri! Ce… dracu să le pieptene!”… Ca şi când n-ar fi fost de ajuns, a venit şi Cristoph Willibald Gluck, cu Orfeu şi Euridice, sau Claude Debussy, cu Orphée roi. Până şi Igor Stravinski, care părea om liniştit, a scris baletul Orfeu. Nu mai avea alte subiecte?…

- Şi Enescu… – interveni din nou Caius.

- Ăla-i tot Oedip, nu le mai amesteca! Orfeu e cel care-a pogorât în infern după Euridice, Oedip e altul…

- Şi n-a ajuns tot în infern? – dori Caius să afle.

- Ba cred că da, că l-a omorât pe taică-său şi-a f… întreţinut relaţii neprincipiale cu mă-sa…

Cum se zice în Dinar, prânzul e un sfetnic bun. Odată sosite bucatele, domnul plutonier se mai linişti.

- Numele meu începe tot cu O. Poate posteritatea va vorbi cândva despre Ovidiu, Orfeu, Onici, Oedip…

- De fapt este Edip – insistă Caius – da-l scriu ăştia cu O, ca să se dea culţi. 

.

Recomandări: Bogdan Onin, Carmen, Cristi Milla, Dragoş Sorin Nicula, Gabi123, George Valah, Imagini, Luna pătrată, Rokssana, Tanya, Teo Negură.

Mesajul

Raul a fost întotdeauna un cetăţean model, informând organele abilitate de fiecare dată când i se părea că deţine informaţii importante. Aşa a procedat şi luni când, după o experienţă stranie, dori să atenţioneze Poliţia. Comisarul Georgescu îi luă depoziţia.

- … revenit la domiciliu în jurul orei 23, după ce m-am spălat şi mi-am făcut un ceai, intrând în sufragerie am văzut o fantomă…

- Adică, o entitate! – îl corectă comisarul. Fantomă, din punct de vedere tehnic, are-un înţeles strict delimitat, în vreme ce entitatea poate fi orice, de la extratereştri la cai verzi pe pereţi…

- Asta fantomă era! – se ambiţionă Raul.

- Mă rog, rămâne de stabilit. Şi ce făcea entitatea?

- Stătea în dreptul ficusului şi, iniţial, nu zicea nimic.

- Păi, ce să fi spus? Entităţile imateriale, lipsite fiind de coarde vocale, nu pot produce vibraţii ale aerului şi, implicit, sunete…

- Ba pot, că mai târziu mi-a vorbit.

- În cazul acesta, poate-a fost un mod telepatic de-a transmite idei, gânduri sau simţiri. Sunteţi convins că aţi receptat o propagare fizică a undelor sonore?

- Nu ştiu, cred că da…

În mod evident, Raul era preocupat mai mult de mesajul transmis, spre deosebire de comisar, înclinat către acribia ştiinţifică.

- Să zicem… – reluă comisarul Georgescu. Şi ce v-a comunicat entitatea?

- Mi-a spus că se numeşte Cosmin Filip şi că este născut în 1954…

Domnul Georgescu îi făcu semn din sprâncene Florinei, iar aceasta, fără să mai solicite alte precizări, se apucă să caute numele indicat.

- Este! – interveni femeia. S-a sinucis în 1979…

- Hm! – făcu poliţistul. În cazul acesta, e foarte posibil să fi fost, într-adevăr, o fantomă…

- Păi, aşa am şi spus! – zise Raul, cu o uşoară undă de reproş.

- Da, aţi spus, însă datoria noastră era să verificăm! Şi doar atât a zis enti… fantoma?

- Nu. A mai adăugat: Am muncit ca un prost şi ei şi-au bătut joc de mine!

- Mda! – făcu comisarul, vizibil iritat. Zici că-i text de rap! A muncit ce? Cine şi-a bătut joc? Prietenii de pahar? Vecinii? Radio Europa liberă? Măăă, ăştia nici pe lumea cealaltă nu se-nvaţă să spună ceva coerent!…

Raul ridică din umeri, căci venise să informeze, nu să facă critică pe text. Comisarul, în schimb, era tot mai montat:

- Dacă şi-a pus capăt zilelor în 1979, ce mă bate la cap astăzi, când noi nu ne mai vedem capul de treabă cu cazurile anului 2011? Să-i fi bântuit pe ăia de la Miliţie! Eu sunt poliţist într-o ţară democratică, başca şi cu spectrul restructurării!…

Domnul Georgescu se potoli treptat, revenind la un ton mai echilibrat:

- Am mai vrut să vă întreb ceva: ce aţi consumat ieri în oraş?

- Păi, le-am cam amestecat – mărturisi Raul. Coniac, bere, absint…

- Aha. Şi aţi atins… entitatea?

- Da, am încercat.

- Şi?

- Şi, atunci, a dispărut.

- E clar, tremens! – conchise comisarul, chiar dacă mai târziu îşi zise că viziunile din crizele de delirium tremens nu furnizează, de regulă, date care să-şi afle confirmarea în computerul Poliţiei.

.

Recomandări: Cristian Milla, Freestyler, Haicăsepoate, Luna pătrată, Nea Costache, Rokssana, Supravieţuitor, Theodora Marinescu.

Tradiţii

Era o sărbătoare religioasă când roberta îl căută pe Aurel, colegul său de partid, invitându-l să meargă împreună să ia lumină.

- La Mall? – întrebă el.

- Nţ! Mai tare!…

- De la…?

- Ei, nici chiar aşa, că nu-i în ţară!

- Atunci…?

- Las’că ai să vezi…

Aurel se încrezu în colega de partid şi merseră acolo unde ştia ea că se dă lumină. Poate lipsit de şansă, Aurel nu luă lumină, ci doar blenoragie.

Povestindu-i soţiei că a luat blenoragie de la doamna N., Marieta nu-l crezu, susţinând că aşa ceva nu-i cu putinţă! Abia după ce luă şi ea boala, văzu că, totuşi, se poate. Pentru cei doi, săptămâna patimilor a avut cam paisprezece zile în acel an.

.

Recomandări: Cristi Milla, Gabi123, Gabitzu, Gând licitat, George Valah, Haicăsepoate, Imagini, Luna pătrată, Rokssana, Răzvan Cătălin Rinder, Schtiel, Tanya, Teo Negură, Theodora Marinescu, Zalmoxys.