Măsuri

Senină, dar răcoroasă totuşi, ziua păru să fi început bine. Ajunserăm cu toţii în Dinar devreme şi totul decurse armonios până pe la al doilea coniac, când Caius observă o anomalie prin ferestruică:

- Aurel mănâncă porumb fiert!

Cu toţii ne înghesuirăm să privim, nevenindu-ne a crede.

- Aşa-i! – admise domnul plutonier-major Onici. Uite şi cum îl ţine, e clar că-i porumb!…

- Poate – căută Raul o soluţie – e totuşi langoş, da-l ţine el ca tontul…

- Nu e! – interveni şi Teodosie. Hai, că ar putea ţine langoşul ca un nătărău, da’ uitaţi-vă şi cum muşcă: înfige dinţii de patru-cinci ori, abia apoi mestecă. Cu un langoş nu poţi face aşa…

Ceva mai târziu, Aurel intră în local ca să ne salute.

- Ce mâncai acolo? – îl întrebă plutonierul.

- Ce să mănânc? Un langoş…

- Zău? Şi-acum, langoşii, în loc să păteze cu ulei, lasă pe cămaşă resturi de porumb fiert? De unde-ai avut porumbul?

Aurel încercă o vreme să ne ducă cu vorba, dar în final trebui să mărturisească tot ce s-a petrecut şi cum, odihnindu-se lângă o clădire, a fost confundat cu un cerşetor şi-a primit, de la o femeie, o hârtie de cinci lei.

Cum în tot răul este şi-un bine, îi cerurăm pedelistului restul de doi lei, apoi ne veni ideea să-l avertizăm pe părintele Ilarie ca nu cumva, pe la parastase, să primească Aurel altceva decât langoşi. Adevărat, la pomeni nu se aduc langoşi niciodată.

.

Recomandări: Amalgammax, Androxa, Cristi Milla, Dana Pătrănoiu, Gabi123, Lecturi recenzate, Paporniţa cu vorbe, Rokssana, Se-cret, Shayna, Supravieţuitor, Tanya, Teo Negură, Theodora Marinescu, Tu1074, Zalmoxys.

Marieta se hotărăşte să plece

Foto: Alex Mazilu

.

Mirel socoti mai potrivit să ne-o spună chiar el, decât să aflăm ştirea de pe la alţii.

- Marieta m-a părăsit! – ne destăinui, ca răspuns la întrebarea şablonardă „ce mai e nou?”.

- Dumnezeu s-o odihnească – murmurarăm cu toţii.

- Nu în sensul ăsta! – protestă bărbatul. A plecat cu unu’…

În gând, cu toţii ne-am zis că, în acest caz, poate nu odihna ar fi de imediată lipsă. Domnul plutonier-major Onici, după o vreme, îşi exprimă câteva nedumeriri:

- Acum, că ea a plecat, ar cam fi de înţeles pentru oricine-l cunoaşte pe Mirel. Însă, o ştiţi şi pe ea! Mă gândesc la bărbatul ăla cu care s-a dus… Cât – Doamne, iartă-mă! – de disperat poţi să fii ca să te încurci cu Marieta? Sigur, nu zic, era estetică la privit, dar, când s-o cunoşti mai bine, are mâinile alea tot timpul umede, de zici că-ţi umblă pe spinare toate soiurile de batracieni!…

- Aşa-i! – aprobă şi Raul. Nici nu le are umede în mod constant, ci în fiecare moment parcă ar fi altă jivină, e când rece, când lipicioasă, când cleioasă, când jilavă… cred că, dacă aş fi avut cu ea mai mult decât o simplă aventură, dezvoltam un întreg vocabular doar ca să-i descriu mâinile…

- Parcă numai mâinile! – îşi aminti şi Caius. Şi buzele, zici că-s din cretă, decât s-o săruţi e de preferat să-ţi sugi proteza dentară!

Depănând astfel amintiri, pigmentate cu aprecieri, îl consolarăm cu totul pe Mirel, acesta conştientizând că nu pierduse mare lucru.

. 

Recomandări: Androxa, Beţivul de cuvinte, Cristi Milla, Dana Pătrănoiu, Dispecer, Gabi123, Imagini, Paporniţa cu vorbe, Rokssana, Shayna, Teo Negură, Theodora Marinescu.

Translatorul

Întâlnirea premierului Wen Jiabao cu omologul român începu sub bune auspicii.

„Futu-i, până şi ăsta-i mai înalt!” – gândi emil, însă zâmbi larg şi-i scutură mâna demnitarului chinez.

Câţiva figuranţi, aduşi pentru a marca solemnitatea momentului, începură să aplaude, scandând:

-梅毒性白痴！

- Ce zic? – îl întrebă premierul boc pe translator.

- Ceva despre Sulaina Cenăl… – răspunse acela, la plesneală.

-让我们的冒险他妈的，混蛋！- interveni şi domnul Wen Jiabao.

- Ce zice?, ce zice? – fu din nou solicitat translatorul.

- Zice bine, dar e foarte greu de tradus în româneşte.

În ansamblu, putem concluziona că a fost o întâlnire constructivă, generatoare de bune nădejdi în ambele ţări, funcţie şi de ce nădăjduieşte fiecare.

Un om cu har

Foto: Adina Huţanu

.

Era odată un flăcău pe numele său Caius. Măcar că originea sa era una simplă, acesta avea atâtea bune însuşiri încât cele mai strălucite feţe ajunseră să-i caute tovărăşia. Ba, ca să spunem adevărul adevărat, mai cu seamă una dintre calităţile voinicului îl recomanda: cu uşurinţa cu care un acrobat face tumbe şi figuri complicate, cu dezinvoltura cu care-un matematician descoperă o teoremă nouă, cu simplitatea cu care-un alchimist preschimbă plumbul în aur, cu naturaleţea cu care-o pasăre se înalţă-n văzduh, flăcăul nostru reuşea să rostească trivialităţi meşteşugit alese şi să le plaseze în cele mai fericite conjuncturi, dând întrunirilor ritm, savoare, sclipire şi – într-un cuvânt – sens.

De la sine înţeles că oricine, de la oamenii simpli la boiernaşi ori dregători, şi-l dorea alături, mai cu seamă în praznice, când rostirile sale făceau petrecerile fărmecate, cât nu te-ai mai fi dat dus ascultându-l. Un peşte, să zicem, de-ar fi fost pe masă, şi Caius îndată găsea cinci-şase necuviinţe pe care să le sugereze, la care nimeni n-ar fi gândit ori visat.

O dată, fiind chemat tocmai de împărat, îi încântă pe meseni născocind despre mezina aceluia lucruri într-atât de uluitoare şi scandaloase încât toţi simţiră dezgust faţă de prinţesă, dezgust însoţit de-o uşoară mâncărime mai jos de pântece.

Recunoscător, împăratul îi dărui mâna fetei, Caius convingându-se curând că scornelile sale despre aceasta nu fură tocmai departe de realitate, însă flăcăul socoti neînsemnat acest amănunt.

.

Recomandări: Cristi Milla, Gând licitat, Mirela Pete, Paporniţa cu vorbe, Rokssana, Răzvan Cătălin Rinder, Shayna, Sophie, Teo Negură, Theodora Marinescu, Ulise.

Confuz

Javra ordinară resimţi un anume disconfort atunci când întreagă Cireşica porni să se rotească-n jurul său asemenea unui carusel vijelios.

„Le-am cam amestecat! Aş zice futu-i! – dar mi-e că apare pe Antena 3. De unde dracu le află? Poate că am început să vorbesc singur, că doar nu mi-or citi gândurile!…”

- Cine-a cerut Biftec Tartar? – se auzi glasul unei femei.

- Cheliosu’ ăla care vorbeşte singur… – sosi răspunsul.

„Până şi ospătarii, pe care i-am susţinut, au ajuns să discute ireverenţios la adresa mea! Este o subminare a instituţiei consumatorului! De mâine, renunţ la serviciile lor! Aş renunţa chiar acum, da’ mi-e că, la ora asta, nu pot ajunge singur nici la closet…”

- Să aveţi poftă – îi zise chelneriţa, aşezându-i înainte biftecul – şi să fiţi atent să nu cădeţi cu faţa-n el, că-i moale şi se lipeşte!

„Şi mai are şi ou!” – observă javra ordinară, apucându-se să maseze cu furculiţa bucata de carne măcinată. „De ce-am cerut asta, că mie nu-mi place crud? De bou ce sunt!”

Cât de inofensiv suna vorba bou, atunci când şi-o adresa sieşi, faţă de javră ordinară, care continua să-l obsedeze. „Cel puţin, pe bloguri nu sunt insultat! S-a afirmat, destul de ciudat, că aş fi cel conceput în solitudine şi azvârlit în locul necuvenit, însă fără jigniri! Parcă a mai zis şi Caius că,  protejat de şuviţă ori decalotat, tot n-am legătură cu Prefectura. Asta chiar că n-are niciun înţeles! Cert este că nimeni nu mă merită!”

Pe aceste ultime frânturi de gânduri, javra ordinară izbucni în plâns. De la o masă alăturată, se strecură până la el o remarcă:

- Azi a muncit optsprezece ore, fără să se mai pişe pe el!…

.

Recomandări: Imagini, Nea Costache, Paporniţa cu vorbe, Ragnar, Schtiel, Shayna, Stropi de suflet, Teo Negura.

Dependentul

Domnului plutonier-major Onici i se aduse prânzul, în vreme ce Aurel trăgea, de vreo două ceasuri, de o cafea. De regulă, Aurel stă într-un salon diferit de al nostru, ca să nu ne indispună, însă uneori simţim nevoia să socializăm.

– Aurel! Hai să vezi ceva… – îl chemă domnul plutonier, plăcut surprins de aspectul farfuriei şi dorind să împărtăşească această bucurie vizuală.

Sosind pe dată, Aurel admise că mâncarea arată sublim. După ce se mai codi, mărturisi ceea ce presupuneam cu toţii:

- Aşa-ş mânca şi eu!

- Păi, de ce nu-ţi comanzi? – se miră domnul plutonier.

- N-am bani…

- Cum să n-ai? Doar a câştigat alegerile ăla pe care l-ai votat. Uite, noi nu l-am votat, şi ne-mbuibăm toată ziua.

Cum Onici se apucă să înfulece cu poftă, expunerea nu rămase doar una teoretică.

– Am fost un dobitoc! – îşi reproşă Aurel, cu referire la ultimele alegeri.

– De ce spui asta? – ne mirarăm. Ai fi vrut să ia Vântu poşta şi să-ţi citească corespondenţa?

– Mie tot nu-mi scrie nimeni…

- Sau, putea Iliescu să cheme minerii…

- N-are decât să-i cheme!

- Ori, cine ştie câtă şpagă ar mai fi luat Marica, de ajungeam să dăm treizeci de lei pe un pachet de ţigări…

În loc să se folosească de pedagogia subtilă, Aurel îşi aminti şi că ar fuma ceva.

– Eşti un nod de patimi! – îl mustrarăm. De ce nu profiţi de conjunctură ca să te laşi? Uite, ţigările le-ai lăsat de nevoie. La fel e şi cu mâncarea: dacă iei o hotărâre, te ţii de ea! Sau chiar nu te poţi abţine? Omul mănâncă ca să trăiască, nu trăieşte ca să mănânce!

– Exact! – admise Aurel, părând să nu fi înţeles nimic din expunerea noastră pertinentă, deşi nu excesiv de coerentă.

.

Recomandări: Adrian Voicu, Alex Mazilu, Androxa, Beţivul de cuvinte, Cristi Milla, Dana Pătrănoiu, Gabi123, Imagini, Paporniţa cu vorbe, Rokssana, Schtiel, Shayna, Supravieţuitor, Teo Negură, Theodora Marinescu, Transildania, Tu1074.

Concurs

O dată cu intrarea-n mileniul III, a prins şi-n urbea noastră obiceiul concursurilor neconvenţionale, concursuri la care, de regulă, mă aflu în juriu, dat fiind că sunt o personalitate marcantă pe plan local (şi nu numai!).

            De curând, s-a desfăşurat concursul Cel mai mare fraier, dotat cu premii în valoare de 50.000 de euro, cel mai mult revenind câştigătorului. Desfăşurarea era simplă: candidaţii aveau să ne spună o istorie pilduitoare, noi urmând să-l alegem pe principalul perdant, devenit astfel fericit câştigător.

            După ce-am ascultat sumedenie de istorisiri plictisitoare ori groteşti, cinci  naratori au prins ultima fază.

– În liceu – povesti unul dintre finalişti -, cea mai faină tipă din şcoală mi-a spus că vrea să ieşim împreună. Temându-mă să nu fie vreo farsă pusă la cale de colegi, am refuzat-o. Ulterior, am aflat că nu era nicio farsă…

„Se putea întâmpla oricui. Apoi, cui îi mai pasă de ce-a făcut unul în liceu?” – ne-am spus în cadrul juriului, candidatul obţinând 4,2 puncte.

– Eu m-am căsătorit cu una despre care mi s-a garantat că-i fecioară, iar în noaptea nunţii am luat de la ea o boală venerică – se destăinui alt concurent.

Stânjenit, căci eu le făcusem lipeala, i-am acordat tipului doar un punct, dorind să evit situaţia neplăcută de a-i înmâna premiul.  

– Mie mi s-a propus să colaborez cu Securitatea, şi-am refuzat, tăindu-mi orice cale de ascensiune – se lamentă al treilea concurent.

„Ce fraier! Într-o ţară de delatori, s-a găsit el să se dea integru!” – ne-am spus, acordându-i 5,8 puncte.

Al patrulea finalist ne mărturisi că a votat întotdeauna cu băsescu.

- Îmi place de el, că-şi bagă băsescu-n toţi! – ne mărturisi.

În aceeaşi logică, îl introduserăm – figurat vorbind – în udrea mă-si, hotărând să-i dăm premiul pe care-l merită atunci când îl vom prinde în parc.

Ultimul finalist avu o poveste interesantă, deşi revoltătoare:

- Eu am câştigat la pariuri un milion de euro şi, dintr-un impuls, am donat toţi banii Fondului de Solidaritate. Ulterior, mi-a venit scrisoare de la ANAF, şi-a trebuit să plătesc impozit pe suma de care n-am beneficiat, deoarece am omis să mă descarc, dând banii fără niciun document la mână…

Era, evident, cel mai mare fraier dintre toţi, însă şi-un bou cum mai rar poţi vedea. La unison, deciserăm să nu-i acordăm vreun premiu cretinului, promovându-l pe acela care, deşi n-a colaborat cu Securitatea, părea a se fi căit ulterior.

.

Recomandări: Androxa, Bogdan Onin, Cristi Milla, Dana Pătrănoiu, Gabi123, Imagini, Lilick, Paporniţa cu vorbe, Rokssana, Schtiel, Shayna, Supravieţuitor, Teo Negură, Theodora Marinescu.

Aglomeraţie

Am fost oarecum surprins să-l întâlnesc pe Tudose lungit tocmai pe plaja din Cannes, însă m-am bucurat că am cu cine trăncăni despre festival. Ne salutarăm scurt, căci ne-am mai văzut departe de casă, apoi întrebai:

- Cum de-ai ales Coasta de Azur?

- Am ales pe dracu! – mormăi Tudose. Naiba s-o ia de frunză! Aveam bilet la Mamaia, da’ acolo n-ai loc să arunci un ac. Şi atunci, căutând loc liber, din aproape în aproape, m-am pomenit aici!

- Mda… Eu optasem pentru Eforie Sud. Da’ tot aşa… De când a cântat udrea din fluier şi avem brand de ţară, nu mai ai loc de danezi, canadieni, norvegieni şi ruşi! Acum, pe ăştia-i mai înţelegi, că-s nordişti, dar au dat buzna şi grecii, italienii, spaniolii, franţuzii, portughezii… Ăştia n-aveau litoral? Uite aici ce linişte, ce apă curată! De ce n-ar sta la ei acasă?

- Asta e! I-a fermecat pe toţi, de nu mai avem loc în propria noastră ţară! Ca să nu mai spun că, şi din ăştia de-aici, jumătate sunt cazaţi la Costineşti… Nu zic, o fi bine pentru buget, da’ ai vrea şi tu, ca român, să mai asculţi o manea pe terasă, să iei un mic, să bei o bere… Aici… tot Nuria Rial, tot Philippe Jaroussky, toată ziua caviar, homar şi brânzeturi, aceleaşi vinuri de Sancerre sau Bourdeaux… O plictiseală! De ce naiba nu şi-au pus ăştia frunza, să dea iama la ei toţi fraierii? Şi se mai plâng că le scârţâie economia!…

.

Recomandări: Androxa, Cristi Milla, Imagini, Link-Ping, Nea Costache, Paporniţa cu vorbe, Rokssana, Schtiel, Se-cret, Shayna, Teo Negură, Theodora Marinescu, Transildania, Tu1074, Verovers.

Inaugurări

A fost o săptămână foarte obositoare!

Întâi, m-a chemat Violeta să tai panglica, deoarece şi-a spălat aragazul şi a pus câteva figurine magnetice noi pe frigider. Îmi place să tai panglici, însă operaţiunea e însoţită de discursuri, şpriţul adiacent, aprofundările de după…  Abia refăcut, am fost solicitat de Cipriana, care terminase să-şi pună gresia în baie, apoi Irina a dorit să inaugureze în mod asemănător noile jaluzele, ce lăsau lumina să pătrundă în odaie într-un mod insinuant de parcimonios. Deşi sătul de tăiat panglici, n-am putut-o refuza mai apoi tocmai pe Diana, care vroia să… mai tăiem o panglică.

Deja camarazii erau îngrijoraţi în Dinar, când le spusei că, fie ce-o fi, nu mai inaugurez nimic vreme de-o lună, de-ar fi şi să nască pisica doamnei Ionescu! Tocmai pe când eram felicitat pentru hotărâre şi luarăm al treilea sau al patrulea rând de coniac, în local apăru Tatiana.

- Nu cumva să mă refuzi! E prima dată când fac colţunaşi! Cum ar fi o mâncare nouă fără inaugurare?…

În acord cu cele făgăduite, încercai să mă sustrag:

- Adevărat, trebuie inaugurat, însă, nu văd de ce-ar trebui să vin eu să tai panglica! De ce n-o chemi pe Caterina Scarlet?…

- Aia-i o toantă! – puse Tatiana diagnosticul, destul de brutal.

- Mă rog, nu te contrazic… Da’, totuşi, cât de toantă poate să fie? Doar nu-i mare lucru să tai o panglică…

- Ştii foarte bine că nu e vorba strict de tăiatul panglicii! Este evident ce-ar spune lumea: Uite la asta, îţi dai seama ce colţunaşi a făcut, dacă-i taie panglica taman una ca Caterina Scarlet!… Da, am lăsat cu intenţie cacofonia, că aşa vor spune!

- Sau Caius… – încercai să mă fofilez.

Tatiana mă privi cu asprime, juxtapunând asprimii şi alte câteva trăiri lăuntrice negative:

- Acum mă iei la mişto? Vii să tai panglica, sau totul între noi s-a terminat?

Ce puteam face? I-am tăiat-o, până la urmă! Colţunaşii au ieşit, oricum, tare bine, iar ideea cu Caterina Scarlet pot acum mărturisi că am trântit-o la disperare, nefăcându-mi iluzii s-o conving pe Tatiana nici măcar în timp ce mă străduiam să-mi susţin punctul de vedere.

.

Recomandări: Adrian Voicu, Androxa, Beţivul de cuvinte, Bogdan Onin, Cristi Milla, Dana Pătrănoiu, Gabi123, Gând licitat, Haicăsepoate, Imagini, Lecturi recenzate, Nea Costache, Paporniţa cu vorbe, Rokssana, Răzvan Cătălin Rinder, Shayna, Supravieţuitor, Tanya, Teo Negură, Theodora Marinescu.

Filantropică

Foto: Alice Drogoreanu

.

Raul intră în Dinar cu un facies aparte, trădând mulţumirea.

- Azi am făcut o faptă bună! – ni se destăinui.

Socotind de prisos să comentăm aserţiunea, aşteptarăm în tăcere continuarea istorisirii pe care-o presupuneam sordidă. Relatarea nu întârzie:

- Mă plimbam eu astăzi fără treabă („Când te-ai plimbat tu cu treabă?” – ne întrebarăm cu toţii) şi deodată zăresc, având întipărite semnele unei apuse demnităţi, o tipă… („Că doar nu era să observi o librărie!” – continuarăm noi estimările). Părându-mi vlăguită, i-am propus să-i ofer o supă, contra unor prestări de servicii… Apatică iniţial, dama se face vineţie şi-mi spune răstit: Nu ţi-e ruşine? Lucrez în Învăţământ!… Atunci, din respect faţă de studiile efectuate, în ce domeniu or fi fost ele, că n-am întrebat, am licitat: Bine, hai că-ţi dau şi felul doi! Îmbunată subit, gagica a venit cu mine. Mai nainte ne-am despărţit, i-am zis că o s-o mai caut… Mi-era să nu se fi nărăvit deja şi, dacă o aduc în Dinar, să ceară şi-un coniac…

Fireşte, cu toţii lăudarăm mărinimia amicului, după care trecurăm la alte subiecte.

.

Recomandări: Androxa, Clipe de Cluj, Cristi Milla, Dana Pătrănoiu, Gabi123, Haicăsepoate, Imagini, Paporniţa cu vorbe, Rokssana, Schtiel, Shayna, Supravieţuitor, Tanya, Teo Negură, Theodora Marinescu, Tu1074, Zalmoxys.