Consilierul

Consilierul Mirel era indispus. Petrecuse cu preşedintele până spre ziuă la Cireşica, iar acum era mahmur. Însă nu mahmureala, împotriva căreia ştia cum să lupte, îl posomora, cât frânturi de amintiri care-l sileau să recunoască în sinea sa că a greşit.

„Nu trebuia să-l fac bou!” – îşi zise cu obidă. „În definitiv, el plăteşte, e dreptul lui să delireze… Era suficient să nu-l aprob!”

Dar, faptul era consumat.

„Cel puţin, dacă nu-i trăgeam un picior în cur, poate-ar fi uitat! Dar, ăsta-s eu, când beau devin încăpăţânat! Ei, poate mă scoteam şi cu şutul ăla, că era la înghesuială şi-au mai dat şi cei de la mesele alăturate, da’ nu trebuia să-i torn sosul de vişine în cap! Ori, cel puţin, să nu-i fi tras şapca deasupra, că puteam acum s-o arunc pe vreun chelner neatent!…”

Cătrănit, ceru încă un coniac mare şi-o ciorbă de burtă. Întremat de combinaţia lichidelor, îşi aminti de-o altă ispravă, mai gravă ca toate cele dinainte:

„Maică-mea m-a atenţionat! Orice tâmpenie ai face – zicea ea – să nu laşi nimic scris! Da’ eu, cretin, a trebuit să-i scriu muie pe haină, şi acum o să mă cunoască după scris! Că, altfel, ce dovezi avea? Îl luam pe nu în braţe şi-o ţineam pe-a mea, că nu s-a-ntâmplat nimic! Acum, adio job! Va trebui s-o fac pe disidentul şi să mă gudur pe la USL… Fută dracu mama ei, băutură!”

.

Recomandări: Cella, Dana Pătrănoiu, Gabi123, Lilli3D, Mirela Pete, Octavia Sandu, Paporniţa cu vorbe, Rokssana, Tu1074.

Misiunea

Dacă şi o pisică ce stă doar în apartament îşi doreşte, din vreme-n vreme, să iasă pe casa scărilor, din cine ştie ce spirit de aventură, este de înţeles că omul, zărind ditamai hăul împrejurul său, visează uneori să dea o raită măcar până pe Marte, pentru a avea ulterior ce le povesti prietenilor, dar şi cu ideea ascunsă că poate-o ieşi ceva din asta.

Intenţionându-se prima misiune sută la sută românească în spaţiul cosmic, întreaga biografie mă recomanda să mă ocup de proiect. Absolvent de Teologie, sunt, în plus, Vărsător, astfel că priceperea în orice domeniu este una nativă în cazul meu. Mai mult, am câştigat şi licitaţia, alegându-mă şi cu ceva mărunţiş din demers.

Primul meu gând a fost ca misiunea să se realizeze sub un brand adecvat, astfel că alăturai textului From Romania to Andromeda un interesant desen înfăţişând o pereche de iţari – subliniind specificul naţional -, o banană – ce arăta deschiderea noastră către alte culturi – şi două caise – deoarece se potriveau.

Construcţia navei a decurs fără asperităţi. Ştiind din bucătărie că, dacă n-ai unt, poţi pune margarină, iar dulceaţa de gutui se poate înlocui perfect cu gemul de prune, rezolvai cu uşurinţă toate provocările tehnice, substituind azbestul cu aluminiu, oţelul inoxidabil cu plastic şi, în general, folosindu-ne de ce aveam, ca să nu risipim inutil fondurile alocate proiectului şi să ne rămână ceva şi nouă. În final, l-am recomandat pe Tudose spre a fi pionierul nostru spaţial, date fiind datoriile acestuia la întreţinere, astfel că pentru el era tot aia.

Lansarea trebuind să aibă loc pe 8 octombrie, la orele 11,35, întârziarăm puţin, deoarece Vali fusese la un chef. Spre seară, totul era în regulă, astfel că naveta porni.

- Cu bine, Tudose! – exclamară câţiva vecini de-ai cosmonautului. Ai fost un om de treabă!…

Deşi puţini se aşteptau, dat fiind că înlocuiserăm oxigenul lichid cu motorină, peste doar opt luni naveta revenea cu succes din misiune, cel puţin la reintrarea în atmosferă Tudose fiind în viaţă, deoarece a vorbit cu mine pe mobil.

- Aţi văzut, bă, că a mers şi aşa? – îi întrebai pe colegii care, în timpul pregătirii misiunii, se arătaseră sceptici.

.

Recomandări: Carmen Amza, Clipe de Cluj, Cristi Milla, Lecturi recenzate, Lilli3D, Paporniţa cu vorbe, Rokssana, Shayna, Teo Negură.

Ancheta – 6

6.

Pe la al nu se ştie câtelea coniac, pisicile începură o discuţie principială:

- Eu n-am reuşit să pricep – spuse Oleg – cum vine treaba cu separarea puterilor în Stat…

- Păi, e simplu! – răspunse Nataşa. De pildă, este puterea legislativă, adică legiferezi că rozătoarele sunt abominabile şi trebuie stârpite. Apoi, vine puterea judecătorească: le judeci şi, pe cale de consecinţă, le condamni. Urmează puterea executivă, adică le execuţi, sau, cum greşit se spune adeseori, serveşti masa. La sfârşit, vine a patra putere în stat, adică presa, şi te apreciază pentru râvna depusă ori, după profilul ziarului sau al postului, îţi urează să-ţi fie de bine!

- Aici nu înţeleg! – insistă Oleg. Bun, cu presa am priceput, da’ celelalte trei le facem tot noi…

- Da, însă separat! Că nu legiferezi, condamni şi execuţi în acelaşi timp!

- Şi când le arestezi, ce e? – interveni şi Taras. N-ar trebui să se discute şi despre puterea poliţienească?

- Ăla-i divertisment – aprecie Nataşa. Mă rog, i se poate spune şi a cincea putere în Stat, dar astea-s simple etichetări, nu contează prea mult…

- Dar, cum s-ar putea explica sintagma drepturile rozătoarelor? – plusă autopsierul.

- Simplu! De câte ori au de-a face cu noi, le respectăm drepturile, în sensul că facem Dreptate. Că drepturile derivă din dreptate. Evident, dacă sunt nemulţumite, pot depune plângere la cea mai apropiată secţie de poliţie, însă până acum n-a fost cazul…

- Ar fi şi destul de dificil să depui plângere când te dizolvi în sucul gastric al vreunui motan – observă Vasea.

- Ce să-i faci? Asta e! Avantaje şi dezavantaje… – conchise detectiva.

- Şi care-ar fi avantajele? – păru surprins autopsierul Oleg.

- Avantajul e că ne săturăm! – veni lămurirea.

În timpul acestor explicaţii pertinente, un şoricel intră în cafenea şi-l abordă pe comisarul Taras:

- Aici rulează filme cu Tom şi Jerry?

- Nu, nu aici. Aici e cafenea, filmul este la cinematograf.

- Şi cinematograful unde-i? – insistă şoricelul.

- Drept înainte! – răspunse Taras, dându-i drumul pe esofag.

Colegii-l mustrară pe dată:

- Ce faci? Trebuia interogat înainte, poate ştia ceva despre asasinat!…

Taras îşi dădu urechile pe spate, cu sensul: „Acum, asta e!”, apoi improviză un răspuns:

- Mai găsim şi alţii…

Totuşi, era un abuz în serviciu, iar aceasta o ştia şi comisarul. Firesc ar fi fost să interogheze rozătoarea, aflând unde e locul de întrunire a conspiratorilor care vizionează filme interzise, de propagandă favorabilă infractorilor. După cum procedează adeseori şi bipezii, Taras căută să mute centrul de greutate:

- Aşa ar merge un absint după şoarecele ăsta!…

.

Recomandări: Carmen Amza, Dana Pătrănoiu, Gabi123, Gabriela Savitsky, Lilli3D, Paporniţa cu vorbe, Ragnar, Rokssana, Shayna, Teo Negură.

Ancheta – 5

5.

Autopsierul Oleg veni în Le Chat Noir gata beat. Cum explică mai apoi, după cercetarea cadavrului se mai întâlni cu câţiva foşti colegi de şcoală şi, cum se întâmplă de obicei, luă birturile la rând.

- Poate după obiceiul tău – observă Nataşa -, că eu ştiu să mă fac mangă într-un singur local într-o zi, nu toate felinele sunt frivole!…

- Mă rog – admise Oleg, nepăsător. Bă, voi l-aţi auzit pe Fumuriu ce tâmpenii vorbeşte? Cică, pisica este substantiv de gen neutru… O pisică – doi pisici… Hî, hî, hî!

Toţi îşi dădură seama că râsul autopsierului este unul forţat. I-ar fi fost mai pe pofta inimii să râdă firesc, hă, hă ,hă!, – însă, de când preşedintele a compromis acest mod de-a râde, toţi motanii cu oarecare educaţie evitau să se asemene cu golanul năpârlit, cum era gratulat alesul naţiunii de către aceeaşi naţiune.

Socotind că spusa ministrului Fumuriu va fi dată în reluare, comisarii-i solicitară lui Albert să pornească televizorul.

- Pune-l pe Felina 3, că pe Cotoi 1 dă doar tâmpenii! – mai strigă Vasea.

Cum viaţa pisicească este una tumultoasă, postul Felina 3 prezenta o declaraţie nouă, aparţinând mâţei Elba, fiica preşedintelui năpârlit. Elba era, desigur, o poreclă, aluzie la bateriile fabricate în Timişoara, urmărindu-se o apropiere între mâţâită şi-o maşinărie care merge pe baterii, cu sugestia că individa ar fi o creatură nedesăvârşită, mai mult artificială decât vie. Elba tocmai explica unei reportere:

- Este pisici care vrea să vorbeşte cu tine şi pisici care nu vrea să vorbeşte cu tine… Dar, în vreme ce mulţi dintre noi abia edităm mieunături, tata editează miorlăieli!

- Futu-ţi litiera cui te-o editat! – izbucni Taras, scârbit.

- Şi ce mai ştii despre şoarece? – îl întrebă Nataşa pe Oleg, căutând să schimbe subiectul.

- Păi, este-o rozătoare dăunătoare, transmiţătoare de boli şi, în plus, extrem de plodicioasă… – răspunse autopsierul.

- Mda, asta ştim şi noi! – interveni Vasea. Colega te întreba despre victimă…

- Aaa, ăla? E mort.

- Şi asta ştiam. Însă, care e cauza decesului?

- Nu-i mai bate inima. Sângele nemaicirculând, creierul încetează de a fi oxigenat şi se instalează…

- Lasă astea! A fost omorât? – punctă Taras.

- Presupun. După dantură, părea relativ tânăr. Oricum, e mort de mai mult timp, nu mai e bun de mâncat!

- Otravă? – propuse Nataşa o soluţie.

- Nu cred, că n-avea spume la bot şi nici limba neagră…

- Vreo împunsătură de ac?

- N-am observat…

Nataşa se gândi o vreme şi expuse cazul aşa cum îl percepuse ea:

- Aşadar, avem şoarecele A decedat. Nefiind strivit ori sfâşiat, e limpede că nu i-a făcut felul nici vreun biped, nici vreuna de-a noastră. Înseamnă că a fost lichidat de semeni de-ai săi. Acum, dacă şoarecele A este ucis de şoarecele B, poţi să-l prinzi pe B, îl îngurgitezi, şi-ai rezolvat cazul, întronând Dreptatea. Dar, e o dreptate parţială şi insuficientă. Însă, dacă şoarecele A este victima unui complot, sau a unei răfuieli între bandele de rozătoare, vinovaţii sunt puzderie şi, pentru a-i deconspira…

- Tocmai am lucrat la Teoria Conspiraţiei – interveni patronul Albert, enervându-i pe toţi.

.

Recomandări: Ana Veronica, Cristi Milla, Gabi123, Mirela Pete, Nea Costache, Paporniţa cu vorbe, Rokssana, Shayna, Teo Negură.

Ancheta – 4

4.

 

 

La începutul mileniului trei, pisicile trăiau intens, mergând la şcoală de pe la şase luni şi studiind aproape un an, după care-şi susţineau probele pentru absolvirea Bacalaureatului. Dacă, la început, pisicile cu bacalaureat se bucurau de-o preţuire aparte, după ce motanul Fumuriu ajunse, fără bacalaureat, ministru al Educaţiei şi Cercetării, mulţi pisoi îşi ziseră că şcoala-i doar o fandoseală şi zelul pentru învăţătură se diminuă.

În şcoală se studiau mai multe discipline, precum Torsul, Vânătoarea, Religia, Mieunatul (morfologia şi sintaxa), Nutriţia, Igiena şi Sportul. După un an de studii, elevul putea opta pentru două discipline din care să-şi susţină Bacalaureatul.

Nataşa îşi aminti cum, în timpul şcolii, se simţi atrasă de două obiecte oarecum contradictorii: Religia şi Vânătoarea.

Multe săptămâni se gândi la adevărurile profunde, transmise prin Tradiţie, despre viaţa fericită pe care o duceau pisicile in illo tempore. Create după chipul şi asemănarea Divinităţii, se zbenguiau într-o natură diafană şi incoruptibilă, avându-l pe posse non mori ca pe un dat pe care aveau să-l dezvolte până la fixarea în veşnica existenţă fericită. Atunci veni şoarecele – cea mai neruşinată dintre vieţuitoare – şi le şopti primelor feline: Nu vă vine, câteodată, poftă să mai haliţi şi ceva bun? Dar, Igor, primul motan, îi răspunse ferm: Pleacă, băi, spurcăciune, cu intrigile tale, că n-am ajuns noi să ne luăm după o rozătoare! Din nefericire, bipezii n-au fost la fel de înţelepţi şi, din pricina lor, răul a intrat în lume, diafanul devenind grosier, iar pisicile au tras-o şi ele, măcar că n-aveau nicio vină. De atunci, orice felină este rezervată faţă de bipezi, pe care-i socoteşte slujitori – de cele mai multe ori – nevrednici, şi detestă rozătoarele, care le-ar fi dorit căderea. De aici, firesc, pasiunea pentru Vânătoare, deşi Religia învaţă că ori de prinzi şoarecele, ori de nu-l prinzi, toate sunt deşertăciune în starea de cădere, şi aşa va fi mereu până când lumea nu se va înnoi.

„Deşertăciune sau nu, e mai fain să-i prinzi!” – concluzionă pisica, intrând iniţial în Poliţie.

Chiar dacă, aşa cum s-a dedus, pisicile nu făceau cine ştie ce şcoală, existau unele exemplare cu înclinaţie către Ştiinţă, aşa cum era Albert, patronul cafenelei Le Chat Noir – locul de întâlnire al comisarilor, agenţilor şi detectivilor particulari, chiar dacă în local mai intrau şi interlopi.

Nataşa îi găsi pe cei doi foşti colegi ai săi, Vasea şi Taras, alături de patron. Acesta făcuse cinste cu un rând de coniac, aşa că se simţea îndreptăţit să sporovăiască:

- După circa patru luni de cercetare, mi-a picat fisa: Energia este egală cu masa ori viteza luminii la pătrat!

- Adică? – întrebă Nataşa, mai mult de dragul conversaţiei, observând că cei doi comisari se gândesc la altceva.

- Adică, o pisică dacă vrea să aibă energie, trebuie să ia masa cu regularitate!

- Şi cu lumina ce-i?

- Păi, e mai fain să haleşti pe lumină, ca să şi vezi ce mănânci! – explică Albert.

- Bun, da’ de ce zici că viteza luminii?…

- Păi, lumina vine cu viteză, nu? Apeşi întrerupătorul şi… pac! Se face lumină în toată încăperea…

- Mda… Şi de ce la pătrat?

- Păi, lumina nu merge doar pe o direcţie, ci se răspândeşte pe lăţime şi pe lungime, deci poţi imagina un pătrat… Sau, mă rog, un cerc, da’ orice pătrat se înscrie într-un cerc, aşa că-i tot aia…

- Şi înălţimea? – obiectă Nataşa, deprinsă cu analizele temeinice. Că lumina merge şi-n înălţime, dovadă că putem vedea muştele de pe tavan…

Aici, Albert o cam sfeclise. Dacă şi-ar fi schimbat formula, spunând la cub, nu era sigur că aceasta nu ar atrage consecinţe nedorite. În cele din urmă, mai dădu un rând şi recunoscu că a luat formula de-a gata de pe o bucată de ziar găsită la closet. Apoi, ruşinat oarecum, se retrase la bar.

- Slavă Domnului! – făcu Taras, pe care-l plictiseau discuţiile ştiinţifice. Trebuie să vină şi Oleg, autopsierul, să vedem ce ne poate spune nou despre cazul şoarecelui mort…

Nataşa propuse ca, până să se apuce de treabă, să comande nişte fructe de mare.

- Măcar atât o fi valabil din ce-a spus Albert, că nu-i bine să sărim peste mese!…

.

Recomandări: Carmen, Carmen Amza, Cristi Milla, Dana Pătrănoiu, Paporniţa cu vorbe, Rokssana, Shayna, Supravieţuitor, Teo Negură, Tu1074.

Ancheta – 3

3.

 

 

Migas era doar o poreclă, ministrul de Interne numindu-se asemănător. Dracii de motani din subordine, însă, îl apropiară de legendarul rege Midas, spunând că, după cum acela preschimba tot ce atingea în aur, Migas transformă întreg mediul înconjurător în căcat.

„Dacă ne-am lua după bou, am ajunge să ne mănânce şoarecii!” – îşi ziceau între ei comisarii şi agenţii, când ieşeau la câte-o bere. În replică, ministrul îşi etichetă subordonaţii drept o gaşcă de beţivani. Aceste contre făceau, evident, deliciul presei, care le mai şi exagera uneori, din lipsă de alte subiecte, mai interesante.

În afară de Migas, boul sifilitic ori Apis, ministrul mai era poreclit şi Rozătoarea, circulând zvonul că ar avea mamă iepuroaică. Era, însă, mai mult un zvon, pornit se pare de la configuraţia sa asemănătoare cu a unui hârciog şi de la un defect al danturii. Cum binevoitori care să-i aducă la cunoştinţă toate aceste vorbe se găseau din belşug în minister, Migas devenea adeseori depresiv, izbucnind la adresa felinelor din subordine:

- Sunt nişte branconieri, care nu ştiu să facă altceva decât să branconeze! Da, asta fac ei! Branconează!…

De câteva ori îi expedie şi pe reprezentanţii sindicatului cu formula:

- Nu stau la discuţii cu branconierii! Vreau o instituţie fără branconaj!

Cum aceia veniseră oricum doar formal, ridicară din umeri, îşi înfoiară cozile şi-l dădură dracului.

- Hai, dacă ne-ar face corupţi, n-am zice nimic, pentru că suntem! Dar, care-i felina să nu se lase coruptă? Însă, braconieri? Ce-am braconat noi? Că doar nu vânăm pe moşia lu’ tac-su!…

De regulă, aceste observaţii se încheiau cu câte-o concluzie de bun simţ:

- Dă-l în mă-sa de prost!

Este de la sine înţeles că treaba în inspectoratele şi secţiile de Poliţie mergea de la sine, coordonarea ministerului fiind una doar teoretică sau nici măcar atât. Adevărat, Migas ameninţa permanent cu restructurări, însă exista oricând posibilitatea de-a trece în sectorul privat, aşa cum o făcuse şi Nataşa. Multe pisici, însă, preferau să mai socializeze cu colegii de secţie, ezitând să îmbrăţişeze ferm munca de detectiv particular, tocmai la gândul că aceasta preschimbă poliţistul prietenos într-un însingurat mizrodent[1].

Primind la minister tone de plângeri din toată ţara, Migas se simţi copleşit. „N-am timp să citesc nici romanele lui Vania Usca, şi ăştia ar vrea să le citesc toate tâmpeniile lor!” – îşi zicea cu obidă. Din fericire, consilierul Ciornei ştia să rezume:

- Cei mai mulţi reclamă faptul că suspecţilor nu li se spun drepturile…

Pe dată, Migas dispuse să se trimită o circulară prin care cerea imperativ ca reţinuţilor să le fie citite sau rostite drepturile. În teritoriu, poliţiştii se amuzară grozav, iar când prindeau câte-o rozătoare îi recitau la mişto:

- Ai dreptul să taci sau să turui, să te caci pe tine ori să încerci să fugi, că-i tot aia şi eşti halit oricum!

---

[1] Urâtor de rozătoare.

.

Recomandări: Bogdan Onin, Caius, Gabi123, Link-Ping, Paporniţa cu vorbe, Rokssana, Răzvan Cătălin Rinder, Shayna, Teo Negură, Theodora Marinescu, Verovers.

Ancheta – 2

2.

 

 

Chiar dacă circulă vorba „se crapă de ziuă”, Nataşa nu avu parte de gradaţia fenomenului, ci se deşteptă în plină lumină, pe la opt dimineaţa. „Ce caut pe dulap şi, încă, cu fereastra larg deschisă?” – se întrebă, dându-şi seama că în ajun le-a cam amestecat.

Un vertij şi sentimentul că are omoplaţi o făcură să încerce un exerciţiu mistic pe care chiar ea l-a inventat. Căută să-şi vizualizeze doar coada, apoi să se facă toată una cu aceasta şi să se înfoaie-n adierea unei brize închipuite. Concentrată astfel, se relaxă, putând privi lumea mai limpede.

Dacă îşi dorise oarecând să lucreze în Poliţie, după scurt timp părăsi instituţia, devenind detectiv particular. În linii generale, e cam aceeaşi treabă de făcut, adică perpetua confruntare cu infractorii care fojgăie căutând să roadă câte ceva, însă nu mai trebuie să se încadreze într-un program rigid ori să dea rapoarte plictisitoare după fiecare acţiune. „Ce să mai raportezi? Ai prins şoarecele călcând pe bec? Să-mi fie de bine şi altu’ la rând! Da’ nu se gândeşte nimeni că, poate, ar prefera şi poliţistul un plic de Whiskas sau o stridie!…”

Noua muncă o scutea pe pisică de semnarea condicii şi de discuţiile cu şefi rigizi care, nemaifiind buni ca motani, îşi găseau satisfacţia scornind ce mizerii să le mai facă subalternilor, după cum prea puţin se mai sinchisea de dobitociile ministrului de Interne, care doar teoretic era îndreptăţit să-i ceară socoteală. O dată, de fapt, chiar îi ceruse un raport detaliat, în urma unei razii ce se lăsase cu un număr cam mare de victime colaterale. „Poate nici n-o fi aşa cretin, da-l călăreşte şi presa…” – îşi zise, şi începu să scrie:

„Viaţa şoarecelui nu este oare de o sută de ori prea lungă, pentru a ne permite luxul de a ne plictisi? – (Friedrich Nietzsche). Domnule ministru Migas, aşa cum a spus-o şi gânditorul german citat…”

Evident, Migas dezertă de la primele rânduri şi dădu un comunicat de presă vag, de genul: „Se va acţiona cu energie pentru ca aglomeraţiile de rozătoare, în conformitate cu tratatele la care ţara noastră a aderat…”

După cum ministrul n-a putut parcurge raportul Nataşei, la fel, nicio vietate cu scaun la cap nu i-a citit integral comunicatul, alcătuit într-o înfiorătoare limbă de pătrunjel, cum numesc pisicile textele încropite doar ca să înşire vorbe goale, deşi pompoase. Expresia vine de acolo că nu există pisică doritoare să mănânce pătrunjel, chiar dacă-i recunoaşte acestuia un oarecare rol decorativ.

Pisica zăcu încă pe dulap, indecisă. „Să mă spăl, sau să mănânc ceva bun?” În frigider mai avea o bucată de homar din ajun şi, măcar că nu-şi amintea prea bine pe unde colindase, nu uită de crustaceul gătit în vin. Pe când îşi spuse că se poate spăla şi mai târziu, fu sunată pe mobil.

„Taras! Ce-o mai vrea şi ăsta?”

Măcar că nu era în cea mai bună formă, fostul coleg o chema către noi aventuri.

- Mă cam doare capul… – căută pisica să se sustragă unei ieşiri intempestive în oraş.

- Mergem undeva să ne dregem înainte – pledă motanul. Hai, că-s şi cu Vasea!

.

Recomandări: Androxa, Cristi Milla, Dana Pătrănoiu, Gabi123, Gabriela Elena, Nea Costache, Paporniţa cu vorbe, Ragnar, Rokssana, Shayna, Teo Negură.

Ancheta – 1

1.

 

 

Comisarii Taras şi Vasea, ca mai toţi motanii, nu prea aveau chef de muncă. Noaptea ce trecu fu una plină de tumult, Taras urmărind o pisică pe acoperişuri, iar Vasea luptându-se cu un purice. Deşi chemaţi la un nou caz, născoceau motive să amâne ieşirea pe teren.

- Doar tot timpul mor şoareci, ce dracu mai vor? – bombăni Vasea.

Colegul său căscă aprobator, apoi zise într-o doară:

- Mda, da’ acum cică ar fi fost lichidat de unul de-al lui, că altfel era strivit cu totul sau halit…

- Păi, e un şoarece mai puţin! Care-i problema?… – se făcu Vasea a nu înţelege.

- Problema e că trebuie să facem dreptate! – punctă Taras, deşi avea tot atâta chef  să-şi mute coada ca şi colegul său. Dacă nu intervenim, cine ştie ce ticăloşii mai pun ăştia la cale! Ştiai că ieri au ros cablurile electrice acasă la ministrul de Interne? Au murit vreo cinci electrocutaţi…

- Şi boul?

Boul era, evident, ministrul, după cum îl numeau toate pisicile din secţie. Corcitură de viezure cu iepuroaică, ministrul avea mutră de hârciog şi o minte de codobatură. Pentru neiniţiaţi, amintim că, pentru pisici, codobatura reprezintă etalonul de prostie, deşi asocierea de idei prin care s-a ajuns la această echivalare ne scapă.

- Boul chiar era în vană, şi-a orbecăit prin casă plin de clăbuci…

- Hi, hi! – făcu Vasea. Da’ de unde ştii?

- E postat pe YouTube.

- Ei, dacă a fost şi filmat, încă şi la el acasă şi pe-ntuneric, e clar că n-a fost o întâmplare, ci premeditat! Normal, şoarecii au căzut de papagali…

Precum codobatura, nici papagalul nu este socotit de feline tocmai un intelectual rasat.

- Na, mergem? – trecu Taras la partea neplăcută a chestiunii.

- Zic să mai zăbovim… – propuse celălalt comisar. Şi-aşa, dacă se va scrie vreodată despre noi, va trebui să mai facem una-alta, să aibă şi autorul ce povesti în primul capitol, că doar n-o să-l lase de cincisprezece rânduri, în care n-a zis mai nimic, decât cum stăteam noi la birou robiţi lenei… Că, dacă începem acţiunea, iese capitolul prea lung…

Taras se gândi o vreme, apoi găsi soluţia:

- Să facă descrierea biroului! Hai! Că, dacă începem să ne lălăim, iarăşi ne prinde noaptea aici!

Fără prea mult entuziasm, motanii porniră să-şi facă cercetarea pe teren. Cât despre birou, nu prea ai ce descrie la el. Un birou ca toate birourile! În plus, cine mai citeşte astăzi descrieri, când toţi vor dialoguri sau acţiune?

.

Recomandări: Carmen, Gabi123, Imagini, Mirela Pete, Răzvan Cătălin Rinder, Rokssana, Schtiel, Shayna, Theodora Marinescu, Tu1074.

Ceafa

Copiii chicoteau amuzaţi, căci era prima oară când levitau. Singur Viorel stătea posomorât şi, oricât se concentra, nu se ridica nici cât un fir de păr de la duşumea. Curând, îl observă şi doamna Damian.

- Viorel! Tu de ce nu levitezi?

- Nu pot! – răspunse băiatul.

Cum gras nu era, deşi n-ar fi fost nici acesta un impediment, doamna se gândi că poate face pe nebunul.

- Ei, nu poţi! Doar v-am explicat cum se face…

- Încerc, da’ nu merge!…

Convinsă că, în loc să fie atent la explicaţii, Viorel se gândise la naiba ştie ce, doamna Damian îl examină. Băiatul, aşa cum o afirmase, reţinuse teoria. Totuşi, când să o aplice, ioc levitaţie!

- Ai un şase, că ai mai zis ceva, totuşi… – mormăi doamna. O să levitezi tu când mi-oi vedea eu ceafa!… – adăugă femeia, mai mult pentru sine.

Băiatului îi păru de neînţeles expresia. „Adică, ce vrea să spună? Nu-şi vede oricine ceafa oricând doreşte? Că eu zăresc orice-mi propun, nu doar ceafa…”

Prudent, copilul îşi păstră sieşi aceste observaţii, socotind că-i bun şi-un şase, de vreme ce este notă de trecere.

.

Recomandări: Cristi Milla, Dana Pătrănoiu, Gabi123, Paporniţa cu vorbe, Rokssana.

Toamnă înmiresmată

Foto: Mariusica

.

Ca şi-n anii trecuţi, începutul toamnei determină reorganizarea comunităţii noastre din Dinar.

- Cu ce preţuri anunţă ăştia la întreţinere, am pus-o! – atenţionă domnul plutonier-major Onici. Trebuie să facem ceva din vreme, altfel o să mâncăm doar grătare şi-o să bem bere Gösser…

Cum e posibil ca unii cititori să nu înţeleagă ce-ar fi rău în asta, amintesc detaliul că noi nu mâncăm minuturi şi nu bem banalităţi!

- Păi, eu m-am debranşat – intervenii – şi mi-am convins vecinii ca, dacă vor ajutor pentru încălzire, să-mi dea mie televizoarele color, maşinile de spălat, frigiderele, covoarele, tablourile şi bijuteriile. Cred că-mi deschid un magazin la parter, că n-am ce face cu toate…

- Nu de tine-i vorba! – obiectă domnul plutonier. Tu te-ai descurcat întotdeauna, dar aici mai sunt şi alţii… Caius, de pildă! El din ce-o să-şi achite consumaţia?

Caius ridică din umeri, îngândurat. Domnul Onici, însă, nu pusese întrebarea doar retoric, continuând pe dată:

- Auzi, Caius!… Tu nu te-ai săturat de solitudine şi – implicit – de labă?

Camaradul răspunse doar printr-un gest, ce-ar putea fi echivalat prin: „ba, m-am cam săturat!”.

- Uite – reluă plutonierul -, m-am gândit să-ţi facem lipeala cu Ileana. E frumoasă, tânără, doar treizeci şi ceva de ani, urmăreşte Antena 3…

- Şi din punct de vedere…? – dori Caius să afle.

- Cu aia n-ai de ce să-ţi faci griji, toţi au lăudat-o!

Aflând că nu-i doar o simplă saltea, Caius se arătă dispus să afle detalii.

- Păi, ce detalii mai vrei? Lucrează în avocatură, aşa că-i ocupată mai toată ziua şi-o să avem şi timp şi bani de Dinar… – conchiserăm noi, impunând decizia unei întâlniri cu Ileana.

Totul păru să meargă bine o vreme, iar noi nu mai lăsam să treacă o zi fără caviar. Apoi, pe nepusă masă, Caius ne păru îngândurat.

- Acum, ce dracu ai? – îl întrebă Raul.

- Cu Ileana… Nu ştiu… dar îmi pare neatrăgătoare… Mereu îşi ia bluze largi, ca să-şi mascheze burtica…

- O fi balonată – opină Teodosie. Dă-i Activia…

- I-am dat, dar asta a generat alte neajunsuri… – mormăi cusurgiul nostru coleg.

- Ete, scârţ! – se enervă domnul Onici. Acum, ai vrea şi bani de Dinar, şi să-ţi miroase frumos în casă! Cu nazuri din astea, o să ajungi ca Aurel, să mănânci numai langoşi!

În vreme ce Aurel roşi, Caius se reculese, spunându-şi că, cel puţin până la ieşirea din criză, convieţuirea cu Ileana este cel mai bun aranjament, gând asupra căruia consimţirăm cu toţii.

.

Recomandări: Cristi Milla, Gabi123, Imagini, Lilli3D, Rokssana, Shayna, Teo Negură, Theodora Marinescu.