Avantaje

- Şi care-i treaba? – îl întrebă domnul plutonier-major Onici pe Tudose, după ce acela turui vreo jumătate de ceas.

- Păi, e naşpa! – recapitulă Tudose. Oamenii vor să rămână judeţele aşa cum au fost…

- Vor pe naiba! În ce mă priveşte, ştii că am zis întotdeauna de preşedinte că îl bag undeva – ca să mă exprim eufemistic – şi de boc, lucruri asemănătoare, da-n privinţa noii împărţiri teritoriale le dau dreptate!

- De ce? – ne mirarăm cu toţii, luându-i oarecum partea lui Tudose.

- Păi, să luăm un exemplu: trebuie să pleci din Timişoara la Craiova. Înainte – de fapt, chiar şi azi încă -, trebuia să străbaţi judeţele Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, şi încă mai aveai până la Craiova, după ce-ai intrat în Dolj! Acum, ţac-pac!, ieşi din Vest, treci în Sud-Vest şi-ai ajuns… Sau, în tren te dai în vorbă cu o gagică… Normal, la un moment dat, o întrebi de unde e. Focşani – zice tipa. Tu, habar nu ai unde-i aia şi-o întrebi de judeţ. Ea zice că Vrancea şi te-a lămurit buştean, că ai auzit de Vrancea cum ai auzit şi de Focşani! Dar dacă-ţi spune că-i din Focşani – Sud-Est, imediat te prinzi că-i de pe undeva din sud-est! Nu? Ori, puteai întâlni altă damă. Suplă, forme apetisante, gureşă… Pe tren, numa’ bună! Şi-ţi zicea că-i din Alexandria. Pentru tine, ca şi cum ar fi fost din Viena, şi te mai pomeneai combinat cu ea şi făceai ulcer după câteva luni! Acum, dacă-ţi spune Alexandria – Sud, imediat cuvântul sud te aduce la realitate şi te rezumi la o splendidă-aventură, vorba lui San Juan de la Cruz, fără să-i mai deguşti bucatele…

Argumentele păreau solide, deşi pe undeva vădeau un punct slab. Prin anii ’80 ai secolului trecut, da, ar fi avut dreptate! Dar, în ultimul timp, chiar dacă-ţi spune una că-i din Sibiu, imediat dai un search pe Google şi afli că-i în judeţul Sibiu! Plus că-ţi arată şi cam pe unde vine. E-n Centru, cum am zice noi azi.

.

Recomandări: Cristi Milla, Gabi123, Gabriela Elena, Lili3d, Mirela Pete, Paporniţa cu vorbe, Rokssana, Supravieţuitor, Tu1074.

Inaugurare

N-ar avea niciun farmec ca, având tutun şi aparat de rulat ţigări, să savurezi aceasta în solitudine. Aşa că, după ce-am făcut două ţigarete acasă, spre a fi sigur că-mi ies, am plecat la Sabres. Cerui ospătarului homar şi vin vechi, apoi mi-am scos ustensilele şi, mimând dezinvoltura, pornii să-mi rulez o ţigară.

- Ce beliţi ochii, n-aţi mai văzut aparat de făcut ţigări? – întrebai consumatorii de la mesele alăturate, deoarece devenisem centrul atenţiei. Eu doar din astea fumez… – plusai.

- Vezi, că strici foiţa! – îmi atrase atenţia un individ.

- N-ai tu treabă cu foiţele mele! Asta era cu defect de fabricaţie… – improvizai o scuză.

A doua ţigaretă îmi reuşi, însă n-o găsii prea gustoasă. M-am arătat, în schimb, cât se poate de satisfăcut. Chiar şi homarul a părut delicatesă mai mult când a fost să achit nota de plată.

.

Recomandări: Clipe de Cluj, Dragoş Sorin Nicula, Gabi123, Gabriela Savitsky, Lili3d, Paporniţa cu vorbe, Rokssana, Shayna, Supravieţuitor, Theodora Marinescu.

Optimism

N-ar mai fi fost oarecând într-o ţară un preşedinte Roşu, însă, spunând acela ba că-i popular, ba liberal, ba creştin-democrat, unora le părea a fi oranj, iar alţii-l vedeau de tot căcatul, însă n-o afirmau public, din pricina amenzilor CNA.

Şi băgă de seamă preşedintele Roşu că în ţara sa dispăruse optimismul, nu în sensul că ar mai fi fost multe altele, ci în acela că optimism nu mai era. Se făcuse ca şi cum nişte găozari de zmei ori nişte păsărici de zgripţuroaice l-ar fi subtilizat. Această situaţie îl posomorî şi-l făcu să pară asemenea unui mădular decalotat, dar asta nu readuse optimismul, ci dimpotrivă.

„Fără pensii parcă mai merge, fără ajutor social e chiar indicat, fără lefuri – iarăşi – te mai descurci, da’ fără optimism prea bate la ochi, de ne vede dracului şi Europa!” – îşi zise el şi, sfătuit de-un consilier discret, dădu de ştire în republică:

Cel care va reuşi să readucă optimismul va primi o treime din Ţară şi pe mezina mea de soţie!

Deşi oferta putea părea tentantă, singur prinţul Trubeţkoi se oferi să readucă optimismul. Numele-i displăcu preşedintelui Roşu, dar nu avu ce face. Disconfortul spori atunci când acela puse condiţii:

- Eu readuc optimismul, da’ cu balcâza de fii-ta n-am ce face, prefer să mor onanist!

- Dar, editează propoziţii! – făcu şocat tatăl.

- Să i le spună lu’ mă-sa! Altceva: Dacă nu reuşesc, ce se va întâmpla?

- Atunci, te îmbulinez de nu te vezi, ajungi mai rău ca Ioana Maria Vlas!

- Perfect! – încuviinţă voinicul. Da’ şi eu, dacă fac ce m-am legat, o să-ţi trag treizeci de picioare-n cur la o oră de maximă audienţă, şi te las, în schimb, cu Ţara întreagă…

„Nici ăsta n-o vrea! M-am legat s-o sparg în cinci, da’ nu reuşesc nici în două! Câte nu fac eu pentru popor, căca-m-aş în optimismul lui!” – îşi zise preşedintele cu obidă, dar acceptă condiţiile, neavând încotro.

Abia se parafă înţelegerea că – în conformitate cu sondajele de opinie – optimismul crescu cu 7,2%.

.

Recomandări: Dana Pătrănoiu, Gabi123, Gabriela Savitsky, Lili3d, Paporniţa cu vorbe, Rokssana, Schtiel, Shayna, Supravieţuitor, Teo Negură, Theodora Marinescu.

Onoare

Domnul plutonier-major Onici l-ar fi trimis pe Aurel după ţigări, însă n-avea decât bancnote de o sută. Alese una, dar nu prea-i venea să i-o dea colegului pe mână.

- Bă, da’ nu fugi cu banii!

- Pe cuvântul meu de pedelist că aduc restul! – se jură Aurel.

După o astfel de făgăduinţă, preferarăm să-l trimitem pe Caius, dar asta însemna că-şi poate lua şi lui un pachet, aşa că urma să fumăm mai puţin. Însă, altfel, ar fi trebuit să ne ducem chiar noi, şi nu prea îţi vine, pe la al patrulea coniac, când discuţia tocmai a luat o turnură interesantă.

.

Recomandări: Gabi123, Imagini, Mirela Pete, Octavia Sandu, Paporniţa cu vorbe, Rokssana, Schtiel, Teo Negură, Verovers.

Experienţă mistică

Foto: Dan Mihai Popa

.

Cum suferinţele lui Aurel legate de Marieta, femeia visurilor sale, păreau a fi fără de sfârşit, am decis, cei câţiva care frecventăm Dinar, să le punem capăt într-un fel, deoarece lamentaţia perpetuă a convivului devenise nu doar plictisitoare, ci de-a dreptul agasantă. Astfel, i-am recomandat să se unească cu obiectul pasiunii sale pe calea mistică, propunându-i un exerciţiu şamanic (sau naiba ştie de care, căci l-am născocit ad-hoc). Se spune că, dacă petreci noaptea cufundat într-o apă curgătoare, invocând numele persoanei la care râvneşti cu ardoare lăuntrică, acea persoană va veni negreşit să te caute. Desigur, dumneavoastră aţi înţeles că aşa spuneam noi, dar important era să nu înţeleagă şi Aurel acest amănunt. Din fericire, s-a agăţat de propunerea noastră. Începutul călduros de Octombrie îmbia, de altfel, la experiment.

Aşa cum iniţiaţii o ştiu, iar Aurel avea să o afle de la noi, acţiunile oculte reuşesc doar dacă alegi cu multă chibzuinţă locul. De aceea, am socotit util ca amicul nostru să se exercite în râul ce străbate urbea, – firesc, de vreme ce este singura apă curgătoare de care dispunem – dar undeva mai la periferie, pentru a nu fi perturbat de zgomotul oraşului. Desigur, altceva urmăream, şi anume poziţionarea lui Aurel dincolo de staţia de epurare, unde apa râului e plină de felurite dejecţii şi are o miroznă aparte.

În miez de noapte, am purces cu toţii spre locul ideal, iar Aurel se cufundă în apă, ţinându-se de o creangă, pentru a nu-l lua curentul, cu toate că, albia fiind plină de sedimente, picioarele i se afundară în mâl ancorându-l destul de solid. Eu, Remus, Radu, Marcel şi mai câţiva curioşi, plasarăm lumânări pe mal, acestea având menirea de a capta energiile cosmice, în versiunea pe care i-am vândut-o lui Aurel, ca şi pe aceea de a-l face vizibil, sporindu-ne amuzamentul. Lăsându-l pe ucenicul întru şamanism să-şi invoce iubita, ne-am retras ceva mai încolo, să bem şi să râdem pe socoteala nerodului. În plus, aerul e mai plăcut, în acea zonă, la o oarecare distanţă de râu.

Aurel şamaniză până spre ziuă, noi întrebându-l periodic dacă simte vibraţiile.

- Simt, da…

- O fi de la lipitori… – ne dădurăm cu părerea, în surdină.

…

Dimineaţa ne află, conform obiceiului, în Dinar. Domnul plutonier-major Onici, aflând de experiment, ne zise pe ton oarecum mustrător:

- Bă, nebuni mai sunteţi! Vă pierdeţi aşa o noapte-ntreagă, numa’ ca să râdeţi de tembel… Şi chiar o striga pe aia?…

- Sfâşietor! – zise Marcel, şi toţi pufnirăm în râs.

Mai târziu, apăru şi Aurel. Îşi luă o bere fără alcool şi prinse să-şi povestească trăirile din timpul ineditului experiment iniţiatic. Domnul plutonier îl întrerupse după o vreme:

- Bun. Las’că ne mai povesteşti tu, da’ acum du-te până la benzinărie şi cumpără-ne ţigări de foi, dacă nu vrei să te amendez că te-ai scăldat într-un spaţiu neamenajat…

Cum Aurel porni să-şi împlinească misiunea, noi mai chicotirăm o vreme netulburaţi, când apariţia unei femei şleampete, purtând peste pardesiu un halat care, cu îngăduinţă, putea fi numit albastru, ne atrase atenţia. Laţele ei dezgustătoare, fruntea îngustă şi ochişorii care, deşi inexpresivi, sugerau două bomboane, ca şi halatul amintit, ne făcură să bănuim că individa era mult râvnita Marieta, cea concediată de la Gazeta de Nord-Vest.

- Aici e Dinar unde bea Aurel? – întrebă arătarea.

- Da, stimată doamnă – răspunse domnul plutonier-major Onici, cu amabilitate -, aici este Dinar, dar Aurel bea destul de rar, fiind mistuit de alte patimi…

- Ce patimi? – întrebă creatura, albind subit.

- Omeneşti, fireşte… E de notorietate faptul că, după ce şi-a ucis tatăl, Aurel a întreţinut un anumit tip de raporturi cu propria-i mamă…

Marieta, neauzind vreodată de Edip, luă textul ca atare, deşi mai mult trebui să-i ghicească înţelesul, exprimarea domnului plutonier fiind destul de alambicată.

- Şi acum ce face? – îngăimă ipochimenul în halat, oarecum pe lângă subiect.

- Chiar în acest moment, n-aş putea spune cu precizie, dar, în general, mustrat de conştiinţă pentru faptele comise, încearcă să-şi găsească alinarea căutând să profite de femei neajutorate, lipsite atât de pregătire, cât şi de apărare.

Cum Marieta începu să plângă, lui Remus i se făcu milă de ea şi-i zise să golească scrumierele, deoarece Irina era ocupată cu o discuţie pe telefonul mobil. Femeia se achită de sarcină şi, răvăşită, plecă nu se ştie unde, halatul ei de-un albastru incert dispărând odată cu posesoarea învăluită-ntr-însul.

- Uite, că a funcţionat chestia! – observai eu. Şi noi am ticluit-o la mişto!

- Ba, aş zice că n-a funcţionat – obiectă raţionalistul plutonier -, de vreme ce Aurel habar nu are că proasta a dat pe aici.

Aurel reveni după câteva minute de la benzinărie şi, golind pachetele pe o masă, murmură:

- Domnu’ plutonier-major, veniţi să vedeţi dacă am luat bine…

.

Recomandări: Gabi123, Lili3d, Paporniţa cu vorbe, Shayna, Supravieţuitor, Teo Negură.

Luna plină (Full Moon)

Corina începu să se obişnuiască ştiindu-l pe Marcel mai tot timpul în Dinar. O vreme îl căutase prin birturi, încercând să-l ducă acasă şi reuşind doar să işte scene penibile, dar mai apoi îşi spuse că în tot răul este un bine şi că, în definitiv, se poate uita în linişte la Noră pentru mama, Test de fidelitate sau alte emisiuni frumoase.

Cum aproape în fiecare sâmbătă Marcel o lungeşte la benzinărie, uneori până luni dimineaţă, Corina fu surprinsă să-l vadă acasă încă de la zece seara, relativ treaz.

- La noapte mă transform! – o anunţă el, pe un ton oarecum îngrijorat şi mai mult decât misterios.

- Te laşi de băut? – se iluzionă femeia.

- Nu cred, dar e lună plină…

- Adică, nu te laşi de băut! – gemu Corina. Acum, motivul ar fi că-i lună plină… Logic! Lună plină, lună nouă, eclipsă de lună, luni, marţi, miercuri, joi, ianuarie, februarie, august, toate-s prilejuri de chefuit!…

Marcel mai auzise tirada de sute de ori, aşa că nu-i dădu atenţie.

- Lasă fleacurile, mai bine încuie-mă în bucătărie, ţi-am zis doar că mă transform!

Colega de apartament gândi fulgerător: „Încuiat l-aş ţine toată ziua pe undeva, da’ de ce în bucătărie? Dacă urinează iarăşi în chiuvetă?… Mai bine-ar merge în boxă, la subsol!” Socotind, însă, că-i de preferat să scurteze discuţia ca să poată urmări ceva interesant pe OTV, Corina-i făcu hatârul, încuindu-l. Ar fi fost posibil să-l mai încuie şi-n baie, însă acolo mai putea avea şi ea nevoie. Aşa, chiar dacă nu mai avea acces la frigider, îşi putea lua, dacă avea poftă, un compot de pe poliţa din hol, iar furculiţe aveau şi în dulapul din cameră.

În vreme ce femeia află cu stupefacţie că ciocoiul Oprescu, pe când activa ca medic, a asasinat în mod deliberat mii de pacienţi, îmbogăţindu-se astfel, Marcel se trânti pe gresie aşteptând resemnat schimbarea.

„E noros azi, poate scap… O fi luna plină, da’ dacă nu se vede, mai are efect?” În casă, ar fi avut câteva romane pe acest subiect, însă nu mai era vreme să se documenteze. „Başca, e ficţiune, cine ştie dacă te poţi lua după ele…”

Văzu cum norii se risipesc şi, chiar către miezul nopţii, luna-şi rânji paloarea în fereastră, iar transformarea începuse. Dacă nu era însoţită tocmai de dureri atroce, nici nu s-ar putea spune că-i o senzaţie vrednică de dorit. Iniţial, bărbatului i se schimbă dantura şi, dând cu limba ca să încerce, simţi că are caninii ascuţiţi precum acele, iar restul dinţilor mititei, însă tăioşi. Curând, constată că vede cu o deosebită acuitate, deşi culorile-i apăreau altfel decât le ştia. „Ar fi trebuit să mă dezbrac! Cine-a mai văzut lup în pantaloni şi tricou?” – îi mai trecu prin minte.

Începu să cerceteze locul cu mustăţile, calculând pe unde-şi poate strecura capul, şi-şi marcă locul, dar de data aceasta nu mai urină în chiuvetă, ci pe mobilier. Cum văzul îi devenise înzecit mai ager, reuşi să-şi privească noua înfăţişare în luciul faianţei. Nu era lup câtuşi de puţin, ci se preschimbase în motan. Era şi-un avantaj în aceasta, deoarece reuşi, datorită dimensiunilor reduse şi-a agilităţii, să iasă cu totul din haine. Încercă uşa frigiderului cu laba, însă nu avu putere s-o deschidă. „Ar fi trebuit să halesc ceva peste zi, da’ eu am luat-o pe coniac şi acum îmi macină în gol!”

În cele din urmă, reuşi să se strecoare afară şi găsi un pui fiert în bucătăria familiei Moldovan, de la parter. Se întoarse, sătul, când se lumina de ziuă. Auzindu-l mieunând, Corina-şi spuse: „Acum, va trebui să mă interesez când e lună plină şi să-i pregătesc Whiskas de fiecare dată…”

.

Recomandări: Dana Pătrănoiu, Lili3d, Paporniţa cu vorbe, Rokssana, Shayna.

Octombrie în Calea Lactee

- Şi la ei cum se face politica? – dori să afle Caius, pe la al treilea coniac.

- Destul de raţional – răspunse lapidar Tudose, după care-şi aprinse o ţigară de foi, căci era nefumat.

Tudose tocmai revenise dintr-o misiune în Calea Lactee şi ne povestea despre o planetă cu nume destul de exotic, dacă nu chiar trăsnit, pe care zăbovise mai mult.

- Bun – insistă Caius -, însă, predomină politica de stânga ori cea de dreapta?

- Niciuna – punctă Tudose. Neavând mâini, pentru ei dreapta şi stânga n-au cine ştie ce semnificaţie, aşa că discută mai mult despre sus şi jos.

- Şi când ai fost tu, cine guverna?

- O coaliţie.

Era evident că pe colegul nostru nu-l prea interesase politica acelei planete, căci mereu căuta să expedieze subiectul, insistând asupra condiţiilor meteorologice. De altfel, exceptându-l pe Caius, toţi găseam ca mai vrednice de interes aceste date.

- Şi zici că tot anul sunt şaisprezece grade? – reluă domnul plutonier-major Onici o idee de la începutul discuţiei.

- Da! Iar ziua are optsprezece ore, în vreme ce noaptea numai zece.

- Păi, ies douăzeci şi opt de ore! – observă Filaret.

- Ies, că atâtea-s la ei.

- Şi câte minute are-o oră?

- Şaptezeci, da’ ei nu le zic minute. De fapt, e o limbă aproape nerostibilă pentru noi, mai naşpa ca engleza! Oricum, cel mai fain e-n Octombrie, cum ar veni la noi, că ei au treizeci de luni într-un an. De fapt, au patru sateliţi, aşa că-i un calcul mai dificil, zic eu lună pentru simplificare…

- Şi-n Octombrie de ce-i mai fain? – nu-l lăsă Onici să divagheze.

- Sunt reduceri…

Coniacul sosea în continuare şi, pe la a nu ştiu câta tură, ne veni gândul că Tudose se bărbiereşte, şi că cine ştie prin ce pustietăţi va fi colindat.

.

Recomandări: Gabi123, Gabitzu, Lili3d, Mirela Pete, Nea Costache, Paporniţa cu vorbe, Rokssana, Shayna, Teo Negură, Tu1074.