Domnului plutonier-major Onici i se aduse prânzul, în vreme ce Aurel trăgea, de vreo două ceasuri, de o cafea. De regulă, Aurel stă într-un salon diferit de al nostru, ca să nu ne indispună, însă uneori simţim nevoia să socializăm.

– Aurel! Hai să vezi ceva… – îl chemă domnul plutonier, plăcut surprins de aspectul farfuriei şi dorind să împărtăşească această bucurie vizuală.

Sosind pe dată, Aurel admise că mâncarea arată sublim. După ce se mai codi, mărturisi ceea ce presupuneam cu toţii:

- Aşa-ş mânca şi eu!

- Păi, de ce nu-ţi comanzi? – se miră domnul plutonier.

- N-am bani…

- Cum să n-ai? Doar a câştigat alegerile ăla pe care l-ai votat. Uite, noi nu l-am votat, şi ne-mbuibăm toată ziua.

Cum Onici se apucă să înfulece cu poftă, expunerea nu rămase doar una teoretică.

– Am fost un dobitoc! – îşi reproşă Aurel, cu referire la ultimele alegeri.

– De ce spui asta? – ne mirarăm. Ai fi vrut să ia Vântu poşta şi să-ţi citească corespondenţa?

– Mie tot nu-mi scrie nimeni…

- Sau, putea Iliescu să cheme minerii…

- N-are decât să-i cheme!

- Ori, cine ştie câtă şpagă ar mai fi luat Marica – că nu se mai satură! -, de ajungeam să dăm treizeci de lei pe un pachet de ţigări…

În loc să se folosească de pedagogia subtilă, Aurel îşi aminti şi că ar fuma ceva.

– Eşti un nod de patimi! – îl mustrarăm. De ce nu profiţi de conjunctură ca să te laşi? Uite, ţigările le-ai lăsat de nevoie. La fel e şi cu mâncarea: dacă iei o hotărâre, te ţii de ea! Sau chiar nu te poţi abţine? Omul mănâncă ca să trăiască, nu trăieşte ca să mănânce!

– Exact! – admise Aurel, părând să nu fi înţeles nimic din expunerea noastră pertinentă, deşi nu excesiv de coerentă.

.

Recomandări: Filumenie, Florina, Gabriela Raza, Gabriela Savitsky, Mirela Pete, Schtiel, Ulise, Zamfir Pop.