Plictisindu-mă în acest an şi apropiindu-se aniversarea zilei mele de naştere, l-am sunat, în zorii zilei de 25, pe primarul urbei, pentru a pune la punct unele mici aranjamente. Tolănit în cea mai confortabilă poziţie, dădeam directive alesului nostru (mă rog, un fel de-a vorbi, căci eu nu m-am obosit să votez), iar acesta, în poziţie de drepţi, memora cele ce-i spuneam, neputând să noteze deoarece şi-ar fi pierdut decenţa:
– Salut, primare! – începui. Vania te inoportunează…
– Spuneţi, Părintele şi Binefăcătorul nostru! – răspunse edilul, cu glasul gâtuit de emoţie.
– Uite pentru ce te-am sunat… Ca să nu mă plictisesc şi anul acesta, aş vrea ca, pe 27 ianuarie, populaţia municipiului să dea glas, într-o amplă manifestaţie, sentimentelor de profundă iubire şi mândrie care o animă, raportate la persoana mea…
Primarul oftă resemnat, dar avu unele obiecţii:
– Dar, 27 cade vineri. Ştiţi că e mai greu să mobilizezi massele în week-end!…
– Adică eu, când creez pentru voi, mă uit pe calendar să văd dacă pot scrie sau nu? Ce argumente-s astea?…
– Aveţi dreptate, o să văd ce putem face… – murmură interlocutorul.
– Nu că o să vezi! O să faci ceea ce trebuie! Ştii că sunt paranoic? – adăugai.
– Ştiu, ştiu, stimate Maestre! Lăsaţi, că va fi bine! Spuneţi-i, vă rog, şi Oligarhului că-l salut respectuos…
– Bine, bine… – scurtai discuţia. Fii atent să iasă bine! Vezi, că acuşi sunt alegeri…
– Am înţeles, să trăiţi, Părintele şi Binefăcătorul nostru! – mai spuse primarul, în conformitate cu eticheta.
…

În zorii zilei de 27, adică azi, mă treziră plăcutele acorduri ale unei fanfare militare. Privind pe fereastră, văzui că populaţia urbei se mobilizase exemplar şi că începuse deja să mărşăluiască. Cum nu eu aveam nevoie de această defilare, ci urbea, îmi făcui cafeaua, după care mai privii la manifestaţie, salutând din vreme-n vreme.
Treceau, în acel moment, elevii, viitorul mai mult sau mai puţin luminos al Patriei noastre, scandând entuziast:

Diadia Vania ne învaţă
Liberi să trăim în viaţă!

- Frumos! – aprecie soţia. Dar, când i-ai învăţat aşa ceva?…
– O fi vreo metaforă… – zisei, aprinzându-mi pipa.
Un masiv grup al harnicelor femei din industria textilă făcu să intre cartierul în trepidaţie:

Nu vrem Kent, cafea, valută,
Ci pe Vania să-l citim!

„Cam sincopat şi fără rimă!” – gândii eu, dar soţiei i se păru distihul destul de decent.
Intelectualitatea produse strigături mai elaborate:

Vrem doar a’ lu’ Vania scrieri,
Că nu au multe descrieri!

Ori:

Opera ţi-o preamărim,
Că ca tine nu găsim!

Tocmai începusem să mă plictisesc şi să mă întreb cine dracu’ m-a pus să solicit toată tâmpenia asta, când se apropie finalul defilării. Micul, dar activul grup al minorităţilor puse şi el de-un Csokalom, apoi urmă un ultim marş şi vuietul muzicii se stinse…

Mai spre seară, voi ieşi la Irish Pub pentru ca, bând halbă după halbă, să-mi atenuez sentimentul de disconfort ce-mi scormoneşte prin suflet.

.

Recomandări: Androxa, Carmen, Cosmin Ştefănescu, Gabi123, Gabriela Elena, Gabriela Savitsky, Imagini, Lili, Mirela Pete, Rokssana, Schtiel.

Nataşa ştie deja cam ce va spune domnul preşedinte, aşa că i-a pregătit continuarea logică:

- Jos derbedeul băsescu!

I-ar fi spus, poate, mai multe, dar azi e miercuri.

.

Recomandări: Almanahe, Anacondele, Androxa, Carmen, Clipe de Cluj, Cosmin Ştefănescu, Dana Pătrănoiu, Ela Roseni, Fewstuff, Gabi123, Gabriela Elena, Gabriela Savitsky, Imagini, Lili, Mirela Pete, Rokssana, Schtiel.

.

În stradă se manifesta de trei ore, iar preşedintele mormăia în răstimpuri: „Bine, atât ştiţi şi voi să spuneţi: ieşi afară, javră ordinară! Ce să zic?”. Adevărul este că se mai strigau şi alte lucruri, însă decenţa îl determina pe ales să mimeze chiar şi faţă de sine neînţelegerea, iar pe noi ne sileşte doar să sugerăm celelalte lozinci.

- Rahat! – exclamă mai apoi, după ce frunzări rapoartele SRI.

De săptămâni bune se retrase în palat, uitând până şi să-şi mai viziteze familia. Aflând zilnic ştiri despre cum se prăbuşesc toate, alese recluziunea totală, dedicându-se consumului de alcool şi tolerând în preajmă-i doar pe sepepistul Vasile.

Întreg personalul palatului se îndoia de existenţa acestui Vasile, om care nu se regăsea pe niciun stat de salarii şi de care nu-şi amintea nimeni. Ca să fim exacţi, nici domnul preşedinte nu era întrutotul convins de realitatea acestuia, însă era singura prezenţă pe care-o suporta timp mai îndelungat.

Asemenea multor alte personaje, preşedintele vedea de la o vreme entităţi, cu unele devenind interactiv. Că sepepistul Vasile va fi fost entitate ori altceva, evităm să presupunem. Cert este că o dată-l şi pipăi. Nu doar că îi simţi materialitatea – părelnică, cel puţin -, dar Vasile nici nu dispăru. „Nu-i tremens!” – gândi alesul poporului. „E la fel de aievea precum sunt eu ales de cetăţenii Patriei” – îşi continuă meditaţiile, în vreme ce Vasile rânji aprobator.

- Ce te hlizeşti? – îl întrebă cu acel prilej.

- Că sunt la fel de aievea… Într-adevăr, sunt!

- Ce eşti?

- La fel.

Vasile avea întotdeauna un mod de exprimare ambiguu şi aproape de fiecare dată persiflant. Acum, însă, privea absent pe fereastră. Preşedintele reluă rapoartele. „Ce formulări la ei! Manifestanţii par determinaţi în mod exacerbat, decişi să tranşeze în favoarea lor… Ăştia trebuiau să se facă critici de artă, nu spioni!”

Iritat, îşi mai turnă un pahar de whisky.

- Să le ia dracu pe toate!

- Le ia oricum – îl îngână Vasile.

- Nu ziceam de situaţia generală, ci aşa, despre visele mele…

- Le ia şi pe alea.

- Am vrut să fac ceva, şi uite ce s-a ales!

- Ai vrut pe dracu! S-a ales exact ce trebuia. Nu cred că ai vrea să-ţi spun ce vroiai tu de fapt!…

- Nu, nu vreau. Dar, fii atent cum vorbeşti cu mine, că s-ar putea…

- S-a putea să ce? – îl înfruntă Vasile.

„Chiar! Să ce? În faţa lui, sunt dezarmat, nici nu-s convins de existenţa sa!”

- A-nceput destul de frumos luna Ianuarie… – căută un subiect neutru.

- Da, destul de frumos. Poate că vine pentru ultima dată…

- Ce vrei să spui?

- Că a-nceput destul de frumos.

Preşedintele schiţă doar un rictus, alegând să bea şi să se gândească, fără a aprofunda, la frivolitatea soartei.

- Ce-ar fi să ies, totuşi? – întrebă după o vreme.

- Ar fi o încercare. Ori dau mulţimile peste tine, ori ajungi prin vreo unitate militară…

- Crezi că s-ar mai găsi vreo…?

- Da’ tu crezi?

- Eu nu cred. Uite ce-mi scrie Kremlinul! Viaţa merge înainte.

- Casa Albă n-a zis nimic?

- Ba da, tot o tâmpenie, ceva cu urmărim cu îngrijorare…

- Iar tu ai priceput din toate astea să te ţii de tărie.

Din nou, primul om al ţării se bosumflă.

- Nu pricep – îi spuse Vasile -, de ce mai conversezi cu mine dacă nu-ţi convine niciodată ce-ţi spun?

- Păi, ce să fac? N-am chef de nimic! Dacă doar bei şi te uiţi pe pereţi, înnebuneşti!

- Ei, înnebuneşti oricum, nu asta e problema! Ai ajuns dependent de conversaţia mea…

Preşedintele căzu pe gânduri. Îşi făcu apoi curaj şi rosti ceea ce-l frământa de o vreme:

- N-ai putea să-mi faci rost de nişte Furadan?

- Pentru ce?

- Îmi trebuie mie…

- Cred că este pe internet, da’ ăla-i pentru femei!…

- Şi pentru domni?

- Pentru domni, nu ştiu, însă pentru tine cel mai potrivit ar fi revolverul…

„Chiar! Auzi, Furadan! Ce-a fost în mintea mea? Adică: de ce să fie simplu, când poate fi complicat? Doar am revolverul aici!”

Fără a mai chibzui prea mult, preşedintele-şi scoase arma din sertar, o cântări puţin, îşi lipi ţeava de tâmplă şi apăsă pe trăgaci. Sepepistul Vasile dispăru pe dată, iar preşedintele se pomeni pe-un câmp nesfârşit care lucea argintiu. „E noroi!” – remarcă, privind la nemărginirea de clisă. Mergea anevoie, afundându-se la fiecare pas. „Parcă aş avea unde mă duce!… Dar, dacă stau locului, mă afund!”

- Futu-i! – fu prima sa vorbă rostită pe celălalt tărâm.

.

Recomandări: Almanahe, Anacondele, Dana Pătrănoiu, Ela Roseni, Gabi123, Imagini, Nea Costache, Rokssana, Schtiel.

Sibiu, 2012. Luna ianuarie, fiind destul de călduroasă, invită poporul la Revoluţie. În vreme ce magazinele erau văduvite de ultimele mărfuri de către cetăţenii descătuşaţi, în U. M. 0720 (şapte douăzeci, cum i se spunea), reţinuţii Traian şi Elena urmăreau un televizor fixat pe Antena 3. „Fraţilor, Revoluţia a învins!” – clama poetul Mircea Dinescu, precum o mai făcuse şi-n urmă cu douăzeci de ani.

– ’te-n gură!… – mormăi Traian.

– Ţi-am zis să nu luăm elicopterul! – îi reproşă colega de detenţie.

– Păi, cu ce-ai fi vrut să fugim, cu bicicleta? Turismul se face ori cu avionul, ori cu elicopterul…

- Şi noi aici facem turism?

Discuţia poate ar fi devenit una tensionată, dacă patru soldaţi n-ar fi apărut, cerându-le să-i urmeze. Reţinuţii fură mutaţi într-o sală în care aşteptau mai multe chipuri severe, unele cunoscute. Generalul Gabriel Oprea nu le aruncă nicio privire, fiind foarte preocupat să îndoaie o foaie de hârtie astfel încât să obţină un vaporaş. Era vineri, 27 ianuarie, zi în care s-au născut două mari personalităţi (Ivan Usca şi Mozart).

Procurorul Laura Codruţa Kovesi dădu citire acuzaţiilor, inculpaţii făcându-se vinovaţi de disponibilizarea a un milion două sute de mii de bugetari, devalizarea resurselor Statului, politizarea instituţiilor, înfometarea poporului şi alte câteva mărunţişuri.

– Dovada! Dovada! – izbucni Elena, dar Traian o prinse de mână cu înţelesul „potoleşte-te, nebuno, că o încurcăm mai rău!”.

- Nu răspund decât în faţa Parlamentului unicameral! – se ambiţionă şi inculpatul.

- Nu există aşa ceva! Ţara are Parlament hexacameral… – interveni şi generalul Anghel Iordănescu.

- Futu-i! – exclamă Traian, uluit.

- Eu ţi-am zis că trebuia să-i lichidezi pe toţi cât erai pe val… – interveni colega de suferinţă, în vreme ce completul de judecată dădu citire sentinţei.

.

Recomandări: Anacondele, Androxa, Dana Pătrănoiu, Ela Roseni, Fewstuff, Gabi123, Gabriela Elena, Imagini, Lili, Popa Ţeapă, Ragnar, Rokssana, Schtiel.

Foto: Adina Huţanu

.

Domnul preşedinte uită până şi de paharul pe jumătate gol, încremenind cu privirea ochiului drept pierdută-n neant. Sepepistul Grigore se apropia din vreme-n vreme de fereastră, cercetând strada. Ciumpalacii îi oferiră o neaşteptată uşurare, căci acum putea să se arate util, după ce în ajun călcase cu maşina câinele mezinei preşedintelui. Îşi ceruse scuze, aduse în zori un căţeluş, dar încă nu-şi redobândise pacea lăuntrică.

- Numai să prind unu’!… – scrâşnea din vreme-n vreme.

Dar, şeful nu-l mai asculta nici măcar pe Mircea Badea, televizorul mergând inutil,  cu atât mai puţin pe Grigore.

Cum nu fusese scos, de teama ciumpalacilor, căţelul se uşură pe covor, însă niciunul nu băgă de seamă, preşedintele fiind cu gândurile aiurea, iar sepepistul, cu ele în cu totul altă parte.

Conform graficului, chestorul Stoenescu îşi inspectă oamenii din dispozitiv la ora două. Intrat în biroul preşedintelui, îl întrebă sever pe Grigore:

- Ce-i cu căcatul ăsta de câine aici?

- A fost votat… – îngăimă sepepistul.

- Nu te întreb de javra ordinară, ci de ăla de pe covor!

Grigore observă la rându-i şi, ca să scurteze toată istoria cu căţeluşul, rezumă:

- E pentru domnişoara Elena.

.

Recomandări: Anacondele, Androxa, Dana Pătrănoiu, Fewstuff, Gabi123, Gabriela Elena, Imagini, Lili, Rokssana, Ulise.

Ciumpalacii e inculţi,
Însă vine tot mai mulţi!

(Folclor pedelist)

.

Recomandări: Androxa, Carmen, Ela Roseni, Gabi123, Gabriela Savitsky, Imagini, Lili, Mirela Pete, Schtiel, Supravieţuitor.

.

Intrând într-un birt, am avut surpriza să-l zăresc pe Aurel. De fapt, aceasta n-ar fi constituit o surpriză, însă pentru prima dată mi-a apărut într-o lumină nouă. Cu toate că e pedelist, arăta ca un ţăran nevrotic, cu înclinaţii anarhiste şi mentalitate de vierme. I-am şi zis-o, de altfel, destul de abrupt:

- Arăţi ca un ţăran nevrotic, cu porniri anarhiste şi mentalitate de vierme.

- Exact aşa mă şi simt! – oftă el, confirmându-mi acuitatea cu care-mi zăresc semenii.

- Atunci, de ce stai aici? Locul unuia ca tine este la miting!… – plusai.

- Da, dar eu sunt pedelist! – avu o jumătate de obiecţie. Acolo se scandează altceva…

Pe dată, găsii soluţia:

- N-ai de ales, strigi în rând cu lumea! Când arăţi ca un ţăran nevrotic, başca şi cu porniri anarhiste şi mentalitate de vierme, ieşi în piaţă şi te adaptezi! Acolo nu mai suntem pedelişti ori socialişti, ortodocşi sau romano-catolici, români sau hotentoţi, ci devenim una!

Convins de toate aceste argumente, Aurel îşi luă steguleţul şi-o porni către Piaţa Operei, în vreme ce eu rămăsei să beau un coniac.

- Am mutră de dobitoc manipulat de Arafat? – mă mai întrebă Aurel din uşă.

- Ai, ai, du-te şi scandează acolo! – îl expediai.

.

Recomandări: Anacondele, Cosmin Ştefănescu, Daurel, Ela Roseni, Gabriela Elena, Gabriela Savitsky, Lili.

Foto: Dana Pătrănoiu

.

Cum la Cireşica erau doar câţiva clienţi apatici, iar la benzinărie, doar personalul, am decis să-l sun pe preşedinte.

- Ce faci, băi, papagal vopsit? – întrebai. Nu mai ieşi?

- M-am refugiat în Cultură! – sosi răspunsul. Tu?

- M-aş fi culturalizat şi eu. Unde eşti?

- La Sabres.

Traversai, bucuros că nu va trebui să însetez.

- De ce n-ai mai stat la benzinărie? – întrebai, după ce m-am aşezat şi-i făcui semn ospătarului să aducă la masă „ca de obicei”

- Mi-au strigat ăia stihurile cu javra ordinară.

- Personalul?

- Nu, erau câţiva… Şi, fiind comemorarea Poetului, am venit aici să citesc ceva.

Citii şi eu pe nerăsuflate un pahar de Martell. Convivul mă întrerupse:

- Fii atent ce fain le zice! Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni? E tare! Ce-s ăia, fameni?

- Tot un fel de chiori, da’ nu le lipseşte ochiul, ci altceva – explicai. Asta-i din Levantul?

- Nu, e din nu ştiu ce scrisoare. Levantul am abandonat-o, că am găsit o recenzie pe-un blog.

Aş fi vrut să aflu mai multe despre acea scrisoare sau notă informativă – ce-o fi fost! -, însă însoţitorului îi căzu capul pe masă, căci se culturaliza de câteva ceasuri, după cum aflai mai târziu. Conform tradiţiei, îi turnai muştar pe cap. Chelnerii m-au rugat să nu-i pun şi ketchup, deoarece ar putea să pară sânge, iar comandamentul ultimelor zile este: Fără violenţă!

.

Recomandări: Androxa, Dana Pătrănoiu, Ela Roseni, Gabi123, Gabriela Elena, Imagini, Lili, Mirela Pete, Ragnar, Rokssana, Schtiel, Sorin, Theodora Marinescu.

.

Obosit să mai fac foamea, am profitat de-o castană şi-am deschis un birt sordid, socotind că mulţi semeni au de înfruntat setea. Localului i-am dat un nume atrăgător: Birt de criză, vitrina fiind garnisită cu texte măiestru alese, caligrafiate cu rafinament de către o prietenă: Bei şi uiţi!; sau Dacă pd-l v-a luat 25%, noi vă oferim acelaşi procent. Prudent, n-am precizat ce anume oferim.

Interiorul punea la dispoziţie, pe lângă scrumierele generoase, cele mai falsificate poşirci la cele mai prietenoase preţuri. Pereţii sunt îmbâcsiţi de mesaje subliminale: Aş bea ceva!; Poşirca falsificată cu zel/ Face cât un kil de Martell.; Te pişi şi uiţi/ te pişi…; Diadia Vania te învaţă/ Cum să treci senin prin viaţă şi altele.

Onor clientela a înţeles aluziile, comportându-se în consecinţă.

- Preţurile-s la suta de grame?

- De mililitri – ţin eu la acribia ştiinţifică. Da’ noi dăm 125…

- Şi rentează?

- Într-o oarecare măsură.

- Pune-mi şi mie două sute cincizeci de trăscău din ăla galben!

Îi pun, după ce-am încasat trei lei, şi omul e fericit, chiar dacă nu de la prima sorbitură.

Uneori, vine şi câte-un copilaş mai sărăcuţ:

- Nenea, îmi dai şi mie paisprezece mililitri?

De ce să nu-i dau? Doar, el reprezintă viitorul luminos al Patriei!

.

Recomandări: Androxa, Carmen, Clipe de Cluj, Ela Roseni, Gabi123, Imagini, Lili, Theodora Marinescu.

Mai mult un concurs de împrejurări decât o premoniţie m-a determinat să-mi fac dantura în timpul guvernării Tăriceanu. Lucrarea a fost un succes şi, chiar şi astăzi, în vremea guvernării boc, rezistă cu bine. Dar, prezenţa dinţilor, fie aceştia şi sintetici, generează adeseori pofte anevoie de controlat, venindu-mi uneori dorinţa de a-i şi folosi, halind ceva. Raţiunea învinge de cele mai multe ori, reamintindu-mi că guvernarea boc încă nu s-a încheiat.

.

Recomandări: Alex Mazilu, Androxa, Ela Roseni, Gabi123, Gabriela Elena, Gabriela Savitsky, Imagini, Lili, Popa Ţeapă, Rokssana, Schtiel.