III

„Care s-a întâmplat ceva şi nu mi-am mai dat foc. Trec mai târziu pe la tine, e foarte important! George”.

– Să vii când te-oi chema eu! – răbufni Marcela, aruncând scrisorica în locul devenit banal.

Măcar că neştiutoare de carte, europubela de pe strada Salcâmilor numărul 14 se va fi imprimat de spiritul epistolelor lui George către Marcela, neratând niciuna dintre acestea.

George avu o zi minunată! Dus de val, se pomeni faţă-n faţă tocmai cu Oana, renumita autoare care-a răvăşit în câteva rânduri zona de nord-vest a ţării.

– Care dacă puteţi să scrieţi pentru Marcela – susură el, întinzând un exemplar din Indicii anatomice.

– Dar, tu nu eşti Marcela! – observă romanciera, în pofida oboselii.

– Care e pentru o prietenă…

– Şi ea de ce nu a venit? – insistă Oana, deşi-şi dădu seama că n-ar trebui.

– Care n-a putut… Eu sunt George…

„Ce bou!” – îşi zise autoarea, în vreme ce mâzgălea exemplarul: Pentru Marcela, prietena lui George, Oana. Adică Marcela-i prietena lui George, eu doar am semnat!

Proaspăt salvatul de la autoincendiere mulţumi şi, profitând de ocazie, reuşi să subtilizeze şi-o jumătate cu palincă dintr-o sală anexă, unde urma să se desfăşoare o nuntă.

Câteva ceasuri mai târziu, George frunzărea volumul pe malul Someşului, aşteptând înserarea şi scurtându-şi clipele cu recipientul sustras din Muzeul de Artă, în vreme ce Oana trecea printr-o criză de nervi:

– S-au vândut opt sute de exemplare, ar trebui să se fi încasat 8000 de RON! Aici sunt doar 7990 de RON…

La rându-i, Crina se resimţea după o zi agitată:

– Acum, pentru zece lei! S-or fi rătăcit pe undeva…

– Mda, cum s-au rătăcit şi data trecută, la tine-n poşetă!…

– Poate – interveni locotenentul Petrescu – o fi sustras careva un exemplar fără să-l plătească. De dincolo s-au furat opt kile de palincă… Mai sunt şi de ăştia, care vin doar să palmeze!… Lăsaţi, doamnă, ne ocupăm noi de caz!

Domnul locotenent era pe deplin conştient că se angajase să găsească acul în carul cu fân, dar socoti preferabilă această îndeletnicire spinoasă decât să asiste la veşnicele păruieli între cele două prietene. Însoţit de doi gradaţi, ofiţerul porni în patrulare şi, mânat de fler, găsi curând o foaie smulsă dintr-o carte şi abandonată sub unul dintre majestuoasele poduri ale municipiului.

– Adu foaia aia şi citeşte-mi ce scrie! – ordonă caporalului Verestoy.

– Dar, s-a şters cu ea… – obiectă acela.

– Tocmai de aceea! – îl lămuri superiorul.

Biruindu-şi repulsia, caporalul netezi foaia târând-o pe-un smoc de iarbă, apoi lectură partea care se vedea mai clar:

– Sătmarul era împânzit de vestea unei crime. Nu se dădeau prea multe detalii în ziar, în schimb se căuta un bărbat: Horaţiu Vidal. Toţi cei ce ar fi putut da informaţii, desigur, ar fi fost răsplătiţi cu vârf şi îndesat. Crina rămase la barul spitalului pentru o a doua cafea, în timp ce Vlad se plimba pe afară dând telefoane. Se gândea că ar trebui să o ia de la capăt. Să interogheze fiecare victimă colaterală în parte. Şi ei i se părea imposibil ca nimeni să nu fi văzut nimic. Vecinii, de asemenea, trebuiau interogaţi. Niciodată nu se ştie de unde iese o…[1]

„Ce accent la ăsta!” – gândi domnul plutonier, apoi completă cu glas:

– E clar! Indicii anatomice, pagina 108… Ştiu cartea pe de rost! Făptaşul nu poate fi departe! Periaţi zona şi vedeţi care are urme de plumb pe cur!…

[1] Fragment din Oana Stoica-Mujea, Indicii anatomice, Editura Tritonic, Bucureşti, pag. 108