IV

În vreme ce mai multe echipaje de poliţie periau ambele maluri ale Someşului şi cârciumile sordide din împrejurimi, Oana îşi spuse că a făcut destul circ pentru zece lei noi şi se arătă dispusă să iasă în oraş. Roasă de o oarecare ranchiună, Crina bombăni:

– Bine că acum îţi trebuie-n oraş, după ce mi-ai stricat seara!…

Dar, cum se întâmplă cel mai adesea, femeile ieşiră la El Kardinale.

– E la parterul redacţiei – îşi argumentă directoarea Gazetei de Nord-Vest alegerea -, în caz că se întâmplă ceva…

*

Darius[1], Chinezu[2] şi Xreader[3] dispărură îndată după lansare. Sărbătorind scurt în El Kardinale, deciseră mai apoi să-şi schimbe locaţia, călăuziţi de-un al patrulea comesean, nimerit nu se ştie cum alături de ei.

– Dacă rămânem – opină Darius -, ne găsesc tipele şi iarăşi ne clopoţesc la cap…

Xreader oftă şi se apucă să-şi strângă de pe masă ţigaretele, bricheta şi IPhone-ul.

– Să mergem la Roy! – sugeră al patrulea. Acolo se bea ieftin…

– Tu eşti de două ori Al2-lea[4]!… – glumi Chinezu, gata încălzit, după care grupul plecă hotărât, poanta nefiind savurată decât de către autor. Bă, v-aţi prins? Adică, Al2-lea e al doilea, şi ăsta-i al patrulea, că noi eram trei… Patru este dublul lui doi…

– Posibil… – admise Darius, nu foarte entuziast.

– Luăm un taxi? – căută şi Xreader să deturneze discuţia.

– Care taxi? – se minună al patrulea. E la doi paşi, nici cinci minute de mers pe jos!…

*

Cam la vreun ceas de la plecarea celor patru, se nimeriră la aceeaşi masă Crina, Oana şi Bogdan, apărut de nu se ştie unde. Roşcata era revoltată, în urma unui telefon primit de la un reporter:

– Tocmai am aflat că o bătrână a fost plimbată cu salvarea de la un spital la altul până a murit!…

– Şi ce-ar fi vrut? – se minună Bogdan. S-o plimbe cu taxiul?…

– Nu pricepi că n-au vrut s-o interneze? – insistă directoarea.

– Şi-a plătit C.A.S.-ul? – se interesă romanciera Oana.

– Nu ştiu! Ce importanţă are? Este un om!

– Dacă şi-a plătit C.A.S.-ul, este. Dacă nu… să zică mulţumesc că n-au lăsat-o să meargă pe jos!…

– Uite pixul Chinezului! – observă Bogdan, lângă piciorul mesei, binecunoscuta ustensilă, căzută de pe masă cine ştie cum şi uitată în iureşul mutării la Roy. Chiar! Unde-or fi dispărut băieţii?

– Nu ştiu, nu i-am mai văzut după lansare… – observă Oana. Presupun că au trecut pe aici, din moment ce ai găsit pixul…

– Asta dacă au plecat împreună…

– Voi pricepeţi că femeia aia este moartă? – insistă Crina.

– Da, am priceput. Dumnezeu s-o ierte… Să-l întrebăm pe ospătar. Băiete, n-au fost pe aici trei domni?

– Doriţi să comandaţi, ori să faceţi conversaţie? – replică ospătarul, însă, după o comandă generoasă, îşi aminti că fuseseră câţiva domni, însă erau în număr de patru. Unul este un vestit interlop, iar ceilalţi trei erau străini…

– Au fost răpiţi! – concluzionă Bogdan.

Cu un soi de automatism, posomorâta romancieră formă numărul lui Xreader. Dar, cum în Roy tocmai se savurau manele la maximum, nimeni nu auzi apelul.

– Nu-i lasă să răspundă!…

La scurt timp, lui Darius îi veni poftă, inspirat şi de vodka ieftină, să lanseze un sms de pe IPhone: „AM FOST RĂPIŢI. NU E O GLUMĂ11111111111111111”

– Ca ăia din Irak! – se amuză Chinezu, în vreme ce Xreader era mai sobru, având chef să se certe cu cineva.

În El Kardinale mesajul stârni numeroase supoziţii.

– Or fi într-un portbagaj… – sugeră Crina.

– Nu, deja-s închişi… – conchise Oana. Altfel, ar fi scris cu greşeli, că-i scutura maşina…

– Dar, dacă i-au închis, crezi că le-ar fi lăsat telefonul mobil? – introduse Bogdan o nouă temă.

– Poate-au uitat să-i caute…

– Atunci, de ce nu te sună?

– Pentru că i-ar auzi gardianul…

– Pot lăsa telefonul deschis şi să discute între ei…

– Se tem să nu urlu eu!

Presupunerile continuară, până când Bogdan avu o revelaţie:

– Ştiu unde sunt! În apartamentul lui Horaţiu Vidal! Întotdeauna am ştiut că tipu-i o lepădătură!…

– Dar, ăla-i personaj fictiv! – observă Crina.

– Şi tot rahatul ăsta de poveste ce crezi că e? Unde-ai mai auzit ca trei hăndrălăi să fie răpiţi în centrul oraşului, încă pe lumină, de-un singur om?…

– Şi ce facem? – întrebă Oana.

– Mergem să-i căutăm. Ştiu adresa…

– Dar, avem mandat?

– Păi, până acum am rezolvat vreun caz cu mandat?

– Până acum, vorba Crinei, am rezolvat toate cazurile doar în cărţi…

– Şi asta va deveni o carte!

– Şi cum deschidem? – apăru o nouă problemă.

– Deschid eu, nu-mi trebuie decât un tirbuşon… Băiete, poţi să ne aduci un tirbuşon?

Ospătarul ridică indecis din umeri, după care porni spre o încăpere anexă. Reveni după vreo cinci minute cu o mină entuziastă:

– Am găsit veriga lipsă!

Crina avu o grimasă:

– Noi te-am trimis după tirbuşon, nu după veriga lipsă! Ce oameni! Te mai miri că mor cetăţenii prin salvări?… Urc să scriu despre femeia aia! Nu-i posibilă chiar atâta nepăsare!…

[1] Darius Filip, blogger sătmărean.

[2] Cristian China, blogger cunoscut sub numele de Chinezu. Maramureşean, domiciliază în Bucureşti. Prezent la ambele lansări din Satu-Mare.

[3] Sorin Stoica, soţul Oanei Stoica-Mujea. Xreader este pseudonimul folosit pe internet. Prezent la ambele lansări din Satu-Mare.

[4] Al2lea, pseudonimul unui blogger sătmărean.