V

Întrebând din om în om la casele şi birturile de pe malul Someşului, domnul locotenent Petrescu reuşi să-şi construiască o imagine a principalului suspect.

– Ăla, domnu’ poliţist, care l-a dat şi la televizor că se aruncă de pe macara! El tot vine şi bea pe aicea. Care atunci cu macaraua tot pentru cartea lu’ femeia asta, care-aţi zis dumneavoastră…

– Zice că e cu una, Marcela – interveni un vecin. Ieri se lăuda la Giurca că azi îi va face o surpriză…

– Ce surpriză? – murmură caporalul Verestoy. Că s-a căcat sub pod şi n-a mai făcut pe el?…

Deşi amuzat, locotenentul îi făcu semn să se abţină.

Toate pistele îl indicau acum, drept autor al furtului, pe George Onan, om în jurul a treizeci de ani, fără ocupaţie, iar pagina 108 din Indicii anatomice, pusă cu grijă într-o pungă sterilă, constituia proba materială evidentă.

– Şi-acum, ce facem? – întrebă Verestoy. Luăm birturile la rând?…

– Dacă va fi necesar… – răspunse grav locotenentul. Dar, mai bine să încercăm să dăm de femeia aia, Marcela. Poate-o fi şi făptuitorul acolo…

Din frânturi culese de pe la diverşi cetăţeni în timpul investigaţiei, domnul Petrescu reuşi s-o localizeze pe femeie, la câteva străzi distanţă, ajutat şi de alţi sătmăreni cooperanţi. Marcela tocmai urmărea serialul Pasiuni mistuitoare când ajunse la uşa sa echipajul de poliţie. Locotenentul se prezentă, se legitimă, şi intră în chestiune:

– Îl cunoaşteţi pe cetăţeanul George Onan?

– Trăsni-l-ar, da’ cine nu-l cunoaşte? Un beţivan! Acum zece ani nu era aşa, şi am ieşit o dată sau de două ori cu el la dans… De atunci, nu mai scap de el!

– Locuieşte aici? – interveni şi Verestoy.

– Doamne fereşte! Ce să caute aici? Da-mi tot scrie…

– Şi ce anume vă scrie? – se interesă domnul Petrescu.

– Prostii! Că-şi dă foc, că nu m-a uitat, că nu ştiu ce important s-a întâmplat, că nu-şi mai dă foc, că o să mă caute, că francmasonii conduc lumea, dar are el un plan… De astea.

– Şi ne-aţi putea arăta scrisorile dumnealui?

– Da’ cine le ţine? Le-am aruncat pe toate la europubelă…

Europubelă fusese rostit cu o anume duioşie, sătmărenii mândrindu-se că au scăpat de insalubrele tomberoane.

– Distrugere de dovezi! – sugeră Verestoy, de data aceasta în asentimentul superiorului.

Firesc, Marcela fu invitată la Secţie, pentru a da unele declaraţii şi a se limpezi raporturile sale cu suspectul.

*

Deşi comesenii se încăpăţânau să-i spună Al patrulea, George se simţea cât se poate de bine în Roy, mai cu seamă că, după primul rând, celelalte păhăruţe veniră de la sine, plătite de convivi. Cum se întâmplă de regulă sub înrâurirea alcoolului, discuţia luă o turnură culturală, chiar dacă pierduse din coerenţă.

– Eu – gesticula George – pentru cartea ăsteia eram gata să mă arunc de pe macara! Şi acum, dacă nu procuram un exemplar, mi-aş fi dat foc!…

Dacă Xreader era atent mai mult la o masă alăturată, iritat că se vorbeşte ungureşte, Darius simţi nevoia să mute centrul de greutate:

– Şi ce vrei să spui? Că Elvis nu era mare? Când mureau tipele după ăla, Oana nici nu se născuse!…

– Ăsta nu-i un argument! – obiectă Chinezu. Ce-are sula cu prefectura? Jethro Tull sunt cei mai tari!

– Ăia nu mai termină cu kekele-mekele? – se înfurie Xreader, atent în continuare la masa vecină.

– Băi! – reveni George în discuţie. Adică, sunt nişte chestii! Ai valoare, jos pălăria! Ce? Ai scris Reginele sau Indicii, săru’ mâna! Atât!!

Darius simţi brusc nevoia să-şi verifice mesageria. „O bătrână a fost plimbată cu salvarea de la un spital la celălalt până a murit!” – îi scrisese Crina. Comandând încă un rând, sătmăreanul filosofă:

– Ce-i şi viaţa! Azi eşti, mâine nu mai eşti! Să fie de sufletul babei!… – şi dădu păhăruţul de duşcă, ruseşte.

– Domnul George Onan? – se auzi glasul locotenentului Petrescu, nimerit în Roy în urma nu se ştie cărui presentiment.

– Care cu cine am onoarea?

– Mă numesc locotenent Petrescu Dorin, de la I.P.J. Satu-Mare.

– Încântat. George de la B.N.S., loco!

Probabil sigla născocită ad-hoc se va fi dorit o glumă, însă echipajul de poliţie nu păru dispus să intre în hăţişuri ludice.

– Aţi fost astăzi la lansarea cărţii romancierei Oana Stoica-Mujea, In…

– Indicii anatomice, ştiu! – bravă George. Am mai multă cultură ca toată Poliţia judeţeană la un loc!

– Posibil – admise domnul locotenent. Dar, nu acest aspect doream să-l lămuresc! Aţi intrat în posesia unui exemplar al cărţii?

– Îl am aici! – se făli George, scoţând cartea de sub vesta de catifea.

– Puteţi anexa şi bonul de casă? – întrebă caporalul Verestoy.

Deşi beat, experienţa îl făcu pe George să dea răspunsul corect:

– Nu l-am păstrat…

– Ne uităm puţin peste exemplar… – spuse domnul Petrescu, luând volumul. Pagina 108 există! – adăugă, destul de surprins.

– Înseamnă că altcineva s-a şters la cur… – observă caporalul.

Dintr-un reflex, domnul locotenent se uită la pagina de gardă. Aici, surpriză de proporţii: „Pentru Marcela, prietena lui George, Oana. Adică Marcela-i prietena lui George, eu doar am semnat!”. Arătă înscrisul şi subordonatului, apoi adăugă:

– E exemplarul femeii pe care-am dus-o la secţie, iar ăsta i l-a furat! Am ştiut eu că tipa toarnă minciuni!

– Vrea să-l acopere, deşi ştie că el este hoţul! – concluzionă caporalul.

Firesc, trebuia acţionat cu promptitudine.

– Pe dumneavoastră vă rugăm să ne urmaţi la Secţie! – i se adresă domnul Petrescu lui George.

Discutând după o vreme despre incident, Xreader clamă:

– Nici prea multă cultură nu e bună!…