Suferinţele tânărului blogger

140 comentarii

Era o sâmbătă cenuşie precum orice sâmbătă. „Uite, ora 10 şi abia am opt comentarii! De fapt, patru, că patru-s răspunsurile mele…” – îşi zise bloggerul cu amărăciune, aşa cum o făcea, cu mici variaţiuni, în fiecare sfârşit de săptămână. „Ce-ar fi să alcătuiesc un text, de genul: Interesant blog! Poţi să intri şi tu la mine să comentezi. Apoi, îl pun cu copy/paste pe primele 500 de bloguri din ZeList… Măcar unul din zece dacă-mi răspunde şi tot e ceva…”

Ajuns pe la poziţia 120, bloggerul se plictisi să-şi posteze creaţia. Trecu pe-un alt browser să-şi vadă panoul de control. „Din 120, doar patru s-au obosit să dea click! Şi-o cerere de link exchange. Să faci cu mă-ta link echange!…”

Tot mai indispus, bloggerul cugetă: „Şi-n Scriptură zice să-ţi faci şase zile lucrul tău şi-n a şaptea să bloggereşti mai abitir! Ăştia, deja de vineri seara pleacă la sat, la munte, la ceaiuri, la dracu să-i pieptene! Da-n ZeList le place să stea în faţă!… Lasă, că vă arăt eu care-i datoria unui blogger! Am să-mi şterg blogul!”

Odată decizia luată, nefericitul intră pe şterge blog şi porni demersurile. „Şi apoi, luni, s-o iau de la capăt cu adresă nouă… Nu-l mai şterg! Mai bine, îmi decimez blogrollul din cinci în cinci! De fapt, din zece-n zece, cred că asta şi înseamnă decimare. Să se-nveţe minte! Ţi-ai făcut blog, te ţii de el, nu umbli lela!…”

Prudent, indispusul blogger începu numărătoarea şi-şi stabili lista victimelor, scurte meditaţii însoţind fiecare nume:

Adrian Voicu:  „Acum, vei vedea tu cu adevărat ce înseamnă să fii neliniştit! Deşi, el tot a mai comentat…”

Alin Farcaş:  „Mi-e să nu mă facă albie de porci într-o pamflezie. Mă mai gândesc…”

Anavero:  „Are trei bloguri, nici n-o să bage de seamă! În plus, a şi anunţat că nu va bloggeri, că face nu ştiu ce traduceri… Auzi, traduceri! Păi, dacă ăla nu ştie româneşte, de ce-ar mai trebui să-l citesc eu?”

Asaseya:  „Nu cred c-o scot, o să interpreteze… În loc să bloggerească în week-end, va scorni cine ştie ce conotaţii…”

Blog pierdut:  „Chiar că pierdut! Gata, harşti!… Trei comentarii în două săptămâni? Da? Şi pe urmă te amuzi că nu urc mai mult de 40 în topul WordPress?…”

Cella: „Ei, totuşi, mi-a mai dat câte-un link…”

Corina Creţu: „Hm, cam nasol! O să spună că m-am dat cu băsescu…”

Călin Hera:  „Chiar, ce-ar fi să-i trimit un PA?”

Diferitu:  „Pe ăsta-l mai ţin, că a zis pe mess că mi-o prezintă pe Alina Plugaru…”

Evergreen:  „O singură întrebare i-aş pune: Aşa se face bloggereala, din Paşti în Crăciun? Sâmbăta nu-i o zi ca oricare alta?”

Gabriela Savitsky:  „Cică, o zi din viaţa mea, da’ stă cu postul ăsta de-o săptămână! Însă, dacă o scot, iarăşi mă face agent FSB şi stârneşte valuri. Mă mai gândesc…”

Ilana: „Nu pot, că-mi dă lepşe şi linkuri…”

Jamilla:  „Te invită la cafea şi, din 24 ianuarie ţi-o dă tot pe aia până-n martie! Păi, ori o bei din prima, ori se răceşte! De fapt, s-ar şi evapora în atâta timp…”

Leo:   „Abia a ieşit din inventar, o mai las. Poate comentează ceva, totuşi, ştiu că nu-i cu ceaiurile…”

Manole:  „Iarăşi nu ţine, că a dat de băut şi-a spus că o să mai dea…”

Melami:  „Pe asta o mai las, că-i deprimată, confuză şi falită…”

Mikael Eon:  „A luat-o pe PA-uri… Da’ un link? Să fi fost fără compliment, nu pretind! Da’ nici măcar numele?…”

Oana Stoica-Mujea:  „Asta n-a mai dat un link de două luni încheiate! Adică, mie nu mi-a dat, că altfel ştie să le dea la toţi! Bun, să vedem cum va fi când o să scazi o sută de poziţii-n ZeList…”

Pan:  „Dacă-l mai scot şi eu, îşi şterge blogul, cred că-l mai ţin…”

Pucca:  „Abia am trecut-o-n blogroll…”

Răzvan Şerbu:  „Îl mai las, până-mi trimite ce are de trimis…”

Simion Cristian:  „Ei, a mai comentat, nu pot să zic! Mai aştept până după-amiază…”

Teo Negură:  „Trei comentarii pe 2010, da’ la Sebra toată ziua! Adică, acolo se poate, da’ aicea nu se poate!…”

Voglia di cucinare:  „A promis că-mi trimite şi mie…”

Într-un târziu, cu un gest de lehamite din mână, înneguratul blogger renunţă să-şi mai zeciuiască blogrollul. „Mai bine, intru pe un server anonim, mă dau Mircea Badea, şi las câte-o vorbă bine adusă din tastatură la toţi! Sau să spun, mai bine, că-s Cabral?…”

Indicii anatomice – 6

41 comentarii

VI

Bogdan intră în magazinul Amsterdam de unde reveni cu un tirbuşon.

– Uite ce fain e, cu ăsta deschizi orice sticlă fără probleme! – îşi aprecie ustensila.

– Mda, douăzeci de lei noi aruncaţi pe-un obiect, doar ca să deschizi o uşă! Mno, asta e! Deşi, mai bine anunţam Poliţia şi era treaba lor să deschidă…

În continuare, Oana era rezervată faţă de ideea pătrunderii prin efracţie într-un imobil străin.

– Păi, nu doar deschid uşa! – îşi menţinu prozatorul entuziasmul în raport cu obiectul achiziţionat. Cum am zis, desfaci vinuri şi, în plus, poţi să-ţi cureţi unghiile foarte fain! Uite…

– Te rog, e lume pe stradă!

– Şi? E mai bine să umbli cu ghearele murdare?

Deşi îşi avea dreptatea sa, Bogdan băgă tirbuşonul în buzunar.

– Trebuie să ajungem pe strada Gellért Sándor, la blocurile ANL. Mai bine luăm un taxi, că-i taman la digul Someşului…

– Ăsta-i vreun poet? – se interesă romanciera.

– Nu ştiu, aşa-i zice la stradă… – sosi răspunsul.

Primul taximetrist abordat, deşi se declară liber, avu obiecţii:

– Acolo nu merg, că-mi stric maşina…

Un domn, ce trecea ocazional, interveni:

– Cum să-ţi strici maşina? Echipa mea a asfaltat toată zona anul ăsta! De fapt, echipa unui vecin, da’ ăla nu poate fi pomenit în carte, că a votat cu băsescu!…

– Posibil – se încăpăţână şoferul -, dar acolo nu merg!

– Atunci, du-ne la Select! – mai zise binevoitorul domn.

– Aia-i altceva, la Select vă duc!…

Bogdan ridică din umeri, văzând că s-a mai adăugat o persoană echipei de investigaţii, dar îşi făcu un calcul rapid: „Ne-a făcut rost de maşină şi, poate, va achita şi cursa… În definitiv, Select e la doi paşi de blocurile ANL”.

Cum s-a dedus cu destulă repeziciune, străinul era vestitul blogger Al2lea[1], care colaborase în trecut la unele proze realizate împreună cu Oana. Discuţia luă o turnură bloggeristică, spre disperarea lui Bogdan, care-şi făcuse blog doar mânat de val, însă-l abandonase de luni bune.

– Pe cine-ai mai dat la spam? – se interesă Al2lea.

– Pe Blegutza[2] şi pe Karpanossu… Iar pe Horia l-am editat. A zis de mama, şi-a citit despre mă-sa!…

– Bine i-ai făcut, boul dracului! Eu nici nu-l salut… La mine-i mai nasol, că-s pe blogspot[3]

– Nu luăm şi-o bere la Select? – interveni Bogdan, pentru a deturna cumva discuţia.

– Luăm! – acceptă Al2lea entuziast. Numai bine, mai vorbim despre bloguri!…

*

Cei trei nu zăboviră excesiv la Select, pornind să descâlcească cazul tenebros al pestilenţialului Horaţiu Vidal. Intrarea în bloc nu arăta prea încurajator.

– Care uitaţi ce-a făcut aicea! În holu’ blocului trebuie ei să mănânce seminţe! Eu nu mai pot, doamnă, vă rog să mă credeţi! Care la serviciu fac curat, acasă fac curat, pe scara blocului fac curat! Eu sunt proasta lu’ toţi!…

Deşi intervenţia femeii în halat de-un albastru incert ar fi putut părea stânjenitoare, cei trei se bucurară că au rezolvat spinoasa problemă a interfonului.

– Dumneata eşti Marieta? – întrebă romanciera Oana.

– Da, doamnă!… – răspunse femeia, cu un aer slugarnic.

– Bine! Lasă, că voi avea eu grijă de tine! O voi ruga pe doamna directoare Crina să-ţi aprobe concediu în februarie…

– Săru-mâna, doamnă, nu trebuia! Care dacă aveţi vreodată nevoie să vă fac curăţenie…

Cum cei trei urcară, Marieta mai vorbi o vreme singură, apoi se adună: „Şi la ce dracu-mi trebuie mie concediu în februarie?”

Bogdan nu-şi putu proba dibăcia în folosirea tirbuşonului, deoarece Al2lea încercă clanţa şi constată că uşa apartamentului 19 este descuiată. Datorită tensiunii momentului, nu-i păru nimănui ciudat amănuntul că pe plăcuţa de pe uşă scria Horaţiu Velimirovici.

„Dacă era bloc cu opt etaje, precis ar fi stat la opt! Bine că-s doar patru…” – gândi Oana, după care privi uimită interiorul: „Aici, nici o descriere nu poţi să faci! Ce să spui? Pe pardoseala goală zăceau trei cărţi. Pereţii erau cu desăvârşire goi. În încăpere nu exista niciun fel de mobilier, cu excepţia unui scăunel. Într-o nişă, un frigider marca Fram, scos din priză…”.

– Băi, ce frigider! Nici n-am văzut aşa ceva, dar mi-a povestit maică-mea că, pe vremuri, toţi aveau Fram… – rosti cu glas.

– Să vedem dacă n-are nişte bere… – propuse Al2lea. Deşi, ar fi caldă, că-i scos din priză…

– Le făceau solide… – aprecie Bogdan, deschizând relicva.

În interior, un miros pătrunzător de mucegai, un atlas geografic deschis la harta României şi doi globi oculari aşezaţi pe hartă.

– Satu-Mare şi Miskolc! – observă Bogdan poziţia ochilor. Aici ne-am lămurit, nu este nimic… Cheia întregii afaceri este la Miskolc! Mergem în Ungaria!…

*

Reveniţi în centrul urbei, cei trei traseră la Perla, pentru a-şi limpezi ideile. După ce-şi terminară ciorbele, Oana avu o revelaţie:

– Băi, ăla a scos ochii cuiva!…

Se lăsă o tăcere adâncă, apoi Bogdan răsuflă uşurat:

– Erau ochi verzi… Dintre răpiţi, nu are niciunul ochii verzi!

După ce se gândi o vreme, Oana decise să sune la Poliţie, relatând întâmplarea.


[1] Blogger sătmărean.

[2] În întregul pasaj, numele sunt fictive.

[3] Între timp, a trecut pe wordpress.