Galben

125 comentarii

– Salut! Băi, voi l-aţi văzut pe Marcel? – ne întrebă domnul plutonier-major Onici de cum intră în Dinar.

– Astăzi, nu. De ce, are ceva?

– L-am văzut înainte şi era galben la faţă…

– Cum, galben? – fu Caius nedumerit.

– Galben. Ca lămâia sau, ca să fiu mai exact, galben ca facla de galbenă ceară… Dar, ce zic eu? Era mai galben decât Ada când îi ceri să comenteze, mai galben ca Adi Hădean după ce-şi îngurgitează experimentele culinare, mai galben decât bannerele lui Alexandru Marin, mai galben ca Domniţa Anei Pauper, mai galben ca blana motanului Leo al Corinei, mai galben decât Ardeiul zilei atunci când e galben, mai galben ca Belle de Jour când îi ignori o leapşă, mai galben ca Carameaua galbenă, mai galben ca Chinezu când îl scoţi din blogroll, mai galben decât Lady A când nu-i dai ping, mai galben ca Băiatul Ciudat când scade-n ZeList, mai galben decât Cristian Lisandru când este gelos pe vreun poem al Geaninei, mai galben decât Cristian când bloggereşte până către ziuă, mai galben ca Gabriela când găseşte-n zori treizeci de comentarii spam, mai galben decât Theodora când îi scrie mihai pop, mai galben decât e Madi după o noapte aglomerată la urgenţe, mai galben ca Lilick după ce s-a trezit cu băsescu preşedinte, mai galben decât e Oana când mai scoate Vania un volum nou, mai galben decât Rusu Gigi când nu intră-n topul comentatorilor, mai galben ca Teodora când îi ignori bijuteriile, mai galben ca Andrei Pavel când se tatuează galben, mai galben ca Simion blocat în trafic, mai galben ca Petra după un coşmar, mai galben ca Ana Peride după… mi-e ruşine să spun!… Era galben de tot!

Fireşte, dezbăturăm acest caz, concluzionând că s-o fi petrecut ceva cu colegul nostru.

Indicii anatomice – 8

27 comentarii

Foto: Ana Usca

VIII

– Acum căutăm, de fapt, ce? N-are nicio logică! – bombăni Oana care, după ce-şi dădu seama că nu este vreo legătură între dispăruţi şi ochii cei verzi, se opuse drumului la Miskolc, găsindu-l iraţional.

– Ai încredere în flerul meu! – răspunse Bogdan. Dacă e amestecat Horaţiu Vidal, precis vom găsi acolo şi cadavrul şi pe răpiţi… Întotdeauna i-a plăcut să joace şah cu anchetatorii şi să lase indicii…

„Flerul tău! Nici periuţa de dinţi nu eşti în stare să ţii minte unde-ai pus-o!” – gândi romanciera.

– Să oprim la o benzinărie… – propuse prozatorul. Ne mai refrişăm, iar eu mi-aş lua nişte periuţe de dinţi…

Maşina gonea deja de un ceas în Ungaria, dar cei trei pasageri erau munciţi de sentimente contradictorii.

„Măcar dacă mergeam la Budapesta… În definitiv, ochiul se poate şi rostogoli, doar e sferic! Ai vreo certitudine că era pus pe Miskolc?” – se întrebă Oana cu tristeţe.

„De data asta nu-mi mai scapă Vidal! Te-am prins, ticălosule! Din cauza ta am luat patru în teză la Chimie! Şi la orele de sport, nu-mi dădeai o pasă!…” – se îndulcea Bogdan la gândul unei răzbunări iminente.

„Tot e fain! Mai vedem şi noi cum sunt băruleţele prin vecini… N-am mai fost în Ungaria din 1988…” – gândea Al2lea, care continuă să se ţină după anchetatori, neavând altă treabă mai bună de făcut.

– Nici n-ai cum să te înţelegi cu ăştia! – bombăni din nou romanciera. Al2lea, tu ştii ceva ungureşte?

– Nu prea. Dar, zicea Primadona[1] că, pentru conversaţii uzuale, e suficient dacă-ţi compui o mină senină şi spui din vreme-n vreme igen şi na bazmeg

Igen, na bazmeg, igen, na bazmeg… – repetă Oana.

Cum primul aşezământ era un popas, iar nu o benzinărie, cei trei deciseră că vor putea face şi acolo mici cumpărături, plus că exista şi-un restaurant care, după faţadă, părea destul de elegant.

– Luăm câte-un gulaş? – propuse Bogdan.

– Luăm! – aprobară însoţitorii.

Înaintea micului complex, un grup se apropie de anchetatori şi o doamnă se adresă romancierei:

Romániából érkezett?[2]

– Igen.

Ismeri Oána Sztojka-Múzsa híres írónőt?[3]

– Igen.

Kérem mondja meg neki, hogy elolvastam már minden regényét. További szép napot![4]

– Igen.

Cum doamna se îndepărtă zâmbind, romanciera îşi spuse: „Funcţionează metoda Primadonei!”

– Ce-a vrut? – se interesă Bogdan.

– Habar n-am!

Interiorul se arătă la fel de prietenos ca şi faţada. Al2lea comandă gulaş, ridicând trei degete, şi pivo, aici arătând un deget mai puţin.

– Iau şi eu o bere, da’ ce are? – interveni Bogdan, însărcinat cu şofatul.

Cum ospătarul se încurcă, Oana decise să-l ajute, vorbindu-i pe limba lui:

Igen. Na bazmeg!

A kutyafáját! Hát ez teljesen el van szállva![5] – bombăni chelnerul, cei trei zâmbindu-i şi spunându-i încă de câteva ori igen şi na bazmeg.

Deşi fură serviţi destul de nepoliticos în continuare, anchetatorii nu dădură mare atenţie acestui amănunt, preocupaţi de-o nouă problemă ivită. Xreader trimise un sms interesant: „Cum se chemau pastilele alea pentru dureri de cap? Am luat Plegomazin şi mă simt ca dracu!”

– Îl doare capul… L-au torturat! – sări Bogdan.

După o vreme, analizând textul la rece, Al2lea deduse că un prizonier nu poate întreba care pilulă e mai potrivită, fiind de presupus că răpitorii nu te ţin într-un dispensar…

– Nu i-a răpit nimeni! – avu Oana o revelaţie. Porcii au fost la băut! Mergem la Satu-Mare! Acum!

La întoarcere, o vreme merseră în tăcere. Apoi, romanciera observă:

– Dar, ce urât se poartă ungurii cu noi, parcă am fi gunoaie!…


[1] Bloggeriţă sătmăreancă.

[2] Veniţi din România? (maghiară)

[3] O ştiţi pe celebra scriitoare Oana Stoica-Mujea? (maghiară)

[4] Transmiteţi-i, vă rog, că i-am citit toate cărţile! Să aveţi o zi bună! (maghiară)

[5] Ei, drăcie! Asta-i dusă cu pluta! (maghiară)