Foto: Cella

X

– Tu ce faci când te cuprinde simţământul nimicniciei? – mă întrebă brusc domnul plutonier-major Onici.

– Mi-l accentuez – răspunsei.

Ca spre a legitima metoda, mai cerurăm lui Andrei un rând de bere Jacob. Afară, fulgere enorme brăzdau cerul, făgăduind furtuni, dar deocamdată oferind doar un spectacol gratuit în aerul fierbinte şi, pe deasupra, îmbâcsit de umezeală.

– Să nu fie nimic de făcut? Doar pleci şi te-ntorci, ca-ntr-o cuşcă, şi baţi apa-n piuă? – îşi continuă colegul meditaţiile. Mi s-a propus o evadare, dar sunt convins că, după aparenta schimbare a decorului, va fi tot aia…

– Ce evadare? – întrebai, ca să nu lâncezească discuţia.

– Am fost chemat la Satu-Mare, a găsit Oana nişte ochi… Aia cu Şarama[1]…

– O ştiu… – scurtai explicaţiile. Şi ce-i cu ochii?

– N-am prea priceput… Am vorbit cu locotenentul Petrescu. A fost destul de confuz, deşi se zice că-i un tip isteţ. Zicea de trei tipi răpiţi cu care tocmai a stat de vorbă, Chinezu, Xreader şi Darius, că Al2lea nu ştiu ce-a făcut în Ungaria, că Crina i-a trimis un sms cu Dacă tăcem toţi, aceasta va fi şi soarta noastră… În fine, prostii! Cred că-s toţi beţi mangă… Plus că un autopsier a băut spirtul în care se păstrau globii oculari, cu ochi cu tot. Acum stau după el să-i cace… Şi m-au chemat să-i ajut.

– Cum să-i ajuţi? Să-i dai purgativ ăluia? Dar, dacă te-au chemat, cred că trebuie să mergi…

– Ei, trebuie!… Mă pot da faultat! Nu ştiu ce să zic… Pe de-o parte, m-aş duce, că mai schimb decorul; pe de altă parte, ştiu că-i tot aia! Ziceam, poate, să vii şi tu… Îi cunoşti mai bine pe bloggeri, poate punem de nişte băute. Ăia-s ardeleni, ţin la tăvăleală.

– Bun, la tăvăleală m-aş băga, dar înţeleg că-i vorba şi de-o anchetă. Eu în ce calitate m-aş amesteca?

– Păi, Oana, Crina, Bogdan şi toţi bloggerii în ce calitate s-au băgat? Îţi dai şi tu cu presupusul, ce are? La cât se pricep poliţiştii din Satu-Mare, nici n-or să observe că sunteţi diletanţi! Anchetarea unei crime este, de fapt, ca alcătuirea unui poem. Alergi după o idee, o îmbraci în detalii şi metafore, mai şlefuieşti, şi-n final zici: Gata, l-am frecat destul, ăsta-i poemul, respectiv, ăsta-i criminalul!

– Mda… – confirmai în parte. Numai că, la scrieri, nu-i atâta alergătură…

– Păi, n-o să alergăm noi! Găsim un birt mai igienic şi coordonăm acţiunea de acolo. Printre suspecţi e şi George Onan, ştiu că-l ai pe tip în blogroll…

– Ei, l-am pus doar aşa, că mă trecuse şi el pe mine. Nu-l ştiu pe tip. Din cum scrie, pare-un retardat.

– Eu m-aş duce! – interveni în discuţie şi Caius, care se alăturase grupului de ceva timp.

– Chiar, am putea să-l luăm şi pe Caius, ne-ar mai ajuta… – reluă ideea domnul plutonier.

Caius zâmbi mulţumit, imaginându-se, probabil, în postura unui descoperitor de asasini, în vreme ce noi zâmbirăm anticipând cum va presta felurite servicii în urbea nord-vestică.

– Hai, că e şi Bogdan acolo! – îşi reluă plutonierul argumentaţia. Îi mai zici despre manuscrise, plus că tipul are nas la gagici. Le descoperă după miros, zici că-i câine dresat.

Cu toate că nu întrezăream decât noi experienţe bahice, acceptai în cele din urmă. Caius, în schimb, acceptase din primul moment, astfel că ne apucarăm să-i întocmim o listă cu micile cumpărături ce se cereau făcute pentru bunul mers al cercetărilor.

– Zic să luăm şi vreo două sticle de coniac, că facem câteva ore până acolo… – propuse domnul Onici, între altele.

– Dar, cine şofează? – dorii să aflu.

– Eu, ce are?

– Nimic, mă temeam să nu trec eu la volan! Prefer să mă uit la peisaj…

[1] Şarama, roman fantasy de Oana Stoica Mujea, vol. I-II, Editura Eminescu, Bucureşti, 2006.