Cu toate că ieşirăm bine dispuşi din Dinar, plănuind să ne mutăm într-un aşezământ similar, amiaza ne fu tulburată de imaginea hâdă a unui individ care, în cel mai dizgraţios mod cu putinţă, atârna de-o ramură viguroasă, mânjind ziua şi-aşa mohorâtă ca o cratimă fetidă.

– Uite şi la ăsta unde şi-a găsit să se spânzure! – răbufni domnul plutonier-major Onici. Bă, nu le mai ajunge pădurea, acum trebuie să-şi exhibe râtul în buricul târgului!…

Expert, domnul plutonier îşi dădu seama după pantalonii individului că era vorba despre un suicid, ipochimenul alegând deznodământul de bunăvoie şi silit cel mult de împrejurări.

– Îl ştiu pe tip – exclamă Caius -, era pe locul 790 în ZeList

– Şi pe cât ar fi vrut să fie? – interveni Teodosie. Să zică mulţam că-l avea Dramoleta în blogroll şi că i-au mai dat link doi-trei ameţiţi…

– Chiar! – zise Filaret. Oare, după ce dai colţu’, te mai ţin ăia-n ZeList?

– Cred că da… – opină domnul plutonier. Însă, scazi, că văd toţi că nu mai activezi şi te şterg…

După scurta sa observaţie, Caius rămase tăcut, privind la fularul folosit pe post de ştreang. Cu acuitatea specifică profesiunii, domnul plutonier-major Onici desluşi dedesubturile acestei atitudini:

– Lasă, băi, nu te mai uita lung la fular! Doar nu vrei să porţi fular de la mort şi, în plus, oranj! Îţi cumpăr eu unul violet… E bun şi când mergi la Poli, plus că se-apropie 2 aprilie

Anunțuri