Zece bloggeri

Foto: Ana Usca

Având de expus multe idei importante, am decis să-mi deschid un blog. Cum l-am intitulat Certitudini absconse, blogul a atras atenţia, astfel că zece alţi bloggeri m-au trecut în blogroll. Primind şi vreo şase link-uri, am ajuns în destul de scurt timp şi pe-un onorabil loc 790 în ZeList.

Dar, iubiţi cititori, viaţa nu este un marş triumfal! Observând că, în pofida locului rezonabil, traficul meu este insignifiant, m-am gândit să las comentarii celor zece binevoitori care m-au luat în serios. Începând cu Cristian Lisandru, i-am scris absolut la subiect: Voi, pacienţii, de ce nu vă constituiţi într-o castă? În loc să-mi răspundă, m-a dat la spam şi m-a scos din blogroll. „Pagubă-n ciuperci!” – bravai, însă mi-a picat destul de prost să constat, joi dimineaţa, că am căzut pe 1165. În plus, cu toate că l-am scos şi eu pe Cristian la reciprocitate, el a urcat pe 117…

Am comentat atunci la Achilianu, să recuperez terenul pierdut: Nişte filme bune n-ai? Mi-a răspuns: Ba da, acela-n care-ţi dau spam! În plus, scoţându-mă şi de la linkuri, am căzut pe 1511. El a rămas pe 200. „Cel puţin, ăsta a staţionat…” – mă consolai.

Cu Albenegre am recurs la umor: Dacă voi sunteţi lumea, eu ce sunt? Răspunsul a venit prompt: Un bou! Pe dată îi scrisei replica: Ba cred că tu eşti mai mare ca mine – însă nu s-a mai afişat, căci mă spămuise deja. Scos şi din blogroll, am ajuns pe fatidicul 3321. Dar, a scăzut şi el cu cinci poziţii, până pe 191.

Lui Nea Costache i-am scris: Te-nvăţ io minte! Nu ştiu de ce s-a supărat şi m-a scos din blogroll fără să-mi răspundă. Astfel am ajuns pe 3704…

„Gabriela Savitsky are umor!” – mi-am zis, postând încrezător un comentariu conceput cu grijă şi mizând pe-un link: Foarte interesantă metoda subliminală de a-i face reclamă preşedintelui băsescu. Pozele afişate fac toţi banii şi prima impresie. Textul trece aproape neobservat. În plus, movul se potriveşte perfect blogului şi stilului tău. Contrar aşteptărilor, mi-a răspuns: Mai bine mov, decât cu un singur neuron, şi ăla cu dendritele pişate de băsescu, ca tine! Inutil să mai precizez că a urmat excluderea din blogroll şi afundarea într-un neverosimil loc 4011.

Pe Belle de Jour am întrebat-o politicos: Mai ai şi altceva, sau doar ferestre şi cafele? Mi-a răspuns: Da, mai am un blogroll ceva mai scurt! N-am scăzut însă prea mult, doar până pe 5144.

Am încercat şi la Leo: Care-i motivul iritării, faptul că n-am prea comentat? Replica sosi într-o notă devenită deja obişnuită: Nu, faptul că te aveam în blogroll! Nu ştiu de ce, acum am căzut pe 15.605. Cred că mi-au expirat şi nişte linkuri, sau nu-mi explic!

Lui Alin Farcaş i-am scris plin de bune intenţii: E nevoie de-o schimbare! Astea-s pampleziruri, nu pamflezii! N-o fi fost la comp, căci mi-a răspuns abia peste vreun ceas: Am schimbat, te-am scos din blogroll! Locul 19.769, afişat în prima joi, nu m-a mirat prea mult.

Pe Matilda am rugat-o eu să mă scoată, ca să nu risc şi cu ultima redută din zece. Amabilă, mi-a satisfăcut doleanţa aproape instantaneu. Aşa am ajuns pe 44.912, surclasându-l pe Yen.

Acum, mă gândesc s-o iau de la început şi să-l conving pe Cabral să-mi dea link. Dacă nu, cred că-mi şterg blogul!

Indicii anatomice – 21

Desen de Gabriel Pacheco

XXI

Cum despre Mioara nu ştiam niciunul prea multe, un basm dedicat ei putea conţine orice. Pornind de la această idee, prin cine ştie ce conexiune, Serioja îşi comandă măruntaie asortate în felurite sosuri, alăturând cartofi gratinaţi şi hribi. Bogdan privi cu oarecare reproş către platou, socotind a fi o aluzie nu tocmai cuviincioasă, apoi zise în surdină:

– Măcar, dacă şi-ar face efectul…

Ceilalţi socotirăm potrivit să trecem pe băuturi mai uşoare, astfel că-i solicitarăm ospătarului să aducă lângă noi câteva butoaie cu bere nefiltrată.

– Butoaiele le putem aduce – se scuză acela -, dar dozatorul nu poate fi deplasat. Lăsaţi, că aduc băieţii. Ar putea să le aducă în halbe de-un litru, ca să nu vă sâcâie prea des…

– Halba, cum o arată şi numele, este de jumătate… Poate, recipiente de un litru! – îl corectă Chinezu.

Ospătarul se înclină respectuos, reprimându-şi înjurăturile, iar berile sosiră curând, astfel că putui aborda un nou basm:

Frumoasa din pădurea adormită

Mioara[1] avea un obicei, anume acela de a se deştepta cu ceva mai târziu decât s-ar fi impus. Mai exact, dacă ora optimă ar fi fost cinci, ea se trezea la cinci şi un sfert, dacă era şase, avea efect asupra ei la şase şi zece, şi am putea continua tot aşa, trecând în registru toate ceasurile în care umanitatea a segmentat ziua. Atunci când nu depindea de o oră de trezire, zorii o găseau pe Mioara în Crama Naţional. Din cramă – cunoscătorii ştiu acest detaliu -, te pomeneşti mai apoi fie-n Clasic, fie pe la Turnişor, fie-n Dumbravă, ori dracu’ ştie mai pe unde…

Într-o dimineaţă mohorâtă, Mioara se nimeri în inima Dumbrăvii, dar noi o vom socoti pădure, artificiu tehnic menit să lege povestirea, oarecum, de titlul ales. În pădure, sticle azvârlite ar fi strălucit, dacă ar fi avut măcar vreo rază să le ilumineze. „Lasă, Doamne, soare-n umbre!” – rosti tânăra în gând, însă nu cu suficientă intensitate, astfel că cenuşiul zorilor persistă. „Dimineaţa nu-i senină[2]” – constată, cu resemnare, Mioara şi continuă, poetizând: „Dimineţile-şi ling plumbul…”. Era, bineînţeles, o exagerare, căci în discuţie intra doar acea dimineaţă în care, un observator echilibrat, ar fi putut-o întreba:

– De ce nu eşti la ora asta în pat?…

Dar, nici un observator echilibrat nu se afla împrejur. Mai bine, de fapt, pentru el, căci ar fi primit, cel mai probabil, răspunsul:

– Ce te roade grija?…

Sau, în sfârşit, ceva asemănător… Însă, neavând cu cine discuta, gândul îi reveni la sticlele azvârlite-n desiş: „De ce nu le-or recicla? De fapt, mă mai întreb?… Cu ăştia…”.

Siluete cenuşii se profilară în nuanţele matinale de gri. „Ce de lupi se înconjoară! Mai ăştia lipseau!… Măcar, lupii calcă mut şi nu zdroncăne… Dacă era Marius Mitea, trăgea o cântare şi-i punea pe fugă… Dar, în ce mă priveşte, nici să cânt n-am chef! Oare ce naiba caut aici?…”.

În vreme ce tânăra vântura aceste frânturi de gânduri, ca nişte căluşei ce-n joc se frâng, lupii se apropiară, cu boturile îmbăloşate şi ochii sticlind ironic. „În general, lupii nu-s atraşi de roşu, iar eu port roşu… Or fi fascinaţi de nume – gândi Mioara. De ce or fi rânjind aşa, de parcă ar fi vânzătoarele de la Alimentara? În definitiv, treaba lor! Sunt obosită…”. Mioara dădu să se proptească de un copac, dar unul dintre lupi, probabil şeful haitei, o atenţionă:

– E proaspăt vopsit!

„Minunat! Sticlele nu le reciclează, da’ vopsesc copacii! Ţară de cretini!” – îi fulgeră tinerei în minte, dar, mai apoi, ca în vis, îşi zise că poate era doar o vorbă la mişto şi că, în plus, lupii nu vorbesc… „De fapt, la cât am băut, n-ar fi de mirare ca însăşi pădurea să vorbească…”. Plictisită, Mioara urlă către haită:

– Marş de-aici! N-aveţi la ce să vă holbaţi!

Intimidaţi, lupii bătură-n retragere.

Oarecum mai relaxată, Mioara prinse a roti versuri în duhu-i istovit:

„Lupii-şi flutură iar goana,

Haita-ntreagă-şi linge rana,

Haita lung îşi sună spaima,

Nu te-opri acum!”.

„Cum să nu mă opresc, că-s frântă?! Căluşeii-n joc se frâng…” – mai trase Mioara de-o idee şi adormi, pierdută-n pădurea deasă.

Amiaza, prin contrast, fu una plină de strălucire, vântul îndemnând nourii către zări. Un tânăr de o frumuseţe nemaivăzută, întrecând tot ce-au putut scorni basmele ori mitologiile diverse, o găsi pe Mioara şi prinse s-o zgâlţâie, spunându-şi:

– Uite-o, în ce hal este iarăşi! Normal, în bomba aia de Naţional numa’ otrăvuri găseşti… Hei, trezeşte-te!

Mijind ochii, Mioara văzu chipul acelui personaj ireal, împrejmuit de brocartele ţesute de copaci pe albastrul pur al înălţimilor. Cu un zâmbet amar, îi spuse:

– Lasă-mă, omule, în pace, azi este sâmbătă!… Ştii că sunt rebelă!… – şi adormi la loc.

Pădurea, la rându-i, păru încremenită, iar tânărul plecă nu se ştie unde, mânat, pesemne, de unele chestiuni personale.

Nu ştim cu exactitate ce s-a întâmplat în continuare, dar este cert că, în zorii zilei de luni, cu o oarecare întârziere, Mioara se prezentă la serviciu, prilej cu care portarul instituţiei făcu câteva glume reuşite.

…

După cuvenitele laude din partea ascultătorilor, Serghei ne rugă să mai zăbovim puţin până la următorul basm, având ceva treabă la closet.

– Vine! – concluzionă domnul plutonier-major Onici.

---

[1] Mioara Mitrea, bloggeriţă din Sibiu.

[2] Citatele sunt din poemul lui Nicu Vladimir Ce de lupi se înconjoară.