În Dinar năvăli un ins care, dacă după tunsoare putea să treacă şi drept ardelean, prin întreaga sa alură sugera că ar fi sudist, presupunere ce spori pe măsură ce acela-şi vădi limbuţia:
– Bună dimineaţa! Ce profesiune aveţi?
– Bloggeri… – generaliză Caius.
– Perfect! Să presupunem că nu aveţi timp… Pe cine-aţi alege să citiţi între Călin Hera şi Cristian Lisandru, ştiind că primul foloseşte un after shave obişnuit, iar cel de-al doilea se dă cu Beauty Face?
– Pe Călin Hera, că scrie PA-uri! De vreme ce mă grăbesc…
– Atunci, să presupunem că aveţi timp!
– Dacă am timp, citesc tot blogrollul… Dar, ce-i ăla after shave?
Aici, sudistul îi arătă nişte flaconaşe, explicând în multe cuvinte fel de fel de lucruri. Apoi abordă o altă temă:
– Dar, dacă ştiţi că Sebra foloseşte un săpun obişnuit, în vreme ce Gabriela Savitsky are Palmolive, pe care dintre ele aţi trece-o în blogroll?
– Pe amândouă, că mă pun şi ele şi fac puncte-n ZeList! – decise Caius pe loc.
– Auzi! – interveni domnul plutonier-major Onici, adresându-se intrusului – tu de fapt ce urmăreşti? Spune repede ce-ai de zis şi nu ne mai violenta neuronii!
Acela se reculese preţ de câteva clipe, apoi reîncepu să turuie:
– Iată, firma noastră vă face o ofertă de nerefuzat! Dacă cumpăraţi două dintre aceste produse, vă oferim gratuit o carpetă, pe care-o puteţi face cadou când mergeţi la Carmen…
Aici, izbucnirăm toţi în râs:
– Păi, noi mergem să primim, nu să dăm!
– Sau un ceas cu Cina cea de Taină pentru Theodora… Se apropie şi opt Martie… – insistă rapidistul (cum l-am presupus a fi).
Mai umblat decât noi, domnul Onici întrebă:
– Da’ un set de tacâmuri n-ai?
– Ba da, cu mâner de os! Şi Gigi Rusu şi-a dorit unul…
– Du-te, bă! Gigi Rusu şi cuţitele voastre! – îl persiflă Teodosie. Acuşi o să ne zici că Simion Cristian ţi-a cerut Super-dent!…
– Nu… – se fâstâci limbutul. Doar Geaninei i-am dat un şampon Clear…
– Aia era Maria Şarapova – îl întrerupse domnul Onici. Geanina foloseşte un şampon obişnuit, Michaela foloseşte un detergent obişnuit, Chat Noir are pisici obişnuite, Lady A foloseşte creme de faţă obişnuite, Daurel are lame de barbierit obişnuite şi, în general, n-avem nevoie de rahaturile tale ca să bloggerim!
Revenit la realitate, individul ceru un coniac. Sandu profită de ocazie:
– Dacă luaţi un coniac dublu, firma noastră vă va face o surpriză!
Acela se conformă, fiind ulterior destul de surprins să afle că surpriza consta în obligaţia de-a spăla closetele.
feb. 23, 2010 @ 12:27:34
Sunt primul, imi merge bine astazi!
feb. 23, 2010 @ 12:32:40
Eu i-am cerut Supercristal, că nu-s pretenţios, dar a înteles el gresit!
feb. 23, 2010 @ 12:34:20
Daca ar veni la usa mea un baiat cu blog la activ, oferindu-mi diverse bunuri de calitate, printre care si niste deodorante de buda, mai ca as cumpara, cu scopul nedeclarat de a creste in ZeList!
feb. 23, 2010 @ 12:35:55
Simion:
Înseamnă că nu turna chiar bărbi grosiere, ceva acoperire avea tipul…
feb. 23, 2010 @ 12:36:27
Nea Costache:
Tipul nu era blogger, doar îi dădea cu vrăjeala.
feb. 23, 2010 @ 12:38:26
Eu folosesc Gama DOVE de foarte mulţi ani…
Şampon Clear…interesantă propunere…
feb. 23, 2010 @ 12:38:47
Și astfel, bloggurile noastre or să miroasă ca o drogherie…
feb. 23, 2010 @ 12:43:08
Geanina:
Îl trimitem pe tip, că avea!
feb. 23, 2010 @ 12:43:42
Gabriela:
Dacă nu intervenea Onici, cine ştie cum ar fi mirosit blogosfera!
feb. 23, 2010 @ 12:46:09
Da, la vrajeala se pricep baietii! In scopul declarat mai sus, ramane ca tot noi intre noi…
feb. 23, 2010 @ 12:47:31
@ gabriela: mai bine ca o drogherie decat la aia portocalii a…
feb. 23, 2010 @ 12:48:58
Păi, să vândă poziţii-n ZeList, nu carpete şi tacâmuri!
feb. 23, 2010 @ 12:49:22
La Dinar nu mai e permis sucul de portocale…
feb. 23, 2010 @ 12:56:59
Îl aştept…
feb. 23, 2010 @ 13:04:41
Miroase a curatenie sufleteasca aici,ce sampon folosesti Vania? asa ceva n-are de vanzare tipul?;)
feb. 23, 2010 @ 13:05:17
Geanina:
Nu-i spune de două ori!
Ai avut comentariul cu numărul 20.000, trebuie să mă gândesc la un premiu…
feb. 23, 2010 @ 13:13:54
Tasha:
Folosesc ce se nimereşte…
feb. 23, 2010 @ 13:21:22
Surpriza after coniac era oarecum previzibilă…
feb. 23, 2010 @ 13:23:48
Am multe pisici … in fata blocului. Toate-s albe. Nu stiu de ce.
feb. 23, 2010 @ 13:25:23
Ada:
Previzibil şi folositor…
feb. 23, 2010 @ 13:25:46
Chat Noir:
Sunt albe pentru că-s obişnuite.
feb. 23, 2010 @ 13:46:54
Nu pot să cred…Maestrul mă premiază…pe mine…cea care foloseşte un şampon obişnuit…ha,ha,ha…
feb. 23, 2010 @ 13:47:56
E premiu pentru comentariul fast, nu pentru calitatea părului…
feb. 23, 2010 @ 13:59:56
Tinand cont ca abia ce mi-am facut masina de spalat…(saptamana trecuta am folosit detergent…manual:( ) pot sa-i imprumut din detergent pentru ….surpriza:D .
feb. 23, 2010 @ 14:01:38
Să vinăăăăă…îl trec în blogroll…nu glumesc…link şi iarăşi link…
feb. 23, 2010 @ 14:09:00
Geanina:
Păi, n-are blog, că-i sudist, e bun doar de gură!…
feb. 23, 2010 @ 14:09:25
Mika:
S-a descurcat cu peria şi cu ce mai era pe-acolo…
feb. 23, 2010 @ 14:11:10
Baiat descurcaret 😀 …. A facut armata, poate si stie cu „se face sectorul” 😉 .
Bine ca nu l-a pus sa pescuiasca 😆 😆 .
feb. 23, 2010 @ 14:18:02
Precis a făcut armata, că-i sudist! Ăştia nu se dau nebuni, ca să scape…
feb. 23, 2010 @ 14:20:55
Multumesc. Aveam nevoie de o incurajare identitara…Si pentru ZeList; este ultima zi cand se mai poate aduna ceva.
feb. 23, 2010 @ 14:24:44
O sa tin minte sa raspund, daca ma va intreaba cineva ce profesie am, ca sunt blogger. 😆
feb. 23, 2010 @ 14:28:49
ZeListu-i baza, restul vine de la sine! Nu ştiu, însă, dacă va puncta linkul meu, cred că abia săptămâna viitoare…
feb. 23, 2010 @ 14:29:19
Leo:
Însă cu grijă, că o să încerce să-ţi vândă tot felul de rahaturi!…
feb. 23, 2010 @ 14:29:48
Nu-i nimic. Daca-mi perie orgoliul, cumpar tot !
feb. 23, 2010 @ 14:35:47
E şi ăsta un aspect… Nu m-am gândit, eu am linguşitori gratis la Dinar.
feb. 23, 2010 @ 14:37:25
Plus ca m- au accesat cativa de pe accest blog…Nu mai vand lame… Le pastrez pentu muzeu.
feb. 23, 2010 @ 14:37:30
Cel mai bine ar fi sa lase prostiile (sudistul) si sa-si faca si el un blog. Data viitoare nu i-ar mai arde sa-i vanda lui Caius after shave-uri si s-ar ocupa si el de lucruri serioase.
feb. 23, 2010 @ 14:40:11
Daurel:
Nu prea rentează afacerea cu lame…
feb. 23, 2010 @ 14:40:58
Ioana:
Chiar! Pe noi ne arde ZeListu’ şi tipul vine cu after shave-uri!…
feb. 23, 2010 @ 14:54:06
„Cina cea de Taină” o am doar in icoane.
Asta este o dezinformare. 🙂
feb. 23, 2010 @ 14:56:18
Încerca omul să-şi plaseze marfa…
feb. 23, 2010 @ 15:23:24
De când visez eu la un set de tacâmuri cu mâner de os…Se poate comanda on-line ?
feb. 23, 2010 @ 15:27:09
Dacă-i bun de gură îi facem noi blog şi îi promovăm şi produsele…ha,ha,ha…
feb. 23, 2010 @ 15:30:51
Eu nu-s din sud,n-am facut armata, am blog…..vand borcane si ceoane!! cumpara cineva??? 🙂 🙂 🙂
feb. 23, 2010 @ 15:35:21
Black Angel:
Eu nu, dar s-or găsi ceva fraieri…
feb. 23, 2010 @ 15:35:53
Geanina:
Depinde pe cât va ajunge în ZeList…
feb. 23, 2010 @ 15:36:26
Rusu Gigi:
Îl voi întreba când termină de spălat buda…
feb. 23, 2010 @ 15:38:57
Dacă ne bagă în blogroll, nu e trădător şi va ajunge….sus tot mai sus…mândru blogărel…
Marți « Gabriela Savitsky
feb. 23, 2010 @ 15:39:32
feb. 23, 2010 @ 15:41:29
Geanina:
Clar că ne bagă, ba ne dă şi câte-un link pe zi!
feb. 23, 2010 @ 15:41:51
Sandu are vocea Andreei Marin ?
feb. 23, 2010 @ 15:45:42
Nu.
feb. 23, 2010 @ 15:59:50
Mă duc să-mi caut ceva mai bun ca Palmolive!!!
feb. 23, 2010 @ 16:04:04
Excelenta vanzarea…m-a binedispus!
feb. 23, 2010 @ 16:06:45
Sebra:
Ştiu pe una care foloseşte Camay şi-i pe 36 în ZeList. O să-l încerc şi eu…
feb. 23, 2010 @ 16:07:25
Teodora:
Bietul om, n-a prea vândut nimic!…
feb. 23, 2010 @ 16:09:30
deci, sa-nteleg ca blogareala a ajuns o profesiune…bineinteles, una de onoare 🙂
feb. 23, 2010 @ 16:12:00
Bun..deci Camay să fie! Solid sau lichid? Na…acuma altă dilemă! Da’ cred că nu-i din ăla cu extract de portocale, că-mi ies bube numai când îl văd!
feb. 23, 2010 @ 16:16:41
urata surpriza 🙂
feb. 23, 2010 @ 16:16:42
Oceania:
Câtă vreme aduce bani frumoşi, o putem numi şi aşa!
feb. 23, 2010 @ 16:17:22
Sebra:
Solid! Ăla lichid e pentru closete publice şi pentru bulangii…
feb. 23, 2010 @ 16:20:01
Ionuţ:
Poate pentru tip, pe noi ne-a amuzat…
Impresia zilei… « Daurel’s Blog
feb. 23, 2010 @ 16:30:42
feb. 23, 2010 @ 16:38:54
Interesant :))
feb. 23, 2010 @ 16:39:30
La Dinar se petrec fel de fel de lucruri…
feb. 23, 2010 @ 16:49:39
Cu ceva vreme in urma circula indemnul „patriotic” de a-l sprijini pe micul si mijlociul intreprinzator, de a incuraja comertul si libera initiativa.
Asa ca licitez si eu cu ce mai am in camera valorilor, o carpeta cu rapirea din serai (caci urmand sloganul: „noi nu ne vindem tara” n-am instrainat nimic din ce e al nostru sau al urmasilor, etc, etc dar am transformat in stare gazoasa cu urme ectoplasmatice, flota maritima si mastodontii macrofagi ai bugetului iar acum pentru a ramane in varful lantului trofic ne specializam in hartanit pensii si alocatii pentru prescolari, eventual proiectam impozite pe cosciuge si amputari de membre inferioare.
Ma gandeam chiar sa lansam o noua campanie virtuala drapata in portocaliu cu nuante violet care suna cam asa:
Totul pentru buget, boc-alaturandu-va noua vom trai bine!
feb. 23, 2010 @ 16:51:40
Eu sunt de acord să ia de la bugetari, pensionari, sugari etc, da’ să ne dea nouă banii, să-i cheltuim la Dinar!
feb. 23, 2010 @ 17:00:26
cum e tunsoarea de ardelean? mă interesează strict personal, nu profesional (adică nu voi folosi declarația ta la vreo tipologie sau altă vrăjeală birocratică).
feb. 23, 2010 @ 17:01:28
Tuns scurt şi proaspăt. Mulţi ardeleni au viciul de-a merge la frizer.
feb. 23, 2010 @ 17:47:33
Papa-Cafe a dat faliment Vania?
feb. 23, 2010 @ 17:58:28
Prea ocupată cu scenetele, cu poezioarele de pe blogul şi cu „alt scris”, nu am prea urmărit ce se întâmplă prin lume. Postările tale, m-au determinat să caut în lista de bucate Ze List-ul. Aşa am descoperit acum vreo trei săptămâni că sunt pe locul 583. Habar nu am avut cine m-a cocoţat acolo, dar nu mă dumiresc nici cine mi-a făcut brânci săptămâna aceasta pe locul 1241. L-am bănuit pe plutonierul major Onici, dar recunosc, nici n-am dat din aripi ca să ajung unde am fost, prea ocupată cu acel „alt scris”… totuşi rămân la prima acuză: Onici! Să vedem cum îl aperi de furia motanului meu Serioja, mai ales acum când s-a „îmbălsămat” cu toate cosmeticalele de care a citit în postul tău de azi, de teama că pisicile albe ale lui Chat Noir ar putea să-l acolească, tocmai acum când este depresiv în urma refuzului categoric al Nataşei.
feb. 23, 2010 @ 18:25:57
A spălat nitel rapidistul. Mie a vrut să-mi vândă o perie de păr Sandokan.
feb. 23, 2010 @ 19:01:10
Nea Costache:
Sincer, nu ştiu. Am mai fost de două ori şi-am găsit închis…
feb. 23, 2010 @ 19:06:19
Stropi de Suflet:
Nu se ocupă Onici cu lucruri din astea! Recuperăm!
feb. 23, 2010 @ 19:07:16
Călin:
Era bună, că-ţi dădea şi o carpetă surpriză!
feb. 23, 2010 @ 19:09:26
Cristian:
Am presupus noi că tipu-i papagal…
feb. 23, 2010 @ 19:44:04
Eu folosesc Burberry.D-aia nu-mi fac blog,ca orice as face, nu as putea ajunge in Ze List.
feb. 23, 2010 @ 19:50:32
În ZeList intră oricine, cu poziţia ocupată e mai complicat…
feb. 23, 2010 @ 21:29:30
Scuze…graba!In top am vrut sa zic.Sau,on top?Ca tare mi-s modesta! 🙂
feb. 23, 2010 @ 22:39:21
Va primesc cu voie buna 🙂 si va rog fara carpete!
Chiar si ceva de dat voi gasi eu pe aici…în cel mai rau caz nişte cocteiluri, ca tot mi s-a dus vestea pe blogul tau :))
Multumesc Vania, m-am amuzat copios si …am primit si link!
feb. 23, 2010 @ 22:57:57
Lucia:
Şi cel de pe 40.000 este în top, mai greu e de ajuns în frunte, însă nici aia nu-i dificil. Chestie de voinţă, nu ţine de calitate…
feb. 23, 2010 @ 22:58:44
Carmen:
Dacă venim, nu suntem chiar aşa porci cum părem! Măcar nişte flori din parc tot aducem…
feb. 23, 2010 @ 23:40:03
Cât o fi pe piaţa neagră un loc în primii o sută-n Zelist? Cam cum se procedează, ai idee?
feb. 23, 2010 @ 23:43:04
Eu am dat 2000 de euro, am renunţat la o cină… Nu-i scump!
feb. 23, 2010 @ 23:58:01
Eu zic ca necazul lui se datoreaza meseriei pe care spune c-o are.
Bloggerii e meserie?se fac bani?
Pe de alta parte,ca om casnic ce sunt,bloggeritul e serviciul meu . 🙂
P.S.Imi place desenul foarte mult.
feb. 24, 2010 @ 00:10:19
Se fac bani grei, dar nu prea spunem noi cum”
feb. 24, 2010 @ 00:36:49
„- Dar, dacă ştiţi că Sebra foloseşte un săpun obişnuit, în vreme ce Gabriela Savitsky are Palmolive, pe care dintre ele aţi trece-o în blogroll?’
Raspunsul lui Caius e foarte bun. Evident ca pe amandoua, altfel, vorba domnului Iliescu „riscam sa ramanem fara femei” (in blogroll).
feb. 24, 2010 @ 00:40:31
Sunt şi mulţi domni care nu mă au în blogroll, fapt care-mi amplifică paranoia…
feb. 24, 2010 @ 01:03:13
Vania, buna seara!
Oferta speciala: masaj facial cu crema obisnuita pentru bloggeri! (promotie, deh)
feb. 24, 2010 @ 01:06:51
Şi anexa?…
Caius versus d-l plutonier-major Onici | Blogul lui Nea Costache
feb. 24, 2010 @ 01:44:56
Un tip de modă veche. Cravata mov « GENUNCHIUL LUMII | Flavius Obeadă
feb. 24, 2010 @ 02:15:55
feb. 24, 2010 @ 11:45:34
Păi, citeşte ceva de Hera, că acolo ne alfabetizăm mai uşor!
feb. 24, 2010 @ 13:08:36
Buna ziua ! As fi bucuroasa daca ati dori sa facem schimb de link pentru avantaj reciproc ! Blogul meu este http://petedeculoare.wordpress.com/
Astept confirmarea dumneavoastra daca sunteti sau nu de acord pe petedeculoare@yahoo.com
feb. 24, 2010 @ 15:17:04
Am pus linkul…