Desen de Gabriel Pacheco
XXV
Poate şi din pricina băuturilor consumate, următorul basm stârni cele mai multe obiecţii:
– De ce să spui povestea cu Tomata? Aia nu ne are pe niciunu-n blogroll!
– Ei, asta e… – făcui. Oamenii nu-s perfecţi. Alta nu-mi vine acum…
Cum tocmai sosiră platourile cu sushi, fructe de mare şi tot felul de alge, însoţite de vin alb şi sec, toţi se arătară dornici să asculte basmul, animozităţile pierind:
Scufiţa Roşie
După obiceiul fetelor care poartă scufiţă, Tomata cu scufiţă[1] porni, într-o amiază de vară, prin pădure, ducând pe braţ coşuleţul necesar oricărei tinere purtătoare de scufiţă care se respectă. Pădurea, ca orice pădure… Presupun că nimeni nu şi-ar dori aici o descriere plictisitoare (măcar că aş putea, prin procedeul copy/paste, să bag din Sadoveanu un pasaj gata scris), când toată lumea aşteaptă dialogurile.
Mergând astfel Tomata prin pădurea deasă, fiind lipsită de importanţă conjunctura în care a ajuns acolo, se întâlni, conform unei logici intrinseci, cu Lupul. Acesta avea o mină obosită, dar, apariţia unui chip nou păru să-l binedispună într-o oarecare măsură… Nu ne vom mira, aşadar, dacă el fu acela care deschise conversaţia, vădind o relativă bună-creştere:
– Bun venit, Scufiţă roşie!
Adevărul este acela că scufiţa Tomatei nu era roşie, ba chiar şi ea roşeşte arareori, însă numele său, deşi nerostit, ca şi prezenţa scufiţei, indiferent de coloratura sa, induseră la modul subliminal în mintea Lupului curioase asocieri de idei.
– Nu-s Scufiţa roşie, sunt Tomata cu scufiţă!… – răspunse Tomata, nu tocmai amabil.
– Mi-am permis să vă numesc astfel – socoti Lupul a fi nimerit să-i câştige interlocutoarei bunăvoinţa – inspirat de lumina difuză a acestei după-amieze de basm…
– E fenomenul de refracţie a luminii, datorat frunzişului, des în acest anotimp… – aduse Tomata unele precizări de ordin ştiinţific, atrasă foarte puţin de lumea basmului.
Codindu-se oarecum, Lupul înţelese că tentativele sale de a poetiza discuţia au sorţi de izbândă minimali. Mută dialogul, în consecinţă, pe un tărâm mai concret:
– Vă duceţi la bunicuţa dumneavostră?
Tomata făcu în mod reflex o cută deasupra nasului:
– Ce dracu’ să caute bunică-mea în pădure?
Lupul, tot mai încolţit, riscă totuşi:
– V-am văzut cu coşuleţul şi mă gândeam că… Aveţi merinde-n coşuleţ, nu-i aşa?…
– Normal, ceva haleală! – răspunse tânăra, menţinând un timbru metalic.
– Îmi daţi şi mie o muşcă’?…
– Auzi! Du-te, bă, să speli parbrize!… Vrei să rabd eu de foame pentru toate lighioanele?…
Categoric, nimic nu avea să se lege din toate aceste tatonări! În pragul disperării, Lupul îşi încercă ultima şansă:
– V-aş invita să bem câte-o vodka… La Birtuţul din pădure… Nu-i departe…
Brusc, Tomata se însenină, însă nu într-un mod exagerat:
– E cu suc de roşii?
– Nu, nu cred! – replică Lupul, posomorât. Pe aici vin mai mult pălmaşi, nu ţin ăştia nu ştiu ce rafinamente…
– Şi-ai vrea să mă vezi pe mine în birt de pălmaşi? – se răsti Tomata, adăugând şi-o vorbă care nu se auzi foarte clar, după care-şi văzu de drum.
– Nu vrei să-ţi spun un banc? – aproape urlă Lupul, dar rezulta din ton că era pe punctul de-a-şi accepta înfrângerea.
– Nu, că oricum nu mă prind… – sosi răspunsul.
Lupul rămase singur şi-şi căină soarta:
– Bine, o să halesc iarăşi vreun hodorog de iepure! Futu-i…
– Te-am auzit! – răsună glasul Tomatei din inima codrului.
Evident, pentru Lup a fost o zi proastă. Mai aşteptă o vreme şi, convins că nu-l mai poate auzi nimeni, rosti, asemenea oricăruia dintre noi aflat în posturi similare, unul dintre poemele sale preferate (măcar că nu era tocmai de sezon, ci hibernal):
Eu, lupul de stepă, umblu întruna,
Lumea zace sub neaua uşoară,
Din mesteacăn se-nalţă corbii şi luna,
Dar nicăieri vreun iepure, ori căprioară!
De căprioare sunt îndrăgostit!
Măcar una de mi-ar apare!
S-o prind cu dinţii, s-o iau în gheare, –
Nimic nu-i pe lume mai de dorit.
Din toată inima aş iubi-o nebun,
I-aş muşca pulpele gingaşe cu frenezie,
I-aş sorbi sângele de-un roşu-brun,
Ca să pot urla apoi singur în noaptea târzie.
Dar, chiar şi-un iepure m-ar mulţumi,
Noaptea carnea lui caldă dulce-amiroase –
Ori poate că mi-e dat a mă despărţi
De singurele lucruri, din viaţă, frumoase?
Acum părul cozii mi-e nins,
Şi nu prea mai văd limpede-n zare;
De ani de zile scumpa mea soaţă s-a stins,
Iar eu umblu şi vânez căprioare,
Umblu şi visez neîncetat,
Ascult vântul de iarnă cum suflă turbat;
Mi-aş astâmpăra cu zăpadă aprinsul răsuflet,
Mi-aş vinde diavolului bietul meu suflet[2].
…
– Frumoasă poezie! – observă o doamnă din public. Şi eu scriu versuri. Doriţi să vă recit?
– Nu! – răspunserăm toţi, la unison.
Tot acum, se petrecu un mic incident. Caius îi strecură domnului Onici un bileţel găsit la closet. Plutonierul îl lectură discret: Eu l-am ucis pe Horaţiu Vidal. Stelian Munteanu. După un timp, întrebă cu aer absent:
– Nu este vreun scriitor Stelian Munteanu?
Romanciera Oana pufni a râde, apoi preciză:
– Stelian Munteanu este principalul personaj din romanele lui Bogdan şi, în plus, pseudonimul lui. Este un fel de alter ego…
– Aha… Interesant! Un fel de schizofrenie… Adică, pot fi Bogdan Hrib, dar pot fi şi Stelian Munteanu, după cum victima poate fi Andrei Ababei, dar ar putea să fie şi Horaţiu Vidal…
– Adică, cum?… – întrebă scriitorul, pălind.
– Ei, făceam şi eu un exerciţiu literar! Poate, cândva, mă voi apuca de scris…
[1] Tomata cu Scufiţă, pseudonimul bloggeriţei timişorene Andreea Elena Ursu.
[2] Hermann Hesse, Lup de stepă, traducere de Ştefan Augustin Doinaş.
Leapsa 1001 nopti » SatuMare.org
feb. 26, 2010 @ 00:09:00
feb. 26, 2010 @ 00:21:02
Ca orice om sensibil, sunt tentata sa tin de data asta cu lupul.
Saracul lup. 😦
feb. 26, 2010 @ 00:24:38
Da, a avut o zi proastă!
feb. 26, 2010 @ 01:22:49
După ce ai ademenit școlarii cu Compunerea, sperând (ei) că vor găsi o Primăvară de gata pentru ora de română, acum îi zăpăcești cu Scufița Rșie, care vas[zică o….Tomată! 😆
feb. 26, 2010 @ 01:24:20
Cu Primăvara am dat lovitura, am avut cam 200 de intrări de pe Google şi-o singură înjurătură!
feb. 26, 2010 @ 01:35:14
Şi totuşi, ce căuta Tomata în pădure? Aici cred că trebuie să ne concentrăm atenţia! 😉
feb. 26, 2010 @ 01:38:31
Acum, e tardiv să mai facem cercetări…
feb. 26, 2010 @ 01:48:54
In studentie mergea vodka cu suc de rosii ,acuma …”am evoluat” .Ca si Scufita Rosie,asta este versiunea upgrad-ata 😀 .
„Scufita Rosie ,ce ai in cos?…
Puroi !? „
feb. 26, 2010 @ 02:02:04
Tomata umblă cu scufiţă de frica lupului – căci el, lupul, a întâlnit-o prin pădure într-o zi şi a certat-o rău, pentru că nu i-a dat prăjitura preferată (o mâncase bunicuţa!) A doua zi, s-a pregătit cu prajitură, dar lupul nu mai voia (intrase la regim!) şi iar a certat-o – cică îi făcuse poftă! A treia zi, când s-au întâlnit, Scufiţa l-a întrebat pe lup (cu prăjiturica ascunsă, să nu-i facă poftă) – vrei sau nu vrei? A certat-o din nou. De ce? Pentru că nu avea scufiţă! Şi de atunci poartă Tomata scufiţă… să evite certurile!
feb. 26, 2010 @ 02:03:42
Obişnuinţa! Am uitat să-mi las adresa cea nouă!
feb. 26, 2010 @ 03:46:31
Am auzit ca esti cel mai bun scriitor dintre bloggeri: http://luciaverona.blogspot.com/2010/02/blog-de-blog-cele-mai-bune-bloguri-din_30.html
feb. 26, 2010 @ 07:09:49
Felicitări pentru Premiu, Vania !
feb. 26, 2010 @ 07:10:03
http://sfinx777.wordpress.com/2010/02/26/am-ratat-gala-nu-si-premiile-blog-de-blog-cele-mai-bune-bloguri-din-2009/
feb. 26, 2010 @ 10:38:51
Vania, felicitari!
feb. 26, 2010 @ 11:49:45
lupul n-a fost inspirat; putea stoarce nitel din Tomata in vodca aia…
feb. 26, 2010 @ 12:15:40
Mika:
Tomata nu ţine cont de mode, e Tomată aşa că vrea cu suc de roşii…
feb. 26, 2010 @ 12:17:04
Noapteaiguanei:
Cel mai sigur ar fi să ne spună chiar Tomata de ce poartă scufiţă, dar ea bloggereşte pe alte coclauri, rareori dă pe-aici…
feb. 26, 2010 @ 12:18:32
Oana:
Am plătit gras pentru un lobby puternic!
feb. 26, 2010 @ 12:19:02
Sfinx, Manole:
Mulţumesc!
feb. 26, 2010 @ 12:19:27
Cristian:
Lupul a avut o zi proastă.
feb. 26, 2010 @ 12:27:03
„Codindu-se oarecum, Lupul înţelese că tentativele sale de a poetiza discuţia au sorţi de izbândă minimali. Mută dialogul, în consecinţă, pe un tărâm mai concret:”
Mă gândeam să-l poetizez eu puţin pe lup…ha,ha,ha…mi-e că un simplu indiciu îl va aduce la mine pe blog şi…sunt mâncată…
feb. 26, 2010 @ 12:39:36
Nici lupii nu mai sunt ce-au fost cândva. Vorbesc respectuos şi recită poezii.
M-aş fi aşteptat să recite din Puşkin, totuşi.
Offtopic: felicitări pentru premiu!
feb. 26, 2010 @ 13:17:05
Ce s-o fi ofuscat aşa, Tomata? La modul în care s-a înseninat când a auzit de vodkă, de ce-a mai trebuit să facă fiţa cu sucul de roşii?
feb. 26, 2010 @ 13:17:26
Vania, mistocarule, n/ai platit pentru nici un premiu, ci te-am nominalizat noi! Ca esti bun-bun. Felictari,meriti cu prisosinta pentru ceea ce faci!
feb. 26, 2010 @ 13:40:01
Cell61:
E riscant să-i reciţi Tomatei din Puşkin! Şi era încă posibil să-l audă…
feb. 26, 2010 @ 13:44:13
Sebra:
Aşa-s femeile uneori…
feb. 26, 2010 @ 13:44:41
Simona:
Mulţumim pentru voturi!
feb. 26, 2010 @ 13:45:29
Geanina:
Poetizează-l! Cred că te va trece-n blogroll…
feb. 26, 2010 @ 14:06:59
Vania, care voturi? Juriul a decis.
feb. 26, 2010 @ 14:08:59
Normal, conform strategiei iniţiale!…
feb. 26, 2010 @ 20:34:17
Unde sunt lupii de altadata?
Imi aduc aminte ca pe vremea mea….. cand te intalneai cu un lup, nu faceai atata balet 🙂
feb. 26, 2010 @ 20:37:37
Acum e democraţie…
feb. 26, 2010 @ 21:40:18