Foto: Alice Drogoreanu
Nimic nu putea fi mai potrivit, la sfârşit de februarie, decât să premiem bloggerii care, în perioada 27 ianuarie – 27 februarie a. c., au înţeles că, la fel precum o iubire moare de n-o hrăneşti cu sărutări, un blog se sufocă dacă nu este periodic ping-uit. Ni s-ar putea reproşa că avem carenţe în acest clasament, deoarece nu am inclus şi pe cei care au link-uit de pe blogspot. Dar, acele link-uri nu devin ping-uri, astfel că sunt mai greu de contabilizat şi, în definitiv, nu suntem noi responsabili pentru că unii se încăpăţânează să folosească platforme vetuste! Lipsesc şi aceia care, precum Maminineta, nu se asigură că au bifat tot ce trebuie înainte de a da publicare. În sfârşit, mai lipsesc şi aceia care dau link pe pagina principală [https://ivanuska.wordpress.com/] şi nu pe un articol (o postare) [https://ivanuska.wordpress.com/2010/02/26/studiu-exhaustiv-despre-femei/]
Nădăjduim ca pilda celor nominalizaţi astăzi să nu rămână fără ecou, stârnind adânci mustrări de conştiinţă precum şi decizia de a linkui pe viitor mai mult, mai repede, mai bine!
Anunţăm că Premiul I este de 50.000 Euro, Premiul al II-lea de 30.000 Euro, Premiul al III-lea constă într-un set complet al cărţilor mele publicate, iar Menţiunea, într-o bere belgiană.
Premiul I: Cristian Lisandru – 16
Premiul II: Gabriela Savitsky – 14
Premiul III: Lady A – 8
Noaptea Iguanei – 8
Menţiune: Paul G. Sandu – 6
Au mai punctat, fiind loc de mai bine:
Sebra – 3
Băiatul Ciudat – 3
DSN – 3
Mika – 3
Mirela Pete – 3
Nea Costache – 3
Cella – 2
Dan Pătraşcu – 2
Daurel – 2
Elisa – 2
Flavius Obeadă – 2
Geanina Lisandru – 2
Manole – 2
Oana Stoica – 2
Petra – 2
Răzvan Şerbu – 2
Ada Rus – 1
Anamaria Deleanu – 1
Anavero – 1
Caius – 1
Caramea – 1
Cel Mare – 1
Chat Noir – 1
Dionis – 1
Dramoleta – 1
Dumitru Agachi – 1
Elena Agachi – 1
Gabi123 – 1
Madi – 1
Melami – 1
Neliniştitu’ – 1
Raulito – 1
Sfântu’ Simon – 1
Simion Cristian – 1
Teo Negură – 1
Urban – 1
feb. 27, 2010 @ 15:15:18
Nu pot decat sa regret ca am fost la 6 link-uri distanta de un premiu interesant !
feb. 27, 2010 @ 15:15:32
Mda… nu reuşesc să mă remarc pozitiv nicium. Cu îmbârligările mele cu tot. Nădăjduiesc să nu recidivez.
feb. 27, 2010 @ 15:18:07
Nu se pot da slujbe si pomeniri?
feb. 27, 2010 @ 15:19:36
Vania, sigur ai numărat bine?? Măcar la premiul 3 dacă mă încadram şi eu 😦
feb. 27, 2010 @ 15:19:49
protestez vehement!!!
am peste 2Ă:)
număr acum şi revin cu protestul editat corespunzător
dau eu menţiunea, la ladă, dacă m-am numărat greşit(pe linia dreaptă a lui „şi promisiunea-i vorbă)
feb. 27, 2010 @ 15:23:00
No, lasă numa lasă, să vezi ce te pinguiesc de-acum încolo! Că n-ai vrut să mă înveţi cum s-o fac, de a trebuit să mă rog de alţii (Lady A, săru’mâna!). 😦
feb. 27, 2010 @ 15:23:46
Am să mă rog pentru publicarea tuturor manuscriselor tale, pentru că le merit 😀
De fapt, serios vorbind, chiar meriţi să ţi se publice cărţile!
feb. 27, 2010 @ 15:27:49
Incep sa fiu destul de confuz din cauza multitudinilor de clasamente si premii. Dar pe acesta l-am inteles. Imi fac mustrari de constiinta si imi propun sa pinguiesc mai cu spor 🙂
O zi buna.
feb. 27, 2010 @ 15:32:38
DSN:
Dar, poate că nu ţi-a scăpat aluzia…
feb. 27, 2010 @ 15:33:43
Ada:
Păi, cred că am fost destul de explicit… Un ping pe zi şi te remarci pozitiv!
feb. 27, 2010 @ 15:33:58
Hmmm, poti sa pui trei ca pregatisem de Martisor!
feb. 27, 2010 @ 15:36:01
Daurel:
Am un pomelnic doar cu bloggeri. Când scot pe unul din blogroll, ca pe Ştrumfiţa, îl tai şi de pe pomelnic…
feb. 27, 2010 @ 15:36:49
Sebra:
Am numărat bine! Dar, este în acestea şi o lecţie pentru viitor…
feb. 27, 2010 @ 15:37:38
Cella:
Pe perioada indicată, atâtea sunt. Dar, contra unei şpăgi modice, pot să te trec cu 5…
feb. 27, 2010 @ 15:38:05
A-ceput să-mi placă jocul acesta…e posibil să nu mai scapi şi să te compromiţi fiindcă observ că nu dau doar eu link către tine…
feb. 27, 2010 @ 15:38:30
Melami:
Eu am de pinguit, n-am vreme să tot explic cum merge wordpressu’…
feb. 27, 2010 @ 15:38:56
A-nceput*, scuze…am început compromiterea…ha,ha,ha…
feb. 27, 2010 @ 15:38:59
Iguana:
Poate citesc şi editorii…
feb. 27, 2010 @ 15:39:17
,… chiar daca nu am intele aproape nimic [ poate pt ca am o dispozitie demna de clopotul GAUSS] eu stiu sigur si se poate verifica : aici chiar nu dau click doar pe home-page!
si = oricum- prefer berea neagra…
pt ca nu am reusit, scriu acum:
felicitari pt premiu primit deVania [in cazul de fata si cu ale putine exemple, meritat, chiar daca eu nu cred deloc, dar delloc in astfel de lauri virtuali]
mai este loc pt un gind bun pt Natasa? cred ca da…
–
multumesc si rrog a fi crezuta ca nu pot a tastez usor citeva zile…
feb. 27, 2010 @ 15:40:06
Dan Pătraşcu:
Succes în întrecerea pinguitorilor! Să realizăm norma pe trei luni în trei săptămâni!
feb. 27, 2010 @ 15:40:37
Manole:
Se va număra luna viitoare…
feb. 27, 2010 @ 15:41:13
Geanina:
Vorbe! Unde-i ping-ul?
feb. 27, 2010 @ 15:42:23
Anamaria:
Mulţumesc pentru felicitări!
De tastat, tastăm toţi cum putem, nu este o normă.
feb. 27, 2010 @ 16:00:44
Eeei, nu-i corect frate, ca eu nu stiam ca pinguineala e pe euroi si pe beri ca-i intreceam pe toti! De n-oi face de-acum incolo dandus pinguinului de la mine la Vania, sa nu-mi ziceti pe nume!
Euroooi? Da’ ce Vania, ai mostenit vreo avere de la vreo matusa din America? Vreo matusa Tamara?
feb. 27, 2010 @ 16:03:33
feb. 27, 2010 @ 16:06:41
Nea Costache:
Păi, dacă anunţam, aveam la pinguri că se uita Cabral de jos la mine în ZeList… Am zis să fiu discret.
feb. 27, 2010 @ 16:19:42
hai ca ma repliez si eu 😉
incepand de azi 😉
Senzaţii | Raza mea de soare
feb. 27, 2010 @ 16:23:12
feb. 27, 2010 @ 16:27:16
Înseamnă că apropoul n-a fost atât de subtil pe cât l-am socotit…
feb. 27, 2010 @ 16:42:18
:)))
nu-i bai. Ideea e ca eu nu prea am fost prezenta in ultima vreme prin blogosfera.(alte mici probleme de rezolvat)
feb. 27, 2010 @ 16:44:15
Câte-o pauză scurtă merge! Aşa, cât să nu dea cafeaua-n foc…
feb. 27, 2010 @ 16:57:14
1.bestiala poza alicei…
2. deci, bloguirea este un joc in care va bip-uitzi reciproc la usa sau telefon doar ca sa va simtiti vii??atunci e bine ca nu ma aflu in clasament..
feb. 27, 2010 @ 17:03:00
Nu „ne pinguim”, mă pinguieşti! Dacă vrei mărţişor…
feb. 27, 2010 @ 17:14:38
ufff am ratat berea..daca stiam…o sambata frumoasa sa aveti!!!
feb. 27, 2010 @ 17:24:01
Mulţumesc! Berea, poate data viitoare…
feb. 27, 2010 @ 17:48:45
haha 😀 mi-a placut asta „Nu “ne pinguim”, mă pinguieşti!”, clar, scurt, concis, la obiect, etc, etc, ideea e ca ma incearca un sentiment de vinovatie pentru numarul scazut de „trackback-uri”, promit sa remediez si sa nu recidivez >:)
feb. 27, 2010 @ 17:49:10
Vania,recunosc, îmi fac autocritica, nu le ştiu încă pe toate, dar promit să învăt.
feb. 27, 2010 @ 18:02:26
Sfântu’ Simon:
Eu am satisfacţia că s-a recuperat blogul tău, o oră am crezut, ca şi la Urban, că a fost kăkuit, apărea altceva…
feb. 27, 2010 @ 18:03:14
Maminineta:
Pingul părea corect dat, dar azi am văzut că n-a intrat. Trebuie văzut pe la setări…
feb. 27, 2010 @ 18:05:07
Mie nu mi-a scapat aluzia, dar dvs. sigur v-au scapat niste paranteze drepte din jurul lui [D][S][N] … 😉 🙂
feb. 27, 2010 @ 18:21:45
@ Vania: hahaha stiam eu ca „structurli” nu se poate abtine si iar va atenta la bogul meu, mi-a mai zis cineva ca a avut probleme cu accesul la blog dar am crezut ca a fost o chestie de moment decat. Hehehe traiasca statul drept atunci, si cei care-l slujesc pe Zeus ca tare buna treaba mai fac ei.
P.S.: i-au dat pana si blogul lui Mugur Ciuvica jos, cel de unde aveam sursa pentru ultima postare (aia aducatoare de neplaceri… pentru ei), deci ce pretnti sa ridice un blogger de „palier de bloc’ in fata puterii lui Zeus (manca-l-ar …)
feb. 27, 2010 @ 18:33:15
DSN:
Nu mi-au scăpat, le ignor deliberat…
feb. 27, 2010 @ 18:34:20
Sfântu’ Simon:
E tare Zeus, nu degeaba l-au votat cinci milioane de manelişti!
Sfârşitul « Noaptea Iguanei
feb. 27, 2010 @ 19:28:29
“Where knowledge ENDS, religion BEGINS” (Benjamin Disraeli) | Blogu' lu' Cel Mare
feb. 27, 2010 @ 19:30:06
feb. 27, 2010 @ 19:53:02
Nu cumva premiile-s în ruble?
E de-ajuns pentru o excursie la Sankt Petersburg și cred că au și bere belgiană… Deci, la aniversare, călătoresc.
feb. 27, 2010 @ 20:10:52
Îmi fac autocritica şi sper să mă îndrept. Pe viitor, bineînţeles. 🙂
Mulţumesc frumos! 🙂
feb. 27, 2010 @ 20:11:22
servus…
eu am inteles. totul 😉
un uichend fain! 🙂
feb. 27, 2010 @ 20:22:09
..Dar premiul pentru cel mai plictisitor blog… nu se da??????….. ala il castig fara nici o problema!! 🙂 🙂
feb. 27, 2010 @ 20:28:31
feb. 27, 2010 @ 20:36:19
Salutare la toti 🙂
PS: am comentat sa ma bag si eu in seama 😀 Hmm ce de premii.. si cei care nu beau bere? Suc se da in schimb?
feb. 27, 2010 @ 21:40:07
Începe să-mi pară rău că m-am încăpățânat și n-am pus numere la 6 din 49…E al doilea premiu important luat săptămâna asta, primul fiind pentru cel mai artistic blog și a treia oară SIGUR ar fi ieșit și bănet. Mă premiez singură, citind încă odată ultimele 10 articole de-aici!
feb. 27, 2010 @ 21:50:16
… pai, parinte, nu trebuia sa spui mai intai la liturghie intru invatarea nou-venitilor ?!
Da’ io’ cred ca vrei indreptarea …!
:))))
feb. 27, 2010 @ 21:53:27
feb. 27, 2010 @ 21:59:32
Vreau şi eu o menţiune rece!
feb. 27, 2010 @ 22:23:51
… si io’ tot o mentiune , da’ sa smirn off si sa fie dotata cu rocks …
http://braddan.blogspot.com/2010/01/in-zilele-ce-au-trecut-presa-tot.html
feb. 27, 2010 @ 22:32:37
Premiul I este de 50.000 Euro??????
Pai de ce nu ati spus asa domnule Vania????
Luna viitoare o sa am 60 de pinguri… ca sa fiu sugura ca nu pierd. 🙂 🙂 🙂
feb. 27, 2010 @ 22:38:03
Salutari de pe blospot! Promit sa recidivez cu linkuri_care_nu-s_pinguri cu prima ocazie. Iar consecintele nu ma intereseaza 😀
Răsaduri răsărite « Elisa-gradina mea de vis
feb. 27, 2010 @ 22:40:23
feb. 27, 2010 @ 22:42:31
Vania,
eu nu stiu niciun pinguin din alea,totul face wordpressul si uite ce-a facut aici,hahaha!
Multam’frumos de link 😀
Prognoza meteo Martie 2010 « Elisa-gradina mea de vis
feb. 27, 2010 @ 22:47:13
feb. 27, 2010 @ 22:51:32
Dacă mai aştept mult, îmi trece pofta de menţiuni şi o dau pe Jidvei…
Moarte listei! sau capul lui Motoc vrem | Frustrat[punct]RO
feb. 27, 2010 @ 23:26:19
feb. 27, 2010 @ 23:40:38
MENTIUNI !!!
:)))
feb. 27, 2010 @ 23:46:29
Vania,
intregul set… mmm 🙂 un deliciu greu de refuzat!
feb. 27, 2010 @ 23:53:34
Hmmmm, care va sa zica, blogspot înseamna NIMIC?! pacat!
feb. 27, 2010 @ 23:54:20
Gabriela:
Premiile-s în euro, dar se pot schimba în ruble, la un curs avantajos…
feb. 27, 2010 @ 23:55:26
Neliniştitu’:
Ce să mai zicem de cei care nu-s defel în clasament?…
feb. 27, 2010 @ 23:56:27
Flavius:
Mulţumesc!
Sper să fi înţeles cât mai mulţi…
feb. 27, 2010 @ 23:57:14
Black Angel:
Nu te amăgi, ai rivali serioşi!
feb. 27, 2010 @ 23:58:56
Raulito:
Cei care nu beau bere au timp să dea mai multe pinguri…
feb. 27, 2010 @ 23:59:47
Mirela:
Partea cea bună ai ales-o!
feb. 28, 2010 @ 00:00:41
Brad:
Cateheze au tot fost, nu-s eu responsabil pentru chiulăi!
feb. 28, 2010 @ 00:01:48
Dispecer:
Menţiunile reci se dobândesc cu pinguri calde!
feb. 28, 2010 @ 00:03:03
Theodora0303:
Dă mai multe, că acum ştiu şi alţii!
feb. 28, 2010 @ 00:04:01
Piperusha:
Sunt binevenite şi de pe blogspot. Mă voi ocupa şi de acelea. De ştiut le ştiu, dar nu le prea pot data…
feb. 28, 2010 @ 00:06:28
Elisa:
Setat corespunzător, face wordpressu’ aproape tot…
feb. 28, 2010 @ 00:09:58
Lady A:
E mai mult propagandistic, n-am nici eu setul întreg pentru dat…
feb. 28, 2010 @ 00:10:40
Carmen:
Ba-i foarte bun blogspot, doar că nu trimite pinguri, plus alte dezavantaje…
feb. 28, 2010 @ 00:23:19
:)))
… mai iarta si tu, parinte ! S-a mai strans programul si mai chiulesc nitel :)))
Dap, blogspot sucks !
Nu permite swf, gif (hr), iar counter-ul nu-mi spune nimic … de ping-uri nu stiu nimic, poate ma lumineaza cineva …
feb. 28, 2010 @ 00:44:50
Păi, dacă apari în top înseamnă că le-ai trimis bine. Linkuieşti un articol şi-i dai drumul postării…
feb. 28, 2010 @ 01:36:33
nu stiam ca se dau premii pentru bloguri, credeam ca se limiteaza la pasiunea fiecaruia de a scrie.
feb. 28, 2010 @ 01:36:43
Felicitari castigatorilor,dar si celor care …au participat 😉 .
feb. 28, 2010 @ 01:41:49
Lala:
Se mai dau, pentru trafic… Acum, sunt bloggeri şi bloggeri, logica fiecăruia poate fi alta.
feb. 28, 2010 @ 01:42:27
Mika:
Fiecare ping dat este un câştig! (Pentru primitor)
De Mortisor « Fleurdulys's Blog
feb. 28, 2010 @ 02:09:24
feb. 28, 2010 @ 11:52:46
astept berea acuma …
feb. 28, 2010 @ 11:58:15
Berea o are Paul G. Sandu, ceilalţi să zică săru-mâna că le-am dat ping…
feb. 28, 2010 @ 18:03:01
mart. 01, 2010 @ 11:06:11
Multumesc ca sunt si eu pe aici!

Recunosc ca nu ma prea pricep la linkuit si ca platforma cealalata ma cam scoate din minti.
Le doresc tuturor succes si poate ca va veni ziua cand voi castiga si eu 50.000 de euro.
sau 10.000…5000…500. 🙂
Si o suta e bine!
O primavara minunata!
P.S.Am si un martisor pentru Natasa!
mart. 01, 2010 @ 11:08:28
Se pare ca eu fac parte dintre cei care dau link pe pagina principala.
mart. 01, 2010 @ 11:32:34
Gabi123:
Nataşa mulţumeşte şi zice că nu-i mare lucru de dat un ping corect!…
mart. 01, 2010 @ 13:12:50
Si eu ii multumesc Natasei.Datorita ei am inteles cum se da pingul corect. 🙂
mart. 01, 2010 @ 13:17:46
Nataşa ştie să explice…
mart. 01, 2010 @ 13:19:43
E si normal,doar e pisica ca si noi,adica eu si fetele noastre.
mart. 10, 2010 @ 01:23:11
Io nu am ici bere, nici măcar capacul de la bere, dar un loc la masă am? 🙂
Eu am toate prostiile pe blog, dar habar nu am care cum şi cât :D.
mart. 10, 2010 @ 01:35:18
E loc la masă berechet!